Zilele municipiului Tulcea, cunoscute în ultimii ani sub denumirea de Tulcea Fest, încep, vineri, cu manifestări dedicate eroilor marinari, dar și cu concerte care vor avea loc pe faleza Ivan Patzaichin, ocrotitoarea marinarilor, Sfânta Maria, oferind de altfel prilej de sărbătoare și celui mai estic oraș al Uniunii Europene care marchează Zilele orașului Sulina.
Cimitirul eroilor din municipiul Tulcea va găzdui, la ora 12:00, un ceremonial militar și religios care va marca Ziua Recunoștinței și va precede Ziua Marinei Române, sărbătorită sâmbătă, atunci când pe Dunăre și pe faleza Ivan Patzaichin vor avea loc secvențe fluviale ale exercițiului demonstrativ al Forțelor Navale Române 26.10, precum și jocuri marinărești.â
Pentru prima oară, spectacolul oferit de Ziua Marinei Române pe Dunăre și pe faleză va putea fi urmărit în detaliu și pe un ecran de dimensiuni mari, dar și online, Primăria municipiului punând la dispoziție atât personal, cât și instrumentele tehnice necesare.
Vineri seara, începând cu ora 19:00, pe faleză, în cadrul Tulcea Fest, vor avea loc recitalurile susținute de DJ Silviu Andrei, Liviu Teodorescu și Publika, iar sâmbătă vor urca pe scenă Delta Chamber Music Akademy, ProConsul și Lidia Buble.
Delta Chamber Music Academy este un proiect de muzică clasică, susținut de Primăria municipiului Tulcea, la care participă 22 de tineri din patru județe, o inițiativă a tulcenilor Alexandra Amariei, absolventă a Universității Mozarteum din Salzburg, Austria, și Sabin-Laviniu Penea, absolvent al Hochschule fur Musik Freiburg, Germania, cu scopul de a promova tehnica instrumentală, muzica de cameră și colaborarea dintre artiști.
'Prin această inițiativă, Municipiul Tulcea își propune să susțină excelența în educația artistică și să creeze oportunități pentru tinerii muzicieni de a lucra alături de artiști români cu o importantă experiență internațională, contribuind, în același timp, la consolidarea unui proiect cultural care își conturează, de la an la an, o identitate proprie', se specifică într-un comunicat de presă al autorității publice locale.
A doua seară a Tulcea Fest se va încheia cu un foc de artificii, iar în ultima zi a sărbătorii vor concerta DJ Sava și Adriana Onci, Elena Ionescu/Mandinga și Direcția 5.
Zilele municipiului Tulcea înseamnă și tradiție, așa că Ansamblul 'Baladele Deltei' din cadrul Primăriei municipiului va oferi vineri seara, începând cu ora 19:30, în Piața Mircea cel Bătrân, un spectacol susținut de artiștii proprii, al cărui invitat de onoare este Fuego.
'Este un eveniment organizat în fiecare an de Zilele municipiului Tulcea de 'Baladele Deltei'. Alături de autoritatea publică locală oferim un repertoriu deosebit în contextul unei sărbători importante pentru spiritualitatea orașului', a declarat, pentru AGERPRES, managerul Ansamblului profesionist 'Baladele Deltei', Aurelian Croitoru.
Tot vineri, în cel mai estic oraș al Uniunii Europene încep Zilele orașului Sulina, un eveniment care aduce în prim-plan folclorul și comedia.
