Suporterii dinamoviști vor avea un rolul de a alege noua identitate vizuală a clubului, urmând să voteze una dintre cele trei variante care vor fi propuse de agenția Klain, selectată în urma unui proces la care au participat peste 20 de agenții, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, reprezentanta companiei, Reka Nagy.
Ea a explicat că procesul se află în prezent în etapa de cercetare și strategie, în care sunt analizate istoria și simbolurile grupării bucureștene.
'Înainte să începem proiectul, vrem să știm ce înseamnă brandul pe care îl avem în față. În cazul lui Dinamo este o etapă extrem de importantă să înțelegem comunitatea, istoria, simbolurile, ceea ce înseamnă Dinamo cu adevărat. În acest moment ne aflăm în prima etapă, o etapă de cercetare și strategie. Analizăm tot ce înseamnă partea de simboluri, de istorie, și vrem să vedem ce înseamnă cu adevărat Dinamo, care este esența acestui brand. Vom dezvolta trei direcții, nu trei variații ale aceleiași idei. Aceste direcții vor fi prezentate în același fel, astfel că, în momentul în care se ajunge la partea de vot, cei care o să voteze și o să aleagă varianta finală să poată decide pe baza acelorași criterii. O să continuăm cu dezvoltarea întregului sistem, logo, partea verbală, partea creativă. Vrem să dezvoltăm un brand, o identitate de care dinamoviștii să fie mândri', a adăugat reprezentanta agenției, Reka Nagy.
Reprezentantul suporterilor dinamoviști în acest proiect, Cosmin Viorel, a precizat că alegerea agenției a fost precedată de analizarea a peste 20 de candidaturi.
'A existat o selecție dintre mai mult de 20 de agenții care au aplicat la call-ul lui Dinamo. Dinamo avea nevoie de un brand, de un sistem care să-l ajute să se poziționeze foarte bine în mediul cultural și în mediul românesc, să știe care este poziția lui. Avea nevoie și de o analiză a audienței, pentru că Dinamo trebuie să-și cunoască foarte bine segmentele de suporteri și cine sunt fanii produsului Dinamo', a spus Cosmin Viorel.
El a afirmat că noua identitate nu va fi construită prin ruperea de trecutul clubului, procesul urmând să includă o analiză a identității existente și discuții cu foști jucători și glorii ale lui Dinamo: 'Vrem să facem acest lucru fără să rupem ceea ce înseamnă trecut, prezent și viitor. Trebuie să vedem ce păstrăm, ce putem reinterpreta și ce este indispensabil pentru Dinamo'.
Conform acestuia, noua siglă nu va apărea însă pe tricourile echipei înaintea sezonului 2028-2029: 'Aceste provocări ne-au făcut să jucăm și sezonul viitor cu aceeași siglă, abia al doilea sezon vom juca cu noua siglă'.
Președintele clubului Dinamo, Andrei Nicolescu, a afirmat că este important ca noua identitate să fie acceptată de cât mai mulți dinamoviști și că el nu face parte din grupul de lucru care gestionează proiectul.
'A fost o decizie foarte bună din partea clubului ca eu să nu particip în grupul de lucru. Niciunul dintre acționarii lui Dinamo, nimeni din cei care conduc clubul, nu și-au propus ca identitatea să arate într-un fel. Vrem să închidem cât mai repede acest proces și să-l ducem cu succes la final, dar și cu o majoritate covârșitoare a opiniilor pozitive din partea suporterilor dinamoviști. Este foarte important ca această identitate nouă să fie asumată și integrată în conștiința mai multor dinamoviști. Dacă este o identitate care place tuturor, nu cred că nu îi va plăcea CS-ului', a declarat Nicolescu.
Oficialul dinamovist a explicat și situația vechii sigle 'D' istorice, precizând că problema este legată de protecția juridică a elementelor de identitate utilizate în trecut: 'Problema semnalată de agenție și de casa de proprietate intelectuală cu care lucram a fost dată de faptul că acel 'D' istoric nu este protejat de proprietarul real'.
