Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că a văzut deschidere din partea PSD în încercarea de a găsi soluții, iar prioritățile discutate cu social-democrații au vizat rectificarea bugetară și bugetul pe anul viitor.
'Prioritățile imediate pe care le avem și pe care le-am discutat cu reprezentanții PSD - o rectificare bugetară de care România are nevoie, pentru că altfel riscăm să avem probleme cu plățile pe finalul anului; un buget pe 2027 care trebuie încheiat până la finalul acestui an, la începutul anului viitor vin din nou agențiile de rating; și, evident, respectarea angajamentelor asumate de România referitoare la traiectoria fiscală, o mai bună colectare și protejarea investițiilor și a locurilor de muncă. (...) România militează pentru păstrarea a două politici esențiale: cea de coeziune, care aduce dezvoltare, și cea agricolă, două tipuri de politici care aduc bunăstare românilor. Și, de asemenea, trebuie să încheiem procesul de aderare a României la OCDE, clubul țărilor cele mai dezvoltate din lume. Această aderare va avea ca prim efect creșterea investițiilor în România', a spus Niculescu, la sediul central al PSD, după întâlnirea cu liderii social-democrați.
El a fost întrebat care au fost 'liniile roșii' trasate de PSD la întâlnirea de joi.
'Nu o să vorbesc despre linii roșii, iar declarațiile care privesc cele spuse de Partidul Social Democrat o să îl las pe domnul Grindeanu să le facă. Am văzut însă deschidere în încercarea de a găsi soluții. După cum spuneam, suntem într-o situație destul de complicată, e important să avem un Guvern cu puteri depline rapid', a afirmat premierul desemnat.
În ceea ce privește viitorul program de guvernare, Niculescu a precizat că 'lucrurile bune vor fi continuate'.
'Voi prezenta un Guvern competent, în care cei care se vor regăsi trebuie să aibă și competențele să ocupe acele funcții. (...) Am spus că nu sunt omul care să vină să șteargă lucrurile bune făcute înainte. Lucrurile bune le vom continua, pe cele care pot fi îmbunătățite le vom îmbunătăți. Toate măsurile de relaxare, dacă vor exista, trebuie să fie făcute în așa fel încât să nu atingă angajamentele internaționale pe care ni le-am luat, pe care ni le-am asumat și care sunt în beneficiul României. (...) În programul de guvernare va exista un capitol despre politici sociale. Ne gândim la o indexare prudentă a pensiilor, dar nu pot dezvălui foarte multe până nu definitivăm programul de guvernare și, înainte de toate, trebuie să discutăm cu toate partidele, pentru că eu n-am venit cu un program bătut în cuie, sunt foarte deschis să ascult propunerile lor și sper să existe mare deschidere din partea partidelor, tocmai pentru că, după cum ziceam, situația e complexă', a menționat Luca Niculescu.
Premierul desemnat se mai întâlnește joi, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului și stabilirea programului de guvernare, cu reprezentanții PNL și cu cei ai UDMR. Discuțiile au loc la sediile partidelor. AGERPRES/(A - redactor: Dana Piciu, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Citeşte şi:


