Defecțiunea unuia dintre motoarele Raptor ale navei spațiale Starship, care a fost aproape să pună capăt prematur primului zbor orbital de încercare al navei spațiale construită de SpaceX, ar putea complica capacitatea NASA de a respecta termenele stabilite pentru misiunile astronauților pe Lună, transmite marți Reuters.
Starship, concepută parțial pentru a transporta încărcături utile mari în spațiu, este unul dintre cele două vehicule care concurează pentru a deveni prima navă pe care NASA o va folosi încă din 2028 pentru aselenizarea cu echipaj uman, o performanță realizată ultima dată în 1972, la sfârșitul erei Apollo.
Deși Starship a îndeplinit o serie de obiective cheie în ultima sa lansare test din Texas, luni, misiunea a fost întreruptă cu câteva ore după o defecțiune a sistemului său de propulsie.
În ciuda opririi neașteptate a unuia dintre cele trei motoare principale Raptor, în urma separării navei spațiale de racheta sa de propulsie din treapta inferioară, nava spațială a ajuns pe orbită pentru prima sa desfășurare comercială a unor sateliți Starlink V3.
Determinarea cauzei defecțiunii motorului rămâne esențială pentru SpaceX. Însă miza este potențial mai mare pentru NASA, deoarece un vehicul de aselenizare Starship s-ar baza pe același sistem de motor pentru transportul astronauților prin spațiu către și de la suprafața lunară.
Cât de mare va fi lovitura pentru dezvoltarea Starship depinde de caracteristicile defecțiunii: dacă se dovedește a fi 'o defecțiune singulară a unei piese' sau dacă indică o problemă de proiectare mai mare care necesită modernizări 'în întreaga flotă', a declarat Dean Sladen, inginer aerospațial la Accu Components.
'Orice reparație a motorului care întârzie următoarele zboruri, inclusiv încercarea planificată de a prinde nava cu brațele turnului de lansare (după reintrare), afectează acest program', a spus el.
NASA și SpaceX nu au răspuns imediat solicitărilor Reuters de a comenta.
O întârziere mai lungă ar reprezenta nu numai un obstacol mai mare pentru ambițiile comerciale ale SpaceX de a-și extinde rapid rețeaua de sateliți Starlink în bandă largă, ci și pentru rolul său esențial în programul selenar Artemis al NASA.
'Adevărata presiune este Luna. NASA are nevoie de Starship pentru Artemis 3', o misiune de testare pe orbita Pământului, planificată chiar vara viitoare ca zbor de repetiție pentru prima aselenizare cu echipaj uman al programului, conform lui Sladen.
Problemele motorului și sistemului de propulsie Raptor au contribuit la mai multe eșecuri anterioare ale Starship, inclusiv un motor care nu s-a pornit conform planului în timpul celui de-al 12-lea zbor al Starship din luna mai. Motoarele alimentate cu metan sunt printre cele mai complexe și scumpe componente ale rachetei.
În timpul unor zboruri anterioare, SpaceX a renunțat la planurile de testare a motorului Raptor în spațiu. Dar toate motoarele s-au pornit cu succes în timpul ascensiunii în cel de-al 13-lea zbor al Starship din iulie.
SpaceX, companie fondată de Elon Musk lângă Los Angeles în 2002, concurează cu Blue Origin, compania rivală de rachete a miliardarului Jeff Bezos, pentru a inaugura o eră a explorărilor selenare în cadrul programului Artemis al NASA.
Deși SpaceX a fost inițial contractată pentru a furniza primul modul de aselenizare cu echipaj uman pentru Artemis, șeful agenției spațiale americane, Jared Isaacman, a declarat în aprilie că NASA va alege modulul de aselenizare care va fi primul gata de misiune. NASA a considerat concurența suplimentară ca fiind benefică pentru progres, având în vedere întârzierile tot mai mari din programul de zbor de testare al Starship.
NASA își propune oficial să readucă astronauții pe suprafața Lunii până în 2028 - un obiectiv considerat pe scară largă ca fiind prea ambițios - pentru a ajunge acolo înaintea Chinei, care planifică o aselenizare cu echipaj uman până în 2030.
De asemenea, va fi nevoie de o navă de aselenizare funcțională pentru misiunea precursoare Artemis 3, încă din vara anului 2027, pentru a testa manevrele de întâlnire și andocare pe orbita joasă a Pământului.
SpaceX dezvoltă un sistem de aterizare umană bazat pe nava sa Starship, un vehicul impunător din oțel inoxidabil, mult mai mare decât orice modul de aselenizare construit anterior. Blue Origin își construiește propriul modul de aselenizare Blue Moon, bazându-se pe o filozofie de design mai tradițională.