Schimbarea identității vizuale a condus la proteste ale suporterilor după lansarea actualei sigle, în mai 2026. Peluza Cătălin Hîldan a contestat noua emblemă și a anunțat boicotul atât timp cât va fi folosită actuala siglă, fapt confirmat de reprezentantul suporterilor dinamoviști.
FC Dinamo a explicat ulterior că schimbarea inițială a fost determinată de probleme juridice și a anunțat că va fi construită o altă siglă împreună cu suporterii, aceștia urmând să aibă un rol real în alegerea acesteia.
AGERPRES/ (A, AS - redactor: Adrian Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Fotbal: Suporterii lui Dinamo vor alege noua siglă a clubului dintre trei variante propuse

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Baschet feminin: CS Oxigen s-a calificat în turul al doilea al Cupei României
CS Oxigen București s-a calificat în turul al doilea al Cupei României la baschet feminin, după ce a întrecut-o pe CS Agronomia București cu scorul de 87-56, marți, în Sala Școlii Profesionale Speciale Nr. 2 din Capitală, în manșa secundă a primului tur. Josephine Ella Raflo, cu 27 puncte, 6 recuperări, a fost cea
Hochei: Victorii pentru Corona, ACSH Gheorgheni și Fenestela, în campionat
CSM Corona Brașov, ACSH Gheorgheni și ACSHC Fenestela 68 au obținut victorii, marți, în Campionatul Național de hochei pe gheață. Corona Brașov a trecut de CSM Galați cu 3-0 (1-0, 2-0, 0-0), pe Patinoarul Dunărea, prin golurile marcate de Jared Michael Van Wormer, Hugo Gecse și Nicolae Rareș Vasile. Campioana ACSH Gheorghe
Handbal masculin: CSM București a pierdut acasă în EHF European League
CSM București a fost învinsă de echipa franceză Chambery Savoie Mont Blanc Handball, cu scorul de 33-25 (17-14), marți seara, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, într-un meci din Grupa C a competiției de handbal masculin EHF European League. ''Tigrii'' au suferit al doi
Baschet masculin: CS Vâlcea a debutat cu o victorie după prelungiri în noul sezon
CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea a învins-o cu emoții pe CSA Steaua București, cu scorul de 97-90 (22-28, 24-13, 19-24, 21-21, 11-4), după prelungiri, marți seara, în Sala ''Traian'' din Râmnicu Vâlcea, într-un meci din prima etapă a Ligii Naționale de baschet masculin. Steaua a fost aproape
Fotbal: Graham Potter (Suedia) - Este o performanță să câștigăm în România fără să primim gol
Selecționerul echipei naționale de fotbal a Suediei, Graham Potter, a declarat, luni seara, că victoria fără gol primit (1-0) obținută la București împotriva României, în Liga Națiunilor, este o performanță pentru formația sa. 'A fost un meci cu adevărat greu. România ne-a pus sub o presiune mare. Am fi putut marca
VIDEO Fotbal: Gheorghe Hagi - Am nevoie de puțin timp, dacă nu fac echipa să joace, mă duc acasă
Selecționerul primei reprezentative de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a declarat, luni seara, într-o conferință de presă susținută după înfrângerea cu 1-0 suferită în fața Suediei, în Liga Națiunilor, că mai are nevoie de puțin timp, iar dacă nu va reuși să facă echipa să joace atunci va demisiona. 'N
Fotbal: Răzvan Marin - O nouă seară tristă pentru noi; sunt dezamăgit de rezultate
Internaționalul Răzvan Marin a declarat, luni seara, după înfrângerea României în fața Suediei, scor 0-1, în Liga Națiunilor, că este o nouă seară tristă pentru echipa națională, dar a subliniat că tricolorii au făcut un joc bun, în special în repriza secundă, când și-au creat ocazii și au avut posesia.
Fotbal: Florin Tănase - Pozitiv, după aceste patru meciuri, este că în această seară am arătat ca o echipă
Mijlocașul Florin Tănase a afirmat, luni seara, după înfrângerea României în fața Suediei, scor 0-1, pe Arena Națională, că singurul aspect pozitiv al ultimei partide din această fereastră din Liga Națiunilor a fost faptul că tricolorii au arătat ca o echipă și s-a declarat convins că lucrurile vor arăta mai bine în perioada următoare.