Sărbătoarea va începe seara, la ora 20:00, pe faleza Dunării, cu un spectacol folcloric a cărei invitată este Angelica Flutur, va continua sâmbătă dimineața cu evenimentele organizate cu prilejul Zilei Marinei Române, seara cu un spectacol susținut de Radu Pietreanu și Dan Ciotoi, alături de artiști din Sulina și Argeș, iar duminică Zilele orașului Sulina se vor încheia la ora 20:00, cu un spectacol care-i va avea ca oaspeți pe Alexandra Canareica și Schimbul 3.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Tulcea și reprezentanții celorlalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice vor fi prezenți în zonele de desfășurare a evenimentelor pentru prevenirea și descurajarea faptelor antisociale și le recomandă participanților să respecte indicațiile primite din partea forțelor de ordine. AGERPRES/(AS - redactor: Luisiana Bîgea, editor: Irina Poenaru, editor online: Irina Giurgiu)
Începe Tulcea Fest, cu muzică clasică, modernă și folclor

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bihor: Peste 100 de specialiști din șapte țări, la sesiunea științifică 'Interferențe' a Muzeului Țării Crișurilor
Peste 100 de specialiști din România și din alte șapte țări vor susține 126 de comunicări științifice în cadrul celei de-a IV-a ediții a Sesiunii internaționale de comunicări științifice 'Interferențe. Trecut, prezent, viitor', organizată de Muzeul Țării Crișurilor (MTC) Oradea - Complex Muzeal, în perioada 9-10 octombrie.
Bihor: Inteligența artificială și viitorul educației în turism, în conferință internațională la Oradea
Impactul inteligenței artificiale asupra educației în turism și competențele de care vor avea nevoie viitorii profesioniști ai industriei sunt principalele teme ale Conferinței Internaționale 'AI in Tourism Education: Redesigning Learning, Skills, and a Sustainable Future', ce va fi organizată vineri, la Biblioteca Județeană 'Gheorghe Șincai' Bi
Ciucu: Bucureștiul primește 87 de milioane de euro nerambursabili, pentru achiziția de tramvaie, troleibuze și autobuze electrice
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că Bucureștiul va beneficia de o finanțare nerambursabilă de 87 de milioane de euro din Fondul pentru Modernizare. Banii vor permite achiziția a: 10 tramvaie noi, care vor înlocui tramvaie V3A(M); 45 de troleibuze noi, care vor înlocui troleibuze Astra Ikarus; 40 de autobuze electrice, dintre care 20 de 12
Mureș: Reprezentanți ai ambasadelor a 9 state europene, invitați de primărie pentru prezentarea oportunităților municipiului reședință
Ambasadori, consuli și reprezentanți ai misiunilor diplomatice din nouă state europene au participat, miercuri, la Târgu Mureș, la un eveniment de informare organizat de Primăria Municipiului Târgu Mureș, pentru prezentarea oportunităților de afaceri, a ofertelor turistice, culturale și educaționale. 'Evenimentul reprezintă o premieră absolută
Neamț: A fost predat amplasamentul pentru construcția noului SJU Piatra-Neamț, investiție de 300 de milioane de euro
Conducerea Consiliului Județean (CJ) Neamț a predat, miercuri, amplasamentul către companiile care vor construi noul Spital Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț, investiție în valoare de 300 de milioane de euro asigurată prin Programul Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești (PNIIUS). Președintele CJ Neamț, Daniel-Vasilic
Ciprian Ciucu participă la un curs de formare inițiat de Bloomberg Philanthropies; el va primi asistență privind politicile de mobilitate
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a fost selectat să participe la programul de formare inițiat de Bloomberg Philanthropies și London School of Economics and Political Science (LSE), la Londra. Edilul general a participat, alături de primari din 17 țări, timp de patru zile, la programul care vizează modernizarea administrațiilor locale, informează Primăria Cap
Sector 1: Primăria va cumpăra un imobil cu peste 1,8 milioane de euro pentru a amenaja o grădiniță
București, 7 oct /Agerpres/ - Consiliul Local Sector 1, reunit miercuri, a aprobat un proiect privind achiziționarea unui imobil de pe Strada Ion Ionescu de la Brad, cu peste 1,8 milioane de euro, care va fi amenajat pentru funcționarea unei grădinițe cu program prelungit. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis AGERPRES, noul spațiu din Str
Brașov: În municipiul reședință începe furnizarea de agent termic în sistemul centralizat de încălzire
Brașov: În municipiul reședință începe furnizarea de agent termic în sistemul centralizat de încălzire









