logologo

Agerpres – Agen\u021bia Na\u021bional\u0103 de Pres\u0103: \u0218tiri de actualitate cu informa\u021bii de \u00eencredere pentru o societate bine informat\u0103.

Bucure\u0219ti

Pia\u021ba Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicate

2730 articole

Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Comunicate 11.09. 11:07

Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor

Niculina Stelea (AUR): 'Oprirea 'Anghel Saligny' arată falimentul Guvernului Bolojan. Ministrul Cseke să prezinte datele cu proiectele finanțate din aprilie până în prezent' Senatorul AUR Niculina Stelea critică în termeni duri oprirea Programului național de investiții 'Anghel Saligny' și modul în care a procedat Ministerul Dezvoltării. În opinia senatorului AUR, proiectele nu vor putea fi duse la capăt sau vor aduce cu sine costuri foarte mari, iar multe firme și primării vor intra în faliment. 'Ordinul ministrului Cseke Attila este arbitrar și bizar câtă vreme bugetul a fost aprobat abia la sfârșitul lunii martie. Practic, ni se explică faptul că s-au consumat 6 miliarde de lei în vreo patru luni în condițiile în care am avut și ultima fază din PNRR în același interval. Mai mult, unde sunt acei 8% pentru investiții promiși de Guvernul Bolojan la momentul adoptării bugetului de stat? Decizia luată acum aparent de pe o zi pe alta și fără informare prealabilă va genera blocaje uriașe în zona de construcții și, cu siguranță, va duce la blocarea unor proiecte pe care s-au cheltuit mulți bani și care nu vor fi duse la îndeplinire. Oprirea Programului 'Anghel Saligny' este, de fapt, proclamarea falimentului Guvernului Bolojan', a declarat senatorul AUR Niculina Stelea. AUR îi cere ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației să prezinte transparent proiectele finanțate din aprilie și până la momentul emiterii deciziei de blocare a finanțării pe 'Anghel Saligny' și să spună clar ce proiecte rămân nefinanțate, care este stadiul lor și cât a fost decontat până acum pentru ele. În opinia partidului Alianța pentru Unirea Românilor, renunțarea la investițiile în infrastructură reprezintă o eroare semnificativă care condamnă România la subdezvoltare și la creșterea decalajelor între urban și rural. Senatorul Niculina Stelea reclamă inclusiv abordarea care a permis alocarea discreționară a fondurilor rămase. 'Așa cum se înțelege din informarea trimisă de Ministerul Dezvoltării, mai primesc bani doar cei care au făcut o rezervare în platformă. Ar fi de interes să existe o transparență pentru a vedea dacă nu cumva fondurile au fost distribuite discreționar, adică dacă doar administrațiile politice de o anumită culoare au primit dreptul la această rezervare. În general, este nevoie de mai multă transparență pentru ca fiecare cetățean să știe dacă proiectele din localitatea proprie sunt sau nu finanțate. Acest lucru este valabil și pentru firmele de construcții, pentru că multe sunt obligate să lucreze și nu știu când își vor primi banii pentru munca făcută', a afirmat senatorul Niculina Stelea. AUR consideră că programul 'Anghel Saligny' este un fiasco la fel de mare ca PNRR, acolo unde mai puțin de un sfert din proiectele de investiții depuse inițial au fost finalizate (6.084 din 24.847). De altfel, există o suspiciune rezonabilă că, urmare a pierderii unor fonduri din PNRR, proiectele au fost mutate la bugetul național pentru finalizare și, din acest motiv, s-a oprit de tot finanțarea prin 'Anghel Saligny'. 'Merită remarcat și modul șantajist de comunicare al ministrului Cseke care ne explică faptul că fondurile dedicate programului 'Anghel Saligny' ar putea fi suplimentate dacă avem un nou Guvern care să facă o rectificare bugetară în acest sens. Adică primarii sunt încurajați să se ducă cu jalba-n proțap la parlamentarii din propriile partide să le ceară să voteze orice propune Președintele ilegitim Nicușor Dan pentru a-și primi banii ca să ducă la îndeplinire investițiile aflate deja în lucru', a concluzionat Niculina Stelea. Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor

Comunicat de presă - Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
Comunicate 11.09. 11:06

Comunicat de presă - Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

Creditele bugetare pentru Programul de Investiții 'Anghel Saligny', epuizate până la rectificarea bugetară Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației informează beneficiarii Programului Național de Investiții 'Anghel Saligny' că fondurile bugetare alocate programului pentru anul în curs au fost epuizate - a anunțat ministrul Cseke Attila. În aceste condiții, depunerea solicitărilor de transfer prin platforma digitală investiții.mdlpa.ro este suspendată din data de 11 septembrie 2026, urmând să fie reluată dacă vor fi suplimentate creditele bugetare aferente programului. Măsura nu se aplică beneficiarilor care se încadrează în prevederile OUG nr. 87/2025 pentru stabilirea unor măsuri bugetare privind implementarea programelor naționale din domeniul lucrărilor publice și care au încărcat în platformă hotărârile consiliilor locale sau județene, prin care au aprobat plata din bugetele proprii a procentului de 20% din suma estimată. Pentru acești beneficiari, sumele necesare au fost rezervate. Pentru proiectele aflate în execuție, autoritățile locale pot continua lucrările prin utilizarea fondurilor proprii sau a altor surse legal constituite ori pot decide sistarea acestora, astfel încât să evite acumularea de arierate. În cazul suplimentării bugetului programului în cursul acestui an, Ministerul Dezvoltării va informa beneficiarii și va relua transferurile. Totodată, sumele aferente contribuției de la bugetul de stat care sunt achitate temporar din fondurile proprii ale beneficiarilor vor putea fi solicitate ulterior de la Ministerul Dezvoltării, pe perioada de valabilitate a contractelor de finanțare. După cum este cunoscut, prin Programul Național de Investiții 'Anghel Saligny' se finanțează investiții de infrastructură locală aflate în diferite stadii de implementare, iar continuitatea acestora depinde de asigurarea resurselor bugetare necesare.

Comunicat de presă - Fundația Cărturești
Comunicate 11.09. 11:06

Comunicat de presă - Fundația Cărturești

Turneul Cărturino în diaspora: 16 autori și ilustratori ajung la copiii români din 8 țări europene Fundația Cărturești organizează Turneul Cărturino în diaspora. Timp de o lună, 8 scriitori și scriitoare și 8 ilustratori și ilustratoare de cărți pentru copii se vor întâlni cu cititori din comunitățile de români din 8 țări europene. Un proiect fără precedent, Turneul Cărturino a prins viață pentru că, doar între 2009 și 2023, peste 400.000 de copii români s-au născut în afara României, potrivit Institutului Național de Statistică, fiind astfel o generație pentru care există riscul de a crește auzind limba română, dar fără să o citească sau să o scrie. Turneul Cărturino în diaspora răspunde acestei realități, având misiunea de a menține vie literatura în limba română în rândul comunităților de peste hotare. Astfel, autorii și ilustratorii câștigători și finaliști ai Premiilor Cărturino vor desfășura ateliere în care le vor citi copiilor din propriile cărți și vor desena împreună cu ei personajele poveștilor, iar părinții sunt invitați la dialoguri despre importanța lecturii în limba română în educația copiilor. 'Pentru copiii din diaspora, o carte scrisă de un autor român și ilustrată cu grijă este și o formă de a păstra legătura cu propria identitate. Prin acest turneu ne propunem ca limba română să prindă rădăcini în imaginația lor, purtată de vocea a numeroși scriitori valoroși care îi aduc prospețime, o țin vie și creativă, astfel încât copiii să descopere povești care să le hrănească imaginația și să-i apropie de limba română și de plăcerea lecturii. Pentru că fiecare mare cititor începe, la un moment dat, cu o singură carte care îl face să viseze.', transmite Roxana Tănăsachi, Corporate Affairs Manager Cărturești. Calendarul turneului: Paris, 12 septembrie și 13 septembrie, invitați Mihai Buzea și Ioana Pârvan. La: Sediul Institutul Cultural Român din Paris, orele 10:30-12:30. Amsterdam, 19 septembrie, invitați Adina Rosetti și Adela Calistru. La: Școala Românească Amsterdam, orele 13:30-15:00. Bruxelles, 19 septembrie, invitați Matei Vișniec și Joela Visniec. La: Biblioteca Jette, orele 11:00-13:00. Roma, 19 septembrie, invitați Alex Moldovan și Ștefan Georgescu. La: Ambasada României în Republica Italiană. Berlin, 3 octombrie, invitați Victoria Pătrașcu și Agnes Keszeg. La: Institutul Cultural din Berlin, orele 10:00-11:45. Londra, 3 octombrie, invitați Teo Bobe și Dan Ungureanu, ora 11:00-13:00. La: Consulatul General al României la Londra, orele 11:00-13:00. Madrid, 10 octombrie, invitați Ionela Hadârcă și Veronica Neacșu. La: Asociația Hispano-Română Salva, orele 11:00-13:00. Chișinău, 17 octombrie, invitați Carmen Tiderle și Vali Petridean. La: Biblioteca Municipală 'B.P. Hașdeu', sediul din bdul Ștefan cel Mare, orele 13:30-15:00. Despre Premiile Cărturino Premiile Cărturino sunt inițiate de Cărturești. Misiunea lor este să aducă în atenția publicului importanța literaturii pentru copii, să încurajeze creațiile originale și apariția lor pe piața editorială românească în condiții grafice curajoase. Premiile contribuie la calitatea tot mai bună a cărților pentru cei mici și la conturarea unor repere literare pentru noile generații de cititori, dar și un ghid pentru părinți și profesori în alegerea celor mai potrivite lecturi. Accesul la evenimente este gratuit și se adresează copiilor cu vârsta între 5 și 14 ani. Proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni și de Fundația Cărturești.

Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud
Comunicate 11.09. 10:59

Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud

Un selfie nu merită un risc pentru viață - polițiștii le-au vorbit adolescenților despre pericolele din zona căilor ferate Video: https://youtube.com/shorts/O3-De_cXm7I?feature=share A început școala, iar pentru sute de adolescenți din județ, trenul a redevenit parte din drumul de zi cu zi spre școală și spre casă. Tocmai de aceea, în Gara Năsăud, polițiștii de prevenire, împreună cu polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Bistrița-Năsăud, au desfășurat o activitate preventivă dedicată siguranței tinerilor care călătoresc cu trenul. Peste 300 de adolescenți navetiști au discutat cu polițiștii despre riscurile la care se pot expune în zona stațiilor de cale ferată, de la urcarea pe vagoane pentru fotografii sau filmări, până la apropierea de instalațiile electrice, unde pericolul nu este întotdeauna vizibil. Unul dintre mesajele centrale ale discuțiilor a fost transmis prin campania 'Selfie-ul pe tren nu ia like-uri. Ia vieți!', care atrage atenția asupra riscului de electrocutare, inclusiv prin producerea arcului electric. În apropierea liniilor electrificate, pericolul poate exista chiar și fără atingerea directă a instalațiilor. Discuțiile au vizat și alte situații care pot apărea în timpul călătoriilor: protejarea bunurilor personale în zonele aglomerate, evitarea conflictelor și a provocărilor, precum și importanța solicitării ajutorului atunci când o situație devine periculoasă. O fotografie, un videoclip sau un like nu justifică asumarea unui risc care poate schimba definitiv o viață. Polițiștii le reamintesc tinerilor că vagoanele și locomotivele nu sunt locuri pentru fotografii sau provocări, iar zonele cu instalații electrice trebuie evitate. Siguranța nu ține de noroc. Ține de alegerile făcute înainte de a apărea pericolul.

Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara
Comunicate 11.09. 10:40

Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara

INFORMARE 11.09.2026 Deschiderea ocazională a unui punct de trecere a frontierei în zona comunei Uivar, județul Timiș La inițiativa Consiliului Județean Timiș, în colaborare cu autoritățile române și sârbe, va fi deschis temporar un punct de trecere a frontierei în zona comunei Uivar, județul Timiș. Acesta va funcționa pe pista de biciclete amenajată de-a lungul canalului Bega, între Timișoara (România) și Zrenjanin (Serbia). Punctul de trecere va avea următorul program de funcționare: * 11-12-13 septembrie 2026 - inclusiv pe apă, între orele 08:00-20:00; * 18-19-20 septembrie 2026 - inclusiv pe apă, între orele 08:00-20:00; * 26-27 septembrie 2026, între orele 08:00-20:00; * 24-25 octombrie 2026, între orele 08:00-20:00. Scopul acestei deschideri temporare este de a încuraja mobilitatea transfrontalieră și de a atrage vizitatori în contextul evenimentelor culturale desfășurate pe ambele maluri ale canalului Bega, în România și Serbia. Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara a luat toate măsurile necesare pentru asigurarea unei desfășurări eficiente și sigure a formalităților de trecere a frontierei pentru participanții la evenimente, cât și pentru turiști. Atenție! Persoanele care doresc să tranziteze frontiera în Serbia trebuie să dețină un document de călătorie valabil - carte de identitate sau pașaport. În cazul minorilor este obligatorie prezentarea tuturor documentelor legale necesare pentru ieșirea din țară, conform legislației în vigoare. PURTÃTOR DE CUVÂNT Comisar-șef de poliție Nicola Petre-Ionuț

Comunicat de presă - Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
Comunicate 11.09. 10:19

Comunicat de presă - Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca

Un volum coordonat de cercetători UBB, câștigător al Premiului de Excelență 2026 al Societății Europene de Literatură Comparată Volumul 'Acta Comparationis - An Alternative Genealogy of World Comparatism', editat de prof. univ. dr. Anca Pârvulescu, conf. univ. dr. Alex Goldiș și prof. univ. dr. Levente T. Szabo, de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), a fost desemnat câștigător al Premiului de Excelență pentru Cercetare Colaborativă 2026 (ESCL Excellence Award for Collaborative Research 2026), acordat de Societatea Europeană de Literatură Comparată (ESCL/SELC). Cei trei coordonatori sunt afiliați Universității Babeș-Bolyai, Anca Pârvulescu având, totodată, afiliere la Washington University in St. Louis. Premiul recompensează volume colective care aduc o contribuție originală în domeniul literaturii comparate și urmărește să recunoască atât valoarea cercetării colaborative, cât și munca editorială care stă la baza unor asemenea proiecte academice. Ediția din 2026 a reunit 27 de propuneri înscrise în competiție. Volumul premiat, publicat în numerele 4-5/2025 ale revistei Transilvania, vizează o reconsiderare a istoriei literaturii comparate pornind de la Acta Comparationis Litterarum Universarum (1877-1888), publicație fondată la Cluj de Hugo Meltzl și considerată prima revistă internațională de literatură comparată. Demersul propune o abordare critică a începuturilor comparatismului, plasând Acta Comparationis în contextul politic, lingvistic și epistemologic al Imperiului Austro-Ungar și al relațiilor interimperiale din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. De asemenea, volumul pune în prim-plan atât implicarea revistei în epistemologia secolului al XIX-lea (evoluția stadială, organicismul, rasializarea), cât și rolul său esențial în modelarea viitoarei literaturi comparate. Cercetarea s-a derulat cu sprijinul unui grant PNRR și a beneficiat de o configurație unică de colaborare, salutată de comitetul de selecție: 24 de cercetători din UBB și din mediul internațional, specialiști în mai multe limbi și culturi, de la doctoranzi la cercetători cu experiență. Premiul a fost acordat în cadrul celui de-al 11-lea Congres al European Society of Comparative Literature, desfășurat la Universitatea din Leeds, în perioada 24-28 august 2026. * Tradiție și Excelență prin Cultură-Știință-Inovație din 1581 Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 445 de ani - 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (de aproximativ 55.000 de oameni, din 15 localități și 12 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de mai mulți ani UBB ocupând primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA. Direcția Comunicare și PR a UBB

Comunicat de presă - Consiliul Județean Cluj
Comunicate 11.09. 10:10

Comunicat de presă - Consiliul Județean Cluj

Județul Cluj, mai digital, mai simplu și mai conectat, cu bani europeni Consiliul Județean Cluj a conceput un proiect de digitalizare pentru toate primăriile din județ, fără costuri pentru acestea Consiliul Județean Cluj face un nou pas important pentru modernizarea administrației publice din județ, prin inițierea și depunerea unui proiect, cu finanțare europeană, prin care toate primăriile clujene să poată beneficia gratuit de soluții digitale, infrastructură și servicii informatice moderne. Consiliul Județean a transmis în acest sens tuturor primăriilor din județ un Acord de cooperare în vederea demarării proiectului 'CLUJ SMART COUNTY - Ecosistem digital integrat', care vizează conectarea administrațiilor locale într-un sistem digital comun, cu soluții dezvoltate prin Centrul Regional de Date Nord-Vest și găzduite în cloud-ul regional. Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: 'Pentru noi, digitalizarea înseamnă, înainte de toate, mai puțină birocrație și mai puțin timp pierdut de către cetățeni. Prin acest proiect, primăriile clujene nu mai sunt nevoite să construiască fiecare separat aceleași soluții, ci pot colabora și utiliza infrastructuri și servicii digitale comune. Este o investiție în administrația viitorului, în care tehnologia este pusă cu adevărat eficient în slujba oamenilor! Un aspect foarte important al acestui demers este acela că primăriile clujene partenere nu vor avea niciun cost, totul fiind acoperit din fonduri europene. Consiliul Județean este cel care va depune acest important proiect la ADR Nord-Vest, la începutul lunii octombrie, în vederea accesării unei finanțări în valoare de cinci milioane de euro'. Pentru clujeni, acest proiect înseamnă servicii publice mai accesibile, rapide și ușor de utilizat, cu perspectiva reducerii drumurilor la ghișeu și a documentelor solicitate în mod repetat. Un principiu important al proiectului este 'doar o singură dată': atunci când o informație este deja disponibilă administrației și legislația permite, cetățeanul nu va mai fi nevoit să o furnizeze din nou. Proiectul prevede inclusiv instalarea unor terminale moderne de tip self-service, prin care cetățenii vor putea interacționa mai simplu cu administrația, serviciile publice fiind, astfel, la doar un click distanță. Acestea vor fi instalate la sediile primăriilor sau în alte puncte de acces public și vor permite, între altele, depunerea și ridicarea documentelor fără interacțiunea directă cu personalul de la ghișeu. Ele vor fi echipate inclusiv cu cititor pentru Cartea Electronică de Identitate, dispozitive pentru semnătură, scanare și imprimare. Unul dintre obiectivele majore ale acestui proiect îl reprezintă reducerea diferențelor dintre administrațiile locale, astfel încât și comunitățile mici, inclusiv cele din mediul rural, să poată avea acces la infrastructură și servicii digitale moderne. Astfel, în locul unor investiții fragmentate, Consiliul Județean Cluj a creat premisele dezvoltării unui ecosistem digital județean, în care primăriile pot utiliza soluții comune, sistemele pot comunica între ele, iar schimbul de date poate fi realizat mai rapid și mai sigur. Biroul de presă 11 septembrie 2026

