Calea Lactee, o galaxie vastă, în formă de spirală, care adăpostește sute de miliarde de stele, inclusiv Soarele nostru, a parcurs un drum lung și complicat pentru a ajunge la dimensiunile actuale, după cum arată rezultatele unei noi cercetări care documentează un eveniment de referință care a avut loc în primele etape ale istoriei sale, relatează marți Reuters.
Oamenii de știință care au observat roiurile de stele adunate lângă centrul Căii Lactee au descoperit dovezi că galaxia noastră a înghițit o galaxie mai mică, în urmă cu aproximativ 11,8 miliarde de ani, când universul avea mai puțin de 15% din vârsta sa actuală. Acest eveniment reprezintă cea mai veche fuziune galactică cunoscută a Căii Lactee și demonstrează modul în care aceasta a crescut nu numai prin formarea propriilor stele, ci și prin fuziunea cu galaxii mai mici, captive în câmpul său gravitațional.
Galaxia mai mică este clasificată drept o galaxie pitică, ceea ce o diferențiază de galaxiile mai mari, precum Calea Lactee. Cercetătorii estimează că aceasta conținea stele cu o masă echivalentă cu de 500 de milioane de ori masa Soarelui la momentul fuziunii, aproximativ un sfert din dimensiunea pe care o avea Calea Lactee la acea vreme.
Cercetătorii au folosit telescoapele orbitale Hubble și Gaia pentru a studia roiurile stelare, fiecare conținând sute de mii de stele, situate într-o regiune care se întinde pe 20.000 de ani-lumină la interiorul Căii Lactee, determinând vârsta, compoziția chimică și traiectoria acestora. Un an-lumină este distanța pe care o parcurge lumina într-un an, adică 9,5 trilioane de kilometri.
Aceste stele au devenit parte a Căii Lactee în urma unei fuziuni galactice care a avut loc la aproximativ două miliarde de ani după evenimentul Big Bang, care a dat naștere universului, au notat oamenii de știință. Galaxia pitică din care provin aceste stele a primit numele 'Low-energy-Kraken-Heracles' (LKH), în semn de recunoaștere a celor trei studii anterioare care au analizat posibilitatea unei astfel de fuziuni primordiale.
'Constatarea esențială a cercetării noastre este descoperirea fără echivoc a primului eveniment de fuziune prin care a trecut galaxia noastră în perioada sa de început', a declarat astrofizicianul Davide Massari de la Institutul Național de Astrofizică (INAF) din Bologna, Italia, autorul principal al studiului publicat în revista științifică Nature Astronomy.
Dacă această creștere timpurie a Căii Lactee a fost alimentată de formarea stelelor în interiorul ei sau de o fuziune galactică a fost o chestiune intens dezbătută, a explicat Massari. Noul studiu indică faptul că fuziunea a adus Căii Lactee, la începutul istoriei sale, un volum mare de stele și gaz interstelar care alimentează formarea stelelor, precum și substanța misterioasă numită materie întunecată.
'Aș spune că, în ceea ce privește stelele, fuziunea a fost destul de pașnică, fără coliziuni între stele. Însă, în ceea ce privește gazul, fuziunea a fost probabil mai 'explozivă'; coliziunea dintre gazul provenit de la LKH și cel din Calea Lactee a declanșat formarea multor stele', a precizat Massari.
Cercetătorul a afirmat că există, probabil, numeroase stele care s-au format inițial în galaxia pitică și care se află încă în regiunile interioare ale Căii Lactee, unele dintre ele în interiorul roiurilor stelare. Totuși, din cauza prafului interstelar din această regiune, identificarea la nivel individual a stelelor este foarte dificilă, a spus Massari.
Calea Lactee a fost implicată în alte două fuziuni galactice masive. Ea a absorbit o galaxie pitică numită Gaia-Sausage-Enceladus, la aproximativ 1,8 miliarde de ani după fuziunea LKH. Iar în ultimii aproximativ 6 miliarde de ani a fuzionat cu galaxia pitică Sagittarius.
