Conducerea Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA) le-a prezentat arbitrilor, arbitrilor asistenți și observatorilor, în cadrul unui seminar de vară desfășurat la Mogoșoaia și Buftea, noile reguli care vor fi aplicate în următorul sezon competițional al Superligii, informează site-ul oficial al Federației Române de Fotbal.
Sezonul 2026-2027 vine cu o serie de modificări semnificative în Legile Jocului, menite să crească ritmul și buna desfășurare a partidelor prin descurajarea tragerilor de timp.
Una dintre cele mai vizibile schimbări privește procedura înlocuirilor: jucătorii înlocuiți au la dispoziție doar zece secunde pentru a părăsi terenul. Depășirea acestei limite de timp duce la întârzierea intrării jucătorului de rezervă, până la prima întrerupere care are loc după un minut (timp continuu), descurajând astfel pierderea de timp.
De asemenea, jucătorii care primesc îngrijiri medicale pe teren sau provoacă oprirea jocului din cauza unei accidentări vor fi obligați, în general, să rămână în afara terenului timp de un minut (timp continuu) după reluarea jocului, limitând simulările și beneficiile obținute în mod nesportiv.
În ceea ce privește arbitrajul video, acesta își extinde atribuțiile în noul sezon al Superligii. Astfel, oficialii VAR pot interveni în cazul unui cartonaș roșu acordat eronat, în urma unui al doilea galben evident greșit, dar și atunci când un jucător este sancționat din greșeală în locul altuia. Totodată, acordarea incorectă a unei lovituri de colț poate fi corectată rapid, fără a întârzia jocul.
La capitolul disciplinar, nu se mai acordă cartonaș galben pentru o tentativa de oprire a unei oportunități clare de înscriere a unui gol, dacă avantajul este aplicat și se înscrie un gol. În plus, se va utiliza o numărătoare inversă, vizibilă de cinci secunde, atunci când un jucător sau o echipă întârzie o aruncare de la margine; dacă se depășește limita de timp, posesia mingii se acordă echipei adverse.
O altă măsură strictă vizează comportamentul jucătorilor în situații tensionate: acoperirea gurii în timp ce se adresează unui adversar va fi sancționată cu eliminare directă. Aceste schimbări subliniază intenția de a face jocul mai fluent și mai transparent.
În cadrul seminarului desfășurat în perioada 5-7 iulie, arbitrii și arbitrii asistenți au susținut atât testări teoretice, cât și fizice, în vederea pregătirii pentru competițiile care urmează să înceapă.
O etapă importantă din pregătirea arbitrilor a însemnat activitatea fiecăruia, împreună cu managerul VAR, Ovidiu Hațegan, în fața ecranelor simulatorului de asistență video. La fel ca în marile ligi europene, fotbalul românesc va beneficia începând din noul sezon de un HUB VAR la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia, de unde arbitrii vor analiza fazele meciurilor din competițiile interne. Noua tehnologie va beneficia de expertiza tehnicienilor Sportec, care vor ajuta la implementarea sistemului în competiții.
Programul seminarului a inclus, ca în fiecare an, și sesiuni video dedicate analizării fazelor de joc, teme privind poziționarea în teren, interpretarea situațiilor de joc și managementul meciului. Totodată, au fost dezbătute aspecte referitoare la jocul cu mâna și alte abateri prevăzute de regulament.
La seminar au participat arbitrul Gabriel Mihuleac și arbitrul asistent Florin Iftode, amândoi promovați în această vară în lotul oficialilor de joc pentru Liga I.
Din motive de prevenție, pentru a nu risca accidentări musculare serioase care le-ar putea compromite o mare parte din sezon, 8 arbitri (Radu Petrescu, Andrei Chivulete, Horia Mladinovici, Ionuț Coza, Bogdan Dumitrache, Marius Omuț, Ovidiu Mazilu, Cătălin Buși) și 7 arbitri asistenți (Radu Ghinguleac, Doru Lucaciu, Marius Marchidanu, Marius Bobe, Andrei Constantinescu, Raul Ghiciulescu, Alexandru Cerei) nu au finalizat toate probele fizice și, implicit, nu au promovat testarea susținută marți, 7 iulie. Aceștia vor fi retestați și vor putea primi delegări pe teren la jocurile oficiale după ce vor promova probele fizice.
