Antrenorul echipei Universitatea Cluj, Cristiano Bergodi, a afirmat, miercuri, într-o conferință de presă, că jucătorii săi trebuie să abordeze cea de-a doua manșă din turul întâi preliminar al Europa League la fotbal, cu Dinamo Kiev, cu aceeași determinare ca în prima partidă, terminată cu scorul de 0-0, pentru a avea șanse la calificare.
'Nu pot spune aici cum voi aborda meciul cu Dinamo Kiev, dar pot spune că va fi un meci dificil. Trebuie abordat cu aceeași mentalitate, cu aceeași dăruire, dorință și ambiție de a fi la fel de buni ca ei. Ei au un lot numeros și valoros, dar în prima manșă noi am făcut un meci bun și cred că jucătorii sunt concentrați pentru acest meci. Noi am reușit în tur, cu un bloc compact de jucători, să nu luăm gol. Și statisticile au arătat că noi am fost foarte buni pe ultimul bloc defensiv. Am reușit să îi contracarăm. Vom vedea ce meci vom reuși să facem, totul depinde de forța adversarului, dacă vrei să joci mai sus sau mai jos. Totul depinde de forța adversarului dar asta nu înseamnă că noi renunțăm imediat', a declarat Bergodi.
Tehnicianul italian consideră că fiecare echipă păstrează jumătate din șansele de calificare și că nu este speriat nici de varianta loviturilor de departajare.
'Va fi însă un meci diferit, pentru că jucăm acasă, avem suporterii lângă noi. Dar trebuie să fim inteligenți, pentru că va fi un meci foarte dificil. Cred că șansele de calificare sunt împărțite, 50% la 50%, și asta pentru că sper că vom avea suporteri cât mai mulți. Dar nu joacă suporterii. Meciul este foarte greu, pentru că întâlnim un colos din Europa de Est. E nevoie ca băieții să fie foarte competitivi, să aibă această ambiție. Nu mă sperie nici ideea penalty-urilor, dar am încredere că mâine putem face un meci bun. Trebuie jucat cu inteligență, nu trebuie lăsate foarte multe spații, pentru că altfel te pedepsesc', a mai spus Bergodi.
Partida Universitatea Cluj - Dinamo Kiev, din a doua manșă a turului întâi preliminar al Europa League la fotbal, se va disputa joi, de la ora 20:30, pe Cluj Arena.
În tur Universitatea Cluj a terminat la egalitate cu Dinamo Kiev, 0-0, pe Arena Lublin din Lublin (Polonia).
AGERPRES (A, AS-redactor: Adrian Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Adrian Dădârlat)
Fotbal: Cristiano Bergodi (U Cluj) - Cu Dinamo Kiev trebuie să jucăm cu aceeași dăruire

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Volei masculin: CS Dinamo și Arcada Galați au câștigat și în ziua a doua a Cupei Corona
CS Dinamo București și CSM Arcada Galați au obținut noi victorii, vineri, în ziua a doua a turneului de volei masculin Cupa Corona, găzduit de Sala ''Dumitru Popescu-Colibași'' din Brașov. CS Dinamo, după 3-1 cu Corona, a trecut fără probleme de Știința București, cu 3-0 (25-22, 25-17, 25-18). Nivaldo Diaz a reușit 13 pun
Hochei: Trei din cele patru echipe românești au obținut victorii în Erste Liga
Corona Brașov, ACSH Gheorgheni și ACSHC Fenestela 68 au obținut victorii, vineri, în Erste Liga la hochei pe gheață, în timp ce SC Miercurea Ciuc a pierdut în fața propriilor suporteri. Liderul Corona Brașov a trecut de FEHA19 cu 7-3 (2-1, 1-0, 4-2), pe Patinoarul Olimpic din Brașov, prin golurile marcate de Colby William McA
Volei masculin: Noi victorii pentru SCM Craiova și CS Rapid la Cupa 'Radu Zamfirescu'
SCM Universitatea Craiova și CS Rapid București au obținut victorii și vineri, în ziua a doua a turneului de volei masculin Cupa ''Radu Zamfirescu'', care se desfășoară în Sala Polivalentă din Bănie, în memoria fostului antrenor craiovean. CS Rapid București, după 3-1 cu SCM Zalău, a învins și echipa bul
VIDEO Fotbal: Dinamo și-a consolidat poziția de lider în Superligă, după 2-0 cu Sepsi OSK
Dinamo București și-a consolidat poziția de lider în Superliga de fotbal, după ce a învins-o pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe cu scorul de 2-0 (2-0), vineri seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 11-a. Dinamo a deschis scorul prin fundașul spaniol Martin Pascual, cu o lovitură de cap, la cornerul executat de Da
Fotbal: Victorie pentru Corvinul Hunedoara în Superligă, 3-2 cu FC Voluntari
Corvinul Hunedoara a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 3-2 (2-1), vineri, pe Stadionul ''Petre Libardi'' din Petroșani, în primul meci din etapa a 11-a a Superligii de fotbal. în primul meci dintre cele două echipe în prima ligă, Corvinul a deschis scorul rapid, prin portughezul Sergio Ribeiro (6 - penalty), dar croa
Fotbal: Coelho (U Craiova) - Să ne uităm la clasament ar fi prima greșeală pe care o putem face înaintea meciului cu FK Csikszereda
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că pentru jucătorii săi ar fi o greșeală să se uite în clasament înaintea partidei cu ultima clasată, FK Csikszereda, din etapa a 11-a a Superligii. 'Va fi un meci dificil, pentru că Csikszereda a schimbat antrenorul. E dific
Fotbal: Laurențiu Reghecampf (FCSB) - Vreau să arătăm altfel, vreau să ne impunem în meciul cu Oțelul
Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Laurențiu Reghecampf, a declarat, vineri, într-o conferință de presă susținută înaintea meciului cu Oțelul Galați, că își dorește ca formația sa să aibă o altă atitudine și să controleze jocul pe toată durata partidei, după ce în ultimele săptămâni a lucrat la îmbunătățirea pregătirii fizice și a în
VIDEO Fotbal: Universitatea Cluj a câștigat derby-ul cu CFR Cluj (3-1), chiar în Gruia
Universitatea Cluj a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 3-1 (0-1), joi seara, pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'', într-un meci restant din etapa a 4-a a Superligii de fotbal. Meciul a avut două reprize diametral opuse, prima controlată de gazde, care au marcat prin Stefan Drazic (12), după pasa lui Andrei Cord









