Un acord-cadru privind modernizarea piețelor Miniș, Râmnicu Sărat și Iosif Albu cu aproape 96 de milioane de lei a fost atribuit Algorithm Residential S3 S.R.L., conform unei hotărâri adoptate de Consiliul Local Sector 3, reunit miercuri în ședință.
Potrivit actului normativ, se aprobă, în condițiile prevăzute de articolul 31, alineat 1 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, atribuirea către societatea Algorithm Residential S3 S.R.L, întreprindere publică având ca autoritate publică tutelară Sectorul 3, a acordului-cadru având ca obiect 'Lucrări de consolidare, modernizare și reamenajare funcțională piețe', în valoare totală de 95.607.856,62 de lei inclusiv TVA și încheierea acordului-cadru și a contractului subsecvent.
Consilierii locali ai USR au votat împotriva acestui proiect, considerând că acesta ar fi 'încă un exemplu' al modului în care administrația locală 'ocolește în mod sistematic competiția reală și transparenta și direcționează contracte publice către propriile societăți, fără concurență'.
Potrivit USR Sector 3, ar fi vorba despre 'un tipar' de atribuire repetată a contractelor publice către societăți aflate în 'zona de control' a Primăriei, fără licitație și fără garanția obținerii celui mai bun raport calitate-preț.
'Administrația Sectorului 3 transformă excepția în regulă. În loc să deschidă competiția către piață și să permită o selecție transparentă, preferă să închidă banii publici într-un circuit controlat intern. Asta reduce concurența, slăbește presiunea pe eficiență și afectează încrederea cetățenilor în modul în care sunt cheltuiți banii lor', a declarat președintele USR Sector 3, Lucian Judele.
În opinia USR Sector 3, firma beneficiară 'nu demonstrează nici experiență relevantă în tipul de lucrări contractate, nici capacitate economică proporțională cu valoarea proiectului, acesta fiind de peste opt ori mai mare decât cifra de afaceri anuală a societății'.
'Când atribui direct un contract de aproape 100 de milioane de lei unei societăți fără un istoric solid și fără o competiție reală, problema nu mai este doar legalitatea formală, ci responsabilitatea administrativă. Banul public trebuie protejat prin concurență, transparență și criterii clare de performanță, nu prin transferuri interne validate politic', a declarat și consilierul local USR Eugen Matei.
USR Sector 3 respinge ideea că firmele Primăriei pot substitui licitațiile, în special în cazul lucrărilor de amploare și anunță că va urmări în continuare modul de implementare a contractului, precum și felul în care sunt cheltuiți banii publici de către societățile aflate în subordinea Primăriei Sectorului 3. AGERPRES/(AS - redactor: Iulia Carciog, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Sector 3: Acord-cadru privind modernizarea a trei piețe cu aproape 96 de milioane de lei, atribuit Algorithm Residential S3

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bihor: Peste 100 de specialiști din șapte țări, la sesiunea științifică 'Interferențe' a Muzeului Țării Crișurilor
Bihor: Peste 100 de specialiști din șapte țări, la sesiunea științifică 'Interferențe' a Muzeului Țării Crișurilor
Bihor: Inteligența artificială și viitorul educației în turism, în conferință internațională la Oradea
Impactul inteligenței artificiale asupra educației în turism și competențele de care vor avea nevoie viitorii profesioniști ai industriei sunt principalele teme ale Conferinței Internaționale 'AI in Tourism Education: Redesigning Learning, Skills, and a Sustainable Future', ce va fi organizată vineri, la Biblioteca Județeană 'Gheorghe Șincai' Bi
Ciucu: Bucureștiul primește 87 de milioane de euro nerambursabili, pentru achiziția de tramvaie, troleibuze și autobuze electrice
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că Bucureștiul va beneficia de o finanțare nerambursabilă de 87 de milioane de euro din Fondul pentru Modernizare. Banii vor permite achiziția a: 10 tramvaie noi, care vor înlocui tramvaie V3A(M); 45 de troleibuze noi, care vor înlocui troleibuze Astra Ikarus; 40 de autobuze electrice, dintre care 20 de 12
Mureș: Reprezentanți ai ambasadelor a 9 state europene, invitați de primărie pentru prezentarea oportunităților municipiului reședință
Ambasadori, consuli și reprezentanți ai misiunilor diplomatice din nouă state europene au participat, miercuri, la Târgu Mureș, la un eveniment de informare organizat de Primăria Municipiului Târgu Mureș, pentru prezentarea oportunităților de afaceri, a ofertelor turistice, culturale și educaționale. 'Evenimentul reprezintă o premieră absolută
Neamț: A fost predat amplasamentul pentru construcția noului SJU Piatra-Neamț, investiție de 300 de milioane de euro
Conducerea Consiliului Județean (CJ) Neamț a predat, miercuri, amplasamentul către companiile care vor construi noul Spital Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț, investiție în valoare de 300 de milioane de euro asigurată prin Programul Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești (PNIIUS). Președintele CJ Neamț, Daniel-Vasilic
Ciprian Ciucu participă la un curs de formare inițiat de Bloomberg Philanthropies; el va primi asistență privind politicile de mobilitate
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a fost selectat să participe la programul de formare inițiat de Bloomberg Philanthropies și London School of Economics and Political Science (LSE), la Londra. Edilul general a participat, alături de primari din 17 țări, timp de patru zile, la programul care vizează modernizarea administrațiilor locale, informează Primăria Cap
Sector 1: Primăria va cumpăra un imobil cu peste 1,8 milioane de euro pentru a amenaja o grădiniță
București, 7 oct /Agerpres/ - Consiliul Local Sector 1, reunit miercuri, a aprobat un proiect privind achiziționarea unui imobil de pe Strada Ion Ionescu de la Brad, cu peste 1,8 milioane de euro, care va fi amenajat pentru funcționarea unei grădinițe cu program prelungit. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis AGERPRES, noul spațiu din Str
Brașov: În municipiul reședință începe furnizarea de agent termic în sistemul centralizat de încălzire
Brașov: În municipiul reședință începe furnizarea de agent termic în sistemul centralizat de încălzire