Prima etapă a ediție 2026/2027 a Superligii va avea loc în perioada 17-20 iulie, dar sezonul intern va debuta cu Supercupa României, pe 12 iulie, la Craiova, între Universitatea Craiova și Universitatea Cluj.
AGERPRES (AS-redactor: Marius Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Gabriela Badea)
Fotbal: Noi reguli de arbitraj vor fi aplicate în următorul sezon competițional al Superligii

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Fotbal: Universitatea Cluj a câștigat derby-ul cu CFR Cluj (3-1), chiar în Gruia
Universitatea Cluj a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 3-1 (0-1), joi seara, pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'', într-un meci restant din etapa a 4-a a Superligii de fotbal. Meciul a avut două reprize diametral opuse, prima controlată de gazde, care au marcat prin Stefan Drazic (12), după pasa lui Andrei Cord
Volei masculin: SCM Craiova și CS Rapid au debutat cu dreptul la Cupa 'Radu Zamfirescu'
SCM Universitatea Craiova și CS Rapid București au debutat cu dreptul la turneul de volei masculin Cupa ''Radu Zamfirescu'', care se desfășoară de joi până sâmbătă în Sala Polivalentă din Craiova, în memoria fostului antrenor craiovean. CS Rapid București a dispus în primul meci de SCM Zalău, cu sc
Hochei: Victorii pentru Corona Brașov și ACSH Gheorgheni, în Erste Liga
Corona Brașov și ACSH Gheorgheni au obținut victorii, joi, în Erste Liga la hochei pe gheață. Corona Brașov a avut nevoie de prelungiri pentru a trece de Budapest Jegkorong Akademia HC, cu 5-4 (2-0, 2-0, 0-4, 1-0), după prelungiri, pe Patinoarul Olimpic din Brașov. Liderul a avut două reprize bune, dar apoi în partea a treia a cedat total (0-4), re
Handbal masculin: CSM București a învins-o pe Minaur, în Liga Națională
CSM București a învins-o pe CS Minaur Baia Mare cu scorul de 29-27 (16-16), joi, în Sala Apollo din Capitală, într-un meci din etapa a 4-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Minaur a avut avans de patru goluri în prima repriză, 10-6, dar la pauză scorul a fost egal, 16-16. Băimărenii s-au aflat în avantaj și în repriza s
Fotbal: FRF susține candidatura lui Aleksander Ceferin pentru un nou mandat la președinția UEFA
Federația Română de Fotbal a anunțat, joi, printr-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, că îl va susține pe actualul președinte al UEFA, Alexander Ceferin, în cursa pentru câștigarea unui nou mandat la conducerea forului european. 'Astăzi, 8 octombrie 2026, la Berlin, a avut loc UEFA Top Executive Meeting. înt&aci
Fotbal: Marius Croitoru (FC Botoșani) - Vrem să câștigăm cu UTA Arad pentru a urca în clasament
Antrenorul echipei FC Botoșani, Marius Croitoru, a declarat joi, într-o conferință de presă, că își dorește ca să câștige meciul cu UTA Arad pentru a urca în clasamentul Superligii de fotbal. ''Ne dorim din tot sufletul să câștigăm. Suntem obligați să dăm totul pentru a câștiga, pentru a obține cele trei puncte și pe
Fotbal: Imran Fetai - Mă simt foarte bine la Dinamo, iar visul meu este să câștig campionatul
Fundașul echipei Dinamo Imran Fetai a declarat, joi, într-o conferință de presă, înaintea meciului cu Sepsi OSK, din etapa a 11-a a Superligii, că s-a adaptat foarte bine la gruparea bucureșteană și că își dorește să câștige titlul de campion în România. 'Mă simt bine, foarte bine la Dinamo, echipa m-a primit foarte bine
Fotbal: Nuno Campos (Dinamo) - Toată lumea vrea să învingă liderul, dar cred că suntem pregătiți
Antrenorul formației Dinamo București, portughezul Nuno Campos, consideră că echipa sa este pregătită pentru meciul cu Sepsi OSK, din etapa a 11-a a Superligii de fotbal, chiar dacă statutul de lider al clasamentului face ca adversarii să își dorească în mod special să obțină victoria împotriva 'câinilor'. '









