Antrenorul Ianis Zicu revine la conducerea tehnică a echipei de fotbal Metaloglobus, retrogradată în Liga a II-a la finalul sezonului recent încheiat, după aproximativ un an de când a părăsit-o.

'Metaloglobus anunță revenirea lui Ianis Zicu în funcția de antrenor principal al echipei noastre. Ianis Zicu se întoarce la clubul alături de care a scris deja istorie, ca tehnician. Sub conducerea sa, Metaloglobus a reușit promovarea istorică în Superliga, la finalul sezonului 2024-25, performanță care a marcat un moment de referință în existența clubului. Astăzi începe un nou capitol. Cu aceeași ambiție, aceeași pasiune și aceeași dorință de performanță, Ianis Zicu revine pe banca noastră, pregătit pentru provocările care urmează', anunță gruparea bucureșteană pe pagina oficială.

Fost internațional a condus între septembrie 2023 și iunie 2025 echipa Metaloglobus, cu care a și reușit promovarea în Superliga. El a plecat însă de la gruparea bucureșteană, preluând Farul Constanța, echipă de care s-a despărțit în data de 13 aprilie anul curent.

În cariera sa de antrenor, Ianis Zicu a mai condus formația Under-18 a clubului FC Voluntari și divizionara secundă Concordia Chiajna.
AGERPRES (AS-redactor: Marius Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)