Administrație
491 articole
Brașov: În municipiul reședință începe furnizarea de agent termic în sistemul centralizat de încălzire
Serviciul Public Local de Termoficare (SPLT) Brașov va începe de miercuri furnizarea energiei termice pentru consumatorii casnici și noncasnici racordați la sistemul centralizat de încălzire ale municipiului. 'Ținând cont de temperaturile exterioare scăzute din ultimele zile, SPLT Brașov aduce la cunoștința asociațiilor de proprietari, consumatorilor casnici și noncasnici racordați la sistemul centralizat din municipiul Brașov că, în data de 6 octombrie se vor efectua reverificări ale etanșeității sistemului și, începând cu data de 7 octombrie, va începe furnizarea energiei termice pentru încălzire conform temperaturilor exterioare', a anunțat, luni, Primăria Brașov, în a cărui subordine funcționează SPLT. Conform sursei citate, pornirea instalațiilor se face treptat, pe zone și puncte termice, 'Din această cauză rugăm beneficiarii să asigure buna funcționare a instalațiilor interioare de încălzire, pentru a evita inundarea apartamentelor la umplerea și punerea sub presiune a sistemului de termoficare', a precizat sursa citată. Potrivit datelor făcute publice, în sezonul trecut, 2025-2026, la sistemul centralizat de termoficare din municipiul Brașov erau racordați în jur de aproximativ 5.000 de consumatori. în ultimul an, Primăria Brașov a demarat programul de extindere a sistemului centralizat de termoficare în mai multe zone din oraș, în condițiile în care nu doar asociații de proprietari, ci și societăți comerciale și-au arătat interesul pentru racordarea la acesta. Programul cuprinde și un proiect pilot de reconectare a școlilor la rețea. AGERPRES/(AS-redactor: Diana Dumitru, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)
Argeș: Societatea Termo Calor Confort începe furnizarea agentului termic în municipiul Pitești
Societatea Termo Calor Confort începe, luni, furnizarea agentului termic pentru încălzirea locuințelor în municipiul Pitești. 'Astăzi (...), începând cu ora 17:00, va începe furnizarea agentului termic pentru încălzirea locuințelor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Dispeceratul (...) și echipele de intervenție lucrează în regim permanent pentru soluționarea eventualelor probleme și asigurarea funcționării sistemului în parametri corespunzători', se precizează într-o informare transmisă de Termo Calor Confort. Conform aceleiași surse, furnizarea agentului termic pentru încălzire începe în condițiile prevăzute de regulamentul în vigoare, după ce, timp de trei zile consecutiv, între orele 20:00 și 06:00, temperatura medie a aerului exterior a fost mai mică de 10 grade Celsius. 'Până la pornirea încălzirii, asociațiile de proprietari/locatari trebuie să se asigure că instalațiile interioare de încălzire sunt funcționale și că lucrările necesare au fost finalizate, pentru a evita eventualele incidente odată cu punerea în funcțiune a sistemului. Totodată, reamintim că, potrivit legislației în vigoare, debranșarea/deconectarea instalațiilor interioare de încălzire și de apă caldă nu poate fi efectuată în timpul sezonului de încălzire', au mai transmis reprezentanții societății. în iarna precedentă, în municipiul Pitești mai erau racordate la sistemul centralizat peste 17.000 de apartamente. Primăria Pitești a anunțat, în primăvară, actualizarea tarifelor la energia termică furnizată în municipiu de societatea Termo Calor Confort. Potrivit unei informări transmise la acel moment de administrația locală, prețul de facturare pentru populație este de 378,63 lei/MWh (exclusiv TVA), față de prețul de 318,89 lei/MWh (exclusiv TVA) care era valabil de la 1 noiembrie 2025. Pentru agenții economici și instituțiile publice, prețul local mediu al energiei termice este de 631,05 lei/MWh (exclusiv TVA). Aceste tarife sunt valabile până la data de 31 decembrie 2026. AGERPRES/(AS - redactor: George Onea, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea)
Mureș: FSSU și FRTEQ își unesc forțele pentru promovarea sportului de masă
Federația Română de Teqball (FRTEQ) a anunțat, luni, încheierea unui protocol-cadru de colaborare instituțională cu Federația Sportului Școlar și Universitar (FSSU), pentru promovarea sportului de masă, prin stimularea, dezvoltarea și diversificarea activităților sportive pentru elevi și studenți. Potrivit conducerii Federației Române de Teqball, parteneriatul pune bazele organizării de competiții locale, zonale și naționale, oferind tinerilor noi oportunități de mișcare și performanță. 'Pentru Federația Română de Teqball, dezvoltarea sportului în școli și universități reprezintă una dintre direcțiile strategice prin care putem apropia sportul de tânăra generație. Parteneriatul cu Federația Sportului Școlar și Universitar ne oferă cadrul instituțional pentru a transforma această direcție într-un program concret, prin competiții, activități sportive și proiecte dedicate elevilor și studenților', a arătat președintele Federației Române de Teqball, Teodor Luca, într-un comunicat de presă. Reprezentanții FSSU - organism aflat în subordinea Ministerului Educației și Cercetării - au subliniat că 'acest parteneriat consolidează cooperarea instituțională și diversifică direct opțiunile sportive din sistemul național de învățământ'. Proiectele specifice ce vor decurge din acest protocol urmează să fie detaliate și implementate prin acte adiționale ulterioare. Federația Română de Teqball a precizat că documentul este semnat în conformitate cu legislația națională actuală, inclusiv Legile învățământului preuniversitar și superior din 2023, precum și Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000. 'Prin această cooperare, cele două organizații își propun obiective multiple, de la promovarea unui stil de viață activ și dezvoltarea voluntariatului în sport, până la extinderea asociațiilor sportive din școli și universități. în cadrul programului, FRTEQ își va pune la dispoziție expertiza din sfera teqball și teqvoly pentru a structura un traseu clar de evoluție: educație prin sport, participare, competiție, identificarea talentelor, selecție și performanță. Inițiativa se adresează în mod special și tinerilor nelegitimați la cluburi, oferindu-le un cadru organizat de practică. Totodată, se urmărește asigurarea unei baze solide pentru viitoarea reprezentare a României în competițiile internaționale de profil', a precizat Teodor Luca. AGERPRES/(AS - redactor: Dorina Matiș, editor: Mihai Țenea, editor online: Anda Badea) Sursa foto: Teqball Romania/Facebook
Bistrița-Năsăud: O comună de munte construiește o tabără școlară cu fonduri europene; licitația, lansată
Comuna Parva din județul Bistrița-Năsăud a obținut finanțare europeană și a scos la licitație amenajarea unei tabere școlare, chiar în centrul localității, proiectul fiind estimat la aproximativ 6,4 milioane de lei, fără TVA. în prezent, în județ funcționează o singură tabără școlară, în orașul-stațiune Sângeorz-Băi, administrată de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret. Proiectul ''Crearea unei infrastructuri educaționale recreative (tabără școlară) pentru copii și tineri, în comuna Parva'' este finanțat prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, Obiectiv de politică 4: ''O Europă mai socială și mai favorabilă incluziunii, prin implementarea Pilonului european al drepturilor sociale'', Prioritatea 6: ''O regiune educată''. Primarul din Parva, Ioan Strugari, a declarat luni, pentru AGERPRES, că se are în vedere modernizarea unei vechi clădiri în care a funcționat, în urmă cu mai bine de 30 de ani, o tabără școlară administrată de primărie și care ulterior a fost folosită ca școală primară. ''Clădirea pe care vrem să o renovăm este corpul unei clădiri care a fost până în anii '90 cu aceeași destinație, tabără școlară. Din anul 1993 până în 2023, ea a fost folosită pentru școală, pentru învățământul primar - clasele I-IV. în 2022, noi am construit o nouă școală, mare, modernă, și toți copiii s-au mutat în noul corp. Actuala clădire este neutilizată și am aplicat pentru metoda asta, de a aduce înapoi componenta turistică. A fost administrată (tabăra școlară - n.r.) de comună tot timpul'', a explicat Strugari. Edilul a menționat că viitoarea tabără școlară va organiza activități pentru copii din întreaga țară, atât pe perioada vacanțelor, cât și în ''Săptămâna verde'' și ''Săptămâna altfel''. Tabăra va avea în jur de 60 de locuri de cazare, în camere duble, dotate cu băi proprii, a mai spus Ioan Strugari. Potrivit caietului de sarcini publicat pe SEAP în ultima zi a lunii septembrie, ''obiectivul general al proiectului constă în crearea unui spațiu educațional și recreativ modern, sigur și durabil, destinat elevilor și preșcolarilor, care să contribuie la incluziunea socială, dezvoltarea personală și educația copiilor, precum și la creșterea calității vieții în comunitate'', iar 16% dintre beneficiari va trebui să provină din grupuri vulnerabile. Data limită pentru depunerea ofertelor pentru proiectarea și execuția lucrărilor din cadrul acestei investiții este 20 octombrie. Clădirea în care va funcționa tabăra școlară este amplasată în centrul comunei, lângă primărie, aproape de locul unde se va construi, tot cu fonduri europene, o punte pietonală suspendată peste Valea Rebrei, care se dorește a fi cea mai înaltă din Europa. Tot pentru a stimula turismul în această comună aflată la poalele Munților Rodnei, administrația locală are în vedere ca, pe viitorul exercițiu bugetar european, să depună un proiect pentru un complex turistic balnear, prin care să valorifice apele minerale din zonă. AGERPRES/(A, AS - redactor: Tina Dumitrescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea) * Sursa foto: Ioan Strugari / Facebook.com