Comunicat de presă - Asociația Club Sportiv Caiac SMile
Comunicate 11.09. 10:08

Comunicat de presă - Asociația Club Sportiv Caiac SMile

O vară fără bariere: Caiac SMile și Emerson România au adus litoralul și sporturile nautice mai aproape de persoanele cu dizabilități din Cluj și Transilvania, pentru al treilea an consecutiv Timp de o lună, sute de persoane cu dizabilități din România au avut acces gratuit la echipamente adaptate, sporturi nautice și activități de vacanță, pe litoralul românesc Printre beneficiari s-au numărat și copiii din școlile și grădinițele speciale din Cluj premiați la Gala Supereroilor Clujului 2025 11 septembrie 2026 Pentru al treilea an consecutiv, Asociația Caiac SMile a revenit pe litoralul românesc cu un program dedicat persoanelor cu dizabilități, pentru care o zi la mare poate însemna mult mai mult decât câteva ore petrecute pe plajă. Pe parcursul întregii luni august, baza principală a proiectului a fost la Eforie Sud. Aici, beneficiarii au avut acces gratuit la echipamente adaptate și la activități sportive și recreative pe care, în multe situații, nu le-ar fi putut încerca fără sprijin specializat. Au fost oameni care au intrat pentru prima dată în mare cu ajutorul unui echipament adaptat, copii care au descoperit caiacul, adulți care au vrut să încerce un jet ski sau o plimbare cu barca și familii care au putut petrece o zi la plajă fără ca dizabilitatea să decidă ce pot și ce nu pot face. 'Pentru unii oameni, o zi la mare înseamnă o baie în apă, o plimbare pe plajă, o plimbare cu barca sau o aventură pe care o aleg spontan. Pentru o persoană cu dizabilități, toate acestea pot fi imposibile fără echipamente adaptate și fără oameni și companii, cum e Emerson România, care să transforme intenția în realitate. De aceea avem nevoie de ajutor, de aceea suntem atât de recunoscători partenerilor de drum lung care ne-au înțeles scopul și au venit să îl sprijine: să demonstrăm împreună că marea este pentru toți! Accesibilizarea nu înseamnă doar o rampă sau un covor de acces până la apă. Înseamnă posibilitatea de a intra în mare, de a practica un sport, de a te plimba, de a încerca ceva nou și de a petrece timp alături de familie și prieteni fără ca dizabilitatea să fie primul lucru care decide ce poți face', spune Ionuț Stancovici, președintele Asociației Caiac SMile. O vacanță în care 'nu pot' a devenit 'hai să încerc' Printre copiii care au ajuns anul acesta pe litoral s-au numărat și elevi din școlile speciale și copii din grădinițele speciale din Cluj-Napoca, recompensați anul trecut pentru rezultatele și poveștile lor în cadrul Galei Supereroilor Clujului, cu sprijinul Emerson România. Pentru ei, vacanța de la mare a fost o continuare a unei povești începute anul trecut, când au urcat pe scena Galei și au fost celebrați pentru curajul, perseverența și reușitele lor. De altfel, Emerson România este de mai mulți ani alături de Asociația Caiac SMile și susține proiectele prin care sportul și experiențele de vacanță devin mai accesibile persoanelor cu dizabilități, atât în sezonul estival, cât și iarna. Voucherele de vacanță oferite laureaților Galei Supereroilor Clujului, dar și finanțarea care a acoperit în acest an costurile de participare pe litoral au transformat sprijinul companiei în experiențe concrete pentru beneficiari. Pentru Caiac SMile, astfel de parteneriate înseamnă că accesibilizarea nu se oprește la o rampă sau un covor de acces până la apă, la cumpărearea de echipamente sau la amenajarea unui spațiu. Înseamnă și posibilitatea ca oamenii să ajungă acolo unde își doresc și să se bucure, cu adevărat, de experiențele pe care le oferă o vacanță. Pentru prima dată, persoane cu dizabilități au încercat parasailing Programul Caiac SMile a continuat, în 2026, demersul început în urmă cu trei ani pentru ca litoralul românesc să devină un loc în care persoanele cu dizabilități să poată avea parte de o vacanță activă și de experiențe cât mai apropiate de cele ale oricărui alt turist.În acest an, proiectul a ajuns la 20 plaje accesibilizate, unde persoanele cu dizabilități au putut beneficia gratuit de facilități și echipamente adaptate. Pe parcursul lunii august, beneficiarii au putut folosi flotoare și echipamente pentru accesul în apă, caiace adaptate, jet ski-uri, saltele plutitoare, biciclete de apă și de nisip, bărci și ricșe adaptate pentru copiii cu dizabilități. Pentru prima dată, persoane cu dizabilități au avut ocazia să încerce parasailing-ul. Au fost printre primele persoane care au participat și la proiectul 'Pot și Eu', prin care persoane cu dizabilități au avut posibilitatea să sară cu parașuta în tandem. 'Sunt experiențe care schimbă perspectiva asupra a ceea ce înseamnă accesibilizarea. În fiecare an plecăm la mare cu gândul că trebuie să facem puțin mai mult decât anul precedent. Nu ne dorim ca oamenii să vină la plajă doar ca să stea pe mal și să privească. Vrem să intre în apă, să vâslească, să meargă cu barca, să încerce un jet ski sau o bicicletă de apă, să se bucure de mare și să aibă parte de aceleași emoții pe care le avem cu toții într-o vacanță. Anul acesta am mai mutat puțin limita și am văzut, din nou, că ceea ce pare imposibil poate deveni posibil atunci când există voință și soluții', spune Ionuț Stancovici. O comunitate care crește de la un an la altul La Eforie Sud, echipa Caiac SMile a avut alături mai multe organizații și asociații care lucrează cu persoane cu dizabilități, atât din România, cât și din Republica Moldova. Prezența lor este parte importantă din proiect, iar întâlnirile dintre organizații creează, de la un an la altul, o comunitate tot mai mare de oameni care își doresc aceleași lucruri: mai multă mobilitate, mai multă independență și mai multe oportunități pentru persoanele cu dizabilități. Despre Caiac SMile Asociația Caiac SMile este o organizație non-profit care promovează sportul adaptat, incluziunea și accesibilizarea activităților pentru persoanele cu dizabilități și pentru persoanele din grupuri vulnerabile. Prin proiectele sale, asociația creează oportunități pentru ca sportul, aventura și experiențele în aer liber să fie accesibile tuturor, indiferent de limitările fizice sau sociale. Asociația Club Sportiv Caiac SMile

Comunicat de presă - Poliția de Frontieră
Comunicate 11.09. 09:15

Comunicat de presă - Poliția de Frontieră

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore Vineri, 11 Septembrie 2026 În data de 10.09.2026, polițiștii de frontieră de la frontiera externă a țării noastre (Serbia, R. Moldova și Ucraina, dar și cursele maritime și aeriene care sosesc din afara spațiului Schengen) au efectuat formalitățile pentru trecerea frontierei (atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire) pentru aproximativ 85.200 de persoane, cetățeni români și străini și peste 14.700 de mijloace de transport care au tranzitat frontiera. Dintre aceștia, pe sensul de intrare în România, au fost efectuate formalitățile de intrare în țară pentru 43.689 persoane și 7.489 mijloace de transport. În ceea ce privește cetățenii ucraineni, pentru aceștia lucrătorii noștri efectuează formalitățile de control la trecerea frontierei, în conformitate cu reglementările naționale și comunitare în domeniu, începând cu data de 10.02.2022, până la 10.09.2026, la nivel național, intrând în România 15.895.763 cetățeni ucraineni. De asemenea, venim în sprijinul cetățenilor care vor să călătorească în afara țării cu informații privind timpul de așteptare în punctele de trecere de la frontiera externă, deschise traficului internațional, informații care se regăsesc pe aplicația Trafic on-line ce poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/. Începând cu 1 ianuarie 2025, a controlului de frontieră la granițele interne ale României cu Ungaria și Bulgaria, deplasarea în Spațiul Schengen se realizează fără oprirea la cabinele Poliției de Frontieră, cu menținerea posibilității efectuării unor controale aleatorii și nesistematice de către polițiștii de frontieră și lucrători ai structurilor de ordine și siguranță publică, în zona de competență de până la 30 km de la frontieră, pentru verificări și prevenirea faptelor ilegale. Pentru realizarea acestor verificări, lucrătorii noștri dispun de terminale mobile conectate la bazele de date relevante ale autorităților române, dar și la cele din Spațiul Schengen, efectuând, în ultimele 24 de ore, peste 15.600 de verificări în aplicația eDAC. În situațiile în care au fost abateri de la normele legale, în ultimele 24 de ore, în zonele de competență - punctele de trecere, dar și la 'frontiera verde' - polițiștii de frontieră au constatat 94 de fapte ilegale (48 infracțiuni și 46 contravenții) prin care a fost încălcată legislația română. În urma constatării faptelor ilegale de către polițiștii de frontieră, au fost aplicate amenzi în valoare de 36.600 lei și au fost ridicate în vederea confiscării, bunuri în valoare de aproximativ 398.300 lei, care au fost oprite de la comercializare, cu scopul de a proteja consumatorii. De asemenea, nu s-a permis intrarea în țară a 27 cetățeni străini, care nu îndeplineau condițiile prevăzute de lege și de asemenea nu s-a permis ieșirea a 9 cetățeni români din diferite motive legale. Poliția de Frontieră Română întreprinde zilnic, împreună cu celelalte instituții abilitate, măsuri ferme în toate zonele de competență, în vederea depistării și sancționării persoanelor care nu respectă legea. Suntem permanent la datorie pentru a facilita tranzitarea frontierei pentru participanții la trafic și pentru a oferi sprijin cetățenilor în orice situație.

Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraș Severin
Comunicate 11.09. 09:13

Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraș Severin

ÎMPREUNÃ PENTRU SÃNÃTATEA MINTALÃ LA LOCUL DE MUNCÃ - CAMPANIA EUROPEANÃ PENTRU LOCURI DE MUNCÃ SIGURE ȘI SÃNÃTOASE - 2026-2028 Campania europeană pentru locuri de muncă sigure și sănătoase 2026-2028, organizată la nivelul Uniunii Europene de către Agenția Europeană pentru Securitate și Sănătate în Muncă (EU-OSHA), are ca temă 'Împreună pentru sănătatea mintală la locul de muncă'. Campania urmărește creșterea gradului de conștientizare cu privire la importanța sănătății psihice și fizice la locul de muncă, una dintre cele mai importante provocări în domeniul securității și sănătății în muncă. Riscurile psihosociale și consecințele acestora asupra sănătății psihice și fizice constituie mari provocări în domeniul securității și sănătății în muncă. Pe lângă efectele negative asupra sănătății individuale, riscurile psihosociale pot avea un impact semnificativ și asupra eficienței organizațiilor, cât și asupra economiilor naționale. Stresul, anxietatea și depresia reprezintă a doua cea mai întâlnită problemă de sănătate asociată activităților profesionale în rândul lucrătorilor din Uniunea Europeană. Prin urmare, campania de sensibilizare se concentrează pe anticiparea și gestionarea schimbărilor și pune accent pe prevenirea și gestionarea riscurilor psihosociale și ergonomice, specifice perioadei actuale, în care digitalizarea accelerată, telemunca și noile tehnologii redefinesc piața muncii. Obiectivele specifice ale Campaniei 'Împreună pentru sănătatea mintală la locul de muncă' 2026-2028 sunt următoarele: * creșterea gradului de conștientizare cu privire la importanța abordării noilor riscuri, contribuind la eliminarea neînțelegerilor frecvente; * promovarea evaluării riscurilor prin furnizarea de informații privind instrumentele practice disponibile și prin încurajarea schimbului de bune practici; * sprijinirea categoriilor de lucrători cu nevoi specifice și a celor expuși unui nivel mai ridicat de riscuri, prin furnizarea de informații adaptate și exemple de bune practici; * creșterea nivelului de cunoaștere a cadrului legislativ în vigoare privind protecția lucrătorilor, precum și evidențierea evoluțiilor politicilor din domeniu. Campania se adresează: * angajatorilor și lucrătorilor din sectorul public și privat, inclusiv celor care activează în întreprinderile mici și mijlocii; * managerilor, conducătorilor locurilor de muncă, lucrătorilor desemnați pentru activitățile de prevenire și protecție a riscurilor profesionale și serviciilor interne de prevenire și protecție; * organizațiilor sindicale și reprezentanților lucrătorilor cu atribuții specifice în domeniul securității și sănătății în muncă, precum și serviciilor externe de prevenire și protecție; * organizațiilor patronale; * asociațiilor profesionale; * instituțiilor cu atribuții în domeniul securității și sănătății în muncă și al asigurării pentru accidente de muncă și boli profesionale; * furnizorilor de servicii și de formare în domeniul securității și sănătății în muncă, precum și comunităților educaționale. Datorită faptului că sănătatea mintală este o componentă esențială a securității și sănătății în muncă, Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraș Severin se alătură Campaniei Europene pentru locuri de muncă sigure și sănătoase 'Împreună pentru sănătatea mintală la locul de muncă'. Campania se desfășoară în trimestrele III și IV ale anului 2026 și se va încheia prin organizarea a patru simpozioane regionale, în județele Arad, Brașov, Maramureș și Timiș, în cadrul cărora se vor prezenta exemple de bune practici în domeniul securității și sănătății în muncă, care pot contribui la îmbunătățirea sănătății și a calității vieții profesionale, precum și informații de interes general privind impactul digitalizării asupra muncii. Evenimentul de încheiere al acestei Campanii Europene pentru Locuri de Muncă Sigure și Sănătoase 2026-2028 va fi organizat în luna octombrie 2026. INSPECTOR ȘEF IANCU PANDURU PURTÃTOR DE CUVÂNT Mihaela Aga inspector de muncă

Comunicat de presă - Primăria Municipiului Constanța
Comunicate 11.09. 08:35

Comunicat de presă - Primăria Municipiului Constanța

INFORMARE PUBLICÃ 30.000 de lei amendă și confiscarea autovehiculului pentru abandonarea deșeurilor Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța continuă acțiunile pentru prevenirea și sancționarea faptelor de abandonare a deșeurilor pe domeniul public și în zonele neautorizate. În urma verificărilor efectuate cu ajutorul sistemului public de supraveghere video, polițiștii locali au identificat un autovehicul din care au fost descărcați saci cu moloz și resturi provenite din construcții. Deșeurile au fost abandonate pe un teren viran din zona Comarnic - Fântânele. În urma identificării persoanei responsabile, aceasta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 30.000 de lei, în conformitate cu prevederile art. 62 alin. (1) lit. b) și art. 64 alin. (1) din O.U.G. nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor. Totodată, ca măsură complementară, autovehiculul utilizat la săvârșirea faptei a fost confiscat și a fost depus în parcul de vehicule al Primăriei Constanța. Reamintim că abandonarea, aruncarea sau eliminarea deșeurilor în spații neautorizate reprezintă o faptă sancționată de legislația în vigoare. Pentru astfel de fapte poate fi dispusă inclusiv confiscarea vehiculului utilizat. Direcția Generală Poliția Locală Constanța va continua acțiunile de monitorizare și control, inclusiv prin utilizarea sistemului de supraveghere video, în vederea identificării și sancționării celor care abandonează deșeuri în locuri neautorizate. Un oraș curat este responsabilitatea tuturor!

Comunicat de presă - Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură
Comunicate 11.09. 08:23

Comunicat de presă - Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură

O ZI DEDICATà PATRIMONIULUI MUZICAL ȘI TRADIȚIILOR ROMÂNEȘTI Două evenimente, două spații muzeale și o singură călătorie prin memoria vie a culturii românești Duminică, 13 septembrie 2026, Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' și Muzeul de Artă Populară 'Prof. Dr. Nicolae Minovici' găzduiesc două evenimente dedicate patrimoniului muzical și tradițiilor românești, reunite în cadrul proiectului MUZICA LA MUZEU. O incursiune în lumea artelor și desfășurate în contextul Zilei Europene a Patrimoniului 2026. De la datinile legate de culesul viilor până la repertorii și instrumente care reconstruiesc universul sonor al României de acum un secol, programul propune o incursiune în diversitatea patrimoniului cultural românesc. CÂRSTOVUL VIILOR - DATINI ȘI OBICEIURI LA CULESUL VIILOR De la ora 13:00, la Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' (Șoseaua Kiseleff nr. 30), va avea loc o nouă ediție a evenimentului Cârstovul viilor - Datini și obiceiuri la culesul viilor. Evenimentul este organizat de Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' și Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, cu susținerea Kaufland România, iar programul include muzică tradițională românească și internațională, al cărui moment central este concertul susținut de Ansamblul Folcloric 'Țara Vrancei' din Focșani, coordonat de prof. Maria Murgoci. ROMÂNIA. 100 DE MINUTE De la ora 18:00, la Muzeul de Artă Populară 'Prof. Dr. Nicolae Minovici' (Strada Doctor Nicolae Minovici nr. 1 - Fântâna Miorița), Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Muzeul Municipiului București, cu susținerea Kaufland România, prezintă concertul ROMÂNIA. 100 DE MINUTE, susținut de Grupul Trei Parale. Participă Florin Iordan, Daniel-Mircea Pop, Mihai Balabaș și Beatrice Iordan, alături de invitata Mariana Hurjui-Său. Concertul este o călătorie muzicală în România de acum 100 de ani, printr-o varietate de instrumente tradiționale și repertorii din numeroase zone etnografice ale țării, iar repertoriul are la bază culegeri de folclor realizate de Constantin Brăiloiu, Tiberiu Brediceanu, Bela Bartók și alți cercetători. Muzica va fi însoțită de explicații și povești oferite de Florin Iordan, cercetător la Muzeul Național al Țăranului Român și coordonator al Grupului Trei Parale. Cele două evenimente, desfășurate în cadrul primei ediții a proiectului MUZICA LA MUZEU. O incursiune în lumea artelor sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO și al Rețelei Naționale a Muzeelor din România pun în valoare patrimoniul cultural ca experiență vie, accesibilă și relevantă pentru publicul contemporan, contribuind la transmiterea și promovarea acestuia în contextul patrimoniului cultural european. Mai multe informații despre proiectul Muzica la Muzeu pot fi găsite pe https://www.musicarte.ro/muzica-la-muzeu. Un proiect realizat de: Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Kaufland România Parteneri instituționali: Muzeul Național Cotroceni, Muzeul Național al Literaturii Române, MARe \ Muzeul de Artă Recentă, Muzeul Național de Artă al României - Muzeul Colecțiilor de Artă, Muzeul Național Tehnic 'Prof. Ing. Dimitrie Leonida', Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti', Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul Municipiului București: Muzeul de Artă Populară 'Prof. Dr. Nicolae Minovici', Casa Filipescu-Cesianu și Muzeul Theodor Aman, Galeriile Artmark - Palatul Cesianu-Racoviță, Muzeul Național de Istorie a României și Muzeul Național 'George Enescu' Parteneri: Hilton Garden Inn Bucharest Old Town, Romfilatelia - Poșta Română, Societatea de Transport București, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Floria, Editura Rediviva din Milano, Editura Cărțile Tango, PMA Invest Cluj-Napoca, Angels Candy și Asociația Culturală Arghirescu Parteneri Media: TVR Internațional, Trinitas Tv, Blitz Tv, Radio România Muzical, Radio România Cultural, Radio România București, Radio România Internațional, RFI România, Radio Trinitas, Radio Clasic, Agerpres, Spotmedia, UZPR - Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Zile și Nopți, Fest.ro, Daily Magazine, Cultura Life, Revista Leviathan, Modernism.ro, NativeAdvertising.ro, PresaDeAzi.ro, LumeaMuzicii.ro, EvenimenteGratuite.ro, Ziarul News, Future Economy, 10-S.ro, ConnectArts, Revista Femeia, Revista Tango - Marea Dragoste, Revista Actualitatea Muzicală a UCMR, LiterNet.ro, BookHub, Palindrom, Literomania, Iqads, Catchy, AgentiadeCarte.ro, Relevant by Antoaneta, PRwave, Jurnalul de Afaceri, Republika Kritica, Autentici.info, Bună Ziua Iași, Ceașca de Cultură, Oficiul de Știri, România Pozitivă, Jurnal de București, Promenada Culturală, Bucureșteni.ro.

Comunicat de presă - Universitatea de Vest din Timișoara
Comunicate 11.09. 08:21

Comunicat de presă - Universitatea de Vest din Timișoara

Universitatea de Vest din Timișoara, prezență prestigioasă la conferința și expoziția anuală EAIE Glasgow 2026 Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a participat la cea de-a 36-a ediție a Conferinței și Expoziției Anuale EAIE (European Association for International Education), organizată la Glasgow, în Scoția, în perioada 8-11 septembrie 2026. Conferința și expoziția anuală EAIE reprezintă cel mai mare eveniment european dedicat internaționalizării și colaborărilor internaționale în învățământul superior, reunind în acest an peste șapte mii de profesioniști și reprezentanți ai instituțiilor de învățământ din mai mult de o sută de țări din întreaga lume. Cu o prezență constantă la conferințele EAIE de peste un deceniu, UVT a contribuit și în 2026 la dialogul european privind internaționalizarea educației și cooperarea instituțională în domeniul universitar, fiind reprezentată de o echipă de experți în relații internaționale. Participarea universității noastre s-a remarcat prin contribuții multiple în programul conferinței și al expoziției. Astfel, UVT a valorificat în cadrul conferinței experiența acumulată în activități concrete din aria internaționalizării învățământului superior, organizate în colaborare cu parteneri strategici de la nivel european. Sesiunile propuse de Universitatea de Vest din Timișoara au avut loc în perioada 9-10 septembrie: 'The Union of Skills: Maximising Erasmus+ traineeship mobility to enhance employability', 'Visiting@WUT: How to boost international teaching and research at home by recruiting global talent', 'Are BIPs delivering revolutionary impact?', 'The unbearable lightness of European University Alliances: finding the rhythm of lasting impact'. Astfel, Universitatea noastră a avut un aport consistent la dezbaterile curente privind subiecte precum: rolul mobilităților Erasmus+ de practică în dezvoltarea competențelor studenților și a angajabilității acestora pe o piață a muncii globală, internaționalizarea 'acasă' prin atragerea de cadre didactice și cercetători din întreaga lume, impactul programelor intensive mixte Erasmus+ asupra mobilității internaționale a studenților și internaționalizării curriculei într-un context de flexibilizare crescută a parcursului academic sau sustenabilitatea și efectele pe termen lung ale alianțelor de universități europene. Totodată, în contextul oferit de expoziția anuală, Universitatea de Vest din Timișoara a fost prezentă la pavilionul Study in Romania, alături de alte 34 de universități din România, dar și de universități din Republica Moldova. Echipa care a reprezentat UVT la eveniment a folosit această oportunitate pentru a dezvolta și consolida colaborările cu partenerii instituționali ce au fost de asemenea prezenți la eveniment sau au inițiat cooperări noi, în vederea extinderii portofoliului de parteneri instituționali la nivel global. În același timp, Universitatea de Vest din Timișoara a fost prezentă la pavilionul alianței universitare europene UNITA, unde a contribuit la activități de promovare a rezultatelor și modelelor de cooperare internațională propuse de cele 12 universități europene din alianță. Odată cu această ediție, prezența UVT la conferința și expoziția EAIE este dublată de o recunoaștere importantă a expertizei instituționale în internaționalizarea învățământului superior și confirmă poziția Universității de Vest din Timișoara printre instituțiile europene care nu doar urmăresc evoluțiile din învățământul superior internațional, ci contribuie activ la conturarea lor. Astfel, două membre ale echipei Direcției de Relații Internaționale a universității au fost selectate pentru mandatele 2026-2029 ale două dintre cele nouă comitete tematice EAIE: 'Leadership, Strategy and Policy' și 'Student and Staff Mobility'. Selecția a avut loc în urma unui proces competitiv, în cadrul căruia candidaturile au fost evaluate în regim de anonimat de o comisie independentă, pe baza unor criterii clare și riguroase de expertiză. Andra Stan-Dragotesc și Oana Ivan-Horobeț sunt singurele reprezentante ale unor universități din România numite în noile comitete tematice EAIE, iar ambele provin de la Universitatea de Vest din Timișoara. Rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, a subliniat în acest context: 'Participarea Universității de Vest din Timișoara la ediția din acest an a Conferinței și Expoziției EAIE confirmă maturitatea și vizibilitatea internațională pe care universitatea noastră le-a construit constant în ultimul deceniu. Contribuțiile în cadrul sesiunilor conferinței, alături de numirea a două reprezentante ale UVT în comitetele tematice EAIE, pentru mandatul 2026-2029, reprezintă recunoașterea unei expertize instituționale solide în domeniul internaționalizării învățământului superior. Astfel, UVT aduce perspectiva universității noastre și a României în spațiile în care sunt conturate direcțiile viitoare ale educației internaționale. Vom continua să investim în parteneriate strategice și în oportunități internaționale relevante pentru studenți, cadre didactice și cercetători, convinși că viitorul învățământului superior european se construiește prin acțiune și responsabilitate comună.' Dr. Horea Băcanu Universitatea de Vest din Timișoara Departamentul de Comunicare, Imagine și Marketing Instituțional

Comunicat de presă - Consiliul Județean Maramureș
Comunicate 11.09. 00:00

Comunicat de presă - Consiliul Județean Maramureș

Maramureșul trece la întreținerea modernă a drumurilor județene. Utilaje de ultimă generație, achiziționate cu fonduri europene, au fost puse la dispoziția S.C. Drumuri-Poduri Maramureș S.A. 11 Septembrie 2026 Drumuri mai sigure, intervenții mai rapide și un parc auto modernizat pentru întreținerea rețelei de drumuri județene. Acesta este rezultatul concret al unei noi etape din proiectul 'Achiziționarea de echipamente destinate îmbunătățirii siguranței traficului în județul Maramureș', cod SMIS 320813, implementat de Consiliul Județean Maramureș cu sprijin financiar european prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027. În cadrul conferinței de presă organizate la sediul Consiliului Județean Maramureș, a fost prezentat stadiul proiectului și echipamentele care au ajuns deja în județ. Totodată, a fost semnat Protocolul de predare-primire privind punerea la dispoziția S.C. Drumuri-Poduri Maramureș S.A. a echipamentelor achiziționate în cadrul proiectului. La eveniment au participat Vlad-Emanuel Duruș vicepreședinte al Consiliului Județean Maramureș, Aurica Todoran secretar general al județului, George Moldovan directorul S.C. Drumuri-Poduri Maramureș S.A. și echipa de implementare a proiectului. Vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș a evidențiat faptul că investiția trebuie privită dincolo de simpla achiziție de utilaje. Modernizarea parcului de echipamente înseamnă o capacitate mai mare de intervenție, un răspuns mai rapid în situații dificile și condiții mai bune de circulație pentru maramureșeni. Administrația județeană își propune ca astfel de investiții să continue și să fie valorificate toate oportunitățile de finanțare disponibile, astfel încât infrastructura rutieră și capacitatea tehnică necesară întreținerii acesteia să țină pasul cu nevoile reale ale județului. La rândul său, directorul S.C. Drumuri-Poduri Maramureș S.A. a subliniat că utilajele de ultimă generație, vor moderniza modul de întreținere a drumurilor județene, contribuind la eficientizarea activității și reducerea costurilor de reparații și întreținere a parcului auto. Totodată, societatea își propune continuarea procesului de înnoire a parcului auto, prin achiziția de echipamente moderne și performante, care să permită eficientizarea activității, reducerea costurilor de reparații și întreținere precum și modernizarea metodelor de intervenție pe rețeaua de drumuri județene. În urma finalizării procedurilor de achiziție, proiectul a intrat în etapa de livrare a echipamentelor. Caracterul multifuncțional al echipamentelor permite utilizarea acestora pe parcursul întregului an, pentru activități diferite de întreținere a drumurilor și a zonelor aferente acestora. În sezonul rece, noile utilaje vor avea un rol important în activitățile de deszăpezire și combatere a poleiului, în timp ce în celelalte perioade ale anului acestea vor putea fi utilizate pentru întreținerea vegetației, toaletarea arborilor, tocarea crengilor și alte lucrări necesare pentru menținerea în condiții corespunzătoare a drumurilor județene. Valoarea totală a proiectului 'Achiziționarea de echipamente destinate îmbunătățirii siguranței traficului în județul Maramureș', este de 24.258.905,29 lei, din care 20.620.069,50 lei reprezintă valoare eligibilă nerambursabilă din partea Uniunii Europene prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, 3.153.657,69 lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național, iar 485.178,10 lei reprezintă cofinanțarea beneficiarului UAT Județul Maramureș. Obiectivul principal al proiectului este creșterea siguranței circulației rutiere în județul Maramureș, în special în zonele expuse condițiilor meteorologice dificile. Perioada de implementare a proiectului este cuprinsă între 2 decembrie 2024 - 1 martie 2027. Autoritatea de Management pentru Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 este Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest. Prin această investiție, Maramureșul face un pas important către un sistem de întreținere a drumurilor județene mai modern, mai eficient și mai bine adaptat cerințelor actuale, iar înnoirea parcului de utilaje creează premisele pentru intervenții mai rapide și drumuri mai sigure pentru toți participanții la trafic.

Comunicat de presă - Școala Națională de Studii Politice și Administrative
Comunicate 11.09. 00:00

Comunicat de presă - Școala Națională de Studii Politice și Administrative

Mesajul rectorului SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, la comemorarea a 25 de ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie Vineri, 11 septembrie 2026, rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Remus Pricopie, a transmis un mesaj la comemorarea a 25 de ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001. Declarația rectorului SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie: 'La 25 de ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, îi comemorăm pe cei care și-au pierdut viața și ne exprimăm solidaritatea cu familiile lor și cu toți cei afectați de această tragedie. Trecerea timpului nu diminuează datoria de a le păstra vie memoria și nici responsabilitatea de a înțelege lecțiile acelei zile. 11 septembrie 2001 a reprezentat un punct de cotitură pentru relațiile internaționale. Atacurile au schimbat modul în care statele privesc securitatea, apărarea și propriile vulnerabilități. Prioritățile strategice au fost redefinite, iar cooperarea internațională în combaterea terorismului a devenit esențială. Deciziile luate în anii care au urmat continuă să influențeze și astăzi politica internațională și modul în care statele răspund amenințărilor la adresa securității. Un sfert de secol mai târziu, lumea este din nou într-o etapă de transformare profundă. Competiția strategică dintre marile puteri s-a accentuat, războiul a revenit în Europa, iar amenințările convenționale coexistă cu terorismul, atacurile cibernetice, dezinformarea și acțiunile hibride. Experiența ultimilor 25 de ani ne arată că securitatea unui stat depinde nu numai de capacitatea sa de apărare, ci și de reziliența instituțiilor, de încrederea cetățenilor în democrație și de capacitatea societății de a răspunde coerent în fața crizelor. Consolidarea securității naționale și întărirea instituțiilor democratice sunt, în acest context, esențiale. Democrațiile trebuie să fie capabile să se apere fără să renunțe la principiile care le definesc. Este una dintre cele mai dificile, dar și una dintre cele mai importante lecții ale perioadei de după 11 septembrie 2001. În același timp, ultimii 25 de ani au demonstrat atât valoarea solidarității dintre aliați, cât și necesitatea consolidării sale continue. În fața amenințărilor care depășesc frontierele naționale, securitatea nu poate fi construită în izolare. Într-un moment în care relațiile dintre aliați trec printr-un proces de reașezare, menținerea unor alianțe credibile, a unor parteneriate strategice solide și a unor instituții internaționale capabile să se adapteze devine cu atât mai importantă. Pentru România, apartenența la NATO și la Uniunea Europeană, precum și Parteneriatul Strategic cu Statele Unite reprezintă piloni esențiali ai securității naționale. În actualul context geopolitic, România are responsabilitatea de a continua să investească în propria capacitate de apărare și în reziliența instituțiilor sale, dar și de a contribui activ la consolidarea relației transatlantice și a securității europene. Securitatea, libertatea și democrația nu sunt garantate pentru totdeauna. Ele depind de instituții puternice, de solidaritatea dintre aliați și de capacitatea fiecărei generații de a le proteja. La 25 de ani de la 11 septembrie 2001, avem datoria de a păstra vie memoria victimelor și de a valorifica lecțiile trecutului în deciziile pe care le luăm pentru viitor. Este o responsabilitate pe care trebuie să ne-o asumăm într-o lume în care pacea și securitatea rămân fragile.'

