Un cetățean român a fost inculpat în Ungaria pentru că a ținut ca sclav un bărbat sărac din Nagykoros, în centrul țării, a anunțat joi procuratura din Pesta, conform MTI.
Acuzatul a convenit în 2022 ca victima sa să lucreze ca șofer în schimbul cazării și meselor, plus un salariu foarte mic. La începutul lui 2023, el l-a atacat și l-a amenințat pe angajatul său, obligându-l să efectueze munci agricole și de construcții; ulterior, i-a asigurat doar minimum de hrană și i-a plătit uneori câte 1.000 de forinți (2,7 euro), susțin procurorii.
Românul și-a dus apoi victima în străinătate, i-a luat pașaportul și a obligat-o să lucreze. Cetățeanul ungar a fost ținut în condiții inumane.
Autoritățile din țara unde au avut loc faptele au descoperit infracțiunea și au început cercetările pentru detenție fără temei legal și muncă forțată, ajutându-l totodată pe cetățeanul ungar să se repatrieze.
Agresorul a revenit după o lună la Nagykoros și l-a atacat din nou pe bărbat, obligându-l să lucreze fără plată. Lipsa victimei a fost în cele din urmă semnalată poliției, românul a fost arestat și s-a început ancheta. AGERPRES/(AS - redactor: Marius Hosu, editor online: Gabriela Badea)
Un cetățean român este acuzat în Ungaria că a ținut un bărbat ca sclav

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