Bihor/ Gabriel Ghilea (MDLPA): Cei 30 de ani de cooperare transfrontalieră România-Ungaria au creat parteneriate durabile
Cele trei decenii de programe de cooperare transfrontalieră România-Ungaria au însemnat nu doar investiții în infrastructură și servicii, ci și construirea unor parteneriate durabile între instituții și comunități din cele două țări, una dintre principalele lecții pentru viitor fiind aceea că problemele comune ale regiunilor de frontieră trebuie abordate împreună, a declarat, pentru AGERPRES, subsecretarul de stat în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), bihoreanul Gabriel Traian Ghilea. ''în acești ani s-au construit nu numai infrastructură și servicii, ci și parteneriate reale între spitale, autorități locale, universități, instituții culturale, organizații și comunități. Iar aceasta este poate una dintre cele mai importante moșteniri ale programelor Interreg dintre România și Ungaria: capacitatea de a aborda împreună probleme care nu se opresc la frontieră'', a afirmat Gabriel Traian Ghilea, care coordonează în cadrul MDLPA programele de cooperare transfrontalieră România-Ungaria și România-Serbia. în cei 30 de ani de programe transfrontaliere, începând din 1996, cooperarea dintre România și Ungaria a susținut intervenții în domenii precum sănătatea, mobilitatea și accesibilitatea, protecția mediului, ocuparea forței de muncă, cultura și patrimoniul, turismul și cooperarea instituțională. Subsecretarul de stat consideră că impactul acestor programe nu trebuie evaluat doar prin proiecte individuale sau prin valoarea investițiilor, ci mai ales prin efectul cumulat asupra comunităților de frontieră. ''Ceea ce contează este efectul cumulat: servicii mai bune pentru cetățeni, instituții care au învățat să lucreze împreună și o experiență de cooperare pe care astăzi putem construi'', a spus Ghilea. în opinia sa, această experiență reprezintă una dintre bazele pregătirii viitorului program Interreg România-Ungaria pentru perioada 2028-2034. Procesul de elaborare a început deja, iar în această etapă sunt analizate teritoriul, rezultatele programelor anterioare și actuale, precum și nevoile și oportunitățile regiunii transfrontaliere. La 1 septembrie 2026 a avut loc la Oradea prima reuniune a Comitetului de Programare pentru pregătirea viitorului capitol Interreg România-Ungaria, fiind aprobat cadrul metodologic pe baza căruia va fi conturat noul program. Ghilea a subliniat că este prea devreme pentru a fi anunțate domenii de finanțare certe pentru perioada 2028-2034, procesul aflându-se încă în etapa de analiză și consultare. Energia verde, sănătatea, cultura și turismul, domenii importante în actualul program, vor fi evaluate în continuare, în paralel cu provocări noi pentru regiunea de frontieră. Printre acestea se numără conectivitatea și mobilitatea transfrontalieră, digitalizarea, schimbările demografice, competitivitatea și adaptarea la schimbările climatice. ''Nu vrem să pornim de la o listă de domenii și apoi să căutăm proiecte care să se potrivească. Logica trebuie să fie inversă: pornim de la nevoile și oportunitățile comune ale teritoriului, identificăm unde cooperarea România-Ungaria poate produce o schimbare reală și, pe această bază, construim viitorul program'', a explicat subsecretarul de stat. în același timp, actualul Program Interreg VI-A România-Ungaria 2021-2027 a ajuns la un grad de lansare de 100%, ceea ce înseamnă că întreaga alocare disponibilă a fost deja lansată prin apelurile de proiecte și operațiunile prevăzute. în consecință, nu mai sunt planificate noi apeluri de proiecte în cadrul actualei perioade de programare. Accentul se mută acum pe implementarea și monitorizarea proiectelor deja selectate și pe obținerea rezultatelor asumate, experiența acestora urmând să contribuie la pregătirea viitorului program. 'Pentru noi este important ca aceste două procese să fie legate: experiența și rezultatele proiectelor actuale trebuie să ne ajute să construim mai bine viitorul program', a mai declarat Gabriel Traian Ghilea. Programul Interreg România-Ungaria acoperă, pe partea românească, județele Bihor, Arad, Timiș și Satu Mare, precum și patru județe de frontieră din Ungaria. AGERPRES/(A - redactor: Eugenia Pașca, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea) * Sursa foto: Gabriel Traian Ghilea / Facebook.com
Arad: Noul pod hobanat, în reparații la nouă luni de la inaugurare; tartanul de pe trotuare s-a desprins (GALERIE FOTO)
Noul pod hobanat din municipiul Arad, care a costat 165 de milioane de lei și a fost deschis traficului în 24 decembrie 2025, intră în reparații, lucrările vizând trotuarele și pista de biciclete care fuseseră acoperite cu tartan, în loc de asfalt, dar care după jumătate de an a început să se desprindă. Trotuarul și pista de biciclete au fost închise cu gard metalic, pe una dintre părțile podului, pentru ca muncitorii să poată face reparații, însă traversarea pe jos sau cu bicicleta se poate face pe cealaltă parte, în timp ce traficul rutier nu e afectat. în vară, după aproximativ jumătate de an de la deschiderea traficului pe noul pod, pe rețelele sociale au început să apară imagini cu tartanul care se desprinde, în condițiile în care trotuarul și pista nu au fost acoperite cu asfalt pentru a se reduce greutatea structurii, care înainte de finalizarea lucrărilor s-a deformat. Foto: (c) MARIAN BUGA / AGERPRES Imaginile au fost însoțite de numeroase comentarii critice față de această lucrare de infrastructură. Lucrări de decopertare a tartanului au fost începute de câteva zile, însă Primăria Arad nu știe deocamdată ce soluție definitivă va se aplica pentru refacerea trotuarului și a pistei. într-un răspuns transmis, luni, la solicitarea AGERPRES, reprezentanții Primăriei Arad precizează că reparațiile se vor face cu bani din garanția reținută de la firma care a executat lucrările de construire a podului. 'în prezent, se îndepărtează partea de tartan care prezintă exfolieri. Pentru remedierea corespunzătoare a deficiențelor constatate, așteptăm stabilirea și comunicarea soluției tehnice de remediere. Lucrările de remediere vor fi efectuate pe cheltuiala executantului', a transmis instituția. Foto: (c) MARIAN BUGA / AGERPRES Primăria a încasat în cont o garanție pentru lucrări de aproximativ 20 de milioane de lei. Mulți dintre cei care traversează podul zi de zi pentru a ajunge în centrul orașului din cartierul Aradul Nou, sau în sens invers, sunt nemulțumiți de calitatea lucrărilor la obiectiv. 'Tartanul era deja tot valuri, te afundai în el când călcai. Este o lucrare făcută de mântuială, primele probleme cu tartanul le-am observat după numai câteva luni de la deschiderea podului', a spus un biciclist care locuiește în cartier. Foto: (c) MARIAN BUGA / AGERPRES Podul a avut probleme încă dinainte de inaugurare. în iunie 2025, prefectul județului Arad, Mihai Pașca, anunța că Inspectoratul de Stat în Construcții a verificat lucrările și a constatat 'deformări' ale structurii, fiind aplicată o amendă constructorului. 'S-au constat acele deformări pe care le-am putut observa cu toții și care au apărut în faza finală a execuției lucrării, s-a aplicat cu acea ocazie și o sancțiune contravențională de către inspector constructorului și s-a dispus remedierea deficiențelor constate printr-o modalitate care urmează să fie stabilită de către proiectant și, bineînțeles, aprobată de către investitor. De altfel, reprezentanții Inspectoratului fac parte și din comisia de recepție și asigurăm și pe această cale cetățenii că această recepție se va realiza doar în condițiile legii și în condițiile în care toate deficiențele vor fi remediate', afirmase prefectul. Primăria Arad a decis atunci să amâne deschiderea traficului cu câteva luni, arătând că 'podul hobanat peste Mureș nu corespunde din punct de vedere tehnic'. Foto: (c) MARIAN BUGA / AGERPRES 'Pentru siguranța traficului și a tuturor celor care urmează să-l folosească sunt necesare reglaje suplimentare la nivelul hobanelor', se menționa într-un comunicat, în care se mai preciza că se aplică penalități constructorului, conform contractului. în august 2025, autoritățile locale, constructorul și proiectantul au decis ca structura să fie 'ușurată' cu până la 1.500 de tone pentru a se remedia deformările, astfel că s-a renunțat la straturile de asfalt de la trotuare și piste de biciclete, la borduri sau alte elemente. După reducerea greutății, hobanele au fost reglate din nou, dar 'valurile' nu au fost complet eliminate, autoritățile precizând că este vorba doar de probleme de estetică, nu de siguranță. AGERPRES/(AS - redactor: Marian Buga, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)
Licitație de până la 2,9 miliarde de lei pentru reabilitarea infrastructurii urbane în București; acord-cadru pe patru ani
Administrația Străzilor București anunță pe SEAP licitație pentru modernizarea și reabilitarea infrastructurii stradale, a sistemului de iluminat public și a mobilierului urban. Acordul-cadru pe patru ani are o valoare totală estimată cuprinsă între 734.911.890 și 2.938.797.687 lei. ''Obiectivul general și scopul lucrărilor reprezintă asigurarea unui trafic rutier și pietonal sigur și civilizat în Municipiul București, concomitent cu modernizarea sistemului de iluminat public și reabilitarea mobilierului urban'', prevede anunțul. Acordul-cadru se va încheia cu maximum zece operatori economici, iar contractele subsecvente se vor atribui cu reluarea competiției între operatorii economici semnatari ai acordului-cadru. La evaluarea ofertelor vor fi avute în vedere: componenta financiară (60%), experiența profesională (10%), perioada de garanție acordată lucrării (13%), abordarea propusă pentru implementarea contractului (10%), nivelul de utilizare a materialelor reciclate (7%). Ofertantul va face dovada că a realizat în ultimii cinci ani, în mod corespunzător, lucrări similare cu o valoare cumulată de minim 183.714.302 lei fără TVA, la nivelul a maximum trei contracte. Termen limită pentru primirea ofertelor este 9 noiembrie. AGERPRES/(AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
Sector 6: Dâmbovița Delivery ajunge în Regie - weekend cu activități sportive, culturale, educaționale și recreative
Activități sportive, culturale, educaționale și recreative se regăsesc în programul evenimentului Dâmbovița Delivery, care va avea loc, sâmbătă și duminică, în zona Regie. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 6 transmis AGERPRES, pentru prima dată, Dâmbovița Delivery ajunge în zona Regie, între Grozăvești și Podul Ciurel, unde, timp de două zile, vor avea loc activități sportive, culturale, educaționale și recreative, precum și intervenții dedicate spațiului public și relației dintre oraș și râul Dâmbovița. Primăria Sectorului 6 este partener instituțional al ediției din acest an a Dâmbovița Delivery. Tema evenimentului este 'Orașul în versiune de testare', iar malul Dâmboviței va funcționa, timp de două zile, ca un laborator urban în care sunt testate noi modalități de utilizare a spațiului public și de apropiere de râu. Unul dintre momentele centrale ale ediției este deschiderea Debarcaderului Regie, un nou punct de acces la apă dezvoltat în cadrul programului 'Dâmbovița Apă Dulce'. Pe parcursul evenimentului, participanții vor putea descoperi Dâmbovița cu SUP-uri, canotci, canoe și caiace, iar pe mal vor avea loc ateliere, tururi și explorări, activități pentru copii. Sâmbătă începe o nouă ediție Descoperă Rowmania, competiția de vâslit în canotci de 10+1 organizată de Asociația Ivan Patzaichin - Mila 23. înscrierile se pot face la fața locului, începând cu ora 10:00, iar cursele vor începe la ora 12:00. Tot sâmbătă, între orele 11:00 și 15:00, copiii sunt invitați la un atelier de construit pagăi. De la ora 18:00, primarul interimar al Sectorului 6, Paul Moldovan, va participa la panelul 'Natura ca subiect de drept: cazul Dâmbovița', ce aduce în atenție noi perspective asupra legăturii dintre mediul urban și natură. în zona Debarcaderului Regie va fi prezentată și o intervenție de urbanism tactic, prin care este testată posibilitatea de a reda temporar oamenilor mai mult spațiu pe mal. Toate activitățile sunt gratuite. Evenimentul face parte din programul 'Dâmbovița Apă Dulce', inițiat de Asociația Ivan Patzaichin - Mila 23 și Nod Makerspace, care urmărește reconectarea Bucureștiului cu râul prin puncte de acces la apă, activități pe râu, intervenții în spațiul public și acțiuni dedicate mediului și comunității. Primăria Municipiului București, prin ARCUB, este partener instituțional al evenimentului, în cadrul proiectului 'Străzi Deschise - București, Promenadă urbană'. AGERPRES/(AS - editor: Florin Marin, editor online: Andreea Preda) Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO * Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Maramureș: Noul pod rutier Sighetu Marmației-Bila Țerkva, Ucraina, devine operațional din 8 octombrie
Noul pod rutier dintre România și Ucraina, care traversează râul Tisa din vecinătatea municipiului Sighetu Marmației, va fi deschis traficului rutier pe 8 octombrie, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, președintele Consiliului Județean (CJ) Maramureș, Gabriel Zetea. 'După multe amânări din cauze diverse noul pod rutier va deveni operațional din 8 octombrie, moment în care va avea loc deschiderea în prezența autorităților din România și Ucraina. Pentru a putea face traficul funcțional la data amintită au avut loc o serie de întâlniri și clarificări cu reprezentanți din Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Transporturilor, Compania Națională de Investiții Rutiere și alte instituții care asigura activitatea în noul punct de legătură cu Ucraina', a spus Gabriel Zetea. Acesta a mai precizat că pentru a putea face operațional traficul rutier din și înspre Ucraina, Autoritatea Vamală și Poliției de Frontieră trebuia să aibă toate sistemele funcționale și personalul aferent. Noul pod rutier peste râul Tisa dintre România și Ucraina va funcționa în paralel cu vechiul pod aflat în exploatare de la începutul anului 2000, situat la o distanță apreciabilă de noua construcție. Odată cu izbucnirea războiului din Ucraina, traficul rutier pe vechiul pod din lemn și metal cu un singur sens de circulație și două alei pietonale a crescut simțitor. Pe parcursul acestui an, podul a intrat în proces de reparație, structura fiind afectată ca urmare a utilizării îndelungate. Podul nou construit a costat peste 50 milioane euro și va conecta municipiul Sighetu Marmației de localitatea Bila Țerkva din Ucraina. Podul are o lungime de 268 de metri și a fost proiectat să reziste cel puțin 100 de ani. Principalele caracteristici ale podului indică un drum nou de 1,2 km, construcția este formată din alte două poduri paralele, cu o distanță de 3 metri între ele - un pod pentru fiecare sens de circulație, cu o lungime totală de 268 metri, două benzi pe sens, trotuare, 5 poduri de desecare, o intersecție tip girație și un punct de frontieră. Punctul de frontieră este format din 6 benzi pe sens, 2 benzi pentru autovehicule mici, 2 benzi transport marfă, o bandă pentru Corp Diplomatic și o bandă pentru transport persoane, 2 clădiri administrative pentru poliția de frontieră și vamă și 4 hale de control, dotate cu toate lucrările necesare pentru a respecta prevederile ghidului Schengen. AGERPRES/(A, AS - redactor: Leontin Cupar, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)
Sector 4: A început procedura de selecție a angajaților care vor face parte din patrula de Monitorizare Stradală
Primăria Sectorului 4 a început procedura de selecție a colegilor care vor face parte din patrula de Monitorizare Stradală, a anunțat primarul Daniel Băluță. El a transmis, joi, printr-o postare pe Facebook, că autoritatea locală se adresează, în principal, oamenilor care locuiesc în Sectorul 4, care cunosc cel mai bine cartierele și care, astfel, ar putea contribui mai ușor, în mod direct, la menținerea unui mediu cât mai sigur, fie că se află pe stradă, în parc, în centrul sectorului sau în zonele din sud. Daniel Băluță a precizat că, pentru a face parte din echipă, cei interesați trebuie să îndeplinească următoarele condiții: cetățenie română, a unui stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European, vârstă între 18 și 50 de ani, educație - studii minime obligatorii absolvite sau diplomă de bacalaureat, în conformitate cu normele în vigoare, permis de conducere - necesar, reprezentând un avantaj pentru mobilitatea în teren, cazier judiciar - fără antecedente penale pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, stare de sănătate - capacitate deplină de exercițiu, atestată prin fișă medicală și aviz psihologic corespunzător. El a spus că programul de lucru presupune flexibilitate totală pentru lucrul în ture, inclusiv în sistem 12/24, 24/48 sau în ture de noapte. Daniel Băluță a informat că persoanele care vor fi selectate vor beneficia de: un loc de muncă stabil, pachet salarial motivant, echipament de lucru și condiții moderne de monitorizare, șansa de a avea un rol important în siguranța Sectorului 4. El a menționat că primul pas pentru înscriere este ca oamenii să trimită CV-ul la adresa de e-mail resurseumane@totulverde.ro, în perioada 1-30 octombrie, iar ulterior colegii de la Totul Verde îi vor contacta pentru stabilirea unui interviu. Primarul Băluță a adăugat că toate detaliile legate de procedura de angajare sunt disponibile și pe pagina de Facebook a societății Totul Verde. AGERPRES/(AS - redactor: Iulia Carciog, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Sector 1: Aproape 800 de locuri de parcare au fost preluate de la Compania Municipală Parking București
