Președintele clubului de fotbal CFR Cluj, Iuliu Mureșan, revenit în funcție după 7 ani, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că ar fi nerealist să spună că formația ardeleană se luptă pentru titlul de campioană în acest sezon, el explicând că obiectivul principal este calificarea într-o cupă europeană.

'Am regăsit multe lucruri schimbate la CFR Cluj de când am fost eu. M-a impresionat faptul că pe linie de marketing și publicitate totul arată foarte bine. Recunosc că pe mine atunci când am fost aici nu mă preocupau foarte tare. Deci sunt multe lucruri care s-au menținut, dar și multe care s-au îmbunătățit. La echipă pot spune că am găsit un lot un pic cam mare, ca antrenor e foarte greu să lucrezi cu 30-31 de jucători. Rezultatele sunt dezamăgitoare, echipa e pe un loc... cred că niciodată nu s-a întâmplat ca CFR să aibă atât de puține puncte după atâtea etape. Așa că asta trebuie să fie principala mea preocupare, dar și a staffului și a jucătorilor. Ar fi nerealist să spunem acum că ne luptăm pentru titlu. Nu, nu ne luptăm la titlu. Ne luptăm pentru Cupa României, pentru că e o posibilitate de a prinde o cupă europeană. Iar apoi, ne luptăm să intrăm în play-off, unde mi-ar plăcea să prinde și acolo un loc de cupă europeană. Nu e ușor, dar nu e imposibil', a precizat el.

'Am văzut toate meciurile CFR-ului, echipa e puțin demoralizată, lucrurile nu merg bine și e clar că se întâmplă niște lucruri în interior. Prima măsură pe care am luat-o a fost întreruperea colaborării cu Andrea Mandorlini. E mai greu să schimbi jucătorii, din păcate antrenorii suferă, pentru că ei se schimbă primii. Nu e corect într-un fel, dar nici nu poți să stai... dacă mai stai 4-5 etape poți să ajungi la retrogradare și nu mai poți să atingi niciun obiectiv. Deci ăsta a fost raționamentul pentru care am făcut aceste schimbări din prima zi în care am venit. Acum orice echipă vine la Cluj, vine să facă puncte, iar asta pentru mine e foarte trist, e dezamăgitor. Nu rezultatul meciului cu Petrolul m-a convins să renunț la Mandorlini, ci cum a jucat echipa. Atitudinea a fost mai rea decât în alte meciuri, iar asta m-a dezamăgit total. Jocul acela nicio speranță nu îți dă. Eu n-am venit să dau afară pe nimeni, dar, uite, că pe Mandorlini l-am dat afară din prima zi. Deci toată lumea e în evaluare, și eu sunt în evaluare', a adăugat președintele.

Mureșan susține că la nivel individual echipa este de podium, însă la nivel colectiv stă 'rău de tot'.

'Am vorbit cu jucătorii, le-am spus ce trebuie să schimbăm, dar i-am și încurajat, pentru că au nevoie. Lotul are o valoare bună, eu spun că individual este de podium. Dar ca joc colectiv este rău de tot. Nu se ajută între ei, nu aleargă suficient... ai impresia că nu sunt pregătiți fizic, dar nu e atât de mare problema fizică, mai mare este cea mentală. Și în plus, este atmosfera negativă care era în lot. Eu sper ca prin prezența mea aici să schimb, să aduc un pic de bucurie la antrenamente. Pe Ovidiu Hoban l-am pus antrenor interimar și știe ce are de făcut. Sperăm că în scurt timp vom reuși să schimbăm fața echipei', a menționat el.

Președintele a recunoscut că gruparea se confruntă cu probleme financiare, dar nu atât de mari încât să existe pericolul intrării în insolvență. El a explicat că eventuala vânzare a atacantului Louis Munteanu ar fi o 'gură de oxigen' pentru club.

'Având probleme financiare, vânzarea lui Louis Munteanu ar fi o mare gură de oxigen, dacă ar fi și o sumă cât mai mare. Dar și dacă nu se realizează, noi tot ne descurcăm. Am văzut că se vorbește de insolvență la noi, dar nu, nu se pune problema aceasta la club. Avem datorii, dar știm să le gestionăm. Jucătorii au doar un salariu restant. La centrul de copii și juniori salariile sunt la zi, la administrație sunt la zi, deci nu e dezastruoasă situația cum se vorbește. Există niște litigii deschise la FIFA împotriva noastră, dar noi sperăm ca zilele următoare să mai intre niște bani și să le rezolvăm. Nu e situația așa de neagră cum spun unii și alții', a menționat Iuliu Mureșan.

Iuliu Mureșan a revenit, luni, în funcția de președinte al clubului CFR Cluj după 7 ani, el înlocuindu-l pe Cristian Balaj, care a ajuns la un acord cu acționariatul pentru încetarea colaborării.
AGERPRES (A, AS-redactor: Marius Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Andreea Lãzãroiu)