Municipiul Craiova are investiții de peste 1,6 miliarde de euro finalizate în ultimii doi ani sau aflate în diferite stadii de implementare, susține primarul municipiului, Lia Olguța Vasilescu, care a adăugat că o comparație între orașe bazată exclusiv pe fondurile atrase prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) nu reflectă volumul total al proiectelor derulate.
Potrivit edilului, Primăria Craiova a atras prin PNRR aproximativ 80 de milioane de euro, reprezentând, susține aceasta, suma maximă pe care municipalitatea o putea accesa în condițiile de eligibilitate existente, fiindcă municipiul achiziționase tramvaie înaintea actualelor finanțări prin PNRR și o parte dintre unitățile de învățământ fuseseră deja modernizate, motiv pentru care acestea nu mai puteau fi incluse în proiectele finanțate prin acest mecanism european.
'De fapt, Craiova a luat maxim cât îi era permis să ia, fiindcă tramvaiele au fost achiziționate anii trecuți, față de alte localități care au achiziționat acum prin PNRR, iar municipiul nostru nu a putut introduce decât 15 școli în PNRR, față de alte municipii care au introdus mai multe, din simplul motiv că noi investisem în ele dinainte și nu mai erau eligibile. Așa cum am mai spus, am fost mai harnici ca alții!', a afirmat Vasilescu marți, într-o postare pe facebook.
Conform datelor prezentate de primarul Craiovei, cele aproximativ 80 de milioane de euro din PNRR au fost utilizate pentru reabilitarea unor blocuri și școli, achiziția de aparatură medicală pentru spitalele din subordinea municipalității, instalarea de insule ecologice digitalizate, achiziția de mobilier și echipamente digitale pentru școli și realizarea Planului Urbanistic General.
'Dar, dacă tot au amestecat unii primari PNRR cu alte investiții pentru a raporta sume mai mari, poate nu ar fi rău să amintim sumele pe care Craiova le-a accesat deja sau care sunt destinate proiectelor în implementare în orașul nostru, inclusiv desfășurate în parteneriat cu alți investitori sau alte autorități', a scris Olguța Vasilescu, care a enumerat și investiții finanțate din alte programe.
Ea a precizat că 141,6 milioane de euro provin din Programul Regional, pentru proiecte precum Parcul Cernele, reabilitarea spitalelor și școlilor, achiziția de autobuze, modernizarea sistemelor de semaforizare, construirea unui campus școlar, regenerarea urbană a Pieței Mihai Viteazul și Bulevardului 1 Mai și restaurarea unor clădiri monument.
Alte 80 de milioane de euro sunt indicate pentru proiecte din Planul de Tranziție Justă, între care reabilitarea blocurilor, achiziția de autobuze, casetarea canalului Râului până la Jiu, realizarea unor noi noduri rutiere și reabilitarea unor clădiri monument.
Municipalitatea mai are, potrivit primarului, o finanțare de 18 milioane de euro din Fondul pentru Modernizare pentru construirea unui parc fotovoltaic și achiziționarea unor baterii de stocare, precum și 1,4 milioane de euro prin Programul Sănătate pentru construirea unui centru destinat prevenirii și tratării adicțiilor.
Vasilescu a menționat, de asemenea, investiția de 9,2 milioane de euro pentru construirea creșelor din zonele Veterani și Artileriei. Proiectul a fost realizat de municipalitate, care a pus la dispoziție și terenul, iar implementarea a fost preluată de Compania Națională de Investiții (CNI), potrivit edilului.
În ceea ce privește infrastructura de apă și canalizare, primarul a indicat investiții de aproximativ 300 de milioane de euro, implementate de Compania de Apă Oltenia pentru municipiul Craiova, inclusiv aducțiunea Isvarna. Vasilescu susține că lucrările la aducțiune sunt finalizate, aceasta aflându-se în etapa probelor de presiune, efectuate până în prezent pe 50 din cei 123 de kilometri.
Alte aproximativ 85 de milioane de euro reprezintă investiții realizate sau aflate în curs în parteneriat cu Consiliul Județean Dolj. Printre acestea se numără reabilitarea și extinderea spitalului de pediatrie, construirea unui complex sportiv în cartierul 1 Mai și a unui parc industrial, precum și proiecte privind școli, clădiri monument și gestionarea deșeurilor.
Printre cele mai mari proiecte enumerate se află construirea unui nou hub energetic, investiție estimată la 235 de milioane de euro și realizată în parteneriat cu Electrica SA, care ar urma să înlocuiască Electrocentrale Craiova. Primăria a achiziționat terenul necesar proiectului, a precizat Vasilescu.
Primarul a inclus în bilanț și Spitalul Regional Craiova, proiect estimat la 738 de milioane de euro, din care, potrivit acesteia, 150 de milioane de euro reprezintă fonduri europene deja accesate. Proiectul este gestionat de Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS).
Vasilescu a precizat că în calculul prezentat nu a inclus alte proiecte aflate în diferite etape, între care cele privind Colegiul Național 'Carol I', Pasajul Gârlești, masterplanul de canalizare pluvială și unele clădiri monument aflate la faza de licitație și pentru care municipiul Craiova urmează să acceseze, de asemenea, fonduri europene și nici investițiile finanțate din bugetul local.
