INFORMARE PUBLICÃ
Substanțe interzise, depistate de polițiștii locali în municipiul Constanța
Așa cum am menționat în mod constant în toate informările publice anterioare, polițiștii locali din cadrul Direcției generale poliția locală Constanța, Serviciul monitorizare zone publice și intervenții, desfășoară activități specifice de prevenire și combatere a faptelor de natură contravențională și infracțională.
În data de 7 octombrie 2026, în cadrul activităților desfășurate pentru menținerea ordinii și siguranței publice în municipiul Constanța, polițiștii locali au observat două persoane, cetățeni străini, care aveau un comportament suspect.
În urma interceptării, legitimării și efectuării controlului corporal, polițiștii locali au găsit asupra acestora substanțe interzise, susceptibile a fi produse cu efect psihoactiv sau psihotrop.
Persoanele depistate au fost conduse la sediul Direcției generale poliția locală Constanța, în vederea întocmirii documentației aferente, iar documentele întocmite și bunurile indisponibilizate au fost predate organelor competente, în vederea continuării cercetărilor.
Pentru descurajarea/reducerea consumului de droguri, cu impact deosebit asupra dezvoltării tinerilor, precum și pentru creșterea siguranței cetățenilor, vom intensifica activitățile de monitorizare a zonelor publice cunoscute ca fiind cu potențial criminogen ridicat și vom acționa în consecință ori de câte ori vom constata săvârșirea unor fapte similare celor de mai sus.
Apreciem spiritul civic de care dau dovadă cetățenii și îi rugăm să ne semnaleze în continuare orice fapte care contravin legislației în vigoare la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341.922 sau la adresa de e-mail: politia.locala@primaria-constanta.ro.
Comunicat de presă - Primăria Municipiului Constanța

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
