Curtea Constituțională a României (CCR) a declarat constituțională prevederea din Legea concurenței care permite Consiliului Concurenței să utilizeze, în condițiile legii, informații și documente colectate de alte autorități și instituții publice în desfășurarea activităților specifice acestora, potrivit unui comunicat al autorității de concurență.
'Decizia CCR a fost pronunțată în contextul unui litigiu privind sancțiunile în valoare de 10,3 milioane lei, aplicate de Consiliul Concurenței, în 2018, unui număr de 13 companii pentru împărțirea contractelor la licitațiile organizate de SNTGN Transgaz SA Mediaș. Licitațiile vizau atribuirea unor contracte de construcție a conductelor de transport al gazelor naturale și de execuție a lucrărilor conexe. Prin decizia pronunțată, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate, confirmând compatibilitatea acestei prevederi cu Legea fundamentală', se arată în comunicatul Consiliului Concurenței.
Conform sursei citate, decizia CCR este importantă pentru activitatea Consiliului Concurenței, întrucât confirmă constituționalitatea cadrului legal care permite valorificarea informațiilor obținute de alte autorități publice în identificarea și investigarea posibilelor practici anticoncurențiale.
'Cooperarea interinstituțională reprezintă un instrument important în depistarea încălcărilor legislației concurenței, în special în cazurile care vizează trucarea licitațiilor publice', se mai precizează în comunicat. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Decizie CCR: Consiliul Concurenței poate utiliza informații și documente colectate de alte autorități și instituții publice

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministrul interimar al Agriculturii: Controalele pe teren pentru acordarea sprijinului destinat producătorilor de cartofi au fost finalizate
Controalele pe teren pentru acordarea sprijinului destinat producătorilor de cartofi au fost finalizate, peste 2.500 de fermieri urmând să beneficieze de un sprijin de 300 de euro pe hectar, a anunțat, joi, ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna. 'Urmează demonstrarea valorificării din partea producătorilor și plata acestor sume. Controal
Operatorii din Portul Constanța cer intervenția urgentă a autorităților pentru deblocarea traficului pe Dunăre
Operatorii portuari solicită intervenția urgentă a autorităților pentru deblocarea traficului fluvial pe Dunăre, în zona kilometrului 280, după ce un incident produs pe 6 octombrie a afectat șenalul navigabil și transportul mărfurilor către Portul Constanța, potrivit unui comunicat al Organizației Patronale Constanța Port Business Association (CPBA), transmis joi AGERP
BNR: Rata anuală a inflației va urma o traiectorie ascendentă până la sfârșitul anului
Rata anuală a inflației va urma o traiectorie ascendentă până la sfârșitul acestui an, în principal pe fondul creșterii prețurilor combustibililor, energiei și altor materii prime, inclusiv agroalimentare, precum și al evoluției cursului de schimb al leului, potrivit evaluărilor Băncii Naționale a României (BNR), publicate joi. 'Pot
Banca centrală a menținut dobânda cheie la 6,50% pe an
Banca centrală a menținut dobânda cheie la 6,50% pe an
ASF: Numărul participanților la fondurile de pensii facultative a ajuns la 1,1 milioane, la jumătatea anului
Numărul participanților la fondurile de pensii facultative (Pilonul III) a ajuns la aproximativ 1,1 milioane la sfârșitul lunii iunie 2026, față de 999.000 la finalul anului trecut, potrivit raportului Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) privind evoluția pieței pensiilor private în primul semestru. Activele fondurilor de p
Angajații din sectorul energetic protestează, joi, în București, Constanța și Iași
Angajații din sectorul energetic protestează, joi, în București, Constanța și Iași
Jakubowicz (AAFBR): Creditul furnizor reprezintă principala sursă de finanțare în economia românească
Jakubowicz (AAFBR): Creditul furnizor reprezintă principala sursă de finanțare în economia românească
Pistol: Am deschis astăzi circulația pe podul rutier peste râul Tisa
Circulația pe noul pod rutier peste râul Tisa, care face legătura între Sighetu Marmației (România) și Bila Tserkva (Ucraina), a fost deschisă joi pentru autovehiculele destinate transportului de persoane, cu masa maximă autorizată de până la 3,5 tone, a anunțat directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutier









