Premierul desemnat, Luca Niculescu, a ajuns joi la sediul central al PSD pentru prima sa discuție din seria cu reprezentanții partidelor parlamentare, în încercarea de a forma un Guvern care să aibă majoritate parlamentară.
Potrivit unor surse politice, la această întâlnire se va discuta doar despre programul de guvernare.
Alături de președintele PSD, Sorin Grindeanu, din delegația social-democraților fac parte, printre alții, doi foști miniștri - Florin Manole și Bogdan Ivan.
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se întâlnește joi cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului și stabilirea programului de guvernare.
Potrivit programului întâlnirilor, stabilit pe baza confirmărilor primite de la liderii partidelor politice până în prezent, Luca Niculescu se mai întâlnește joi cu reprezentanții Partidului Național Liberal (PNL), de la ora 14:00, și cu cei ai Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR), de la ora 15:30.
Întâlnirile au loc la sediile partidelor. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Piciu, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Premierul desemnat a ajuns la sediul PSD pentru negocieri pe programul de guvernare

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

