Schimbările climatice transformă rapid oceanele polare, amenințând infrastructurile umane expuse eroziunii marine, precum și speciile a căror supraviețuire depinde de banchize, avertizează un raport publicat miercuri și citat de AFP.
Cel de-al 10-lea raport anual privind oceanele, realizat de serviciul european Copernicus Marine, descrie oceane aflate în plină transformare, de la valurile de căldură din Marea Mediterană și Marea Neagră, la acidificarea apei sau albirea coraliilor.
Unele dintre cele mai marcante efecte ale încălzirii globale se manifestă în oceanele polare, care acoperă o cincime din suprafața oceanică mondială.
'Mesajul este foarte clar. Oceanul se schimbă rapid', a declarat Pierre Bahurel, director general al Mercator Ocean International, în cadrul unei conferințe de presă.
Temperatura de la suprafața Oceanului Arctic a crescut cu 4,2 grade Celsius între 1982 și 2024, adică aproximativ 1 grad Celsius pe deceniu. Prin comparație, la nivel mondial, oceanele s-au încălzit cu 0,12 grade Celsius pe deceniu în aceeași perioadă.
În unele părți ale Arcticii s-au înregistrat încălziri și mai rapide, cum ar fi în Marea Kara, în nordul Rusiei, unde temperatura apei de suprafață a crescut cu 6,7 grade Celsius în 40 de ani.
Această încălzire accelerată a Arcticii a provocat topirea banchizei, a cărei suprafață s-a redus cu 17% în 42 de ani. La fiecare zece ani, banchiza pierde 490.000 de kilometri pătrați, adică aproximativ suprafața Spaniei.
Această topire a banchizei, combinată cu dezghețarea permafrostului, care provoacă surparea solului, expune coastele la acțiunea valurilor și la eroziunea marină.
'Aproximativ 60% din infrastructurile costiere din Arctica sunt deja vulnerabile (...) la eroziune și la creșterea nivelului mării', a subliniat Karina von Schuckmann, oceanograf în cadrul Mercator Ocean International.
În Antarctica, la Polul Sud, topirea gheții marine amenință populațiile de pinguini. Retragerea banchizei la niveluri record în 2022 a coincis astfel cu eșecuri masive în reproducerea acestor păsări marine. Puii lor se îneacă sau mor de frig în cazul în care cad în apa înghețată prea devreme, ca urmare a topirii gheții marine.
Peste 90% din coloniile de pinguini imperiali ar putea fi aproape de extincție până în 2100 în cazul în care ritmul actual de topire a banchizelor persistă, potrivit modelărilor realizate de oamenii de știință.
Pinguinul imperial a fost inclus pe lista speciilor 'pe cale de dispariție' în luna aprilie a anului trecut. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Ady Ivaşcu)
Încălzirea oceanelor polare amenință infrastructura și biodiversitatea (raport)

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Telescopul Spațial James Webb investighează coliziunile dintre planete
Mai multe detalii ale ipoteticei coliziuni dintre Pământul timpuriu și o altă protoplanetă de mărimea lui Marte, numită Theia, în urma căreia s-ar fi format Luna, ar putea fi obținute prin studierea coliziunilor dintre planete prin intermediul Telescopului Spațial James Webb (JWST) al NASA, conform datelor publicate la 1 octombrie într-un nou studiu î
Nobel 2026/Premiul pentru Fizică obținut de cercetări legate de neutrini
Premiul Nobel pentru Fizică 2026 a fost câștigat de cercetări în domeniul neutrinilor, 'fantomatice particule din spațiu', realizate de cercetătorul belgian Francis Halzen, nominalizat de Comitetul Nobel 'pentru contribuția sa decisivă în construirea Observatorului de Neutrini IceCube și în descoperirea neutrinilor de înaltă
Astronomii au descoperit o exoplanetă formată din 'cenușa' unei stele muribunde
Astronomii au descoperit o planetă rară, de a doua generație, care orbitează în jurul rămășițelor unei stele moarte - o pitică albă încă fierbinte - din care s-a format, conform unui studiu publicat luni, 5 octombrie, în revista Nature Astronomy. Deși oamenii de știință au bănuit de multă vreme că planete 'renăscute'
Sectorul AI nu știe cum să împiedice inteligența artificială să își stabilească propriile obiective, atenționează un avertizor de integritate
Companiile de top din domeniul inteligenței artificiale nu știu cum să împiedice AI să își stabilească propriile obiective și să se încerce să le atingă, a atenționat luni avertizorul de integritate Jacob Coxon, în timpul unei audieri în fața Consiliului Municipal din New York, conform AFP. Cercetătorul britanic, fost angajat la O
Administratorul NASA dorește să păstreze o minte deschisă în legătură cu fenomenul OZN
Fenomenele neidentificate, de tip OZN sau de altă natură, observate pe cer, în oceane sau în spațiu, ar putea să împingă Statele Unite ale Americii spre un nou 'moment Sputnik', este opinia administratorului NASA, Jared Isaacman, care a comparat creșterea numărului de observații raportate privind fenomenele anormale neidentificate (UAP) din ultimii
Nobel 2026/ Karl Deisseroth, Peter Hegemann și Georg Nagel, laureații Premiului Nobel pentru Medicină
Premiul Nobel pentru Medicină din 2026 a fost câștigat de Karl Deisseroth, Peter Hegemann și Georg Nagel pentru 'descoperirile lor privind canalele ionice activate de lumină și optogenetică', potrivit anunțului făcut luni de Adunarea Nobel de la Institutul Karolinska din Stockholm, Suedia, potrivit site-ului nobelprize.org.
Compania Blue Origin a prezentat conceptul 'Power Tower' pentru furnizarea de energie unei baze selenare
Compania aerospațială fondată de miliardarul Jeff Bezos, Blue Origin, a prezentat 'Power Tower' (Turnul de Energie), un sistem conceput pentru a furniza energie solară unei viitoare baze selenare, transmite luni Space.com. Compania Blue Origin a publicat pe 25 septembrie o animație a turnului pe platforma X, ilustrând modul &icir
Dumitru Prunariu, recompensat cu Premiul Theodore von Karman, cea mai înaltă distincție a Academiei Internaționale de Astronautică
Dumitru-Dorin Prunariu, singurul român care a zburat în spațiul cosmic, a fost recompensat cu Premiul Theodore von Karman în cadrul galei anuale a Academiei Internaționale de Astronautică (IAA), desfășurată în Antalya, Turcia, duminică, înaintea Congresului Internațional de Astronautică. Premiul Theodore von Karma








