Aproximativ 5.000 de investiții derulate prin Ministerul Dezvoltării în cadrul PNRR au fost finalizate, numărul acestora depășind ținta asumată de România, a declarat vineri, la Oradea, ministrul Cseke Attila.
Potrivit acestuia, cele 4.976 de investiții însumează peste 20 de miliarde de lei și contribuie la îndeplinirea obiectivelor PNRR.
'Am finalizat analiza documentelor depuse pe PNRR. Ceea ce înseamnă investițiile derulate prin Ministerul Dezvoltării pe PNRR. Astăzi pot să confirm ceea ce am spus în ultimele săptămâni. Vom avea toate țintele din toate componentele Ministerului Dezvoltării realizate. Ceea ce înseamnă că nu vom pierde niciun euro. Mai mult decât atât, o să avem câteva sute de investiții finalizate care sunt peste ținta asumată de România pe aceste componente', a declarat ministrul.
În municipiul Oradea au fost finalizate toate cele 32 de investiții derulate împreună cu Ministerul Dezvoltării prin PNRR. Printre acestea se numără achiziția a nouă tramvaie, eficientizarea energetică a 26 de grădinițe și școli, precum și lucrări la clădirea Primăriei, bazinul municipal și Maternitate.
'A fost o colaborare foarte bună între autoritatea locală și autoritatea centrală și, până la urmă, am servit cu toții, municipalitatea și ministerul, cetățenii municipiului și cetățenii din județul Bihor', a spus ministrul.
Cseke Attila a precizat că Bihorul se află printre județele fruntașe, cu cel mai mare număr de contracte și investiții derulate prin Ministerul Dezvoltării.
Potrivit acestuia, la închiderea PNRR sunt trei categorii de proiecte. Pe lângă cele 4.976 de investiții care contribuie la țintele asumate, peste 600 de proiecte finalizate vor fi susținute din bugetul de stat, ceea ce ar urma să ducă absorbția pe componentele ministerului la aproximativ 108-109%.
O a treia categorie este reprezentată de investițiile care nu sunt încă finalizate, dar care pot fi continuate din bugetele locale. Lucrările finalizate astfel până la sfârșitul anului, care au fost inițial finanțate prin PNRR, vor putea fi decontate din bugetul de stat.
'Acum depinde de fiecare autoritate locală care mai are eventual de finalizat ca să finalizeze aceste investiții', a mai precizat ministrul Dezvoltării. AGERPRES/(A - redactor: Eugenia Pașca, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea)
Cseke Attila: Aproximativ 5.000 de investiții PNRR, peste ținta asumată de România

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Brașov: În municipiul reședință începe furnizarea de agent termic în sistemul centralizat de încălzire
Brașov: În municipiul reședință începe furnizarea de agent termic în sistemul centralizat de încălzire
Argeș: Societatea Termo Calor Confort începe furnizarea agentului termic în municipiul Pitești
Argeș: Societatea Termo Calor Confort începe furnizarea agentului termic în municipiul Pitești
Mureș: FSSU și FRTEQ își unesc forțele pentru promovarea sportului de masă
Mureș: FSSU și FRTEQ își unesc forțele pentru promovarea sportului de masă
Bistrița-Năsăud: O comună de munte construiește o tabără școlară cu fonduri europene; licitația, lansată
Bistrița-Năsăud: O comună de munte construiește o tabără școlară cu fonduri europene; licitația, lansată
Bihor/ Gabriel Ghilea (MDLPA): Cei 30 de ani de cooperare transfrontalieră România-Ungaria au creat parteneriate durabile
Bihor/ Gabriel Ghilea (MDLPA): Cei 30 de ani de cooperare transfrontalieră România-Ungaria au creat parteneriate durabile
Arad: Noul pod hobanat, în reparații la nouă luni de la inaugurare; tartanul de pe trotuare s-a desprins (GALERIE FOTO)
Arad: Noul pod hobanat, în reparații la nouă luni de la inaugurare; tartanul de pe trotuare s-a desprins (GALERIE FOTO)
Licitație de până la 2,9 miliarde de lei pentru reabilitarea infrastructurii urbane în București; acord-cadru pe patru ani
Licitație de până la 2,9 miliarde de lei pentru reabilitarea infrastructurii urbane în București; acord-cadru pe patru ani
Sector 6: Dâmbovița Delivery ajunge în Regie - weekend cu activități sportive, culturale, educaționale și recreative
Sector 6: Dâmbovița Delivery ajunge în Regie - weekend cu activități sportive, culturale, educaționale și recreative









