Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri că a discutat cu liderii PNL și ai USR despre variante de guvern minoritar, una dintre ele fiind PNL - USR - UDMR.
'Nu ne-a oferit nimic Bolojan, nu ne-a oferit nimic Grindeanu, nu ne-a oferit nimic Veștea. Deci nu așa se discută. (...) Am discutat cu domnul Bolojan și cu domnul Fritz așa cum discutăm aproape săptămânal. Deocamdată suntem în același guvern interimar și am discutat ce se va întâmpla dacă nu trece Guvernul Veștea - că totuși avem o responsabilitate. Și am discutat ceea ce am discutat și acum o săptămână și acum două săptămâni - că sunt două-trei variante. Una dintre variante este un Guvern minoritar, că oricum toate guvernele posibile în acest moment sunt minoritare. Și Guvernul Veștea va fi un Guvern majoritar, ca să nu aveți impresia că AUR va susține fiecare proiect de lege, eventual dacă susține învestirea Guvernului. Și atunci am spus că din cele trei variante posibile, eu am spus că prima opțiune a mea - este în continuare a noastră - e să refacem coaliția, fiecare să fie mai flexibil, că atunci putem discuta într-adevăr despre ziua de mâine și despre România', a precizat Kelemen Hunor la Parlament.
Potrivit liderului UDMR, a doua variantă este un Guvern minoritar PNL - USR - UDMR.
'A doua variantă este un Guvern minoritar PNL - USR - UDMR. Și a treia variantă, dar nu neapărat în această ordine, un guvern minoritar PSD. Și am spus că noi votăm un Guvern minoritar PSD, dar PSD-PSD - cu premier PSD, un Guvern minoritar PNL - USR - UDMR, dar nu cu Ilie Bolojan premier și vom vota, bineînțeles, pentru noi prima opțiune ar fi să refacem coaliția, să ajungem până în 2027 cu toate angajamentele noastre, cu bugetul pentru 2027 și, sigur, pentru 2028 poți să faci campanie când va veni momentul. Nu acum trebuie să facem campanie pentru 2028. Deci asta a fost discuția. În acest sens am discutat. Nu am discutat că ne-a oferit ceva unul sau altul', a explicat Kelemen Hunor.
El a menționat că pentru un Guvern minoritar trebuie să existe un acord: 'Indiferent cine vine, cu ceilalți trebuie să facă un acord. Asta este logic, asta este normal. Ce votezi, care sunt acele deziderate pentru care fiecare va da un vot'.
Întrebat dacă poziția lui Ilie Bolojan a fost mai flexibilă în ceea ce privește această variantă de Cabinet minoritar PNL - USR - UDMR, respectiv dacă ar accepta un alt premier agreat, Kelemen Hunor a răspuns: 'Eu așa am perceput discuția noastră de ieri și chiar discuția de săptămâna trecută, fiindcă și săptămână trecută am discutat - atunci n-a fost domnul Fritz. Eu discut și cu ceilalți colegi, deci eu sunt în situația în care încerc să mențin legătura și relația cu fiecare. Discut și cu domnul Grindeanu, discut și cu domnul Neacșu, discut și liberalii și cu colegii din USR. Deci mi se pare normal, în politică trebuie să discuți, în politică mai ales când ai această structură a Parlamentului, fără discuții, n-ai cum să faci un pas înainte. (...) N-am discutat de nume deloc'.
Președintele UDMR a exclus, în continuare, un posibil sprijin al AUR, în cazul în care PSD nu va susține un Guvern cu USR, UDMR și PNL.
'Nu, deci eu aș vrea să refacem coaliția, dacă e posibil. Știu că e foarte, foarte greu, dar atunci fiecare trebuie să se gândească cum facem un Guvern minoritar fără voturile de la AUR. Și se poate, dar mai trebuie să cedezi și tu de la tine. Nu trebuie să fii supărat, nu trebuie să fim orgolioși. (...) Cultura noastră politică, de a guverna în coaliții, e o cultură destul de solidă, dar totuși apar sincope. În România, de 30 și ceva de ani, se guvernează doar în coaliții, că nu se poate altfel. Ãsta este rezultatul votului, asta este dorința societății', a spus liderul UDMR, Kelemen Hunor. AGERPRES/(A - redactor: Cătălina Matei, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Kelemen Hunor spune că o variantă de Guvern minoritar ar putea fi PNL - USR - UDMR

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Deputatul PSD Lucian Morar a inițiat un demers pentru suspendarea președintelui; el susține că există un curent în partid
Deputatul PSD Lucian-Ioan-Titus Morar a anunțat, marți, că a inițiat un demers privind suspendarea președintelui Nicușor Dan, susținând că există un curent în partid în acest sens. El a argumentat că PSD are cel mai mare grup parlamentar și, după desemnările succesive de premieri făcute de Nicușor Dan, doar din eșichierul politic de d
Consultări la Cotroceni/ Chiriță: Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta ca premier
Consultări la Cotroceni/ Chiriță: Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta ca premier
Ziua Educației/Ghigiu: De prea mult timp le cerem profesorilor să facă multe lucruri, dar le oferim puțin
Ziua Educației/Ghigiu: De prea mult timp le cerem profesorilor să facă multe lucruri, dar le oferim puțin
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația POT
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația POT
Consultări la Cotroceni/ Dominic Fritz: Nu există premier independent; USR nu va vota un Guvern care include PSD
Consultări la Cotroceni/ Dominic Fritz: Nu există premier independent; USR nu va vota un Guvern care include PSD
Consultări la Cotroceni/UPDATE Kelemen Hunor: Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100%
Consultări la Cotroceni/UPDATE Kelemen Hunor: Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100%
Camera Deputaților/ Ganț: Germania - principalul investitor în economia românească și principalul partener comercial
Camera Deputaților/ Ganț: Germania - principalul investitor în economia românească și principalul partener comercial
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația PNL
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația PNL









