Un nou început, cu emoție și încredere în viitor!

Anii de facultate sunt, poate, unii dintre cei mai intenși ani din viața unui om. Sunt ani de studiu, examene, provocări și, uneori, chiar restanțe. Dar, mai presus de toate, sunt anii în care se pun bazele unei cariere.

Astăzi, la UPG Ploiești, a început un nou an universitar. Pentru studenții din primul an, este începutul unui nou capitol, iar pentru cei din anii terminali, încă un pas către diploma și profesia pe care și le-au ales.

Legătura dintre educație și mediul de afaceri este esențială pentru pregătirea viitorilor profesioniști. Camera de Comerț și Industrie Prahova, partener al UPG în numeroase proiecte importante, privește cu încredere către noua generație.

Marius Marinescu a fost astăzi alături de studenți și a retrăit emoția anilor de facultate. Fost absolvent al UPG Ploiești, le-a transmis tinerilor un mesaj simplu, dar important: viitorul sună bine, iar tinerii sunt cei care îl vor construi.

#CCIPrahova #UPGPloiești #NoulAnUniversitar #Educație #ViitorulSunăBine