Fostul președinte al clubului CFR Cluj, Iuliu Mureșan, revine în funcție după ce Cristian Balaj a ajuns la un acord cu gruparea clujeană pentru încetarea colaborării, informează site-ul oficial al echipei de fotbal.

'Bine ai revenit acasă, Iuliu Mureșan! CFR-iști, suntem bucuroși să vă anunțăm că Iuliu Mureșan, președintele care a condus clubul nostru spre unele dintre cele mai importante rezultate din istoria sa, atât pe prima scenă a fotbalului românesc, cât și în competițiile Europene, revine în Gruia după 7 ani. Îi urăm mult succes și cât mai multe momente frumoase și rezultate remarcabile alături de familia alb-vișinie!', au transmis reprezentanții echipei clujene.

În cei 17 ani de activitate la conducerea CFR Cluj, Iuliu Mureșan a contribuit atât la promovarea echipei CFR Cluj în prima ligă a României, dar și la câștigarea a nu mai puțin de 12 trofee: cinci titluri de campion, patru Cupe ale României și trei Supercupe.

CFR Cluj a anunțat, luni, într-un comunicat de presă publicat pe site oficial, că a ajuns la un acord cu președintele Cristian Balaj în ceea ce privește încetarea pe cale amiabilă a colaborării.

După 12 meciuri în actualul sezon al Superligii, CFR Cluj ocupă poziția a 11-a în clasament, cu 13 puncte.
AGERPRES (AS-redactor: Adrian Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Sursa foto: Fotbal Club CFR 1907 CLUJ/Facebook.com