Comunicat de presă - Buzău International Arts Festival
Comunicate 11.09. 00:00

Comunicat de presă - Buzău International Arts Festival

BIAF 2026 s-a încheiat: o lună de arte, două competiții și câștigătorii care au scris istoria ediției a șasea Ediția a șasea BIAF: ce a rămas după o lună de arte la Buzău și cine ia premiile acasă Un festival. Toate artele. Toți câștigătorii: BIAF 2026 încheie cea mai ambițioasă ediție de până acum Buzău International Arts Festival - BIAF 2026 s-a încheiat ieri seară cu Gala de Premiere de la Sala de Teatru 'George Ciprian', după 30 de zile de spectacole, proiecții, concerte, expoziții și întâlniri care au transformat orașul într-un hub cultural european deschis tuturor. Cea de-a șasea ediție, desfășurată între 14 august și 11 septembrie sub motto-ul 'Un festival. Toate artele.', a confirmat că BIAF este o platformă culturală cu relevanță europeană. Festivalul a găzduit în 2026 două competiții, aflate deja la ediția a unsprezecea: Comic 7B - competiția de teatru, și BUZZ IFF - Buzău International Film Festival. Ambele au adus la Buzău profesioniști din mai multe țări, producții cu formate și estetici diferite și un public care a ales să fie prezent și implicat. UN FESTIVAL. TOATE ARTELE. De la vizita lui Riccardo Scamarcio la concerte cu Alexandra Căpitănescu, :umbra, Toulouse Lautrec și Implant pentru Refuz, de la expoziții de artă contemporană la lecturi publice și film - BIAF 2026 a acoperit registre artistice care rareori se întâlnesc sub același acoperiș. Evenimentele s-au desfășurat în mai multe locații din Buzău și împrejurimi, semn că festivalul crește și în amprenta geografică, nu doar în program. BIAF deține Label-ul EFFE (Europe for Festivals, Festivals for Europe), recunoaștere care îl plasează alături de cele mai relevante festivaluri de arte din continent. Ediția 2026 a consolidat această poziție prin calitatea invitaților, diversitatea artelor reprezentate și consistența comunicării internaționale. COMIC 7B - COMPETIȚIA DE TEATRU: CÂȘTIGÃTORII EDIȚIEI 2026 Juriul competiției de teatru Comic 7B - format din Gabriela Porumbacu (actriță), Bogdan Tălașman (actor) și Stelian Milu (actor, regizor, producător) - a desemnat câștigătorii după vizionarea celor șase spectacole înscrise în competiție. Premiile ediției 2026: CEL MAI BUN SPECTACOL: 'Vrei să nu fii soția mea?' Motivația juriului: Pentru coerența și energia întregului demers scenic, pentru ritmul excelent și pentru felul în care jocul actoricesc, regia și textul se întâlnesc într-un spectacol viu, inteligent și generos cu publicul. CEA MAI BUNÃ REGIE: 'Lady Shakespeare' Motivația juriului: Pentru o viziune regizorală curajoasă și coerentă, pentru precizia construcției scenice și pentru capacitatea de a pune în valoare actorul, transformând textul într-un univers teatral cu identitate proprie. PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI: 'Greu de ales' Motivația juriului: Pentru curajul unei formule teatrale care transformă publicul din simplu spectator în partener de joc și pentru energia, spontaneitatea și inteligența cu care spectacolul își construiește dialogul direct cu sala. CEL MAI BUN ACTOR: Vlad Udrescu Motivația juriului: Pentru forța și autenticitatea prezenței scenice, pentru precizia mijloacelor actoricești și pentru capacitatea de a construi un personaj viu, nuanțat și credibil, păstrând permanent adevărul emoției. CEA MAI BUNÃ ACTRIȚÃ: Claudia Moroșanu Motivația juriului: Pentru sensibilitatea și maturitatea interpretării, pentru subtilitatea cu care își construiește personajul și pentru o prezență scenică puternică, în care emoția, inteligența și adevărul actoricesc se completează firesc. BUZZ IFF - BUZÃU INTERNATIONAL FILM FESTIVAL: Competiția BUZZ IFF a adus la Buzău povești cinematografice din peste 20 de țări, reunite în patru secțiuni: scurtmetraj, documentar, film studențesc și lungmetraj. Filmele au fost evaluate de un juriu internațional format din Bogdan Talașman (actor, România), Georgia Tsangaraki (regizoare și actriță, Grecia), George Kalomenopoulos (producător, Grecia) și Dan Bucur (regizor, România). La finalul competiției, juriul a ales producțiile care s-au remarcat prin forța poveștii, viziunea regizorală și felul în care au reușit să construiască lumi memorabile pe ecran. CEL MAI BUN FILM STUDENȚESC Pisica Monicăi / Monica's Cat - Letizia Zatti, Italia, 2025 CEL MAI BUN SCURTMETRAJ Intrusul / The Encroacher - Renis Hyka, Albania, 2025 CEL MAI BUN LUNGMETRAJ Cercul / The Circle - Valeriu Andriuță, România / Moldova, 2025 MENȚIUNE SPECIALÃ - LUNGMETRAJ Atât de familiar / Something Familiar - Rachel Tâpârjan, România / Marea Britanie, 2026 Palmaresul BUZZ IFF reunește, astfel, cineaști aflați în momente diferite ale parcursului lor artistic, de la filmul studențesc până la lungmetraj, și confirmă caracterul internațional al competiției care, an de an, aduce la Buzău perspective cinematografice diverse și voci noi. GALA DE PREMIERE a festivalului de festivaluri Câștigătorii ambelor competiții au fost premiați în cadrul Galei de Premiere BIAF 2026, care a avut loc în seara de 10 septembrie la Sala de Teatru 'George Ciprian'. Seara a fost completată de un concert live susținut de Irina Sârbu & Band: Irina Sârbu (voce), Sorin Zlat (pian), Ciprian Parghel (contrabas) și Tudor Parghel (tobe). BIAF 2026 - EDIȚIE CU EDIȚIE, UN FESTIVAL CARE NU STAGNEAZÃ Șase ediții. Zeci de artiști din România și din Europa. Un oraș care a ales să se poziționeze altfel față de cultură. BIAF 2026 se închide cu premii acordate unor creatori care au ales să vină cu lucrări valoroase și cu promisiunea că ediția a șaptea va continua pe același traseu. Toate informațiile despre festival, competiții și câștigători sunt disponibile pe www.biaf.ro și pe paginile oficiale de social media ale BIAF. PARTENERI ȘI SUSȚINÃTORI Parteneri: Primăria Municipiului Buzău, Centrul Cultural și Educațional Alexandru Marghiloman, Consiliul Județean Buzău Parteneri instituționali: Muzeul Județean Buzău * Centrul de Cultură și Artele Spectacolului 'George Ciprian' Parteneri: Buzău Shopping City * RER SUD * MediaTrust Partener mobilitate: General Autocom Sponsori: Winmarkt * Eximprod Grup * Camera Notarilor Publici Ploiești * Hotel Pietroasa * Lucsor * Birou Notarial Vasile Victor și Asociații Parteneri media (Buzău & regional): UZPR * Opinia * Buzau.net * Campus TV * Campus Radio * TV Buzău * Reporterbuzoian * Buzaumedia Parteneri media (național & online): RFI * IQAds * Observator Cultural * Filmecarti * Smark * CineFan * Metropolis * Psychologies * DailyCulture * Happ * Agerpres * Kiss FM * Apostrof * Radio Cultural * Radio România Actualități * Știri Mondene * TV Mania * Wall-Street * Kudika * Garbo * Zile și Nopți * Liternet * Adevărul * Dilema Veche * Movienews.ro * AARC DESPRE BIAF - BUZÎU INTERNATIONAL ARTS FESTIVAL Buzău International Arts Festival (BIAF) este fondat în 2021 prin fuziunea BUZZ IFF - Festivalul Internațional de Film Buzău și COMIC 7 B - Festivalul Internațional de Teatru Independent. BIAF reunește anual, pe parcursul unei luni întregi, film, teatru, arte vizuale, literatură, muzică, artă stradală și programe dedicate copiilor. Cu etichetă EFFEA (Europe for Festivals, Festivals for Europe) - rețeaua europeană a festivalurilor de artă de excelență - BIAF este recunoscut la nivel european pentru calitate artistică, incluziune comunitară și deschidere internațională. biaf.ro / Facebook: BiafRomania / Instagram & TikTok: @biaf.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență Giurgiu
Comunicate 11.09. 00:00

Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență Giurgiu

Atenționare de caniculă: temperaturi de până la 35°C Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare de caniculă și disconfort termic, valabilă astăzi, între orele 12:00-18:00. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30 și 35°C. Pentru a trece cu bine de această perioadă, ISU Giurgiu recomandă respectarea următoarelor măsuri: * efectuați deplasări în primele ore ale dimineții sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul; * evitați aglomerațiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00; * purtați haine lejere, subțiri, deschise la culoare, pălării și ochelari de soare; * evitați băuturile ce conțin alcool, cofeină sau zahăr; * consumați 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe sau ceaiuri; * mâncați fructe și legume și evitați alimentele cu un conținut mare de grăsimi; * păstrați legătura cu persoanele în vârstă din familia dumneavoastră, interesați-vă de starea de sănătate a acestora și oferiți-le asistență la nevoie; * nu lăsați copiii / animalele de companie singuri/singure în autoturisme; * creați un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului. Evitați creșterea temperaturii, având grijă să: * limitați utilizarea aparatelor electrocasnice, a luminii artificiale și a surselor de căldură; * mențineți închise toate ferestrele când temperatura exterioară este mai mare decât cea din spațiul închis; * scădeți temperatura, având grijă să aerisiți dimineața devreme sau seara târziu; * reglați aerul condiționat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală. Pentru a preveni incendiile în perioada caniculei, recomandăm respectarea următoarelor măsuri: * respectați normele de prevenire și stingere a incendiilor; * nu utilizați focul deschis în zonele cu vegetație uscată, la distanțe mici față de locurile cu pericol de explozie sau față de materiale combustibile, fără a-l supraveghea și asigura prin măsuri corespunzătoare; * nu expuneți la soare sau în zone supraîncălzite recipiente sau rezervoare ce conțin lichide inflamabile sau gaze sub presiune; * pregătiți hrana prin utilizarea focului deschis doar în locurile special amenajate, în condiții și la distanțe care să nu permită propagarea focului la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații sau la alte vecinătăți; * nu aruncați țigările nestinse în apropierea vegetației uscate; * nu lăsați copiii nesupravegheați, cu mijloace ce pot produce aprinderea (chibrituri, brichete etc.). Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și din aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play. Compartimentul Informare și Relații Publice

Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației
Comunicate 11.09. 00:00

Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației

Proiectul ROUA00515 FrontLine+- Cooperare modernă pentru mobilitate și control integrat în zona de frontieră România-Ucraina Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației derulează proiectul ROUA00515 FrontLine+- Cooperare modernă pentru mobilitate și control integrat în zona de frontieră România-Ucraina. Acest proiect este finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Interreg VI-A NEXT România-Ucraina 2021-2027. Programul Interreg VI-A NEXT România-Ucraina 2021- 2027 este finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de statele participante în program. Proiectul FRONTLINE+ reunește doi parteneri: Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, din România, în calitate de lider de proiect, și Detașamentul de Grăniceri Mukachevo, din Ucraina, în calitate de partener și are o perioadă de implementare de 18 de luni (28.04.2026 - 27.10.2027). Bugetul total al proiectului este de 877.720 euro, din care 789.948 euro reprezintă contribuția UE. Prin implementarea acestui proiect se urmărește consolidarea cooperării transfrontaliere și creșterea capacității instituționale pentru furnizarea unor servicii publice mai eficiente în zona de frontieră. Inițiativa răspunde unor provocări comune precum migrația ilegală, traficul de persoane, contrabanda și necesitatea unei coordonări mai eficiente între autoritățile române și ucrainene. Proiectul va avea ca principale rezultate încheierea unui acord formal de cooperare, îmbunătățirea planificării comune, consolidarea implementării coordonate a activităților între cei doi parteneri și achiziția unor echipamente specifice care vor contribui la securizarea frontierei de stat, la combaterea migrației ilegale și a criminalității transfrontaliere Proiectul se bazează pe dezvoltarea și implementarea în comun a activităților, abordare esențială pentru gestionarea eficientă a provocărilor comune care depășesc granițele naționale. ȘEFUL INSPECTORATULUI TERITORIAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERÄ‚ SIGHETU MARMAȚIEI Chestor de poliție Florin COMAN www.ro-ua.net

Comunicat de presă - Consiliul Concurenței
Comunicate 11.09. 00:00

Comunicat de presă - Consiliul Concurenței

Consiliul Concurenței a autorizat preluarea unor active ale Azomureș SA de către SNGN Romgaz S.A. Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care SNGN Romgaz SA intenționează să preia unele active de la Azomureș SA. Tranzacția vizează preluarea activelor utilizate în producția îngrășămintelor chimice și a produselor industriale ale Azomureș S.A., precum și a contractelor și salariaților necesari desfășurării activității preluate. În analiza operațiunii, autoritatea de concurență a ținut cont și de elementele prezentate de Romgaz cu privire la modul în care va fi organizată și desfășurată activitatea preluată, astfel încât aceasta să funcționeze în condiții de piață, cu respectarea legislației concurenței și ajutorului de stat. SNGN Romgaz S.A. este principalul producător de gaze naturale din România. Grupul Romgaz desfășoară activități de explorare, producție și comercializare a gazelor naturale, stocare subterană a gazelor, producție de energie electrică, precum și servicii auxiliare aferente operațiunilor din sectorul gazelor naturale. Azomureș S.A., parte a grupului Ameropa, este specializată în producția și comercializarea îngrășămintelor pe bază de azot. Decizia va fi publicată pe site-ul autorității naționale de concurență, după eliminarea informațiilor cu caracter confidențial. Septembrie 2026

