Biroul Permanent al Camerei Deputaților a aprobat în ședința de marți propunerea înaintată de Alianța pentru Unirea Românilor pentru eliminarea, până la finalul legislaturii parlamentare, a votului dat pe tablete.
Ca urmare a acestei decizii, modificarea se va aplica începând de săptămâna viitoare, a anunțat AUR.
'După patru ani în care am solicitat constant eliminarea acestei proceduri de vot, este un lucru îmbucurător că s-a ajuns la o hotărâre corectă, iar parlamentarii vor fi prezenți fizic, așa cum e firesc, în plenul Camerei Deputaților. După patru ani în care am cerut în fiecare sesiune eliminarea tabletelor din modul de lucru al Parlamentului, astăzi am avut în sfârșit o victorie: parlamentarii trebuie să fie prezenți fizic la muncă, în Parlamentul României', a declarat liderul deputaților AUR, Mihai Enache, potrivit unui comunicat de presă. AGERPRES/(AS-redactor: Cătălina Matei, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Propunerea AUR pentru eliminarea votului pe tabletă, aprobată în Biroul Permanent al Camerei Deputaților

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Deputatul PSD Lucian Morar a inițiat un demers pentru suspendarea președintelui; el susține că există un curent în partid
Deputatul PSD Lucian-Ioan-Titus Morar a anunțat, marți, că a inițiat un demers privind suspendarea președintelui Nicușor Dan, susținând că există un curent în partid în acest sens. El a argumentat că PSD are cel mai mare grup parlamentar și, după desemnările succesive de premieri făcute de Nicușor Dan, doar din eșichierul politic de d
Consultări la Cotroceni/ Chiriță: Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta ca premier
Consultări la Cotroceni/ Chiriță: Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta ca premier
Ziua Educației/Ghigiu: De prea mult timp le cerem profesorilor să facă multe lucruri, dar le oferim puțin
Ziua Educației/Ghigiu: De prea mult timp le cerem profesorilor să facă multe lucruri, dar le oferim puțin
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația POT
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația POT
Consultări la Cotroceni/ Dominic Fritz: Nu există premier independent; USR nu va vota un Guvern care include PSD
Consultări la Cotroceni/ Dominic Fritz: Nu există premier independent; USR nu va vota un Guvern care include PSD
Consultări la Cotroceni/UPDATE Kelemen Hunor: Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100%
Consultări la Cotroceni/UPDATE Kelemen Hunor: Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100%
Camera Deputaților/ Ganț: Germania - principalul investitor în economia românească și principalul partener comercial
Camera Deputaților/ Ganț: Germania - principalul investitor în economia românească și principalul partener comercial
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația PNL
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația PNL









