Liderul senatorilor USR, Sorin Șipoș, consideră că prin redepunerea, vineri, a proiectului privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității publice, parlamentarii inițiatori vor să dea 'o șansă PSD' să realizeze că 'nu poți să calci democrația'.
'Am reușit să salvăm această lege, pentru că dacă legea ar fi trecut în această formă, din punctul nostru de vedere, ar fi fost clar neconstituțională și nu mai aveam timp să salvăm acești bani. (...) Noi încercăm acum să dăm o șansă acestei legi, să dăm o șansă PSD-ului totuși să realizeze că nu poți să calci democrația. Până la urmă ne întrebăm cât costă democrația noastră, cât costă libertatea noastră. Și despre asta e vorba. În acest mod toxic în care a acționat PSD, exact asta a vrut, să ne pună în situația de a pune un preț democrației. Și cred că asta este inadmisibil. PSD a depășit o limită pe care nu ar fi trebuit niciodată un partid proeuropean să o facă', a afirmat Șipoș, joi, la Senat.
El a explicat că inițial au dorit să retrimită această inițiativă la comisii 'tocmai pentru a putea a da șansa unui duș rece pentru PSD să revină la limitele democrației și să revină la interesul poporului român de a prelua acești bani prin PNRR'.
Senatul a respins, joi, proiectul de lege privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității publice, care miercuri a trecut de Camera Deputaților.
Proiectul a întrunit 55 de voturi 'pentru', 28 de abțineri iar 29 de senatori nu au votat.
Un amendament propus de președintele Comisiei juridice a Senatului, Cristinel Rujan, a generat ample discuții în contradictoriu în plen. Amendamentul prevede că 'persoanelor față de care s-a constatat în mod definitiv starea de incompatibilitate sau conflict de interese anterior intrării în vigoare a legii le încetează de drept funcția sau demnitatea publică ori mandatul la 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii'.
Un alt amendament disputat vizează eliminarea obligației de a include sumele cash în declarația de avere a demnitarilor.
Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, consideră că solicitarea de retrimitere la comisie a proiectului a avut ca scop 'salvarea lui Dominic Fritz', dar liderul senatorilor USR, Sorin Șipoș, susține că amendamentul nu este constituțional, 'România riscând să piardă 770 de milioane de euro', ca jalon PNRR. AGERPRES/(A, AS - redactor: Livia Popescu, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea)
Senat/ Șipoș (USR): Prin amendamentele la legea ANI, PSD a vrut să pună un preț democrației

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Deputatul PSD Lucian Morar a inițiat un demers pentru suspendarea președintelui; el susține că există un curent în partid
Deputatul PSD Lucian-Ioan-Titus Morar a anunțat, marți, că a inițiat un demers privind suspendarea președintelui Nicușor Dan, susținând că există un curent în partid în acest sens. El a argumentat că PSD are cel mai mare grup parlamentar și, după desemnările succesive de premieri făcute de Nicușor Dan, doar din eșichierul politic de d
Consultări la Cotroceni/ Chiriță: Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta ca premier
Consultări la Cotroceni/ Chiriță: Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta ca premier
Ziua Educației/Ghigiu: De prea mult timp le cerem profesorilor să facă multe lucruri, dar le oferim puțin
Ziua Educației/Ghigiu: De prea mult timp le cerem profesorilor să facă multe lucruri, dar le oferim puțin
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația POT
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația POT
Consultări la Cotroceni/ Dominic Fritz: Nu există premier independent; USR nu va vota un Guvern care include PSD
Consultări la Cotroceni/ Dominic Fritz: Nu există premier independent; USR nu va vota un Guvern care include PSD
Consultări la Cotroceni/UPDATE Kelemen Hunor: Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100%
Consultări la Cotroceni/UPDATE Kelemen Hunor: Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100%
Camera Deputaților/ Ganț: Germania - principalul investitor în economia românească și principalul partener comercial
Camera Deputaților/ Ganț: Germania - principalul investitor în economia românească și principalul partener comercial
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația PNL
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația PNL









