Fotbalistul formației Universitatea Cluj, Ovidiu Bic, a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă, că Universitatea Craiova este favorită în Supercupa României, dar a subliniat că el și colegii săi vor da totul pentru a-și adjudeca trofeul.

'E posibil ca Universitatea Craiova să fie favorită. În primul rând pentru că joacă acasă. Apoi e echipa care a câștigat campionatul și Cupa României și da, cred că e favorită mâine. Dar noi vom încerca să câștigăm meciul, vom da totul pe teren și sperăm să ne adjudecăm trofeul. Aici nu cred că am câștigat cu Craiova, doar la Cluj. Chiar vorbeam între noi că nu am reușit în trecut să scoatem un rezultat pozitiv la Craiova. Sperăm să fie mâine primul', a menționat el.

'Este o atmosferă bună la noi, am făcut un joc bun cu Dinamo Kiev (n.r. - în primul tur preliminar al Europa League), o echipă foarte bună. Suntem fericiți pentru acel rezultat, dar gândurile noastre se îndreaptă acum către Supercupă, unde ne dorim de asemenea un rezultat pozitiv', a adăugat mijlocașul.

Supercupa României, care reprezintă deschiderea oficială a noului sezon competițional intern, se va disputa între Universitatea Craiova și Universitatea Cluj, duminică, 12 iulie, de la ora 20:30, pe Stadionul 'Ion Oblemenco' din Craiova.
AGERPRES (A, AS-editor: Marius Țone, editor online: Alexandru Cojocaru)