Un plop verde s-a prăbușit cu rădăcini, fără ca trunchiul să se rupă și a avariat patru autoturisme și un scuter, iar o echipă a Primăriei Sectorului 6 va acorda asistență proprietarilor afectați, oferindu-le sprijin și îndrumare pentru parcurgerea procedurilor legale necesare recuperării pagubelor, a anunțat autoritatea locală.
'Echipele ADPDU Sector 6 au verificat situația la fața locului. Arborele era verde, nu uscat, și s-a prăbușit cu tot cu rădăcini, fără ca trunchiul să se rupă. Cauza exactă a incidentului urmează să fie stabilită în urma constatărilor tehnice. Precizăm că toate lucrările de toaletare și defrișare pentru care au fost emise avize în zona respectivă au fost efectuate integral. Înțelegem îngrijorarea oamenilor și situația dificilă în care se află proprietarii bunurilor avariate. Regretăm pagubele produse și tratăm acest incident cu toată seriozitatea. O echipă a Primăriei Sectorului 6 va acorda asistență proprietarilor afectați, oferindu-le sprijin și îndrumare pentru parcurgerea procedurilor legale necesare recuperării pagubelor', potrivit unor precizări transmise, vineri, de Primăria Sectorului 6.
Autoritatea locală a menționat că în astfel de situații oamenii au nevoie de 'răspunsuri și de măsuri concrete'.
'Siguranța cetățenilor și protejarea bunurilor lor sunt prioritare. Vom face verificările necesare și vom lua măsurile care se impun pentru a reduce riscurile și a preveni, pe cât posibil, producerea unor incidente similare', a adăugat Primăria Sectorului 6. AGERPRES/(AS - redactor: Iulia Carciog, editor: Karina Olteanu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sector 6: Un plop s-a prăbușit și a avariat patru autoturisme și un scuter; Primăria va acorda asistență proprietarilor

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