Dacă sunt gata, ambele module de aselenizare vor participa probabil la misiunea Artemis 3, demonstrând manevre orbitale folosind motoarele lor spațiale.
Isaacman a făcut publică strategia NASA privind modulele de aselenizare la câteva zile după finalizarea misiunii Artemis 2 a NASA, care a trimis astronauți în jurul Lunii și înapoi, în ceea ce a fost prima lansare cu echipaj uman a rachetei Space Launch System a NASA, construită de Boeing și Northrop Grumman, și a capsulei Orion, fabricată de Lockheed Martin. AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu, editor online: Simona Aruştei)
Problema apărută la unul dintre motoarele Starship ar putea avea un impact asupra obiectivelor NASA de aselenizare

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Telescopul Spațial James Webb investighează coliziunile dintre planete
Mai multe detalii ale ipoteticei coliziuni dintre Pământul timpuriu și o altă protoplanetă de mărimea lui Marte, numită Theia, în urma căreia s-ar fi format Luna, ar putea fi obținute prin studierea coliziunilor dintre planete prin intermediul Telescopului Spațial James Webb (JWST) al NASA, conform datelor publicate la 1 octombrie într-un nou studiu î
Nobel 2026/Premiul pentru Fizică obținut de cercetări legate de neutrini
Premiul Nobel pentru Fizică 2026 a fost câștigat de cercetări în domeniul neutrinilor, 'fantomatice particule din spațiu', realizate de cercetătorul belgian Francis Halzen, nominalizat de Comitetul Nobel 'pentru contribuția sa decisivă în construirea Observatorului de Neutrini IceCube și în descoperirea neutrinilor de înaltă
Astronomii au descoperit o exoplanetă formată din 'cenușa' unei stele muribunde
Astronomii au descoperit o planetă rară, de a doua generație, care orbitează în jurul rămășițelor unei stele moarte - o pitică albă încă fierbinte - din care s-a format, conform unui studiu publicat luni, 5 octombrie, în revista Nature Astronomy. Deși oamenii de știință au bănuit de multă vreme că planete 'renăscute'
Sectorul AI nu știe cum să împiedice inteligența artificială să își stabilească propriile obiective, atenționează un avertizor de integritate
Companiile de top din domeniul inteligenței artificiale nu știu cum să împiedice AI să își stabilească propriile obiective și să se încerce să le atingă, a atenționat luni avertizorul de integritate Jacob Coxon, în timpul unei audieri în fața Consiliului Municipal din New York, conform AFP. Cercetătorul britanic, fost angajat la O
Administratorul NASA dorește să păstreze o minte deschisă în legătură cu fenomenul OZN
Fenomenele neidentificate, de tip OZN sau de altă natură, observate pe cer, în oceane sau în spațiu, ar putea să împingă Statele Unite ale Americii spre un nou 'moment Sputnik', este opinia administratorului NASA, Jared Isaacman, care a comparat creșterea numărului de observații raportate privind fenomenele anormale neidentificate (UAP) din ultimii
Nobel 2026/ Karl Deisseroth, Peter Hegemann și Georg Nagel, laureații Premiului Nobel pentru Medicină
Premiul Nobel pentru Medicină din 2026 a fost câștigat de Karl Deisseroth, Peter Hegemann și Georg Nagel pentru 'descoperirile lor privind canalele ionice activate de lumină și optogenetică', potrivit anunțului făcut luni de Adunarea Nobel de la Institutul Karolinska din Stockholm, Suedia, potrivit site-ului nobelprize.org.
Compania Blue Origin a prezentat conceptul 'Power Tower' pentru furnizarea de energie unei baze selenare
Compania aerospațială fondată de miliardarul Jeff Bezos, Blue Origin, a prezentat 'Power Tower' (Turnul de Energie), un sistem conceput pentru a furniza energie solară unei viitoare baze selenare, transmite luni Space.com. Compania Blue Origin a publicat pe 25 septembrie o animație a turnului pe platforma X, ilustrând modul &icir
Dumitru Prunariu, recompensat cu Premiul Theodore von Karman, cea mai înaltă distincție a Academiei Internaționale de Astronautică
Dumitru-Dorin Prunariu, singurul român care a zburat în spațiul cosmic, a fost recompensat cu Premiul Theodore von Karman în cadrul galei anuale a Academiei Internaționale de Astronautică (IAA), desfășurată în Antalya, Turcia, duminică, înaintea Congresului Internațional de Astronautică. Premiul Theodore von Karma








