Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că meciul de pe teren propriu cu FC Voluntari, din etapa a 9-a a Superligii, este unul 'periculos'.
'Nu exclud posibilitatea de a câștiga iar în ultimul minut nici pentru jocul de mâine, chiar dacă întâlnim o echipă (n.r. - FC Voluntari) care se comportă diferit. Are o evoluție solidă acasă, în timp ce în deplasare au avut meciuri grele și nu s-au prezentat la cel mai înalt nivel. Cred că este un joc periculos. Voluntari are în componență câțiva jucători care pot face diferența pe faza de atac, sunt periculoși la fazele fixe și se apără organizat în multe momente. Totuși, aș prefera să evităm un gol victorios marcat la ultima fază', a spus Pancu.
'Nu cred că avem încă un stil definit pe care adversarii să-l poată analiza și contracara. Mereu avem surprize în echipă. Până acum am câștigat pe final datorită spiritului de echipă, care nu ne-a lipsit decât pe alocuri în aceste opt etape și în meciul de Cupă. Avem două jocuri consecutive pe teren propriu de care ar trebui să profităm, mai ales că mâine seară suntem favoriți clari', a adăugat antrenorul.
Daniel Pancu s-a arătat nemulțumit de calitatea gazonului de pe Stadionul Giulești pe care l-a asemănat cu terenurile din Liga a III-a și a IV-a.
'Este de Liga a III-a spre a IV-a, în opinia mea. Este rușinos ce se întâmplă. Eu am mai trecut prin astfel de momente la Rapid. Cine își mai aduce aminte de perioada din Liga a II-a știe cum arăta gazonul din Regie pe care jucam atunci. Din momentul în care începeau ploile, pierdeam foarte multe puncte acasă, în timp ce în deplasare, pe terenuri bune, aveam rezultate bune. Mi-aș dori să nu mai trec prin aceeași experiență. Nu știu exact cine se ocupă sau cum se întreține terenul, dar dacă mă întrebați pe mine, văd o singură soluție în momentul de față: schimbarea lui completă. Problema gazonului este valabilă pe mai multe stadioane din România. Încă sunt sub impresia gazonului de la Sibiu, care a fost de nivelul celor din Anglia, de nivel Wembley. Un astfel de gazon ar trebui să aibă o echipă precum Rapid', a explicat el.
În opinia tehnicianului, FC Rapid se va lupta să câștige titlul încă din acest sezon, însă a subliniat că marea favorită rămâne campioana en titre Universitatea Craiova.
'Noi nu putem decât să tratăm toate meciurile la victorie. Este clar că noi plecăm cu un handicap. În opinia mea, Universitatea Craiova este singura și marea favorită la titlu în acest moment. Asta nu înseamnă că Rapid nu poate ieși campioană chiar din acest sezon. Nu, nu excludem această variantă. Trebuie totuși să fim obiectivi, să recunoaștem că acolo s-au construit lucruri în timp. În plus, mi-am dorit să câștigăm toate duelurile cu echipele de play-off pentru a fi pregătiți mental. Am reușit doar cu CFR, am făcut egal cu Craiova și am fost învinși de Dinamo. Este greu. La meciurile directe se va face diferența, dar asta nu înseamnă că nu luptăm pentru titlu încă din acest an. Doar că va fi foarte, foarte greu. E ușor să vorbim din gură că vom fi campioni. Eu spun doar că luptăm pentru a fi campioni', a precizat Daniel Pancu.
Echipa de fotbal FC Rapid întâlnește formația FC Voluntari, sâmbătă, de la ora 21:30, pe Stadionul Giulești din Capitală, într-o partidă contând pentru etapa a 9-a a Superligii.
AGERPRES (A, AS-redactor: Marius Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Fotbal: Daniel Pancu (Rapid), înaintea partidei cu FC Voluntari - Cred că este un joc periculos

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Baschet feminin: CS Oxigen s-a calificat în turul al doilea al Cupei României
CS Oxigen București s-a calificat în turul al doilea al Cupei României la baschet feminin, după ce a întrecut-o pe CS Agronomia București cu scorul de 87-56, marți, în Sala Școlii Profesionale Speciale Nr. 2 din Capitală, în manșa secundă a primului tur. Josephine Ella Raflo, cu 27 puncte, 6 recuperări, a fost cea
Hochei: Victorii pentru Corona, ACSH Gheorgheni și Fenestela, în campionat
CSM Corona Brașov, ACSH Gheorgheni și ACSHC Fenestela 68 au obținut victorii, marți, în Campionatul Național de hochei pe gheață. Corona Brașov a trecut de CSM Galați cu 3-0 (1-0, 2-0, 0-0), pe Patinoarul Dunărea, prin golurile marcate de Jared Michael Van Wormer, Hugo Gecse și Nicolae Rareș Vasile. Campioana ACSH Gheorghe
Handbal masculin: CSM București a pierdut acasă în EHF European League
CSM București a fost învinsă de echipa franceză Chambery Savoie Mont Blanc Handball, cu scorul de 33-25 (17-14), marți seara, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, într-un meci din Grupa C a competiției de handbal masculin EHF European League. ''Tigrii'' au suferit al doi
Baschet masculin: CS Vâlcea a debutat cu o victorie după prelungiri în noul sezon
CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea a învins-o cu emoții pe CSA Steaua București, cu scorul de 97-90 (22-28, 24-13, 19-24, 21-21, 11-4), după prelungiri, marți seara, în Sala ''Traian'' din Râmnicu Vâlcea, într-un meci din prima etapă a Ligii Naționale de baschet masculin. Steaua a fost aproape
Fotbal: Graham Potter (Suedia) - Este o performanță să câștigăm în România fără să primim gol
Selecționerul echipei naționale de fotbal a Suediei, Graham Potter, a declarat, luni seara, că victoria fără gol primit (1-0) obținută la București împotriva României, în Liga Națiunilor, este o performanță pentru formația sa. 'A fost un meci cu adevărat greu. România ne-a pus sub o presiune mare. Am fi putut marca
VIDEO Fotbal: Gheorghe Hagi - Am nevoie de puțin timp, dacă nu fac echipa să joace, mă duc acasă
Selecționerul primei reprezentative de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a declarat, luni seara, într-o conferință de presă susținută după înfrângerea cu 1-0 suferită în fața Suediei, în Liga Națiunilor, că mai are nevoie de puțin timp, iar dacă nu va reuși să facă echipa să joace atunci va demisiona. 'N
Fotbal: Răzvan Marin - O nouă seară tristă pentru noi; sunt dezamăgit de rezultate
Internaționalul Răzvan Marin a declarat, luni seara, după înfrângerea României în fața Suediei, scor 0-1, în Liga Națiunilor, că este o nouă seară tristă pentru echipa națională, dar a subliniat că tricolorii au făcut un joc bun, în special în repriza secundă, când și-au creat ocazii și au avut posesia.
Fotbal: Florin Tănase - Pozitiv, după aceste patru meciuri, este că în această seară am arătat ca o echipă
Mijlocașul Florin Tănase a afirmat, luni seara, după înfrângerea României în fața Suediei, scor 0-1, pe Arena Națională, că singurul aspect pozitiv al ultimei partide din această fereastră din Liga Națiunilor a fost faptul că tricolorii au arătat ca o echipă și s-a declarat convins că lucrurile vor arăta mai bine în perioada următoare.