Edilul a criticat comparațiile între municipii realizate exclusiv în funcție de sumele atrase prin PNRR, argumentând că unele investiții realizate în prezent prin acest mecanism în alte orașe au fost implementate anterior la Craiova prin alte surse.
'Când comparăm cu alte localități, ar fi bine să nu ne raportăm doar la anumite programe, mai ales că unele proiecte, cum ar fi achizițiile de tramvaie sau reabilitarea de școli, noi le-am terminat deja în anii precedenți! Nu vreau să intru acum în subiectul de ce Guvernul din 2021 nu a acceptat niciun proiect de spital din Craiova sau vreun pasaj rutier, cum a introdus pentru alte localități direct în PNRR sau de ce în PNRR a fost pus un proiect irealizabil în doi ani, pentru CET, fiindcă vor mai fi momente ca să comentăm asta, iar pentru asemenea investiții am reușit totuși să găsim alte soluții. Comparați și acum!', a mai transmis primarul Olguța Vasilescu. AGERPRES / (AS - redactor: Maria Mitrică, editor: Marius Frățilă, editor online: Adrian Dădârlat)
Olguța Vasilescu: Investiții de peste 1,6 miliarde de euro, finalizate sau în derulare la Craiova

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Maramureș: Podul transfrontalier dintre România și Ucraina, deschis traficului rutier dintre cele două state
Podul transfrontalier dintre România și Ucraina, care traversează râul Tisa în vecinătatea municipiului Sighetu Marmației, a fost deschis traficului rutier, joi, în urma unei ceremonii la care au participat oficialii din județul Maramureș și Ucraina.
Bihor: Peste 100 de specialiști din șapte țări, la sesiunea științifică 'Interferențe' a Muzeului Țării Crișurilor
Peste 100 de specialiști din România și din alte șapte țări vor susține 126 de comunicări științifice în cadrul celei de-a IV-a ediții a Sesiunii internaționale de comunicări științifice 'Interferențe. Trecut, prezent, viitor', organizată de Muzeul Țării Crișurilor (MTC) Oradea - Complex Muzeal, în perioada 9-10 octombrie.
Bihor: Inteligența artificială și viitorul educației în turism, în conferință internațională la Oradea
Impactul inteligenței artificiale asupra educației în turism și competențele de care vor avea nevoie viitorii profesioniști ai industriei sunt principalele teme ale Conferinței Internaționale 'AI in Tourism Education: Redesigning Learning, Skills, and a Sustainable Future', ce va fi organizată vineri, la Biblioteca Județeană 'Gheorghe Șincai' Bi
Ciucu: Bucureștiul primește 87 de milioane de euro nerambursabili, pentru achiziția de tramvaie, troleibuze și autobuze electrice
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că Bucureștiul va beneficia de o finanțare nerambursabilă de 87 de milioane de euro din Fondul pentru Modernizare. Banii vor permite achiziția a: 10 tramvaie noi, care vor înlocui tramvaie V3A(M); 45 de troleibuze noi, care vor înlocui troleibuze Astra Ikarus; 40 de autobuze electrice, dintre care 20 de 12
Mureș: Reprezentanți ai ambasadelor a 9 state europene, invitați de primărie pentru prezentarea oportunităților municipiului reședință
Ambasadori, consuli și reprezentanți ai misiunilor diplomatice din nouă state europene au participat, miercuri, la Târgu Mureș, la un eveniment de informare organizat de Primăria Municipiului Târgu Mureș, pentru prezentarea oportunităților de afaceri, a ofertelor turistice, culturale și educaționale. 'Evenimentul reprezintă o premieră absolută
Neamț: A fost predat amplasamentul pentru construcția noului SJU Piatra-Neamț, investiție de 300 de milioane de euro
Conducerea Consiliului Județean (CJ) Neamț a predat, miercuri, amplasamentul către companiile care vor construi noul Spital Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț, investiție în valoare de 300 de milioane de euro asigurată prin Programul Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești (PNIIUS). Președintele CJ Neamț, Daniel-Vasilic
Ciprian Ciucu participă la un curs de formare inițiat de Bloomberg Philanthropies; el va primi asistență privind politicile de mobilitate
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a fost selectat să participe la programul de formare inițiat de Bloomberg Philanthropies și London School of Economics and Political Science (LSE), la Londra. Edilul general a participat, alături de primari din 17 țări, timp de patru zile, la programul care vizează modernizarea administrațiilor locale, informează Primăria Cap
Sector 1: Primăria va cumpăra un imobil cu peste 1,8 milioane de euro pentru a amenaja o grădiniță
București, 7 oct /Agerpres/ - Consiliul Local Sector 1, reunit miercuri, a aprobat un proiect privind achiziționarea unui imobil de pe Strada Ion Ionescu de la Brad, cu peste 1,8 milioane de euro, care va fi amenajat pentru funcționarea unei grădinițe cu program prelungit. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis AGERPRES, noul spațiu din Str









