Antrenorul echipei FCSB, Marius Baciu, a declarat, marți, într-o conferință de presă premergătoare partidei cu FC Argeș din Cupa României, că lipsa rezultatelor din ultima perioadă a generat momente de neîncredere la echipă, dar a subliniat că se bazează în continuare pe jucătorii pe care îi are la dispoziție.
'Lumea așteaptă rezultate și asta este cel mai important pentru cei care au venit și, bineînțeles, pentru jucătorii mai vechi, mai experimentați, care suntem concentrați pentru lucrul ăsta împreună cu conducerea, să integrăm foarte rapid. Cred că aici am avut problemele pe care le-am avut noi deocamdată. Într-adevăr, lipsa de rezultate sau cel puțin ultimele două rezultate, sau multe momente în care n-am arătat foarte bine, normal că duc la niște momente din astea de neîncredere. Dar noi avem mare încredere în jucătorii pe care îi avem la dispoziție, jucători talentați, jucători care chiar au calitate foarte bună. Avem nevoie de integrare, dar avem nevoie și de rezultate. Pe un fond de rezultate bune să intre și mai bine. Cam așa văd lucrurile eu. Dar de liniște, să știți că jucătorii se antrenează foarte bine, concentrați, conștienți de ceea ce am greșit, de ce am făcut, că am avut foarte multe greșeli individuale în ultima perioadă și asta va trebui să reglăm, inclusiv individual lucrurile astea', a afirmat Baciu.
Referitor la partida cu FC Argeș, tehnicianul FCSB a avertizat că echipa sa nu va avea un meci ușor și a explicat că schimbările din lot au afectat omogenitatea formației.
'Este un meci deloc ușor pentru noi. Am jucat prima etapă cu FC Argeș și ne-am ridicat la un nivel bun. Asta și datorită muncii foarte bune a jucătorilor din cantonament. Au înțeles, ne-au ridicat la un nivel foarte bun, mai ales în primele două jocuri, unde chiar au fost toți jucătorii care s-au pregătit cu noi. Clar că după aceea au venit ușor-ușor jucători și ne-am dereglat puțin, dar jucătorii care au venit se integrează și văd în fiecare zi că își doresc și ei foarte mult. Nu e ușor să vii într-o țară străină și pentru ei, eu știu același lucru. Chiar și mie mi-au dat timp de acomodare. Am avut om după mine vreo șase luni de zile să înțeleg cultura, să înțeleg absolut orice', a declarat Baciu.
Tehnicianul a făcut comparația și cu situația lui Dinamo, care în Cupa României va întâlni o formație din Liga a III-a, și a evidențiat dificultatea meciului pe care FCSB îl va disputa la Pitești.
'Dacă Dinamo joacă cu o echipă de Liga a III-a, noi avem un meci foarte greu. Pitești a fost o echipă care anul trecut a jucat în play-off. Văd o constanță în jocul lor, cu jucători care nu au fost prea mulți schimbați. Cred că, dacă nu mă înșel, de la ultima etapă până la prima au vreo trei schimbări. Noi încă nu suntem în situația să ne permitem lucrul ăsta, să zicem: 'Acolo mai schimbăm încă un jucător'. Încă lucrăm la aspectul ăsta și va trebui să ne stabilizăm și noi foarte rapid pe un nucleu de jucători, care va fi foarte important în economia campionatului și Cupei', a spus acesta.
Antrenorul a anunțat și că FCSB are probleme medicale înaintea partidei cu FC Argeș: 'Avem multe lucruri de luat în vedere. Avem și niște probleme medicale. Vom vedea și după antrenamentul de astăzi cum vor sta lucrurile. Avem două probleme musculare destul de mari, zic eu, adică o să lipsească pentru o perioadă mai lungă de timp. Dublă leziune musculară. Cel mai important e să ne recuperăm jucătorii, să nu avem probleme medicale din punctul ăsta de vedere. Și, bineînțeles, vedem cum vom alcătui primul 11 mâine. Bineînțeles, jocul cu Dinamo chiar nu contează deocamdată.'
Marius Baciu a recunoscut că FCSB are nevoie de noi transferuri după plecările lui Daniel Bîrligea și Florin Tănase.
'Presiunea e foarte mare pentru că, necalificându-te în play-off, suporterii au fost foarte supărați. De acolo vin toate problemele sau dezamăgirea lor. Avem nevoie de transferuri. A plecat Bîrligea, a plecat Tănase. Se poate întâmpla să apară jucători. Ne dorim tot timpul să vină jucători foarte buni. Asta nu înseamnă că nu trebuie să scoatem maxim din ceea ce avem aici.'
Tehnicianul a clarificat și situația lui Valentin Crețu, despre care a precizat că nu a fost dat afară de la echipă.
