Președintele clubului Oțelul Galați, Cristian Munteanu, a declarat, vineri, că gruparea sa va fi greu de învins în sezonul următor atunci când va juca acasă cu stadionul plin.
'Urmează un sezon greu pentru noi, de fapt pentru toate echipele, nu numai pentru noi. Spre surprinderea mea jucăm acasă cu CFR Cluj , Dinamo, Craiova, Rapid... dar până la urmă trebuie să jucăm cu toate. E important să facem totul pentru a scoate maximum de fiecare dată. Dar e bine pentru că la aceste meciuri suporterii vor umple stadionul și ne vor ajuta să câștigăm. Oțelul Galați cu stadionul plin va fi greu de învins', a spus Munteanu, la finalul tragerii la sorți a programului Superligii, ediția 2026-2027.
'Noi ne batem pentru un punct și jumătate în fiecare meci până în februarie. Atunci se trage linie. Dar trebuie să jucăm cu toate echipele. Eu sunt bucuros că sunt echipe puternice care vin acasă la noi la început și vom profita de vremea bună. Obiectivul nostru va fi o clasare mai bună decât sezonul trecut', a adăugat Cristian Munteanu.
Oțelul Galați va juca în prima etapă a sezonului 2026-2027 al Superligii de fotbal pe teren propriu cu CFR Cluj, în weekendul 18-19 iulie, potrivit tragerii la sorți efectuate, vineri, la Hotelul Marriott din Capitală.
Noul sezon competițional va debuta pe 12 iulie, cu Supercupa României, care se va disputa la Craiova, între Universitatea Craiova și Universitatea Cluj.
AGERPRES (A, AS-editor: Marius Țone, editor online: Irina Giurgiu)
Fotbal: Cristian Munteanu - Oțelul Galați cu stadionul plin va fi greu de învins

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: FRF susține candidatura lui Aleksander Ceferin pentru un nou mandat la președinția UEFA
Federația Română de Fotbal a anunțat, joi, printr-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, că îl va susține pe actualul președinte al UEFA, Alexander Ceferin, în cursa pentru câștigarea unui nou mandat la conducerea forului european. 'Astăzi, 8 octombrie 2026, la Berlin, a avut loc UEFA Top Executive Meeting. înt&aci
Fotbal: Marius Croitoru (FC Botoșani) - Vrem să câștigăm cu UTA Arad pentru a urca în clasament
Antrenorul echipei FC Botoșani, Marius Croitoru, a declarat joi, într-o conferință de presă, că își dorește ca să câștige meciul cu UTA Arad pentru a urca în clasamentul Superligii de fotbal. ''Ne dorim din tot sufletul să câștigăm. Suntem obligați să dăm totul pentru a câștiga, pentru a obține cele trei puncte și pe
Fotbal: Imran Fetai - Mă simt foarte bine la Dinamo, iar visul meu este să câștig campionatul
Fundașul echipei Dinamo Imran Fetai a declarat, joi, într-o conferință de presă, înaintea meciului cu Sepsi OSK, din etapa a 11-a a Superligii, că s-a adaptat foarte bine la gruparea bucureșteană și că își dorește să câștige titlul de campion în România. 'Mă simt bine, foarte bine la Dinamo, echipa m-a primit foarte bine
Fotbal: Nuno Campos (Dinamo) - Toată lumea vrea să învingă liderul, dar cred că suntem pregătiți
Antrenorul formației Dinamo București, portughezul Nuno Campos, consideră că echipa sa este pregătită pentru meciul cu Sepsi OSK, din etapa a 11-a a Superligii de fotbal, chiar dacă statutul de lider al clasamentului face ca adversarii să își dorească în mod special să obțină victoria împotriva 'câinilor'. '
România, surclasată de Chile cu 50-9, la World Rugby U20 Challenger
Selecționata României a fost surclasată de Chile cu scorul 50-9 (21-6), miercuri, în al doilea său meci din cadrul World Rugby U20 Challenger, competiție găzduită de Santiago de Chile, potrivit paginii de Facebook a Federației Române de Rugby.
Handbal feminin: Victorii pentru CSM București și CS Rapid București în derby-urile etapei
CSM București și CS Rapid București au obținut victorii, miercuri, în meciurile derby ale etapei a 5-a a Ligii Naționale de handbal feminin. Vicecampioana CSM București a învins-o pe HC Dunărea Brăila cu scorul de 30-23 (14-12), în deplasare. Rusoaicele Valeria Maslova (8 goluri) și Daria Dmitrieva (7) au fost cele mai bune m
Baschet masculin: CSO Voluntari a debutat cu dreptul în noul sezon al ENBL
CSO Voluntari a învins echipa estoniană TalTech/Alexela, cu scorul de 80-74 (22-14, 20-20, 18-19, 20-21), miercuri seara, în Sala ''Gabriela Szabo'', în meciul său de debut în Liga nord-europeană de baschet masculin (ENBL). Formația ilfoveană, câștigătoarea competiției în 2025, a făcut difere
Baschet masculin U-BT Cluj-Napoca, la prima victorie în noul sezon de EuroCup
U-BT Cluj-Napoca a obținut prima sa victorie în noul sezon al competiției de baschet masculin EuroCup, 98-92 (21-27, 19-23, 29-19, 29-23) cu echipa italiană Umana Reyer Venezia, miercuri seara, în BTarena din Cluj-Napoca, în Grupa B. ''U'', care a fost surclasată în prima etapă de Maxima Roma, cu 89-55,









