Autoturism în valoare de 40.000 de euro, căutat de autoritățile din Spania, descoperit de polițiștii de frontieră
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au descoperit, în timpul unui control, un cetățean român care conducea un autoturism evaluat la aproximativ 40.000 de euro, căutat de autoritățile din Spania.

În data de 11.10.2026, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au efectuat controale aleatorii și nesistematice pe autostrada A1 Deva-Nădlac. În cadrul acestora, a fost oprit pentru control un autoturism înmatriculat în Spania, condus de un cetățean român în vârstă de 37 de ani.

În urma verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au constatat că autovehiculul figurează în bazele de date ca fiind 'bun căutat pentru confiscare', în baza unei alerte introduse de autoritățile din Spania.

Drept urmare, autoturismul estimat la aproximativ 40.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul instituției. În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale ce se impun.
VIDEO
auto_or_12-10-2026.mp4

Link articol: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/oradea/i-autoturism-in-valoare-de-40000-de-euro-cautat-de-autoritatile-din-spania-descoperit-de-politistii-de-frontiera-44811.html