'Crețu n-a fost dat afară. Crețu avea contract cu noi. A fost scos din lot, asta este altă problemă, pentru o etapă. Dar Crețu a revenit la echipă. S-a antrenat separat. De fapt, nici n-a fost scos. Atâta tot. Vali este foarte pozitiv și acum am vorbit astăzi cu el, că a fost la tratament. Am vorbit tot timpul, am ținut legătura. Noi le-am făcut program jucătorilor. Noi trebuie să ne facem datoria de antrenor și, bineînțeles, la toți jucătorii ținem foarte mult, chiar dacă sunt într-o perioadă mai bună sau mai puțin bună. Important e să fii lângă ei și să fii foarte aproape atunci când nu sunt rezultate', a mai spus Baciu.
Echipa de fotbal FCSB va întâlni, miercuri, de la ora 21:30, pe Stadionul Orășenesc din Mioveni, formația FC Argeș, într-un meci din cadrul primei etape a grupelor Cupei României. AGERPRES/ (A, AS - redactor: Adrian Țone, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Simona Aruştei)
Fotbal: Marius Baciu (FCSB) - Lipsa rezultatelor duce la momente de neîncredere

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Baschet feminin: CS Oxigen s-a calificat în turul al doilea al Cupei României
CS Oxigen București s-a calificat în turul al doilea al Cupei României la baschet feminin, după ce a întrecut-o pe CS Agronomia București cu scorul de 87-56, marți, în Sala Școlii Profesionale Speciale Nr. 2 din Capitală, în manșa secundă a primului tur. Josephine Ella Raflo, cu 27 puncte, 6 recuperări, a fost cea
Hochei: Victorii pentru Corona, ACSH Gheorgheni și Fenestela, în campionat
CSM Corona Brașov, ACSH Gheorgheni și ACSHC Fenestela 68 au obținut victorii, marți, în Campionatul Național de hochei pe gheață. Corona Brașov a trecut de CSM Galați cu 3-0 (1-0, 2-0, 0-0), pe Patinoarul Dunărea, prin golurile marcate de Jared Michael Van Wormer, Hugo Gecse și Nicolae Rareș Vasile. Campioana ACSH Gheorghe
Handbal masculin: CSM București a pierdut acasă în EHF European League
CSM București a fost învinsă de echipa franceză Chambery Savoie Mont Blanc Handball, cu scorul de 33-25 (17-14), marți seara, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, într-un meci din Grupa C a competiției de handbal masculin EHF European League. ''Tigrii'' au suferit al doi
Baschet masculin: CS Vâlcea a debutat cu o victorie după prelungiri în noul sezon
CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea a învins-o cu emoții pe CSA Steaua București, cu scorul de 97-90 (22-28, 24-13, 19-24, 21-21, 11-4), după prelungiri, marți seara, în Sala ''Traian'' din Râmnicu Vâlcea, într-un meci din prima etapă a Ligii Naționale de baschet masculin. Steaua a fost aproape
Fotbal: Graham Potter (Suedia) - Este o performanță să câștigăm în România fără să primim gol
Selecționerul echipei naționale de fotbal a Suediei, Graham Potter, a declarat, luni seara, că victoria fără gol primit (1-0) obținută la București împotriva României, în Liga Națiunilor, este o performanță pentru formația sa. 'A fost un meci cu adevărat greu. România ne-a pus sub o presiune mare. Am fi putut marca
VIDEO Fotbal: Gheorghe Hagi - Am nevoie de puțin timp, dacă nu fac echipa să joace, mă duc acasă
Selecționerul primei reprezentative de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a declarat, luni seara, într-o conferință de presă susținută după înfrângerea cu 1-0 suferită în fața Suediei, în Liga Națiunilor, că mai are nevoie de puțin timp, iar dacă nu va reuși să facă echipa să joace atunci va demisiona. 'N
Fotbal: Răzvan Marin - O nouă seară tristă pentru noi; sunt dezamăgit de rezultate
Internaționalul Răzvan Marin a declarat, luni seara, după înfrângerea României în fața Suediei, scor 0-1, în Liga Națiunilor, că este o nouă seară tristă pentru echipa națională, dar a subliniat că tricolorii au făcut un joc bun, în special în repriza secundă, când și-au creat ocazii și au avut posesia.
Fotbal: Florin Tănase - Pozitiv, după aceste patru meciuri, este că în această seară am arătat ca o echipă
Mijlocașul Florin Tănase a afirmat, luni seara, după înfrângerea României în fața Suediei, scor 0-1, pe Arena Națională, că singurul aspect pozitiv al ultimei partide din această fereastră din Liga Națiunilor a fost faptul că tricolorii au arătat ca o echipă și s-a declarat convins că lucrurile vor arăta mai bine în perioada următoare.