Comunicat de presă - Partidul Umanist Social Liberal
Comunicate 11.09. 00:00

Comunicat de presă - Partidul Umanist Social Liberal

Grațiela Gavrilescu îi cere explicații premierului: 'Un înalt oficial al Guvernului atacă justiția și un partid parlamentar!' Președintele Biroului Executiv al PUSL, deputatul Grațiela Gavrilescu, îi solicită premierului interimar Ilie Bolojan să reacționeze public după declarațiile secretarului general al Guvernului, Dan Reșitnec, considerate o încălcare gravă a principiului separației puterilor în stat. Într-o interpelare adresată șefului Executivului, Grațiela Gavrilescu atrage atenția asupra unei postări în care Dan Reșitnec contestă dreptul legal al Partidului Umanist Social Liberal de a deține un sediu și de a se adresa instanțelor pentru prelungirea contractului de închiriere. Mai mult, potrivit deputatului PUSL, secretarul general al Guvernului ar fi sugerat că hotărârile Curții de Apel București ar putea fi influențate politic, folosind totodată expresii jignitoare la adresa formațiunii. Grațiela Gavrilescu subliniază gravitatea situației, în condițiile în care Secretariatul General al Guvernului are printre atribuții reprezentarea Executivului în fața instanțelor și asigurarea legalității și stabilității actului de guvernare. Prin interpelarea formulată, președintele BEX al PUSL îi cere premierului să precizeze dacă declarațiile lui Dan Reșitnec reprezintă poziția oficială a Guvernului și ce măsuri va lua pentru apărarea independenței justiției și a dreptului partidelor politice de a apela la instanțele de judecată. 'România nu poate fi guvernată prin jigniri, presiuni politice și atacuri la adresa justiției. Un înalt funcționar al statului are obligația de a respecta legea, instituțiile și principiile democratice', este mesajul transmis prin demersul parlamentar. Interpelarea readuce în discuție o problemă esențială: dacă reprezentanții Guvernului pot pune public sub semnul întrebării hotărârile instanțelor fără ca premierul să intervină pentru apărarea separației puterilor în stat. Biroul de presă

Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial de Muncă Covasna
Comunicate 11.09. 00:00

Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial de Muncă Covasna

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna în perioada 31.08-04.09.2026 au fost implicați în acțiuni de control, la angajatorii care desfășoară activități în domeniile: - Activități de asistență spitalicească- Cod CAEN 8610; - Activități de asistență medicală generală - Cod CAEN 8621, - Activițăji de asistență medicală specializată Cod CAEN 8622. Acțiunea, de tip Campanie Națională, s-a desfășurat pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea si sănătatea în muncă, de către angajatorii din sectorul privat. Obiectivele campaniei: - Identificarea și verificarea agenților economici care activează în domeniul medical privat - Eliminarea neconforrnităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sancțiunilor contravenționale corespunzătoare; - Creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniile relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă. - Urmărirea respectării de către agenții economici a tuturor condițiilor de muncă ale lucrătorilor. - Urmărirea și modul în care au fost îndeplinite măsurile dispuse cu ocazia controalelor anterioare. În domeniul relațiilor de muncă au fost efectuate un număr total de 10 controale la 10 angajatori. Au fost dispuse un număr de 5 măsuri cu termene precise de remediere și au fost aplicate sancțiuni contravenționale, sub formă de avertisment. Neconformități constatate: - nerespectarea de către angajatori a obligației de a completa și de a transmite în Registru (REGES ONLINE) modificările contractelor individuale de muncă în termenul prevăzut de lege - nerespectarea de către angajatori a prevederilor privind întocmirea programării concediului de odihnă pe anul 2026. - nerespectarea de către angajatori a obligației de a completa toate elementele contractului individual de muncă cu timp parțial În domeniul securității și sănătății în muncă au fost efectuate 4 controale la 4 angajatori. Au fost dispuse un număr de 2 măsuri cu termene precise de remediere și au fost aplicate sancțiuni contravenționale sub formă de avertisment. Neconformități constatate: - angajatorul nu face dovada cerințelor minime aplicabile instalaților si echipamente de muncă electrice, pentru asigurarea protecției împotriva pericolelor generate de energia electrică - angajatorul nu transmite către inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia își desfășoară activitatea, lista cu substanțele chimice periculoase pe care le deține și utilizează Inspector Șef Farkas Istvan Levente

Comunicat de presă - Asociația 'Justiție pentru minori' Iași
Comunicate 11.09. 00:00

Comunicat de presă - Asociația 'Justiție pentru minori' Iași

Când copilul ajunge în fața justiției, sistemul trebuie să se schimbe, nu copilul * Asociația 'Justiție pentru Minori' Iași aduce la Cluj-Napoca una dintre cele mai importante dezbateri dedicate protecției juridice a copilului; Profesioniști din România și Italia caută soluții pentru o justiție cu adevărat centrată pe copil. Un copil care ajunge în fața justiției nu este un 'dosar', nu este o simplă parte într-o procedură și nu poate fi tratat asemenea unui adult. Este, de cele mai multe ori, o persoană vulnerabilă, aflată într-o situație pe care nu a ales-o și pe care nu o poate depăși singură. Tocmai de aceea, atunci când copilul intră în contact cu sistemul judiciar, sistemul trebuie să fie cel care se adaptează nevoilor sale. Aceasta este una dintre ideile fundamentale de la care pornește dezbaterea 'Copilul în fața noilor realități juridice: evoluții legislative și provocări pentru justiție', organizată de Asociația 'Justiție pentru Minori' Iași, în data de 18 septembrie 2026, între orele 10:00 și 14:00, la sediul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților - Centrul Teritorial Cluj. Conferința va fi realizată în cooperare cu Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților - Centrul Teritorial Cluj-Napoca, cu sprijinul instituției gazdă contribuind la crearea unui cadru profesional și academic adecvat pentru o dezbatere de interes major privind evoluția justiției pentru minori. Parteneriatul reflectă preocuparea comună pentru consolidarea formării profesionale și pentru identificarea unor soluții juridice și instituționale mai eficiente în protejarea drepturilor copilului. Evenimentul propune o discuție necesară despre o problemă care depășește granițele profesiilor juridice: cât de bine reușește sistemul nostru să protejeze copilul atunci când acesta ajunge în fața unei instituții, a unui avocat, a unui judecător sau în mijlocul unei proceduri judiciare? Răspunsul presupune mai mult decât existența unor norme de protecție. Presupune proceduri adaptate copilului, profesioniști pregătiți să îi înțeleagă vulnerabilitatea, mecanisme reale de reprezentare și, mai ales, capacitatea instituțiilor de a asculta copilul fără a-l transforma într-o victimă a propriului sistem de justiție. Interesul superior al minorului trebuie să fie mai mult decât un principiu invocat în acte oficiale. El trebuie să fie criteriul care conduce efectiv fiecare decizie care privește un copil. Conferința va reuni profesioniști interesați de protecția drepturilor copilului și va aborda patru teme esențiale: abordarea pluridisciplinară a justiției pentru minori; oportunitatea introducerii instituției avocatului curator al minorului în procedura civilă din România; prevenirea revictimizării copilului în procedurile judiciare; evoluțiile normative și provocările practice din domeniul dreptului școlar. Un moment deosebit al dezbaterii îl va constitui participarea avocatului Loredana Capocelli, invitat special al evenimentului, avocat pledant la Corte Suprema di Cassazione din Italia, membru în Consiliul Baroului din Napoli și avocat curator pentru minori. Experiența sa profesională oferă conferinței o importantă dimensiune europeană. Avocata Loredana Capocelli este înscrisă pe lista curatorilor și tutorilor speciali ai minorilor la Tribunalul pentru Minori din Napoli și Napoli Nord și este, de asemenea, formator pentru curatori și tutori speciali ai minorilor. Prezența sa la Cluj va permite un schimb de experiență direct asupra mecanismelor prin care sistemul italian asigură reprezentarea și protejarea minorilor, într-un moment în care și în România se discută tot mai intens despre necesitatea unor instrumente juridice prin care vocea copilului să fie realmente auzită și interesele sale să fie reprezentate independent. Instituția avocatului curator al minorului se află, de altfel, în centrul unei dezbateri de mare actualitate pentru dreptul românesc. Atunci când interesele copilului nu coincid cu cele ale părinților sau ale altor reprezentanți legali, apare o întrebare fundamentală: cine apără, în mod real și independent, interesul copilului? Pentru Asociația 'Justiție pentru Minori', această întrebare nu poate fi amânată. 'Copilul trebuie să aibă o voce reală în procedurile care îl privesc. Nu este suficient să spunem că interesul superior al copilului este prioritar. Trebuie să construim mecanisme prin care acest interes să fie identificat, reprezentat și apărat efectiv. Iar atunci când este necesar, copilul trebuie să aibă lângă el un profesionist care să îi apere propriile interese, inclusiv atunci când acestea intră în contradicție cu interesele adulților', afirmă av. Geta Lupu, președintele Asociației 'Justiție pentru Minori' Iași. La fel de importantă este problema revictimizării copilului în procedurile judiciare. Un minor care a fost victimă a abuzului, violenței sau unei alte forme de traumă nu trebuie obligat să retrăiască experiența respectivă de fiecare dată când sistemul are nevoie de informații suplimentare. Fiecare audiere repetată, fiecare expunere inutilă și fiecare procedură neadaptată vârstei sale pot adăuga o nouă traumă peste cea inițială. Justiția nu trebuie să devină o a doua traumă pentru copil. Aceasta este una dintre provocările majore pe care profesioniștii participanți la conferință sunt invitați să le analizeze și să le transforme în soluții concrete. De asemenea, dezbaterea va aborda dreptul școlar, un domeniu în care copilul se află permanent la intersecția dintre drepturile sale, responsabilitatea familiei și obligațiile instituțiilor de învățământ. Violența în mediul școlar, conflictele dintre elevi, măsurile disciplinare, discriminarea, responsabilitatea școlii și protejarea elevilor vulnerabili sunt realități care reclamă atât claritate legislativă, cât și o mai bună pregătire a profesioniștilor. Prin această conferință, Asociația 'Justiție pentru Minori' Iași își asumă un demers care nu se limitează la analiza legislației existente, ci urmărește identificarea unor soluții capabile să producă schimbări reale în modul în care copilul este protejat în relația sa cu justiția și instituțiile statului. Pentru că o justiție care nu știe să asculte copilul riscă să fie o justiție care decide despre copil fără să îl înțeleagă. Iar miza acestei dezbateri este tocmai aceasta: să construim un sistem în care copilul să nu fie obligat să se adapteze unei justiții gândite pentru adulți, ci în care justiția să fie capabilă să se adapteze copilului. Asociația 'Justiție pentru Minori' Iași consideră că protejarea copilului nu este responsabilitatea unei singure profesii sau a unei singure instituții. Este o responsabilitate comună a avocatului, judecătorului, procurorului, psihologului, profesorului, asistentului social și a tuturor celor care, într-un moment sau altul, pot avea puterea de a influența destinul unui copil. La Cluj, pe 18 septembrie, profesioniști din România și Italia vor încerca să răspundă unei întrebări esențiale: cum facem ca, atunci când un copil intră în contact cu justiția, aceasta să devină parte a soluției și niciodată parte a problemei? Asociația 'Justiție pentru minori' Iași