Aproape 800 de locuri de parcare marcate cu albastru de pe mai multe străzi din Sectorul 1 au fost preluate de la Compania Municipală Parking București și au trecut în administrarea primăriei locale, a anunțat primarul George Cristian Tuță. El a transmis, joi, printr-o postare pe Facebook, că aceste locuri nu vor mai fi parcări cu plata la oră, ci vor deveni parcări de reședință pentru locuitorii sectorului. George Cristian Tuță a menționat că au fost retrasate, numerotate și, în perioada următoare, vor fi disponibile în platforma de parcări a autorității locale. 'Pentru mine, lucrurile nu se opresc la trasarea unor locuri de parcare. Vrem să punem în ordine, treptat, toate străzile din Sectorul 1: să știm clar unde se poate parca și unde trebuie să rămână liber, să nu mai avem străzi blocate și, cel mai important, să existe permanent loc suficient pentru accesul ambulanțelor și al mașinilor de pompieri. în perioada următoare vom continua să intervenim, stradă cu stradă, în toate zonele Sectorului 1. Nu putem crea spațiu acolo unde el nu există, dar putem organiza mult mai bine ceea ce avem. Iar asta facem', a mai transmis primarul Tuță. AGERPRES/(AS - redactor: Iulia Carciog, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Sector 1: Cursuri gratuite de înot pentru copii, la Bazinul Floreasca
Elevii din Sectorul 1 vor putea participa, începând din 5 octombrie, la cursuri gratuite de inițiere în înot la Bazinul Floreasca - Tolea Grințescu, în timp ce locuitorii sectorului vor avea acces gratuit, în fiecare dimineață de luni până vineri, la sesiuni de înot de agrement, informează Primăria Sectorului 1. Potrivit unui comunicat transmis joi, programul este destinat elevilor din Sectorul 1 care vor să învețe să înoate și să capete mai multă încredere în apă. Cursurile sunt susținute de instructori calificați puși la dispoziție de Federația Română de Polo. Cursurile se desfășoară, în principal, luni, marți și miercuri, între orele 12:00 și 15:00, în trei intervale de câte o oră: 12:00 - 13:00, 13:00 - 14:00 și 14:00 - 15:00. în fiecare interval pot participa aproximativ 10-12 copii, iar fiecare minor poate veni la maximum două ședințe pe săptămână. Pentru zilele de joi și vineri, în cazul în care există solicitări, disponibilitatea va fi confirmată în funcție de programul competițional al bazinului. înscrierea se face săptămânal de către părinți, telefonic la 021.319.10.13 / 021.319.10.14, interior 221 sau prin e-mail la sport@primarias1.ro. Pentru înscriere trebuie trimisă și o fotografie sau o copie scanată a carnetului de elev vizat. Pentru a putea fi programați în săptămâna următoare, părinții trebuie să transmită solicitarea până în ziua de vineri a fiecărei săptămâni, la ora 12:00. Locuitorii Sectorului 1 pot beneficia, de asemenea, de sesiuni gratuite de înot de agrement, de luni până vineri, între orele 07:00 și 07:50. Sunt disponibile 30 de locuri pe zi, iar pentru acces nu este necesară înscrierea la Primărie. Accesul la bazin se face direct, în baza actului de identitate, în ordinea sosirii și în limita locurilor disponibile. Programul de joi și vineri poate fi modificat în perioada octombrie - decembrie, în funcție de programul competițional al bazinului. Programul de la Bazinul Floreasca este derulat în baza protocolului de colaborare dintre Primăria Sectorului 1 și Federația Română de Polo. Copiii din Sectorul 1 mai au la dispoziție și bazinele de la Școala 'Sfântul Nicolae', strada Lainici nr. 4-8 și Școala Gimnazială nr. 178, strada Dridu nr. 2. Cursurile sunt gratuite pentru elevii din cele două unități de învățământ sau contra cost: un abonament de 12 ședințe costă 175 de lei pentru copiii care locuiesc în Sectorul 1 și 350 de lei pentru ceilalți minori, iar un abonament de zece ședințe, valabil două luni, costă 150 de lei pentru copiii din Sectorul 1 și 300 de lei pentru ceilalți. AGERPRES/(AS - redactor: Iulia Carciog, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu) Sursa foto: Primăria Sectorului 1/Facebook.com
VIDEO Ciucu: Am plantat 94 de arbori, 1.500 de arbuști; bulevardul Națiunile Unite era o rușine
Primarul General al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat plantarea a 94 de arbori, 1.500 de arbuști și 17.000 de plante perene pe bulevardul Națiunile Unite, în urma unei acțiuni de reamenajare urbană. 'Acesta este primul proiect mai consistent de reamenajare/regenerare urbană din mandatul meu. Este o primă mostră despre ceea ce se va întâmpla în București în următorii ani. Nu este un proiect complex, este doar un proiect corect, executat bine. Pregătim și proiecte mai complexe, revin', se arată într-o postare pe Facebook a edilului Capitalei. El a mai scris că bulevardul Națiunile Unite 'era o rușine', iar bucureștenii și turiștii care coborau pe Calea Victoriei ca să ajungă la Palatul Parlamentului era întâmpinați de o priveliște dezolantă. 'Am demineralizat, avem spațiu verde generos. Avem pavaj permeabil, care nu ține apa, gros, care nu se crapă, nu se sparge. Trotuarele sunt accesibile, trecerile de pietoni sunt suprailuminate. în locul mașinilor de pe trotuare am plantat arborii', mai spune Ciucu. El mulțumește Administrației Străzilor București și promite că va continua astfel de proiecte în toată Capitala. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Alexandru Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Primăria Giurgiu vrea o centrală fotovoltaică din fonduri europene
Primăria municipiului Giurgiu intenționează să-și diminueze costurile cu energia electrică prin construirea unei centrale fotovoltaice pentru autoconsum, proiect care să fie finanțat din fonduri europene. 'Preocupată de reducerea cheltuielilor, în contextul financiar deosebit de greu pe care trebuie să îl gestioneze, conducerea Primăriei Giurgiu ia în calcul depunerea unui proiect care să răspundă direct nevoilor instituției, respectiv diminuarea masivă a costurilor cu energia electrică și astfel, reducerea propriilor cheltuieli. Concret, prin Direcția Programe Europene, Primăria Giurgiu intenționează să obțină finanțare din fondurile alocate României prin Fondul pentru Modernizare (FM), pentru proiecte de investiții în capacități noi de producere pentru autoconsum a energiei electrice din surse regenerabile de energie solară cu capacități de stocare integrate', se arată într-un comunicat transmis de administrația locală. Municipalitatea consideră că un astfel de proiect ar reprezenta o economie considerabilă la costurile lunare de funcționare, având în vedere că finanțarea este nerambursabilă. De asemenea, proiectul are drept scop susținerea unei economii cu emisii scăzute de carbon, contribuind la atingerea obiectivelor asumate de România în cadrul Planului Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030 Totodată, o centrală fotovoltaică va duce la creșterea independenței energetică și a gradului de autonomie energetică prin reducerea vulnerabilității la eventuale întreruperi în rețeaua publică, precizează sursa citată. AGERPRES(AS - redactor Camelia Bigan, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Ada Vîlceanu)
PMB: 1.036 de arbori dintre cei 1.844 evaluați, pe malul Lacului Herăstrău, nu au nevoie de nicio intervenție
