Anunțul recent al președintelui american Donald Trump de a înlocui expresia ''inteligență artificială'' (IA) cu ''super-inteligență'' (SI) a declanșat o creștere a cererilor de înregistrare a unor domenii cu extensia de internet rezervată Sloveniei - ''.si'' -, au indicat marți autorități locale, potrivit AFP.
Într-un discurs pronunțat săptămâna trecută în fața Adunării Generale a ONU, Donald Trump a anunțat că guvernul american va utiliza de acum înainte termenul ''super-inteligență'' sau ''SI'', argumentând că ''sună mult mai bine'' și este ''mult mai potrivit''.
''Expresia inteligență artificială sună ca și cum această tehnologie ar fi falsă, dar nu e falsă, este incredibilă, însă trebuie să fim prudenți'', a mai declarat președintele american, adăugând că Statele Unite vor începe să utilizeze ''termenul mult mai precis de 'super-inteligență''' în documentele lor oficiale.
''În urma acestui anunț, cererea pentru nume de domeniu cu extensia '.si'' a crescut foarte mult, potrivit Klarei Herman, purtătoare de cuvânt a Register.si, organismul care gestionează domeniul de internet sloven.
''De la discursul (lui Donald Trump), constatăm o creștere importantă, dar stabilă a cererilor de utilizate a domeniilor .si'', a indicat ea pentru AFP, precizând că acest aflux nu a perturbat însă funcționarea normală nici a agenției, nici a domeniului său de activitate.
Agenția recomandă de asemenea ''deținătorilor de mărci, sloganuri, denumiri de societăți și altele, care nu dețin încă un domeniu .si, să-și înregistreze unul cât mai curând posibil'' pe site-ul agenției.
În timp ce circa 3.500 de domenii .si au fost înregistrate pe întreaga durată a lunii august, Register.si înregistrează în prezent în medie 3.700 pe zi după declarațiile lui Donald Trump. Potrivit datelor publicate pe site-ul agenției, numărul total de domenii .si înregistrate depășea astfel 220.000 marți. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Simona Aruştei)
Înregistrarea domeniilor de internet cu extensia Sloveniei, impulsionată de dorința lui Trump de a înlocui termenul IA cu ''super-inteligență''

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Telescopul Spațial James Webb investighează coliziunile dintre planete
Mai multe detalii ale ipoteticei coliziuni dintre Pământul timpuriu și o altă protoplanetă de mărimea lui Marte, numită Theia, în urma căreia s-ar fi format Luna, ar putea fi obținute prin studierea coliziunilor dintre planete prin intermediul Telescopului Spațial James Webb (JWST) al NASA, conform datelor publicate la 1 octombrie într-un nou studiu î
Nobel 2026/Premiul pentru Fizică obținut de cercetări legate de neutrini
Premiul Nobel pentru Fizică 2026 a fost câștigat de cercetări în domeniul neutrinilor, 'fantomatice particule din spațiu', realizate de cercetătorul belgian Francis Halzen, nominalizat de Comitetul Nobel 'pentru contribuția sa decisivă în construirea Observatorului de Neutrini IceCube și în descoperirea neutrinilor de înaltă
Astronomii au descoperit o exoplanetă formată din 'cenușa' unei stele muribunde
Astronomii au descoperit o planetă rară, de a doua generație, care orbitează în jurul rămășițelor unei stele moarte - o pitică albă încă fierbinte - din care s-a format, conform unui studiu publicat luni, 5 octombrie, în revista Nature Astronomy. Deși oamenii de știință au bănuit de multă vreme că planete 'renăscute'
Sectorul AI nu știe cum să împiedice inteligența artificială să își stabilească propriile obiective, atenționează un avertizor de integritate
Companiile de top din domeniul inteligenței artificiale nu știu cum să împiedice AI să își stabilească propriile obiective și să se încerce să le atingă, a atenționat luni avertizorul de integritate Jacob Coxon, în timpul unei audieri în fața Consiliului Municipal din New York, conform AFP. Cercetătorul britanic, fost angajat la O
Administratorul NASA dorește să păstreze o minte deschisă în legătură cu fenomenul OZN
Fenomenele neidentificate, de tip OZN sau de altă natură, observate pe cer, în oceane sau în spațiu, ar putea să împingă Statele Unite ale Americii spre un nou 'moment Sputnik', este opinia administratorului NASA, Jared Isaacman, care a comparat creșterea numărului de observații raportate privind fenomenele anormale neidentificate (UAP) din ultimii
Nobel 2026/ Karl Deisseroth, Peter Hegemann și Georg Nagel, laureații Premiului Nobel pentru Medicină
Premiul Nobel pentru Medicină din 2026 a fost câștigat de Karl Deisseroth, Peter Hegemann și Georg Nagel pentru 'descoperirile lor privind canalele ionice activate de lumină și optogenetică', potrivit anunțului făcut luni de Adunarea Nobel de la Institutul Karolinska din Stockholm, Suedia, potrivit site-ului nobelprize.org.
Compania Blue Origin a prezentat conceptul 'Power Tower' pentru furnizarea de energie unei baze selenare
Compania aerospațială fondată de miliardarul Jeff Bezos, Blue Origin, a prezentat 'Power Tower' (Turnul de Energie), un sistem conceput pentru a furniza energie solară unei viitoare baze selenare, transmite luni Space.com. Compania Blue Origin a publicat pe 25 septembrie o animație a turnului pe platforma X, ilustrând modul &icir
Dumitru Prunariu, recompensat cu Premiul Theodore von Karman, cea mai înaltă distincție a Academiei Internaționale de Astronautică
Dumitru-Dorin Prunariu, singurul român care a zburat în spațiul cosmic, a fost recompensat cu Premiul Theodore von Karman în cadrul galei anuale a Academiei Internaționale de Astronautică (IAA), desfășurată în Antalya, Turcia, duminică, înaintea Congresului Internațional de Astronautică. Premiul Theodore von Karma








