Antrenorul echipei Universitatea Cluj, Cristiano Bergodi, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că își dorește ca jucătorii săi să arate un fotbal frumos în partida de joi seara, din prima manșă a turului întâi preliminar al Europa League, cu Dinamo Kiev, despre care a afirmat că este un colos al fotbalului din Europa de Est.
'Mă interesează ca echipa mea să arate un fotbal frumos în fața unui colos din Europa de Est. Acest meci este unul dintre cele mai importante din istoria lui 'U' Cluj și sper să facem o figură frumoasă', a declarat tehnicianul italian.
Căpitanul Alexandru Chipciu a făcut o analiză a adversarilor, precizând că sunt foarte rapizi.
'Ne așteaptă un meci greu, cu o echipă mare din Estul Europei. Într-adevăr, acum au traversat o perioadă grea în campionat, e puțin surprinzător că au fost pe locul 4, dar se mai întâmplă în viața unei echipe. Au mulți ucraineni tineri, dornici de performanță. Am văzut și la analiza video că sunt o echipă periculoasă pe tranziții, sunt foarte rapizi, cum au arătat și în meciurile amicale', a afirmat Alexandru Chipciu, conform site-ul oficial al echipei clujene.
Universitatea Cluj va întâlni joi, pe Arena Lublin din Lublin (Polonia), de la ora 20:00 (ora României), formația ucraineană Dinamo Kiev, în prima manșă a turului întâi preliminar al Europa League la fotbal. Meciul din manșa secundă, este programat pe 16 iulie, pe Cluj Arena, de la ora 20:30.
AGERPRES (AS-redactor: Adrian Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Cristiano Bergodi (Universitatea Cluj): Vreau ca echipa mea să arate un fotbal frumos în fața unui colos

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Fotbal: Universitatea Cluj a câștigat derby-ul cu CFR Cluj (3-1), chiar în Gruia
Universitatea Cluj a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 3-1 (0-1), joi seara, pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'', într-un meci restant din etapa a 4-a a Superligii de fotbal. Meciul a avut două reprize diametral opuse, prima controlată de gazde, care au marcat prin Stefan Drazic (12), după pasa lui Andrei Cord
Volei masculin: SCM Craiova și CS Rapid au debutat cu dreptul la Cupa 'Radu Zamfirescu'
SCM Universitatea Craiova și CS Rapid București au debutat cu dreptul la turneul de volei masculin Cupa ''Radu Zamfirescu'', care se desfășoară de joi până sâmbătă în Sala Polivalentă din Craiova, în memoria fostului antrenor craiovean. CS Rapid București a dispus în primul meci de SCM Zalău, cu sc
Hochei: Victorii pentru Corona Brașov și ACSH Gheorgheni, în Erste Liga
Corona Brașov și ACSH Gheorgheni au obținut victorii, joi, în Erste Liga la hochei pe gheață. Corona Brașov a avut nevoie de prelungiri pentru a trece de Budapest Jegkorong Akademia HC, cu 5-4 (2-0, 2-0, 0-4, 1-0), după prelungiri, pe Patinoarul Olimpic din Brașov. Liderul a avut două reprize bune, dar apoi în partea a treia a cedat total (0-4), re
Handbal masculin: CSM București a învins-o pe Minaur, în Liga Națională
CSM București a învins-o pe CS Minaur Baia Mare cu scorul de 29-27 (16-16), joi, în Sala Apollo din Capitală, într-un meci din etapa a 4-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Minaur a avut avans de patru goluri în prima repriză, 10-6, dar la pauză scorul a fost egal, 16-16. Băimărenii s-au aflat în avantaj și în repriza s
Fotbal: FRF susține candidatura lui Aleksander Ceferin pentru un nou mandat la președinția UEFA
Federația Română de Fotbal a anunțat, joi, printr-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, că îl va susține pe actualul președinte al UEFA, Alexander Ceferin, în cursa pentru câștigarea unui nou mandat la conducerea forului european. 'Astăzi, 8 octombrie 2026, la Berlin, a avut loc UEFA Top Executive Meeting. înt&aci
Fotbal: Marius Croitoru (FC Botoșani) - Vrem să câștigăm cu UTA Arad pentru a urca în clasament
Antrenorul echipei FC Botoșani, Marius Croitoru, a declarat joi, într-o conferință de presă, că își dorește ca să câștige meciul cu UTA Arad pentru a urca în clasamentul Superligii de fotbal. ''Ne dorim din tot sufletul să câștigăm. Suntem obligați să dăm totul pentru a câștiga, pentru a obține cele trei puncte și pe
Fotbal: Imran Fetai - Mă simt foarte bine la Dinamo, iar visul meu este să câștig campionatul
Fundașul echipei Dinamo Imran Fetai a declarat, joi, într-o conferință de presă, înaintea meciului cu Sepsi OSK, din etapa a 11-a a Superligii, că s-a adaptat foarte bine la gruparea bucureșteană și că își dorește să câștige titlul de campion în România. 'Mă simt bine, foarte bine la Dinamo, echipa m-a primit foarte bine
Fotbal: Nuno Campos (Dinamo) - Toată lumea vrea să învingă liderul, dar cred că suntem pregătiți
Antrenorul formației Dinamo București, portughezul Nuno Campos, consideră că echipa sa este pregătită pentru meciul cu Sepsi OSK, din etapa a 11-a a Superligii de fotbal, chiar dacă statutul de lider al clasamentului face ca adversarii să își dorească în mod special să obțină victoria împotriva 'câinilor'. '









