În dimineața zilei de marți, 29 septembrie, Ministerul Apărării Naționale a fost informat cu privire la descoperirea unor fragmente ale unui obiect, posibil dronă, căzut pe un teren arabil din Insula Mare a Brăilei, în dreptul localității Gropeni, județul Brăila.
Incidentul a fost semnalat autorităților în cursul nopții, prin apel la 112, de către un cetățean care a comunicat despre căderea unui obiect, urmată de producerea unui incendiu care s-a stins, fără a produce victime sau pagube materiale.
Echipe ale Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații au ajuns la fața locului și au securizat perimetrul, urmând ca acestea să cerceteze fragmentele identificate.
O echipa specializată a MApN se va deplasa la locul incidentului pentru cercetarea zonei.
Precizăm faptul că sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale nu au raportat nicio pătrundere neautorizată în spațiul aerian național în cursul nopții trecute.
Situația este în dinamică și vom reveni cu detalii pe măsură ce acestea vor fi disponibile.
Comunicat de presă - Ministerul Apărării Naționale

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Comunicat de presă - Deputat Aurora Tasica Simu (neafiliat)
Comunicat de presă - Deputat Aurora Tasica Simu (neafiliat)
Declarație de presă - Deputat Remus-Gabriel Lăpușan (PSD)
Declarație de presă - Deputat Remus-Gabriel Lăpușan (PSD)
Declarație de presă - Deputat Rodica Nassar (PSD)
Declarație de presă - Deputat Rodica Nassar (PSD)
Declarație de presă - Deputat Crina Fiorela Chilat (PSD)
Declarație de presă - Deputat Crina Fiorela Chilat (PSD)
Comunicat de presă - Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
Comunicat de presă - Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
Declarație de presă - Deputat Ecaterina-Mariana Szoke (afiliat Grup PSD)
Declarație de presă - Deputat Ecaterina-Mariana Szoke (afiliat Grup PSD)
Comunicat de presă - Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța
Comunicat de presă - Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța
Comunicat de presă - Casa de Cultură 'Ion Luca Caragiale' a Municipiului Ploiești
Comunicat de presă - Casa de Cultură 'Ion Luca Caragiale' a Municipiului Ploiești
