Informații privind organizarea Bursei Generale a Locurilor de Muncă
Bursa Generală a Locurilor de Muncă organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea se va desfășura în data de 9 octombrie 2026, începând cu ora 9.30, în Municipiul Tulcea, în foaierul Teatrului ‚,Jean Bart'', din strada Progresului 34.
Până în prezent, 32 de agenți economici și-au confirmat participarea, punând la dispoziție un număr total de 372 de locuri de muncă (dintre care 17 sunt destinate persoanelor cu studii superioare, iar 355 celor cu studii preuniversitare).
Evenimentul se adresează atât absolvenților promoției 2026, cât și celorlalte categorii de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, indiferent de vârstă și de calificare profesională.
Angajatorii care dispun de locuri de muncă vacante și sunt interesați să participe la Bursa Generală a Locurilor de Muncă pot depune situația privind locurile de muncă vacante ce pot fi oferite în cadrul bursei la sediul AJOFM Tulcea, din str. Grigore Antipa nr. 10, tel. 0240/516858, fax 0240/512171 sau le pot transmite pe adresa de e-mail a instituției: tulcea@anofm.gov.ro.
Reamintim că participarea este gratuită atât pentru angajatori, cât și pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă.
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea
Comunicat de presă - Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