Primăria Capitalei informează că au fost evaluați 1.844 de arbori din jurul Lacului Herăstrău, iar 1.036 dintre aceștia nu vor avea nevoie de nicio intervenție. Specialiștii au stabilit că este necesară eliminarea lemnului uscat în 408 cazuri, curățarea coroanei în 393 de cazuri și reducerea încărcării la capătul ramurilor în 330 de cazuri, informează PMB, joi, într-o postare pe Facebook. 'Salvăm de la defrișare arborii sănătoși de pe malul Lacului Herăstrău! Primarul general Ciprian Ciucu a cerut schimbarea proiectului tehnic inițial care prevedea betonarea malurilor. Suprafața betonată a fost redusă și va fi completată cu spații unde vom planta flori și arbuști, fără defrișarea arborilor sănătoși sau care pot fi salvați', transmite sursa citată. Edilul general, Ciprian Ciucu, precizează că lucrarea prevăzută inițial pentru punerea în siguranță a malurilor era corectă hidrotehnic, dar nu și din punct de vedere peisagistic. El a mulțumit Fundației Comunitare București pentru faptul că a susținut financiar studiul de inventariere a arborilor, dar și AsoP București, pentru că a evaluat fiecare copac în parte. 'Nu pot să-mi imaginez o alee de doi metri de beton în jurul lacului. (...) Am făcut tot ce pot să schimbăm soluția tehnică, pentru ca Herăstrăul să rămână parcul pe care îl știm de ani de zile. Lucrarea prevăzută inițial era o lucrare corectă hidrotehnic pentru punerea în siguranță a malurilor lacului, dar nu era o lucrare corectă și peisagistic pentru parc. Astfel, în ultimele două luni, am căutat cu toții soluții', a declarat primarul. PMB menționează că informațiile despre fiecare arbore sunt accesibile publicului în Registrul Verde, inclusiv localizarea și fotografii. Studiul a relevat că: 697 de arbori sunt într-o stare rezonabilă, 420 sunt într-o stare bună, 403 sunt într-o stare deficitară, 54 sunt uscați. Din perspectiva riscului, 1.070 de arbori au fost încadrați la risc scăzut, 259 la risc moderat, 74 la risc ridicat și 10 la risc extrem. Inventarierea arborilor a costat 90.000 de euro și a fost plătită de Fundația Comunitară București. A inclus studii, expertize și documentații tehnice, care sunt necesare înaintea intervențiilor majore asupra spațiilor verzi. 'Până la finalul anului, Fundația va propune un proiect pilot de intervenție în ceea ce privește refacerea efectivă a Parcului Herăstrău. Parteneriatul public-privat funcționează și le mulțumim', se arată în postare. AGERPRES / (AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Antonia Niță, editor online: Ada Vîlceanu)
Termoenergetica: De la 1 octombrie va începe, etapizat, încărcarea cu apă a instalațiilor de alimentare cu energie termică
Termoenergetica informează că joi va începe etapizat încărcarea cu apă a instalațiilor de alimentare cu energie termică și efectuarea probelor de presiune. 'Este o etapă importantă pentru pregătirea sistemului de termoficare înainte de venirea sezonului rece. Ce trebuie să știți? Fiecare asociație de proprietari va fi anunțată din timp, prin afișaj la intrarea în imobil, cu privire la ziua în care este programată încărcarea instalației. Dacă în bloc sau în apartamente sunt în desfășurare lucrări la instalațiile de încălzire, vă rugăm să vă asigurați că acestea sunt finalizate înainte de data anunțată', anunță compania. Asociațiile de proprietari au responsabilitatea de a verifica dacă instalațiile interioare sunt în stare corespunzătoare de funcționare înainte de încărcarea cu apă, mai transmit reprezentanții companiei. Informații suplimentare pot fi obținute la numerele de telefon 031.9442 (mesaje preînregistrate) și 0800.820.002, precum și prin aplicația Termoalert. AGERPRES / (AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Andreea Preda)
Documentații tehnico-economice pentru consolidarea a 13 imobile, aprobate de Consiliul General al Capitalei
Consilierii generali ai Capitalei au aprobat, în ședința de miercuri, documentațiile tehnice în vederea consolidării a treisprezece imobile. Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat documentația de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI) pentru imobilele din: - str. Sapienței nr. 2A - valoare totală de 11,7 milioane lei fără TVA, cinci apartamente, durată estimată de realizare - doi ani; - Piața Alexandru Lahovari nr. 5A - 30 milioane de lei, 35 de apartamente, durată estimată de realizare - doi ani; - str. Maria Rosetti nr. 10 - 23,4 milioane lei, 31 de apartamente, durată estimată de realizare - doi ani; - B-dul Dacia nr. 43 - 16,7 milioane lei, 35 de apartamente, durată estimată de realizare - doi ani; - Calea Dorobanți nr. 10 - 40,3 milioane lei, 34 apartamente, durată estimată de realizare - doi ani; - str. Mihai Vodă nr. 9-11 - 947.662 lei, clădire rezidențială multifamilială, durată estimată de realizare - patru luni; - Calea Moșilor nr. 92 - 13,5 milioane lei, spațiu comercial + locuință; durată estimată de realizare - 22 de luni. De asemenea, a fost aprobată documentația tehnico-economică, proiectul tehnic de execuție și detaliile de execuție pentru imobilele din: - str. Franceză nr. 32 - 14,6 milioane lei, 9 apartamente, durată estimată de realizare - doi ani; - str. Mihai Eminescu nr. 173 - 6,7 milioane lei, 7 apartamente, durată estimată de realizare - 18 luni; - Piața Pache Protopopescu nr. 11 - 18,9 milioane lei, 18 apartamente, durată estimată de realizare - doi ani; - str. Blănari nr. 11 - 35,7 milioane lei, 24 de apartamente, durată estimată de realizare - 25 de luni; - Bd. Gheorghe Magheru nr. 27 - 78,6 milioane lei, 50 de apartamente, durată estimată de realizare - 32 de luni; - str. Franceză nr. 30 - 20,6 milioane lei, 23 de apartamente, durată estimată de realizare - 6 luni. AGERPRES / (A - redactor: Iulia Carciog, editor: Marius Frățilă, editor online: Andreea Preda)
Neamț: Președintele CJ condamnă refuzul Guvernului de a finanța lucrările la aducțiunea de apă a zonei Târgu-Neamț
Președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț, Daniel-Vasilică Harpa, a condamnat, miercuri, refuzul Guvernului de a finanța lucrările de înlocuire a unei porțiuni din magistrala de apă care alimentează orașul Târgu-Neamț și cinci comune învecinate. Fondurile solicitate erau necesare pentru înlocuirea a patru din cei aproape 16 kilometri ai magistralei, unde se înregistrează cele mai multe avarii. Astfel, ar fi fost rezolvată criza apei cu care orașul Târgu-Neamț și cinci comune se confruntă de trei luni de zile. ''Am cerut sprijin financiar pentru înlocuirea conductei, pentru că ne confruntam cu o situație de urgență. Iar răspunsul primit de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației merită citit de toți cei care au fost atât de grăbiți să ne arate cu degetul. Pentru 'degrevarea bugetului local', ni se explică posibilitatea de a lua credite. Adică să facem datorii ca să ne ușurăm bugetul! Ni se mai spune să folosim banii județului, eventualul excedent și să ne stabilim prioritățile. Extraordinar! Tocmai pentru că apa este prioritatea noastră, am cerut sprijin'', a declarat președintele CJ Neamț. Acesta a adăugat că Apa Serv, compania din subordinea CJ Neamț, a contractat un credit pentru reabilitarea tronsonului de patru kilometri a aducțiunii de apă, investiție estimată la aproximativ 11 milioane de lei. în paralel, CJ Neamț a finalizat în iulie procedura de achiziție pentru realizarea unei noi aducțiuni de aproximativ 16 kilometri. Investiția are o valoare de aproximativ 32 de milioane de lei și va fi finanțată din bugetul propriu al Consiliului Județean. Rezultatul licitației a fost contestat iar până la această dată, nu a fost dată o soluție finală de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. Orașul Târgu-Neamț și comunele Răucești, Vânători-Neamț, Agapia, Bălțătești și Grumăzești se confruntă cu o criză a apei, de aproape trei luni de zile din cauza secetei, care afectează o sursă de captare și a zecilor de avarii care apar pe magistrala de apă din a doua sursă de captare. Pentru a rezolva problema parțial, până la construirea unei noi magistrale, autoritățile au solicitat o finanțare din Fondul de rezervă a guvernului pentru înlocuirea unui tronson de patru kilometri din magistrala unde apar avarii. Solicitarea a fost refuzată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriel Apetrii, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea) * Sursa foto: Daniel Vasilică Harpa / Facebook.com
Argeș: Primăria Pitești a început amplasarea celor 116 insule ecologice digitalizate pentru colectarea deșeurilor
Primăria Pitești a început, miercuri, amplasarea celor 116 insule ecologice digitalizate pentru colectarea deșeurilor. Valoarea totală a proiectului 'Colectare selectivă a deșeurilor' este de 26,8 milioane de lei, inclusiv TVA, din care peste 16,5 milioane de lei reprezintă finanțare nerambursabilă. 'Astăzi a fost amplasată prima dintre cele 96 de insule ecologice supraterane cu containere individuale, pe strada Banat (...). în total, proiectul prevede amenajarea a 116 insule ecologice digitalizate în municipiul Pitești, dintre care 96 supraterane și 20 subterane', se arată într-un comunicat al Primăriei Pitești. Foto: Primăria Piteşti Conform aceleiași surse, noile insule sunt destinate colectării separate a deșeurilor și vor beneficia de sisteme moderne de acces și monitorizare, printr-o componentă digitală care permite gestionarea și evidența utilizării containerelor. Proiectul va contribui la modernizarea sistemului de gestionare a deșeurilor municipale, la creșterea gradului de colectare separată și la dezvoltarea unui sistem mai eficient, în acord cu obiectivele economiei circulare, au precizat reprezentanții administrației locale. AGERPRES/(AS - redactor: George Onea, editor: Irina Poenaru, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Ședință CGMB: Reglementări privind închirierea trotinetelor electrice, dar și investiții în infrastructură, pe ordinea de zi
Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în ședință miercuri, de la ora 12.00 și urmează să dezbată o serie de proiecte care vizează investiții în infrastructura rutieră, consolidarea imobilelor, dar și reglementări privind activitatea de curierat, închirierea trotinetelor electrice sau circulația vehiculelor de mare tonaj.
