România va fi reprezentată de 7 sportivi, 6 la feminin și 1 la masculin, la Campionatele Mondiale de gimnastică artistică de la Rotterdam, care se vor desfășura în perioada 17-25 octombrie, a anunțat, marți, Federația Română de Gimnastică, într-un comunicat de presă.
România va fi reprezentată în competiția feminină de Sabrina Maneca Voinea, Ariana Cotu, Alexia Blănaru, Daria Tănasă, Iris Iordache și Anamaria Mihăescu, iar în cea masculină de Nicholas Țarcă.
'Colectivul tehnic al delegației a pornit, de asemenea, spre Rotterdam, pentru a asigura pregătirea și participarea sportivilor la această importantă competiție internațională. În fața unor adversari puternici și a unei concurențe de cel mai înalt nivel, gimnaștii români vor aborda această provocare cu seriozitate, concentrare și respect față de valoarea competiției. Participarea reprezintă o nouă oportunitate de a demonstra rezultatele muncii depuse de sportivi și antrenori și de a reprezenta România pe scena internațională. Mult succes sportivilor și întregii delegații la Rotterdam!', precizează federația, în comunicatul publicat pe pagina oficială de Facebook.
Cea de-a 54-a ediție a Campionatelor Mondiale de gimnastică artistică va avea loc în Olanda, în perioada 17-25 octombrie, în arena Rotterdam Ahoy.
Competiția va reuni 457 de gimnaști din 83 de federații naționale, printre țările participante numărându-se Statele Unite ale Americii, Japonia, China, Brazilia, Marea Britanie, Italia, Franța, Germania, Canada sau Australia.
AGERPRES/ (AS - redactor: Adrian Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Simona Aruştei)
Gimnastică artistică: România, reprezentată de 7 sportivi la Campionatele Mondiale de la Rotterdam

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis de masă: Sportivii români, victorii pe linie în preliminariile Europenelor de la Ljubljana
Jucătorii români au obținut victorii pe linie în grupele preliminare la Campionatele Europene individuale de tenis de masă de la Ljubljana (Slovenia). La feminin, în Grupa 1, Elena Zaharia a învins-o pe suedeza Angelina Bebawy cu 3-1 (8-11, 11-5, 11-7, 11-3), iar marți o va înfrunta pe belgianca Lessia Lewyckyj &i
VIDEO Fotbal: Victorie spectaculoasă pentru Rapid București, 4-3 cu Universitatea Cluj, în deplasare
FC Rapid București a învins-o pe Universitatea Cluj cu scorul de 4-3 (2-1), luni seara, pe Cluj Arena, în ultimul meci al etapei a 11-a a Superligii de fotbal. Rapid a revenit pe locul secund cu această victorie spectaculoasă. ''U'' a deschis scorul rapid, în al doilea minut de joc, prin Issouf
Haltere: Șapte medalii pentru România, în prima zi a Europenelor de juniori și tineret (GALERIE FOTO)
Sportivii români au obținut șapte medalii, un de aur, trei de argint și trei de bronz, luni, în prima zi a Campionatelor Europene de haltere pentru juniori și U23 de la Durres (Albania). Singura medalie de aur a fost câștigată de Maia Delia Andrei la categoria 49 kg, junioare (U20), la aruncat, cu 91 kg. Ea a ratat însă
Fotbal: FC Argeș, învinsă acasă de CFR Cluj (0-1), în Superligă
FC Argeș a fost învinsă de CFR Cluj cu scorul de 1-0 (0-0), luni seara, pe teren propriu, la Mioveni, într-o partidă din etapa a 11-a a Superligii de fotbal. Unicul gol a fost marcat de fundașul croat Anton Kresic (58), cu capul, din centrarea lui Andrei Cordea. Gazdele au avut o bară, la șutul lui Andrei Tofan (49).
Handbal feminin: CS Rapid București a câștigat fără probleme la Zalău, în campionat
CS Rapid București a învins-o fără probleme pe HC Zalău, cu scorul de 35-25 (19-11), luni seara, în deplasare, într-un meci din etapa a șasea a Ligii Naționale de handbal feminin. Marie Klara Steffen și Marie Klara Steffen au marcat fiecare câte 7 goluri pentru Rapid, iar Albertina Da Cruz Kassoma De Almeida a reușit 6
Fotbal: Au început lucrările de demolare a vechiului stadion Corvinul din Hunedoara
Lucrările de demolare a vechiului stadion Corvinul din Hunedoara au început, luni, pe locul respectiv urmând să fie construită o nouă arenă sportivă în valoare totală de 54 de milioane de euro. Conform unui anunț publicat pe pagina oficială de
Scrimă: Fostul sabrer Gheorghe Culcea a decedat la vârsta de 87 de ani
Federația Română de Scrimă a anunțat, luni, decesul fostului sabrer Gheorghe Culcea (87 de ani), component al echipei naționale de sabie a României care a ocupat locul 4 la Jocurile Olimpice de la Munchen 1972. ''Federația Română de Scrimă anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a lui George Culcea, fos
Handbal feminin: Dunărea Brăila și-a consolidat poziția pe podiumul Ligii Naționale după victoria de la Slatina
HC Dunărea Brăila și-a consolidat poziția pe podiumul Ligii Naționale de handbal feminin, după ce a învins-o pe CSM Slatina cu scorul de 26-24 (11-14), duminică, în deplasare, în etapa a șasea. Echipa antrenată de Bogdan Burcea era condusă la o diferență de trei goluri la pauză, dar a reușit să revină în repriza secundă