Comunicat de presă - Asociația Moldova Vrea Infrastructură
Comunicate 11.09. 00:00

Comunicat de presă - Asociația Moldova Vrea Infrastructură

MVI SOLICITÃ COMISIEI EUROPENE EVALUAREA PROGRAMÃRII INVESTIȚIILOR FEROVIARE PE FLANCUL ESTIC AL ROMÂNIEI Lipsa unui calendar finanțat pentru principalele sectoare TEN-T din est poate pune în pericol îndeplinirea obiectivelor europene și reziliența conexiunilor cu Republica Moldova și Ucraina Asociația Moldova Vrea Infrastructură - MVI a transmis Comisiei Europene o informare tehnică și o solicitare de clarificare privind Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare 2026-2030, aprobată de Guvernul României prin HG nr. 635/2026. Demersul a fost adresat Direcției Generale Mobilitate și Transport - DG MOVE și coordonatorului european al Coridorului Marea Baltică-Marea Neagră-Marea Egee, cu informarea DG REGIO și a Reprezentanței Comisiei Europene în România. MVI solicită Comisiei să evalueze dacă Strategia și documentele naționale de finanțare și implementare care urmează să fie elaborate pot asigura modernizarea sectoarelor feroviare din estul României care aparțin rețelei transeuropene de transport sau îndeplinesc o funcție importantă pentru conectivitatea transfrontalieră, coeziunea teritorială și mobilitatea cu utilizare duală. Demersul privește în special sectoarele: * Ploiești-Bacău-Suceava-Vicșani; * Pașcani-Iași-Ungheni; * Suceava-Apahida; * conexiunile feroviare complementare ale Moldovei, relevante pentru accesibilitatea și redundanța rețelei. Aceste axe asigură legăturile feroviare ale României cu Republica Moldova și Ucraina și se intersectează cu obiectivele Coridorului european de transport Marea Baltică-Marea Neagră-Marea Egee. Un cadru de implementare încă incomplet Analiza MVI nu susține că Strategia este lipsită de investiții în estul României. Documentul aprobat cuprinde proiecte și intervenții punctuale importante, între care lucrări pe relația Roman-Iași-Frontieră, electrificarea Iași-Frontieră-Ungheni, intervenții la poduri, podețe, tuneluri și treceri la nivel, proiecte de semnalizare și Trenul Metropolitan Iași. Problema identificată este absența unui traseu complet, finanțat, etapizat și verificabil pentru modernizarea integrală a principalelor sectoare TEN-T din regiune. Răspunsul transmis MVI de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii arată că modernizarea infrastructurii TEN-T Ploiești-Vicșani și Pașcani-Ungheni va fi realizată în funcție de identificarea surselor de finanțare și în etape corelate cu disponibilitatea acestora. În același timp, punctul 60 al Strategiei precizează că planul efectiv de finanțare pentru următorii cinci ani urmează să fie stabilit și aprobat ulterior. În continuare vor fi elaborate contractul de activitate și performanță al administratorului infrastructurii și planul de afaceri, inclusiv planul fezabil de investiții. În aceste condiții, MVI solicită Comisiei să analizeze dacă Strategia și instrumentele ulterioare, evaluate împreună, pot oferi un parcurs credibil pentru respectarea cerințelor și termenelor aplicabile fiecărui sector TEN-T. Doar 0,75% din necesarul estimat pentru obiectivul B.1 vizează explicit flancul estic Pentru cele opt proiecte incluse în programarea financiară aferentă obiectivului B.1, Strategia indică un necesar estimat total de aproximativ 28,85 miliarde de lei. Din acest total, aproximativ 215,8 milioane de lei reprezintă necesarul estimat aferent proiectului de îmbunătățire a trecerii feroviare de frontieră Vicșani-Vadul Siret. Suma reprezintă aproximativ 0,75% din necesarul estimat pentru grupul celor opt proiecte. Acest procent nu reprezintă întreaga finanțare feroviară destinată Moldovei și nu poate fi interpretat ca o alocare bugetară definitivă. Valorile din Strategie au naturi și stadii diferite și includ estimări ale necesarului de finanțare, valori eligibile și valori totale ale unor proiecte. Indicatorul evidențiază însă concentrarea programării aferente obiectivului B.1 și trebuie analizat împreună cu lipsa unui calendar financiar pentru modernizarea integrală a axelor Ploiești-Vicșani și Pașcani-Ungheni. Solicitările adresate Comisiei Europene MVI solicită Comisiei Europene: 1. să confirme, pentru fiecare sector analizat, încadrarea în rețeaua TEN-T, apartenența la Coridorul european de transport, funcțiile pentru traficul de călători și de marfă, cerințele tehnice și termenele aplicabile; 2. să analizeze dacă Strategia și documentele naționale ulterioare de finanțare și implementare pot asigura un parcurs credibil, finanțat și monitorizabil pentru realizarea obiectivelor TEN-T; 3. să solicite autorităților române clarificări privind sursele de finanțare, etapele de proiectare și achiziție, obiectivele anuale și termenele pentru sectoarele Ploiești-Vicșani, Pașcani-Iași-Ungheni și Suceava-Apahida; 4. să ia în considerare nevoile verificate ale sectoarelor feroviare estice în elaborarea planului de lucru al Coridorului Marea Baltică-Marea Neagră-Marea Egee și, unde este relevant, în programele europene privind infrastructura, coeziunea, conectivitatea transfrontalieră și mobilitatea militară; 5. să indice serviciul Comisiei care va analiza informarea și dacă sunt necesare documente sau clarificări suplimentare din partea MVI. Neconcordanță între răspunsul Ministerului și Strategia aprobată Memorandumul semnalează și o neconcordanță între răspunsul oficial transmis MVI de Ministerul Transporturilor și forma aprobată a Anexei 5.3. Ministerul a comunicat că nu a emis și nu putea emite un 'acord de principiu' pentru desființarea unor linii înainte de parcurgerea procedurilor prevăzute de legislația română și că formularea din etapa consultării fusese înlocuită. Cu toate acestea, Anexa 5.3 aprobată păstrează afirmația potrivit căreia Ministerul ar fi transmis un asemenea acord pentru toate cele 45 de secții propuse pentru închidere. Lista include secțiile Crasna-Huși și Dolhasca-Fălticeni, pentru care MVI solicitase conservarea și reevaluarea. MVI cere reconcilierea documentelor oficiale și confirmarea faptului că orice procedură de închidere va fi precedată de studiile, consultările și aprobările prevăzute de lege. 'Nu solicităm Comisiei Europene o distribuire regională administrativă a fondurilor și nu afirmăm anticipat că a fost demonstrată o încălcare a Regulamentului TEN-T. Solicităm o verificare tehnică serioasă: dacă România are, pentru principalele conexiuni feroviare ale flancului estic, proiecte clar definite, surse de finanțare, etape și termene compatibile cu angajamentele europene. În lipsa acestora, poate fi afectată continuitatea coridorului către Republica Moldova și Ucraina, precum și capacitatea rețelei de a răspunde cerințelor civile și de mobilitate duală', a declarat Adrian Covăsnianu, președintele Asociației Moldova Vrea Infrastructură. Solicitare de evaluare, nu plângere formală Documentul transmis Comisiei este o informare de bună-credință din partea unei organizații a societății civile și o solicitare de clarificare tehnică. El nu este formulat ca o plângere oficială privind încălcarea dreptului Uniunii Europene și nu pretinde că existența unei încălcări a fost deja stabilită. MVI solicită verificarea faptelor, a clasificării fiecărui sector, a cerințelor tehnice, a termenelor și a parcursului de implementare, precum și utilizarea concluziilor în activitatea de monitorizare a coridorului european. Dosarul transmis Comisiei cuprinde: * memorandumul tehnic și solicitarea de evaluare formulate de MVI; * cele 11 propuneri transmise de MVI în etapa consultării publice; * răspunsul oficial al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii; * Hotărârea Guvernului nr. 635/2026; * Strategia aprobată în forma completă, împreună cu toate anexele. MVI va informa public asupra răspunsului Comisiei Europene și asupra eventualelor clarificări solicitate autorităților române. Asociația Moldova Vrea Infrastructură este o organizație civică independentă, apolitică și echidistantă, care promovează dezvoltarea infrastructurii și reducerea decalajelor de conectivitate ale regiunii Moldovei prin analize, propuneri și intervenții fundamentate pe documente și date publice.

Comunicat de presă - Inspectoratul Județean de Jandarmi Maramureș
Comunicate 11.09. 00:00

Comunicat de presă - Inspectoratul Județean de Jandarmi Maramureș

Jandarmii maramureșeni vor fi alături de comunitate și în acest sfârșit de săptămână la manifestările cultural-artistice și sportive care vor avea loc în județul nostru în această perioadă. Astfel, avem în atenție evenimentele cu public numeros din Baia Mare, Sighetu Marmației, Seini, Ungureni sau Strâmtura, dintre care amintim: meciul de fotbal dintre echipele Academica Recea și Unirea Dej în localitatea Recea, meciul de rugby dintre CSM Știința Baia Mare și RC Gura Humorului pe Arena Zimbrilor din Baia Mare, competiția sportivă de alergare 'Baia Mare Half Maraton', 'Campionatul Militar de Orientare în Alergare', manifestarea cultural-artistică 'În inima cetății' din Piața Cetății Baia Mare, manifestarea artistică 'Nostalgia' la Izvoare, manifestarea 'Kinder Fest' din Baia Mare, 'Foter Festival', evenimentul 'Sighet Run' în Sighetu Marmației, 'Zynir's Moto Festvm' la Seini, 'Festivalul Toamnei' de la Ungureni sau la 'Zilele Strâmtura și Întâlnirea cu fiii satului'. Jandarmeria Maramureș reamintește cetățenilor faptul că rolul forțelor de ordine este de preveni, a supraveghea, a interveni și a proteja. În situația în care este necesară intervenția jandarmilor, cetățenii sunt încurajați să solicite sprijin celei mai apropiate patrule de ordine publică sau să apeleze numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

Cele mai noi știri

Cele mai citite

Flux Agerpres