Escape Truck la Timișoara
10-11 octombrie 2026
România și Regatul Țărilor de Jos derulează o campanie comună de prevenire și combatere a traficului de persoane prin intermediul Escape Truck, un camion configurat ca o cameră mobilă de evadare (escape room), dedicat adolescenților, tinerilor și viitorilor polițiști.
Inițiativa a fost concepută de Fundația olandeză RESHAPE, cu sprijinul Poliției Naționale Olandeze și al Ministerului Justiției și Securității din Țările de Jos, propunând o simulare sigură și controlată a mecanismelor de recrutare și exploatare.
În România, proiectul este implementat de ANITP în parteneriat cu World Vision România, în cadrul programului Child Protection Compact (CPC), alături de structuri ale Inspectoratului General al Poliției Române - Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității și Direcția Siguranță Școlară - și instituțiile de învățământ ale MAI.
În perioada 10 - 11 octombrie 2026 Escape Truck ajunge la Timișoara, în Piața Operei, Centrul Regional Timișoara din cadrul Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane alături de partenerii din Grupul de lucru pentru realizarea cooperării în domeniul prevenirii și combaterii traficului de persoane la nivelul județului organizând un eveniment de informare și conștientizare a riscurilor asociate traficului de persoane.
Activitățile vor fi organizate, în intervalul 09:00-17:00, în data de 10 octombrie debutând cu o deschidere oficială la care vor participa actorii locali implicați în lupta împotriva traficului de persoane.
Experiența în Escape Truck se desfășoară în grupe succesive, cu un număr de aproximativ 6-8 participanți/grupă, iar durata unei sesiuni este de aproximativ 20 de minute, acoperind un număr aproximativ de 100 beneficiari/zi.
În Escape Truck vor intra elevi din județele Timiș și Arad, voluntari din cadrul organizațiilor neguvernametale partenere, studenți ai Departamentului de Asistență Socială din cadrul Universității de Vest Timișoara, adolescenți beneficiari ai serviciilor specializate din cadrul Direcției de Asistență Socială Timișoara, ai Direcșiei Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, ai Fundației Missio Link Internațional, ai Federației Caritas Timișoara.
Pe timpul derulării evenimentului organizatorii și elevii care vor aștepta intrarea în Escape Truck vor fi primiți și pregătiți în locuri special amenajate, putând să participe la activități interactive pe tematica prevenirii traficului de persoane, activități organizate de către Societatea pentru Copii și Părinți - SCOP Timișoara, LOGS-Gup de Inițiative Sociale și Asociația Dezinvolt Timișoara.
Activitatea are ca scop informarea și conștientizarea, în special a adolescenților și tinerilor, cu privire la mecanismele traficului de persoane, riscurile asociate și modalitățile de prevenire a situațiilor de exploatare.
Comunicat de presă - Centrul Regional Timișoara din cadrul Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Comunicat de presă - Societatea pentru Studiul Neuroprotecției și Neuroplasticității
Comunicat de presă - Societatea pentru Studiul Neuroprotecției și Neuroplasticității
Comunicat de presă - Federația Fundațiile Comunitare din România
Comunicat de presă - Federația Fundațiile Comunitare din România
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Comunicat de presă - Gruparea de Jandarmi Mobilă 'Burebista' Brașov
Comunicat de presă - Gruparea de Jandarmi Mobilă 'Burebista' Brașov
Comunicat de presă - Opera Națională Română din Timișoara
Comunicat de presă - Opera Națională Română din Timișoara
Comunicat de presă - Casa de Cultură 'Ion Luca Caragiale' a Municipiului Ploiești
Comunicat de presă - Casa de Cultură 'Ion Luca Caragiale' a Municipiului Ploiești
Comunicat de presă - Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța
Comunicat de presă - Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța
Comunicat de presă - Centrul Brâncuși Târgu Jiu
Comunicat de presă - Centrul Brâncuși Târgu Jiu
