Lidera consiliului local din Camden, laburista Sagal Abdi-Wali, a obținut în urma alegerilor parțiale de joi mandatul de parlamentar în circumscripția Holborn și St Pancras, rămas vacant după demisia fostului premier britanic Keir Starmer, transmite dpa.
Partidul Laburist a învins la urne Partidul Verde, care îl desemnase drept candidat pe Zack Polanski.
Abdi-Wali a obținut 12.292 de voturi (54%), iar Polanski 8.928 (33%). Pe locurile următoare s-au clasat în ordine candidații Partidului Conservator, Reform UK și Liberal Democraților.
Laburiștii britanici și-au asigurat majoritatea în ciuda pierderii a 13% din voturi în favoarea Verzilor. Circumscripția din nordul Londrei a fost un fief laburist încă de la crearea în 1983. Frank Dobson a fost deputat de Holborn și St Pancras 32 de ani, iar Starmer 11 ani.
Abdi-Wali a apreciat că victoria ei este o mărturie a succesului diversității din circumscripție. 'Acesta este Camden și aceasta este Marea Britanie', a spus ea.
Săptămâna aceasta, Verzii susținuseră o moțiune care declara că sionismul este o formă de rasism. Această poziție l-a expus pe Polanski unei presiuni, dar el a insistat să își păstreze poziția la conducerea formațiunii.
După anunțarea rezultatelor scrutinului, întrebat de televiziunea Sky News dacă își menține decizia, el a răspuns: 'Da, absolut, asta face un lider' și a afirmat că nu consideră candidatura sa o greșeală, ci 'o ocazie de a prezenta valorile Partidului Verde, de a discuta despre controlul chiriilor, de a aborda criza climatică, naționalizarea Thames Water (cea mai mare companie de apă din Regatul Unit - n.r.)'. El a adăugat că 'a fost fantastic să discut cu oamenii din Holborn și St Pancras, mi-a făcut realmente plăcere'.
Verzii și-au recunoscut înfrângerea încă dinaintea anunțării rezultatelor oficiale, dar au apreciat că voturile în plus obținute pe seama laburiștilor, o 'reorientare uriașă', reprezintă 'un rezultat incredibil'. Un purtător de cuvânt al partidului a declarat că 'orice idee de revenire la sistemul comod cu două partide este doar o iluzie din partea sistemului consacrat' și că 'alegătorii au transmis astăzi un mesaj guvernului laburist: ei vor o schimbare reală'. AGERPRES/(AS - redactor: Marius Hosu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Laburiștii britanici păstrează mandatul de parlamentar al fostului premier Keir Starmer

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

