Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Elias Charalambous, a declarat, joi seara, după înfrângerea cu 1-3 suferită în deplasare cu FC Basel, în etapa a patra a Europa League, că este puțin dezamăgit pentru că a simțit că formația sa putea scoate mai mult din acest meci.

'Sunt puțin dezamăgit, pentru că am simțit că putem scoate mai mult din acest meci. Am primit un cartonaș roșu direct, apoi imediat a venit penalty-ul pentru adversari, dar jucătorii nu au cedat. Cât timp am fost în inferioritate numerică și eram conduși pe tabelă, au arătat caracter și au reușit să egaleze la 1. Iar asta nu a fost ușor, pentru că Basel este o echipă bună, iar stadionul de aici este unul complicat. Cel mai important lucru de azi este caracterul arătat de jucători. La 1-2 am avut din nou o ocazie mare, dar la sfârșit ceea ce contează este rezultatul. Suntem triști, însă rămânem cu atitudinea bună arătată pe teren și cu faptul că nu au renunțat. Din păcate, nu obținem niciun punct azi, deși cred că ar fi trebuit. Trebuie să învățăm din anumite greșeli pe care le-a făcut azi', a afirmat el la postul Prima Sport.

'Golul lui Olaru este poate unul dintre cele mai frumoase din actuala ediție a Europa League. Dar nu este vorba numai despre gol, Olaru a avut o evoluție foarte bună azi, la fel ca și alți jucători. Dar el a fost cu adevărat fantastic', a adăugat tehnicianul cipriot.

Charalambous susține că fundașul său Siyabonga Ngezana nu a greșit la hențul comis în careu care a dus la penalty și deschiderea scorului de către FC Basel: 'Eu nu cred că este o greșeală a lui Ngezana. Eu nu o văd așa. Ngezana vine după 80-90 de meciuri consecutive și nu putem să îl judecăm'.

În ciuda faptului că FCSB a ajuns la trei eșecuri consecutive, antrenorul crede în continuare în șansele de calificare. 'Sigur că sperăm în continuare la calificare. Trebuie să câștigăm puncte în următoarele meciuri', a menționat el.

FCSB a fost învinsă de echipa elvețiană FC Basel cu scorul de 3-1 (1-0), joi seara, pe St. Jakob-Park din Basel, în etapa a patra a competiției de fotbal Europa League.

Xherdan Shaqiri (19 - penalty, 73) și Ibrahim Salah (88) au marcat pentru campioana Elveției, în timp ce golul de onoare al bucureștenilor a fost reușit de Darius Olaru (57).

FCSB a pierdut ultimele sale trei meciuri în competiție după un debut cu dreptul: 1-0 cu Go Ahead Eagles (deplasare), 0-2 cu Young Boys Berna (la București), 1-2 cu Bologna (la București) și 1-3 cu FC Basel (deplasare).

Echipa antrenată de Elias Charalambous va juca în continuare cu Steaua Roșie (27 noiembrie, la Belgrad), Feyenoord (11 decembrie, la București), Dinamo Zagreb (22 ianuarie, în deplasare) și Fenerbahce (29 ianuarie, la București).
AGERPRES (A, AS-redactor: Marius Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Andreea Preda)