Sector 1: Toamna Horticolă Bucureșteană - Ziua Recoltei, în weekend, în Campusul Agronomie-Herăstrău al USAMV București
Campusul Agronomie-Herăstrău al Universităteaţii de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV) din București găzduiește, de joi până duminică, Toamna Horticolă Bucureșteană - Ziua Recoltei, iar Primăria Sectorului 1 are propriul stand cu activități pentru copii, idei pentru spațiile verzi și proiecte care pot schimba în bine locurile din apropierea casei. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis marți, cei cărora le plac florile, vor să își înfrumusețeze balconul sau grădina, sunt în căutarea unor produse de sezon sau vor să petreacă câteva ore în aer liber merită să facă o oprire la Toamna Horticolă Bucureșteană. Timp de patru zile campusul USAMV București se umple de flori, plante, fructe și legume de sezon, produse agroalimentare, decorațiuni și obiecte realizate manual. Peste 100 de expozanți vor fi prezenți, iar programul include mai mult de 30 de workshop-uri, demonstrații și activități pentru copii și adulți. La standul Primăriei Sectorului 1 cetățenii pot spune cum și-ar dori să arate o grădină comunitară din cartierul lor și pot afla cum funcționează programul 'Adoptă un spațiu verde'. La stand cetățenii vor găsi și un chestionar pe care îl pot completa rapid, prin scanarea codului QR, pentru a transmite ce ar vrea să găsească într-o astfel de grădină și cum ar dori să se implice. Răspunsurile vor ajuta la pregătirea programului de grădinărit comunitar pornind de la nevoile reale ale locuitorilor. Pentru copii au fost pregătite două ateliere creative: la 'Semne de carte florale' cei mici vor putea transforma flori și frunze presate în propriul semn de carte, pe care îl vor lua acasă. La 'Planeta mea', vor învăța prin joc despre apă, reciclare și biodiversitate și vor descoperi ce pot face, zi de zi, pentru a proteja natura. De asemenea, vor găsi și o expoziție de ceramică florală realizată manual de Nazarcea Grup, cu obiecte inspirate din natură, disponibile și pentru cumpărare. Toamna Horticolă Bucureșteană este și un loc bun pentru cei care vor să descopere lucruri noi despre plante și natură. Cei interesați pot participa la degustări de fructe și soiuri de struguri, pot descoperi plante și flori, urmări demonstrații și participa la ateliere de desen după natură, botanică, ornitologie sau pomicultură. Pentru familii, Caravana Pădurii propune activități despre arbori și păduri, iar 'Grădini relocate' aduce în discuție noi moduri de a privi și folosi spațiile verzi. în Parcul dendrologic al campusului cei interesați pot vedea expoziția 'Infinity - Tribute to Yayoi Kusama', iar expoziția 'Grădinari planetare' prezintă proiectele studenților de la Peisagistică. Cei interesați de agricultura viitorului pot descoperi și tehnologii pentru agricultură durabilă, precum și proiecte care folosesc inteligența artificială în cercetarea și ameliorarea plantelor. Un moment special al ediției din acest an va avea loc, vineri, de la ora 11:00, când va fi prezentată oficial recunoașterea ocupației de designer florist în România. Toamna Horticolă Bucureșteană are loc, de joi până duminică, zilnic, între orele 10:00 și 18:00, evenimentul fiind organizat de Facultatea de Horticultură - USAMV București, în parteneriat cu Primăria Sectorului 1. Programul complet al atelierelor și activităților poate fi consultat pe site-ul USAMV București. AGERPRES/(AS - redactor: Iulia Carciog, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Preda) Sursa foto: Universitatea De Stiinte Agronomice Si Medicina Veterinara Bucuresti/Facebook
Tulcea: Demersuri ale Primăriei pentru preluarea unor terenuri ale unor instituții guvernamentale
Primăria municipiului Tulcea dorește să preia în administrare mai multe terenuri lăsate în paragină și care sunt administrate de instituții guvernamentale ce nu alocă fonduri pentru reabilitarea imobilelor care se află pe acestea, însă reprezentanții instituțiilor din București refuză sau amână demersurile. Unul dintre terenurile care se află în această situație a fost administrat în ultimii 16 ani de Ministerul Tineretului și Sporturilor, actualmente Agenția Națională de Sport (ANS), spațiul, transformat în timp într-o parcare neautorizată, făcând obiectul unei hotărâri de Consiliu Local adoptată marți. ''Această hotărâre de Consiliu Local este necesară pentru ca ANS să poată promova o hotărâre de Guvern prin care terenul să fie predat în administrarea noastră, după ce în anul 2021, Ministerul Tineretului ne-a răspuns că nu este de acord cu predarea terenului. Noi vrem să preluăm și alte terenuri pe care nu putem interveni și din cauza cărora cetățenii tot pe noi ne ceartă, ca de exemplu baza de la Bididia'', a declarat, pentru AGERPRES, primarul Ștefan Ilie. Hotărârea adoptată vizează preluarea în administrare a unei suprafețe de 3.000 de metri pătrați, aflată pe malul lacului Ciuperca, iar acolo autoritatea locală dorește să amenajeze o infrastructură sportivă. Un alt teren pe care Primăria dorește să-l preia este la marginea orașului Tulcea, Tabăra Bididia, unde sunt terenuri de sport utilizate de Clubul Sportiv Școlar, zona fiind administrată în momentul de față de Ministerul Educației și Cercetării. ''Pentru a ajunge acolo, trebuie să treci pe un drum plin de gropi pe care nu putem interveni'', a precizat primarul municipiului Tulcea. Autoritatea locală dorește să preia în administrare și terenuri neutilizate aparținând Ministerului Apărării Naționale și Ministerului de Interne, însă instituțiile guvernamentale susțin că din considerente strategice discuția trebuie amânată. ''Avem în administrare Casa albastră sau Hotelul sportivilor, de pe malul lacului Ciuperca, clădire preluată inițial de Consiliul Județean care a spus că nu poate să o reabiliteze. Noi am început lucrări de reparații din fonduri proprii, realizăm acum și instalațiile sanitare, facem fose septice și vrem ca imobilul să găzduiască Serviciul de Evidență a Populației și Casa Căsătoriilor'', a menționat primarul Ștefan Ilie. Potrivit hotărârii adoptate marți de consilierii locali, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret nu dispune de personal necesar pentru paza și administrarea terenului de 3.000 de metri pătrați pe care Primăria municipiului Tulcea dorește să-l preia în administrare, iar în absența investițiilor de la bugetul de stat în perioada 2010-2026 necesare măcar pentru împrejmuirea spațiului, zona s-a transformat într-o parcare neautorizată, chiar dacă drumul până la aceasta este plin de gropi. AGERPRES/(AS - redactor: Luisiana Bîgea, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)
Olt: Clădirea Școlii Nr. 2 din Caracal, veche de peste 150 de ani, va fi reabilitată cu fonduri europene
Clădirea Școlii Gimnaziale Nr. 2 din Caracal, ridicată în urmă cu aproximativ 170 de ani și în care învață peste 900 de elevi, va fi reabilitată și modernizată printr-un proiect cu fonduri europene în valoare totală de 19,2 milioane de lei, prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia, a anunțat marți, viceprimarul municipiului Caracal, Laurențiu Pătran. Acesta a precizat marți, pentru AGERPRES, că imobilul datează de la jumătatea secolului al XIX-lea, când a fost construit corpul cu regim de înălțime parter și a fost extins ulterior cu o zonă cu demisol, parter și etaj. ''Clădirea înregistrează consum energetic mare și are nevoie de reabilitare și modernizare atât la nivelul anvelopei cât și al instalațiilor. Lucrările se vor concretiza în montarea de panouri fotovoltaice, pompe de căldură, schimbarea instalațiilor electrice, sanitare și termice, înlocuirea tâmplăriei, refacerea tencuielii și a stocaturilor exterioare'', a spus viceprimarul Laurențiu Pătran. în corpul de clădire ce va fi reabilitat învață 909 elevi din clasele primare și gimnaziale, iar investiția propusă prin proiect va duce atât la reducerea consumului de energie, cât și la creșterea siguranței și confortului elevilor și personalului unității de învățământ. Municipiul Caracal a obținut finanțarea pentru reabilitării Școlii Gimnaziale Nr. 2 în urmă cu o săptămână, atunci când a semnat și un contract pentru reabilitarea termică a sediului Primăriei, ambele având o valoare totală de circa 8,5 milioane de euro. La semnarea contractelor, directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia, Stelian Bărăgan, a menționat că municipiul Caracal este ''campion'' în atragerea finanțărilor europene. Directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia a menționat că municipiul Caracal are în implementare proiecte finanțate prin fonduri europene în valoare de peste 40 de milioane de euro. AGERPRES / (AS - redactor: Cristina Matei, editor: Marius Frățilă, editor online: Gabriela Badea)
Galați: Depou de tramvaie, vechi de peste 50 de ani, modernizat printr-un proiect european