'Fiecare dintre aceste fuziuni a avut o influență asupra evenimentelor care au dus la formarea propriului nostru sistem solar și, în cele din urmă, a Pământului', a declarat Massari. 'De aceea, cred că reconstituirea fragmentelor din trecutul Căii Lactee contribuie în mod efectiv la răspunsul la marea întrebare: 'De unde venim?''. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Ady Ivaşcu)
Calea Lactee a înghițit o galaxie mai mică, în urmă cu circa 11,8 miliarde de ani

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Nobel 2026/Premiul pentru Chimie obținut pentru cercetări legate de sinteza organică asimetrică
Premiul Nobel pentru Chimie 2026 este împărțit între cercetătorul francez Henri Kagan și cel nipon Kenso Soai pentru descoperirea efectelor neliniare și a autocatalizei în sinteza organică asimetrică, a anunțat miercuri Academia Regală Suedeză de Științe, conform site-ului nobelprize.org.
Roverul NASA surprinde o imagine impresionantă cu zorii zilei pe Marte
Agenția spațială americană, NASA, a publicat o imagine impresionantă surprinsă în zori pe Marte de roverul Curiosity, în care pot fi văzute stâncile zimțate, formate cu miliarde de ani în urmă, inundate de razele soarelui, relatează Reuters. Roverul Curiosity, de dimensiunea unei mașini, a asolizat în 2012 î
O rachetă Nuri a transportat pe orbită 15 sateliți în prima lansare sud-coreeană din acest an
Coreea de Sud a lansat marți noaptea (6 octombrie) prima sa misiune orbitală din acest an, cu o rachetă proprie de tip Nuri, care a decolat de la Centrul Spațial Naro, transportând 15 sateliți pe orbită, transmite miercuri Space.com. Lansarea a avut loc la ora 03:25 GMT (pe 7 octombrie). Aproape totul a decurs conform planului. Toți sate
Telescopul Spațial James Webb investighează coliziunile dintre planete
Mai multe detalii ale ipoteticei coliziuni dintre Pământul timpuriu și o altă protoplanetă de mărimea lui Marte, numită Theia, în urma căreia s-ar fi format Luna, ar putea fi obținute prin studierea coliziunilor dintre planete prin intermediul Telescopului Spațial James Webb (JWST) al NASA, conform datelor publicate la 1 octombrie într-un nou studiu î
Nobel 2026/Premiul pentru Fizică obținut de cercetări legate de neutrini
Premiul Nobel pentru Fizică 2026 a fost câștigat de cercetări în domeniul neutrinilor, 'fantomatice particule din spațiu', realizate de cercetătorul belgian Francis Halzen, nominalizat de Comitetul Nobel 'pentru contribuția sa decisivă în construirea Observatorului de Neutrini IceCube și în descoperirea neutrinilor de înaltă
Astronomii au descoperit o exoplanetă formată din 'cenușa' unei stele muribunde
Astronomii au descoperit o planetă rară, de a doua generație, care orbitează în jurul rămășițelor unei stele moarte - o pitică albă încă fierbinte - din care s-a format, conform unui studiu publicat luni, 5 octombrie, în revista Nature Astronomy. Deși oamenii de știință au bănuit de multă vreme că planete 'renăscute'
Sectorul AI nu știe cum să împiedice inteligența artificială să își stabilească propriile obiective, atenționează un avertizor de integritate
Companiile de top din domeniul inteligenței artificiale nu știu cum să împiedice AI să își stabilească propriile obiective și să se încerce să le atingă, a atenționat luni avertizorul de integritate Jacob Coxon, în timpul unei audieri în fața Consiliului Municipal din New York, conform AFP. Cercetătorul britanic, fost angajat la O
Administratorul NASA dorește să păstreze o minte deschisă în legătură cu fenomenul OZN
Fenomenele neidentificate, de tip OZN sau de altă natură, observate pe cer, în oceane sau în spațiu, ar putea să împingă Statele Unite ale Americii spre un nou 'moment Sputnik', este opinia administratorului NASA, Jared Isaacman, care a comparat creșterea numărului de observații raportate privind fenomenele anormale neidentificate (UAP) din ultimii








