Căpitanul echipei de fotbal FCSB, Darius Olaru, a spus, joi seara, la finalul meciului cu FC Basel din etapa a patra a Europa League, pierdut cu scorul de 1-3, că elvețienii au fost mai norocoși și că nu simte o consolare în urma golului pe care a reușit să îl marcheze.
'Nu știu dacă pot spune că sunt consolat un pic cu golul acela. Până la urmă, interesul nostru al echipei era să obținem un rezultat pozitiv aici, în această seară. Din păcate, cursul jocului s-a schimbat încă din prima repriză, cu acel cartonaș. Am încercat să rămânem în joc, să ne apărăm, să încercăm să-i prindem pe contraatac, și de fiecare dată când am făcut-o, am avut ocaziile noastre, am reușit chiar să marcăm, dar au fost puțin mai norocoși în această seară. Până și la al doilea gol, mingea vine din bară, singur cu poarta goală. După aceea ne-am deschis și al treilea gol a venit logic. Cred că dacă am fi jucat 11 la 11 pe toată durata partidei am fi reușit să facem un meci mare în această seară și zic eu că puteam obține victoria', a declarat Olaru la Prima Sport.
'Mi-aș fi dorit mult să obținem o victorie aici, pentru că am simțit și în această seară că puteam obține mult mai mult. Mergem înainte. Eu îmi doresc în continuare să privim cu încredere ceea ce urmează, să jucăm la victorie. Vom avea meciuri la fel de dificile, dar asta este Europa. E nivelul mult mai ridicat și trebuie să ne ridicăm la nivelul partidelor, dacă vrem să facem rezultate bune în continuare', a mai spus jucătorul echipei bucureștene.
FCSB a fost învinsă de echipa elvețiană FC Basel cu scorul de 3-1 (1-0), joi seara, pe St. Jakob-Park din Basel, în etapa a patra a competiției de fotbal Europa League.
Xherdan Shaqiri (19 - penalty, 73) și Ibrahim Salah (88) au marcat pentru campioana Elveției, în timp ce golul de onoare al bucureștenilor a fost reușit de Darius Olaru (57).
FCSB a pierdut ultimele sale trei meciuri în competiție după un debut cu dreptul: 1-0 cu Go Ahead Eagles (deplasare), 0-2 cu Young Boys Berna (la București), 1-2 cu Bologna (la București) și 1-3 cu FC Basel (deplasare).
Echipa antrenată de Elias Charalambous va juca în continuare cu Steaua Roșie (27 noiembrie, la Belgrad), Feyenoord (11 decembrie, la București), Dinamo Zagreb (22 ianuarie, în deplasare) și Fenerbahce (29 ianuarie, la București).
AGERPRES/ (A, AS - redactor: Adrian Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Fotbal: Darius Olaru (FCSB) - Elvețienii au fost puțin mai norocoși în această seară

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Baschet feminin: CS Oxigen s-a calificat în turul al doilea al Cupei României
CS Oxigen București s-a calificat în turul al doilea al Cupei României la baschet feminin, după ce a întrecut-o pe CS Agronomia București cu scorul de 87-56, marți, în Sala Școlii Profesionale Speciale Nr. 2 din Capitală, în manșa secundă a primului tur. Josephine Ella Raflo, cu 27 puncte, 6 recuperări, a fost cea
Hochei: Victorii pentru Corona, ACSH Gheorgheni și Fenestela, în campionat
CSM Corona Brașov, ACSH Gheorgheni și ACSHC Fenestela 68 au obținut victorii, marți, în Campionatul Național de hochei pe gheață. Corona Brașov a trecut de CSM Galați cu 3-0 (1-0, 2-0, 0-0), pe Patinoarul Dunărea, prin golurile marcate de Jared Michael Van Wormer, Hugo Gecse și Nicolae Rareș Vasile. Campioana ACSH Gheorghe
Handbal masculin: CSM București a pierdut acasă în EHF European League
CSM București a fost învinsă de echipa franceză Chambery Savoie Mont Blanc Handball, cu scorul de 33-25 (17-14), marți seara, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, într-un meci din Grupa C a competiției de handbal masculin EHF European League. ''Tigrii'' au suferit al doi
Baschet masculin: CS Vâlcea a debutat cu o victorie după prelungiri în noul sezon
CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea a învins-o cu emoții pe CSA Steaua București, cu scorul de 97-90 (22-28, 24-13, 19-24, 21-21, 11-4), după prelungiri, marți seara, în Sala ''Traian'' din Râmnicu Vâlcea, într-un meci din prima etapă a Ligii Naționale de baschet masculin. Steaua a fost aproape
Fotbal: Graham Potter (Suedia) - Este o performanță să câștigăm în România fără să primim gol
Selecționerul echipei naționale de fotbal a Suediei, Graham Potter, a declarat, luni seara, că victoria fără gol primit (1-0) obținută la București împotriva României, în Liga Națiunilor, este o performanță pentru formația sa. 'A fost un meci cu adevărat greu. România ne-a pus sub o presiune mare. Am fi putut marca
VIDEO Fotbal: Gheorghe Hagi - Am nevoie de puțin timp, dacă nu fac echipa să joace, mă duc acasă
Selecționerul primei reprezentative de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a declarat, luni seara, într-o conferință de presă susținută după înfrângerea cu 1-0 suferită în fața Suediei, în Liga Națiunilor, că mai are nevoie de puțin timp, iar dacă nu va reuși să facă echipa să joace atunci va demisiona. 'N
Fotbal: Răzvan Marin - O nouă seară tristă pentru noi; sunt dezamăgit de rezultate
Internaționalul Răzvan Marin a declarat, luni seara, după înfrângerea României în fața Suediei, scor 0-1, în Liga Națiunilor, că este o nouă seară tristă pentru echipa națională, dar a subliniat că tricolorii au făcut un joc bun, în special în repriza secundă, când și-au creat ocazii și au avut posesia.
Fotbal: Florin Tănase - Pozitiv, după aceste patru meciuri, este că în această seară am arătat ca o echipă
Mijlocașul Florin Tănase a afirmat, luni seara, după înfrângerea României în fața Suediei, scor 0-1, pe Arena Națională, că singurul aspect pozitiv al ultimei partide din această fereastră din Liga Națiunilor a fost faptul că tricolorii au arătat ca o echipă și s-a declarat convins că lucrurile vor arăta mai bine în perioada următoare.