Cel mai mare depou de tramvaie din municipiul Galați, construit în urmă cu peste 50 de ani, este în plin proces de modernizare, lucrările vizând refacerea căii de rulare, amenajarea atelierelor, a halei de întreținere și reparații și a stației de spălare, a anunțat, marți, primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu. Investiția face parte dintr-un proiect mai amplu finanțat din fonduri europene, care include și modernizarea Bulevardului Siderurgiștilor - Tronson 2 și a străzii Ștefan cel Mare, valoarea totală a proiectului fiind de 63 de milioane de euro. ''Mai întâi am pus în circulație 18 tramvaie noi, cu toate dotările, iar acum aducem la standarde moderne depoul din zona străzii Siderurgiștilor, construit în urmă cu mai bine de 50 de ani. Lucrările au avansat și presupun, în principal, refacerea căii de rulare a tramvaielor, amenajarea atelierelor, a halei de întreținere și reparații, a stației de spălare, la care se adaugă noi rețele de apă și iluminat'', a transmis Ionuț Pucheanu, într-o postare pe pagina sa de Facebook. Depoul, cel mai mare de acest tip din municipiul Galați, beneficiază de reabilitarea a 3,7 km de cale simplă de rulare a tramvaielor în interiorul incintei. Proiectul mai prevede construirea sau modernizarea dispeceratului, a atelierului pentru calea de rulare și firul de contact, a atelierului de sudură, a halei pentru întreținerea și repararea tramvaielor și a unei stații de spălare dotate cu utilaje specifice. Sunt prevăzute, de asemenea, modernizarea trotuarelor și a infrastructurii rutiere din incintă, realizarea unor noi rețele de apă și canalizare, a rețelei de incendiu, lucrări la instalațiile electrice și de iluminat, precum și la infrastructura subterană pentru telecomunicații. în incinta depoului vor fi plantați arbori și arbuști și vor fi amenajate suprafețe cu vegetație. Lucrările la depoul de tramvaie au început în august 2025 și au o durată programată de 24 de luni. AGERPRES/(AS - redactor: Ecaterina Ignat, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Gabriela Badea) * Sursa foto: Ionut Pucheanu / Facebook.com
Mureș: Oferta de investiții a județului, sub brandul comun ''Why Mureș'' la EXPO REAL München
Administrația publică locală și județeană, mediul de afaceri și cel universitar vor participa, în premieră, sub o identitate comună, denumită ''Why Mureș'', la expoziția internațională EXPO REAL München 2026, care va avea loc în perioada 5-7 octombrie, scopul fiind promovarea integrată a oportunităților de investiții ale regiunii în fața investitorilor globali. ''Județul Mureș participă sub identitatea comună 'Why Mureș' la EXPO REAL München, unul dintre cele mai importante târguri internaționale dedicate investițiilor, dezvoltării imobiliare și infrastructurii. în perioada 5-7 octombrie, administrația locală și județeană, mediul de afaceri și mediul universitar vor prezenta împreună investitorilor internaționali proiectele și oportunitățile de dezvoltare ale Mureșului. Demersul a pornit la inițiativa Consiliului Consultativ pentru mediul de afaceri și educație constituit la nivelul Municipiului Târgu Mureș. Pentru prima dată, administrația locală și județeană, mediul de afaceri și universitar promovează împreună județul în fața investitorilor internaționali (...). Județul merge la München cu o ofertă construită pe cinci direcții: regenerare urbană, dezvoltare industrială și tehnologică, infrastructură, energie verde, turism și agrement'', a anunțat marți, într-un comunicat de presă, Primăria Târgu Mureș. Delegația mureșeană va fi prezentă în cadrul standului național al României (Stand A1.241), organizat de Camera de Comerț Româno-Germană (AHK România), alături de ADR Centru, Agenția de Dezvoltare Locală Oradea și companii private. Parteneriatul local este format din Consiliul Județean Mureș, Primăria Municipiului Târgu Mureș, Fundația Romanian Business Leaders, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) ''George Emil Palade'' și Visit Mureș. ''Why Mureș'' va prezenta potențialilor investitori faptul că județul Mureș înregistrează investiții străine directe de 2 miliarde de euro și are în derulare proiecte publice și private de peste 3 miliarde de euro, axate pe autostrăzi, unități spitalicești, noul terminal al Aeroportului Internațional Transilvania și infrastructură industrială. De asemenea, va fi evidențiat faptul că regiunea beneficiază de o conectivitate directă la rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T) prin autostrada A3, magistrale feroviare și un aeroport cu 15 destinații internaționale. Principalul argument privind resursa umană în cadrul ''Why Mureș'' este reprezentat de UMFST Târgu Mureș, instituție cu peste 14.000 de studenți, ale cărei programe sunt adaptate cerințelor pieței de muncă, completate de sistemul de învățământ dual din cadrul Centrului Ergopolis. Potrivit municipalității, pentru a susține discuțiile cu potențialii finanțatori, consorțiul lansează platforma online www.whymures.ro, un ghid digital care va centraliza terenurile disponibile, clădirile valorificabile și hărțile de oportunități colectate de la administrațiile locale din județ. Obiectivul post-eveniment al delegației include atragerea de capital privat prin vizite de lucru subsecvente ale investitorilor în județul Mureș. AGERPRES/(AS - redactor: Dorina Matiș, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)
Intravilanul municipiului Arad a crescut cu 44% la actualizarea PUG după 30 de ani
Suprafața intravilană a municipiului Arad a crescut cu aproximativ 44%, la peste 11.000 de hectare, în urma actualizării Planului Urbanistic General (PUG), după 30 de ani de la ultima procedură de acest fel, perioadă în care s-au dezvoltat cartiere rezidențiale sau zone de afaceri pe foste terenuri agricole. Noul PUG a fost aprobat, marți, în ședință a Consiliului Local Municipal și prevede un intravilan de 11.048 hectare, de la 7.682 hectare în vechiul document. Viceprimarul Lazăr Faur a explicat după ședință, la solicitarea AGERPRES, că în cele trei decenii scurse de la aprobarea vechiului PUG au apărut multe zone rezidențiale, zone comerciale sau cu activități economice pe foste terenuri agricole din afara orașului. ''Intravilanul mărit include terenuri pe care se vor dezvolta în viitor activități economice sau zone rezidențiale'', a spus Faur. El a mai spus că noul PUG ''încurajează dezvoltarea unui oraș cu funcțiuni mixte, unde sunt permise locuirea, serviciile, comerțul, cultura, învățământul, sănătatea, activitățile administrative, ce conturează conceptul orașului de 15 minute, unde poți ajunge rapid la orice facilitate necesară''. ''Fiecare cartier va avea un centru care acomodează diverse funcțiuni, renunțându-se la cartierele monofuncționale. Crește rolul spațiilor verzi, sunt prevăzute noi parcuri și zone de agrement, păduri urbane, precum și consolidarea unei centuri verzi-albastre în jurul municipiului. Se accentuează relația orașului cu Mureșul, se prevăd amenajări ale malurilor și realizarea unor culoare ecologice locale'', a completat viceprimarul Lazăr Faur. PUG-ul aprobat mai prevede legături rutiere noi, extinderi ale rețelei de tramvai, transport metropolitan pe cale ferată, terminale intermodale, completarea rețelei de piste pentru biciclete și noi legături pietonale peste Mureș. AGERPRES / (AS - redactor: Marian Buga, editor: Marius Frățilă, editor online: Gabriela Badea)
Sălaj: Proiect de 20,5 milioane de lei pentru un parc fotovoltaic al Consiliului Județean
Consiliul Județean Sălaj a aprobat, marți, un proiect privind realizarea unui parc fotovoltaic cu o capacitate estimată de 2,2 MW, destinat asigurării autoconsumului pentru 40 de imobile aflate în proprietatea județului, valoarea totală a investiției fiind de 20,525 milioane de lei, inclusiv TVA. Proiectul urmează să fie depus pentru finanțare prin Fondul pentru Modernizare, în cadrul apelului destinat sprijinirii investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile solare, cu sisteme de stocare integrate, pentru autoconsum în cazul entităților publice. Potrivit documentului aprobat, parcul fotovoltaic va fi construit pe un amplasament aflat în proprietatea județului Sălaj, în localitatea Hereclean, și va include capacități de stocare a energiei. Energia produsă va fi utilizată pentru consumul clădirilor în care funcționează Consiliul Județean Sălaj și instituțiile subordonate. Valoarea cheltuielilor eligibile este de 15,451 milioane de lei, inclusiv TVA, iar cele neeligibile se ridică la 5,074 milioane de lei, inclusiv TVA. Cheltuielile conexe care pot apărea în timpul implementării proiectului vor fi suportate din bugetul județului. Conform documentației aprobate, proiectul vizează 40 de imobile în care își desfășoară activitatea CJ Sălaj și instituții precum Spitalul Județean de Urgență Zalău, cu secțiile exterioare, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Muzeul Județean de Artă Zalău, Galeriile de Artă 'Ioan Sima' și Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj. Consumul de energie electrică al imobilelor respective a fost estimat la aproximativ 2,82 milioane kWh pe an. Conform estimărilor din documentația proiectului, investiția ar putea conduce la reducerea cheltuielilor publice cu energia electrică cu aproximativ 3,9 milioane de lei anual. Pe lângă panourile fotovoltaice și bateriile de stocare, proiectul prevede achiziționarea și montarea de invertoare, transformatoare și alte echipamente necesare funcționării sistemului, precum și racordarea parcului la Sistemul Energetic Național. Investiția include, de asemenea, achiziționarea și montarea unor pompe de căldură la clădirile instituțiilor și serviciilor subordonate Consiliului Județean Sălaj, precum și lucrări pentru iluminat, împrejmuire, supraveghere video, protecție la incendii și sisteme de împământare și paratrăsnet. Documentația precizează că sesiunea de depunere a aplicațiilor de finanțare a fost deschisă în 28 septembrie, iar în prima zi au fost depuse proiecte în valoare de 213 milioane de euro, din bugetul total de 500 de milioane de euro alocat apelului. Adoptarea hotărârii a fost considerată necesară pentru ca aplicația județului Sălaj să nu fie declarată neeligibilă. CJ Sălaj va asigura resursele financiare necesare implementării proiectului, în condițiile rambursării sau decontării ulterioare a cheltuielilor, precum și costurile de funcționare și întreținere pe perioada de durabilitate a investiției. AGERPRES/(AS - redactor: Sebastian Olaru, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)
