Oamenii de știință au descoperit o nouă planetă care sfidează toate așteptările, fiind o lume acoperită de lavă care este, în același timp, neașteptat de rece. De fapt, este cea mai rece lume acoperită de lavă dotată cu atmosferă observată vreodată, conform unui studiu publicat în The Astrophysical Journal Letters și citat de Space.com.
Cercetătorii au identificat HD 3167 b, o planetă telurică de tip super-Pământ acoperită de lavă, care orbitează o stea aflată la 154 de ani-lumină distanță. Această planetă orbitează atât de aproape de steaua sa, încât un 'an' pe acea lume (o rotație completă în jurul stelei) durează doar o zi terestră. Însă nu este doar o rocă acoperită de lavă - este cea mai mică lume de acest tip descoperită vreodată de cercetători. Cu toate acestea, această planetă a reușit să-și păstreze atmosfera.
'Ceea ce surprinde este faptul că, pe măsură ce o planetă stâncoasă orbitează mai aproape de steaua sa, ar trebui să fie tot mai dificil să-și mențină atmosfera, deoarece este bombardată de vântul stelar și expusă unui flux mai mare de fotoni de înaltă energie proveniți de la stea. Totuși, se pare că multe dintre aceste lumi acoperite de lavă reușesc acest lucru', a declarat într-un comunicat coautorul studiului, Edwin Kite, profesor asociat de științe geofizice la Universitatea din Chicago.
De la confirmarea primei exoplanete în urmă cu peste 30 de ani, oamenii de știință au descoperit până acum peste 6.300 de exoplanete diferite. A fost descoperită o varietate incredibilă de planete, de la giganți gazoși fierbinți similari cu Jupiter până la lumi mai mici asemănătoare lui Neptun. Printre acestea se numără și câteva 'lumi acoperite de lavă' - planete telurice suficient de fierbinți încât suprafața lor este topită, transformându-se în lavă incandescentă.
În cadrul acestui nou studiu, echipa a efectuat observații cu ajutorul instrumentului MIRI (mid-infrared instrument) de pe Telescopul Spațial James Webb. Acesta permite vizualizarea planetei în spectrul infraroșu mediu, oferind cercetătorilor posibilitatea de a estima temperatura planetei și de a detecta eventuale semne ale existenței unei atmosfere. Cu ajutorul acestui instrument, cercetătorii au observat planeta în timpul unui fenomen numit 'eclipsă secundară', urmărind variațiile luminii în infraroșu mediu care apar atunci când planeta trece în spatele stelei sale.
Această planetă se află în blocaj mareeic (rotație sincronă), o caracteristică întâlnită frecvent în cazul lumilor acoperite de lavă. Acest lucru înseamnă că are o parte orientată permanent spre steaua sa și o parte cufundată veșnic în întuneric. Însă această lume nou descoperită este puțin diferită de celelalte. Dacă planeta nu ar avea atmosferă, partea sa luminată de stea ar fi 'atât de fierbinte pe cât este teoretic posibil', având în vedere proximitatea față de stea, a declarat în același comunicat autorul principal, Brandon Park Coy, doctorand în echipa lui Kite. Dar nu aceasta este descoperirea. Echipa a identificat o planetă neobișnuit de rece, dotată cu atmosferă - o planetă care 'este vizibil mai rece decât temperatura maximă estimată', a adăugat Coy.
Cercetătorii au ajuns la concluzia că planeta pare să aibă o atmosferă care răcește partea expusă la lumină, reflectând radiația stelară și redirecționând, practic, acea căldură către partea întunecată a planetei. Așadar, deși este suficient de fierbinte pentru a fi clasificată drept o 'lume de lavă', este cea mai rece planetă de acest tip observată vreodată care posedă o atmosferă.
În mod curios, deși temperatura acestei planete a ajutat echipa să deducă existența probabilă a unei atmosfere, oamenii de știință au mai identificat anterior atmosfere pe lumi de lavă extrem de fierbinți. Acest fapt ridică o serie de întrebări cu privire la modul în care aceste planete își dezvoltă atmosferele și la temperaturile la care are loc acest proces.
Această descoperire face parte dintr-un program mai amplu care își propune să răspundă la această întrebare. Programul, condus de astronomul Megan Weiner Mansfield de la Universitatea din Maryland, analizează un grup de 10 lumi de lavă diferite pentru a determina la ce temperaturi tind acestea să își formeze atmosferele.
Rezultatele obținute susțin, de asemenea, concluzia tot mai răspândită în rândul oamenilor de știință conform căreia majoritatea lumilor de lavă posedă, probabil, atmosfere. Oamenii de știință extind limitele domeniului exoplanetelor prin explorarea unor lumi bizare și îndepărtate, care ne pot ajuta să înțelegem mai bine propria planetă, precum și modul în care viața ar putea lua naștere și supraviețui în Univers.
