Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a afirmat ironic că a cerut îngrijitorilor de la baza sportivă a clubului, aflată în Ștefănești, să nu tundă iarba și să sape câteva gropi pentru ca jucătorii săi să se antreneze în condiții reale de joc înaintea partidei de vineri cu FC Argeș de pe Stadionul Giulești.
'Singura mea rugăminte pentru îngrijitorii care se ocupă fantastic de terenurile noastre de la baza de la Ștefănești a fost să nu mai tundă iarba și să facă câteva gropi pe terenul nostru de antrenament, ca să ne antrenăm în condiții reale de joc', a spus Pancu, ironizând starea terenului de pe Stadionul Giulești.
'Gazonul nu este treaba noastră, nu ne ocupăm noi. V-am spus doar ce am putut face eu, să lăsăm iarba mare la antrenament și să facem câteva gropi', a adăugat el.
Întrebat dacă și-ar dori ca formația sa să joace meciurile de pe teren propriu pe Arena Națională, el a răspuns: 'Gazonul de pe Arena Națională este minunat. V-am dat exemplul de la Sibiu unde, după antrenamentul cu o zi înainte de meci, nu am avut niciun fel de emoție asupra calității jocului nostru. A fost un joc foarte bun cu Timișoara, chiar dacă am câștigat pe final. Avem jucători de mare calitate și de echipe naționale care se desfășoară într-un alt mod pe un gazon foarte bun'.
Pauza competițională de trei săptămâni cauzată de meciurile echipei naționale este binevenită, susține antrenorul.
'Pauza este binevenită. Ne dorim foarte mult să trecem cu bine peste jocul acesta cu FC Argeș, care este poate cel mai important al nostru de până acum. Asta încerc să le transmit jucătorilor de câteva zile. Pauza vine foarte bine, plus că avem un amical de mare calitate cu Genoa și un joc cu Chiajna. Mă gândesc chiar astăzi, având în vedere că am fost programați luni la 'U' Cluj, să mai facem un al treilea amical, pentru că am câțiva jucători pe care încă nu i-am văzut în condiții de joc', a explicat el.
Daniel Pancu și-ar dori să aibă 3 jucători convocați în lotul naționalei României, dar nu crede că vor fi atâți. 'E păcat, pentru că Pașcanu are o problemă medicală. Mi-aș dori să avem trei la lot, dar nu cred că vor fi trei', a precizat tehnicianul, prezent, miercuri seara, alături de câțiva dintre jucătorii săi la deschiderea Panoramic Terrace Mobexpert.
AGERPRES (A, AS-redactor: Marius Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Fotbal: Pancu (Rapid) - Am cerut să nu tundă iarba și să sape gropi ca să ne antrenăm pentru terenul din Giulești

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Baschet feminin: CS Oxigen s-a calificat în turul al doilea al Cupei României
CS Oxigen București s-a calificat în turul al doilea al Cupei României la baschet feminin, după ce a întrecut-o pe CS Agronomia București cu scorul de 87-56, marți, în Sala Școlii Profesionale Speciale Nr. 2 din Capitală, în manșa secundă a primului tur. Josephine Ella Raflo, cu 27 puncte, 6 recuperări, a fost cea
Hochei: Victorii pentru Corona, ACSH Gheorgheni și Fenestela, în campionat
CSM Corona Brașov, ACSH Gheorgheni și ACSHC Fenestela 68 au obținut victorii, marți, în Campionatul Național de hochei pe gheață. Corona Brașov a trecut de CSM Galați cu 3-0 (1-0, 2-0, 0-0), pe Patinoarul Dunărea, prin golurile marcate de Jared Michael Van Wormer, Hugo Gecse și Nicolae Rareș Vasile. Campioana ACSH Gheorghe
Handbal masculin: CSM București a pierdut acasă în EHF European League
CSM București a fost învinsă de echipa franceză Chambery Savoie Mont Blanc Handball, cu scorul de 33-25 (17-14), marți seara, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, într-un meci din Grupa C a competiției de handbal masculin EHF European League. ''Tigrii'' au suferit al doi
Baschet masculin: CS Vâlcea a debutat cu o victorie după prelungiri în noul sezon
CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea a învins-o cu emoții pe CSA Steaua București, cu scorul de 97-90 (22-28, 24-13, 19-24, 21-21, 11-4), după prelungiri, marți seara, în Sala ''Traian'' din Râmnicu Vâlcea, într-un meci din prima etapă a Ligii Naționale de baschet masculin. Steaua a fost aproape
Fotbal: Graham Potter (Suedia) - Este o performanță să câștigăm în România fără să primim gol
Selecționerul echipei naționale de fotbal a Suediei, Graham Potter, a declarat, luni seara, că victoria fără gol primit (1-0) obținută la București împotriva României, în Liga Națiunilor, este o performanță pentru formația sa. 'A fost un meci cu adevărat greu. România ne-a pus sub o presiune mare. Am fi putut marca
VIDEO Fotbal: Gheorghe Hagi - Am nevoie de puțin timp, dacă nu fac echipa să joace, mă duc acasă
Selecționerul primei reprezentative de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a declarat, luni seara, într-o conferință de presă susținută după înfrângerea cu 1-0 suferită în fața Suediei, în Liga Națiunilor, că mai are nevoie de puțin timp, iar dacă nu va reuși să facă echipa să joace atunci va demisiona. 'N
Fotbal: Răzvan Marin - O nouă seară tristă pentru noi; sunt dezamăgit de rezultate
Internaționalul Răzvan Marin a declarat, luni seara, după înfrângerea României în fața Suediei, scor 0-1, în Liga Națiunilor, că este o nouă seară tristă pentru echipa națională, dar a subliniat că tricolorii au făcut un joc bun, în special în repriza secundă, când și-au creat ocazii și au avut posesia.
Fotbal: Florin Tănase - Pozitiv, după aceste patru meciuri, este că în această seară am arătat ca o echipă
Mijlocașul Florin Tănase a afirmat, luni seara, după înfrângerea României în fața Suediei, scor 0-1, pe Arena Națională, că singurul aspect pozitiv al ultimei partide din această fereastră din Liga Națiunilor a fost faptul că tricolorii au arătat ca o echipă și s-a declarat convins că lucrurile vor arăta mai bine în perioada următoare.