Timiș: Municipalitatea ajută 'în oglindă' CJ cu 25 milioane de lei, pentru construirea noului stadion 'Dan Păltinișanu'
Viceprimarul municipiului Timișoara, Ruben Lațcău, care va avea și atribuții de primar de miercuri, după plecarea lui Dominic Fritz din funcție, a declarat, marți, că municipalitatea va sprijini financiar Consiliul Județean (CJ) Timiș pentru construirea viitorului Stadion 'Dan Păltinișanu', prevăzând în bugetul pe anul 2027 a sumei de 25 milioane de lei, în acest sens. Ajutorul municipalității timișorene este un gest 'în oglindă', după ce Consiliul Județean a sprijinit cu 20 de milioane de lei construirea Arenei 'Eroii Timișoarei', pentru urgentarea lucrărilor. Ruben Lațcău a punctat, de asemenea, că în această dimineață a fost semnat și emis certificatul de urbanism pentru începerea proiectării Stadionului 'Dan Păltinișanu', construit cu finanțare de la Consiliul Județean și Compania Națională de Investiții. 'Și noi am primit sprijin (de la CJ Timiș, n.r.) pentru finalizarea Arenei 'Eroii Timișoarei'. Vrem, la rândul nostru, să sprijinim acest proiect mare al Timișoarei și de aceea vom propune Consiliului Local Timișoara să prindem în bugetul pe anul 2027 suma de 25 de milioane de lei, pentru construirea Stadionului 'Dan Păltinișanu'. Sper să facem cât mai repede un parteneriat cu Consiliul Județean, în acest sens. Nu văd de ce Consiliul Județean nu ar fi de acord cu acest sprijin, în așa fel încât această arenă se meargă cât mai repede', a afirmat viceprimarul Ruben Lațcău, într-o declarație de presă susținută marți la sediul instituției. El a mai afirmat că prin astfel de proiecte se va dezvolta infrastructura sportivă a municipiului. AGERPRES / (A - redactor: Otilia Halunga, editor: Marius Frățilă, editor online: Adrian Dădârlat)
Maramureș: Parcul Castanelor, gândit ca zonă relaxare, educație ecologică și cu rol în salvarea arborilor bolnavi
Dealul Crucii, situat în zona de nord a municipiului Baia Mare, va fi transformat în Parcul Castanelor, o zonă de agrement, relaxare și belvedere pentru locuitorii orașului și turiști, a anunțat, marți, primarul Doru Dăncuș. El a precizat, pentru AGERPRES, că pe Dealul Crucii nu va fi nicio zonă destinată construcțiilor rezidențiale sau de alt gen, așa cum s-a afirmat constant pe mai multe pagini de socializare. 'A existat o dispută aprinsă inițiată de o asociație locală care sugera, fără nicio dovadă, că primăria și-ar fi dat acceptul de principiu ca Dealul Crucii, zonă pitorească a orașului situată la poalele unui deal, ar urma să fie viitoare zonă rezidențială sau cu alt gen de construcții. Nici vorbă de așa ceva! Până la urmă, Dealul Crucii va fi transformat, respectând toate normele peisagistice, într-un Parc al Castanelor. în ultima ședință a Consiliului Local s-a votat proiectul de hotărâre pentru realizarea acestui parc situat într-o zonă deosebită. Acolo va fi un parc perfect adaptat zonei înconjurătoare, un parc destinat relaxării pentru toate vârstele, un parc care vine în completarea celorlalte parcuri din oraș', a spus Doru Dăncuș. Edilul a adăugat că o parte a terenului pe care va fi amenajat parcul se află în proprietate privată, iar primăria va purta o discuție cu proprietarul pentru achiziționarea terenului. 'O parte a terenului se află în proprietate privată și urmează să avem o discuție cu proprietarul în a găsi soluția potrivită. Noi ne-am gândit la un schimb de terenuri, dar totul depinde de doleanțele proprietarului', a mai precizat Dăncuș. Acesta a mai punctat că în viitorul parc ar urma să fie realizate plantații de castan, dar și alte specii de arbori și arbuști. 'Castanul este specie cu mare probleme de supraviețuire în zona noastră. Pe dealurile din vecinătatea orașului există sute de hectare de castan comestibil care în ultimii 25 de ani a fost atacat de un dăunător care pur și simplu distruge arborele. S-au încercat diferite tratamente aplicate și în alte țări, dar răspunsul la tratamentele aplicat aici a fost scăzut. Arborele se usucă de la baza coroanei spre vârf, iar castanele nu se mai fac. Sute sau mii de arbori de castan sunt uscați, iar alții sever afectați. (...) Castanii care urmează a fi plantați în parc vor fi atent urmăriți și orice posibil atac al unui dăunător redus sau anihilat. Ideea noastră e să încercăm în acest fel în a salva castanul oferind protecția necesară și perpetuarea speciei', a mai spus Doru Dăncuș. Primarul municipiului Baia Mare a mai subliniat că viitorul Parc al Castanului va avea o latură educativă extinsă și va funcționa ca un parc tematic. 'Parcul va oferi vizitatorului experiențe interesante, educative, ecologice pentru copii, adolescenți și adulți. Zona se va adresa localnicilor, dar și turiștilor, iar conceptul analizat cu specialiștii conduc spre un parc tematic. Vom amenaja un circuit de vizitare corespunzător, adaptat actualei vegetații, locuri de relaxare, alee și bănci din piatră sau lemn. Din loc în loc vor exista mici spații comerciale potrivite zonei, dar marșăm mai departe pe latura educativ-ecologică. Astfel va fi amenajat un tunel al castanilor, o livadă a comunității, iar Casa Castanului va găzdui ateliere, expoziții, grădini senzoriale. Anual, aici vor avea loc activități diverse pentru toate categoriile de public, vizitatori și turiști', a spus Doru Dăncuș. Pe dealurile din vecinătatea municipiului Baia Mare există pe 500 de hectare de castan, dar mulți copaci sunt afectați de 'cancerul scoarței', decimând lent pădurile de castan. Până la sfârșitul anului 2000, o societatea comercială locală colecta și comercializa pe piața națională piureul de castane. De asemenea, începând cu anul 1993, administrația locală a inițiat 'Sărbătoarea Castanelor', adoptată că și sărbătoare a orașului ce are loc în fiecare an în a doua decadă a lunii septembrie. Puieții de castan, dar și castanele comestibile importate au fost comercializate cu mult succes la recenta 'Sărbătoare a Castanelor, desfășurată între 18-20 septembrie, în cadrul 'Expo Flora', eveniment care a atras mii de vizitatori și cumpărători. AGERPRES/(A - redactor: Leontin Cupar, editor: Irina Poenaru, editor online: Adrian Dădârlat) Sursa foto: Dancus Ioan Doru / Facebook
Hunedoara: O echipă de experți va analiza situația de la telecabina de pe Cetatea Deva; instalația este oprită de un an
O echipă de experți va analiza starea actuală a telecabinei de la Cetatea Deva, în condițiile în care noul ascensor este oprit de aproape un an din cauza defecțiunilor apărute la diverse echipamente, a anunțat, marți, primarul municipiului Deva, Lucian Rus. Potrivit acestuia, specialiștii unei firme străine au acceptat ca în luna octombrie să aibă o întâlnire cu membrii unui grup de lucru al Primăriei Deva, pentru a identifica problemele apărute la telecabină și să ofere o soluție, dacă va fi cazul. în paralel, constructorul român care a montat actuala telecabină a schimbat anumite componente ale instalației de transport pe cablu, însă pentru pornire se așteaptă și opinia specialiștilor străini. 'îmi doresc ca până în primăvara viitoare să avem problema rezolvată, iar telecabina să fie funcțională', a punctat edilul. Ascensorul care urcă pe Dealul Cetății Deva a fost inaugurat, în actuala formulă cu 30 de locuri, la sfârșitul lunii martie 2024, dar instalația a fost oprită din motive tehnice la numai o zi după ce a fost pusă în funcțiune. Au urmat mai multe perioade în care telecabina a funcționat cu probleme, în luna ianuarie 2025 fiind oprită pentru revizii și repornită apoi în luna mai 2025. Instalația a fost oprită, din nou, în noiembrie 2025 și de atunci nu a mai fost repornită. Telecabina care urcă pe Cetatea Deva are o capacitate de 30 de persoane. Investiția a costat aproape patru milioane de euro, fiind realizată cu fonduri de la bugetul local. în prezent, turiștii care doresc să ajungă la Cetatea Deva pot ajunge la Poarta 1 a monumentului cu un autobuz electric sau pot urca pe unul dintre cele trei trasee marcate pe Dealul Cetății. AGERPRES/(A, AS - redactor: Sorin Blada, editor: Irina Poenaru, editor online: Adrian Dădârlat)