'Aceste planete sunt prea fierbinți pentru a susține viața, dar studiindu-le putem obține informații despre procesele relevante pentru alte lumi telurice', a spus Kite.
'În ciuda condițiilor inospitaliere pentru viață, suntem interesați să studiem acest tip de planete deoarece credem că Pământul, în stadiul său incipient, ar fi putut semăna foarte mult cu o lume de lavă', a adăugat Coy. 'Considerăm că, într-o etapă foarte timpurie a istoriei Sistemului Solar, când s-au format planetele terestre, acestea erau extrem de fierbinți din cauza energiei rezultate în urma numeroaselor coliziuni cu planetesimale. Pământul a trecut printr-o fază cunoscută sub numele de ocean de magmă, având o suprafață complet lichidă. Acest rezultat ne oferă posibilitatea de a studia condițiile care ar fi putut exista în primele câteva milioane de ani de existență a Pământului', conform lui Brandon Park Coy.AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu, editor online: Ada Vîlceanu)
Astronomii au descoperit o exoplanetă telurică acoperită de lavă, care ar putea fi similară Pământului timpuriu

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Telescopul Spațial James Webb investighează coliziunile dintre planete
Mai multe detalii ale ipoteticei coliziuni dintre Pământul timpuriu și o altă protoplanetă de mărimea lui Marte, numită Theia, în urma căreia s-ar fi format Luna, ar putea fi obținute prin studierea coliziunilor dintre planete prin intermediul Telescopului Spațial James Webb (JWST) al NASA, conform datelor publicate la 1 octombrie într-un nou studiu î
Nobel 2026/Premiul pentru Fizică obținut de cercetări legate de neutrini
Premiul Nobel pentru Fizică 2026 a fost câștigat de cercetări în domeniul neutrinilor, 'fantomatice particule din spațiu', realizate de cercetătorul belgian Francis Halzen, nominalizat de Comitetul Nobel 'pentru contribuția sa decisivă în construirea Observatorului de Neutrini IceCube și în descoperirea neutrinilor de înaltă
Astronomii au descoperit o exoplanetă formată din 'cenușa' unei stele muribunde
Astronomii au descoperit o planetă rară, de a doua generație, care orbitează în jurul rămășițelor unei stele moarte - o pitică albă încă fierbinte - din care s-a format, conform unui studiu publicat luni, 5 octombrie, în revista Nature Astronomy. Deși oamenii de știință au bănuit de multă vreme că planete 'renăscute'
Sectorul AI nu știe cum să împiedice inteligența artificială să își stabilească propriile obiective, atenționează un avertizor de integritate
Companiile de top din domeniul inteligenței artificiale nu știu cum să împiedice AI să își stabilească propriile obiective și să se încerce să le atingă, a atenționat luni avertizorul de integritate Jacob Coxon, în timpul unei audieri în fața Consiliului Municipal din New York, conform AFP. Cercetătorul britanic, fost angajat la O
Administratorul NASA dorește să păstreze o minte deschisă în legătură cu fenomenul OZN
Fenomenele neidentificate, de tip OZN sau de altă natură, observate pe cer, în oceane sau în spațiu, ar putea să împingă Statele Unite ale Americii spre un nou 'moment Sputnik', este opinia administratorului NASA, Jared Isaacman, care a comparat creșterea numărului de observații raportate privind fenomenele anormale neidentificate (UAP) din ultimii
Nobel 2026/ Karl Deisseroth, Peter Hegemann și Georg Nagel, laureații Premiului Nobel pentru Medicină
Premiul Nobel pentru Medicină din 2026 a fost câștigat de Karl Deisseroth, Peter Hegemann și Georg Nagel pentru 'descoperirile lor privind canalele ionice activate de lumină și optogenetică', potrivit anunțului făcut luni de Adunarea Nobel de la Institutul Karolinska din Stockholm, Suedia, potrivit site-ului nobelprize.org.
Compania Blue Origin a prezentat conceptul 'Power Tower' pentru furnizarea de energie unei baze selenare
Compania aerospațială fondată de miliardarul Jeff Bezos, Blue Origin, a prezentat 'Power Tower' (Turnul de Energie), un sistem conceput pentru a furniza energie solară unei viitoare baze selenare, transmite luni Space.com. Compania Blue Origin a publicat pe 25 septembrie o animație a turnului pe platforma X, ilustrând modul &icir
Dumitru Prunariu, recompensat cu Premiul Theodore von Karman, cea mai înaltă distincție a Academiei Internaționale de Astronautică
Dumitru-Dorin Prunariu, singurul român care a zburat în spațiul cosmic, a fost recompensat cu Premiul Theodore von Karman în cadrul galei anuale a Academiei Internaționale de Astronautică (IAA), desfășurată în Antalya, Turcia, duminică, înaintea Congresului Internațional de Astronautică. Premiul Theodore von Karma








