logologo

Agerpres – Agen\u021bia Na\u021bional\u0103 de Pres\u0103: \u0218tiri de actualitate cu informa\u021bii de \u00eencredere pentru o societate bine informat\u0103.

Bucure\u0219ti

Pia\u021ba Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicate

3060 articole

Comunicat de presă - Parohia Evanghelică C.A. Bistrița
Comunicate 08.09. 10:57

Comunicat de presă - Parohia Evanghelică C.A. Bistrița

Recital de orgă susținut de tânărul muzician Victor Vasinca Vineri, 11 septembrie 2026, ora 17:00 Biserica Evanghelică C. A. Bistrița Biserica Evanghelică C. A. Bistrița vă invită cu drag la un recital de orgă susținut de Victor Vasinca, elev în clasa a VII-a G la secția germană a Colegiului Național 'Liviu Rebreanu' din Bistrița. La aproape 14 ani, Victor Vasinca are deja un parcurs muzical remarcabil. A început să studieze pianul în anul 2019, sub îndrumarea profesoarei Helga Melinda Deac, după ce pasiunea sa pentru muzică s-a născut prin explorarea intuitivă a pianului de acasă. Cinci ani mai târziu a descoperit universul fascinant al orgii, instrument căruia îi dedică astăzi aceeași pasiune și perseverență. Victor este laureat al mai multor concursuri naționale și internaționale de pian și orgă. Printre cele mai importante distincții recente se numără Premiul I la Concursul de Interpretare a Muzicii Românești 'Sigismund Toduță' de la Bistrița, în 2026, precum și Premiul I la pian și Medalia de Aur la orgă, obținute în cadrul Festivalului Internațional de Arte de la București-Snagov, tot în 2026. În luna august a acestui an, tânărul muzician a organizat un turneu de recitaluri estivale la câteva dintre cele mai importante orgi istorice din Transilvania. De asemenea, a susținut audiții publice de orgă în cadrul programului 'Ascultă Orga' al Bisericii Evanghelice C. A. Bistrița. Programul recitalului de vineri cuprinde lucrări semnate de Marc-Antoine Charpentier, Johann Sebastian Bach, John Stanley și Georg Friedrich Handel, oferind publicului o incursiune în frumusețea și diversitatea repertoriului pentru orgă. Recitalul se va încheia cu una dintre cele mai cunoscute și spectaculoase lucrări ale repertoriului organistic: Toccata și Fuga în re minor, BWV 565, de Johann Sebastian Bach. Intrarea este, ca de fiecare dată, liberă. La ieșire, cei care doresc pot face o donație benevolă pentru susținerea activității muzicale. Vă așteptăm cu drag la acest recital special și vă invităm să descoperiți, prin interpretarea unui tânăr muzician, frumusețea și forța inegalabilă a orgii. Programul concertului: * Marc-Antoine Charpentier (1643-1704) - Preludiu la Te Deum * Johann Sebastian Bach (1685-1750) - Invențiunea nr. 8 în Fa major, BWV 779 * Johann Sebastian Bach - Invențiunea nr. 13 în La minor, BWV 784 * Johann Sebastian Bach - Preludiu în Do minor, BWV 999 * John Stanley (1712-1786) - Voluntary în Re minor, op. 5 nr. 8 * Johann Sebastian Bach - Badinerie în Re major, BWV 1067 * Johann Sebastian Bach - Jesu, Joy of Man's Desiring, BWV 147 * Johann Sebastian Bach - Preludiul nr. 1 în Do major, BWV 846 * Georg Friedrich Handel (1685-1759) - Passacaglia în Sol major, HWV 432 * Johann Sebastian Bach - Toccata și Fuga în Re minor, BWV 565 Cu stimă, Parohia Evanghelică C.A. Bistrița

Comunicat de presă - Institutul Cultural Român
Comunicate 08.09. 10:42

Comunicat de presă - Institutul Cultural Român

ICR Chișinău sprijină cea de-a XI-a ediție a Reuniunii Teatrelor Naționale Românești Institutul Cultural Român 'Mihai Eminescu' de la Chișinău sprijină cea de-a XI-a ediție a Festivalului European al Artelor Scenice 'Reuniunea Teatrelor Naționale Românești', unul dintre cele mai importante evenimente culturale din Republica Moldova. Ediția din acest an se desfășoară în perioada 9-21 septembrie 2026, fiind organizată de Teatrul Național 'Mihai Eminescu' din Chișinău, gazda tradițională a manifestării. Evenimentul se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și al Președintei Republicii Moldova. În cadrul ediției din acest an, Institutul Cultural Român 'Mihai Eminescu' de la Chișinău sprijină participarea Teatrului Național Radiofonic, sub coordonarea Magdei Duțu, precum și a Teatrului Dramatic 'Fani Tardini' din Galați, care va prezenta miercuri, 16 septembrie 2026, ora 19.00, spectacolul 'Regina nopții', în regia Letei Popescu. Spectacolul a primit patru nominalizări la Premiile UNITER 2025, inclusiv Cel mai bun spectacol și Cel mai bun text dramatic românesc montat în premieră absolută, iar actrița Oana Mogoș a fost distinsă cu premiul pentru Cea mai bună actriță în rol principal pentru interpretarea personajului Valeria. 'Regina nopții' este o comedie nostalgică, construită într-o atmosferă tonică, plină de umor și ironie, care poartă personajele și spectatorii într-o călătorie către universul copilăriei și al satului de odinioară. Regia Letei Popescu pune în valoare dinamica personajelor, relațiile dintre acestea și dimensiunea lor psihologică, într-un spectacol cu accente critice și un spațiu scenic minimalist, cu valențe simbolice. Un loc aparte în program îl ocupă secțiunea spectacolelor radiofonice, cu producții realizate de Teatrul Național Radiofonic Radio România și Radio Moldova, Compania Publică 'Teleradio-Moldova'. Selecția din acest an reunește spectacole inspirate din literatură, istorie și biografiile unor personalități marcante, între care Regina Maria a României, Alexandru Baltaga și Cardinalul Iuliu Hossu. Programul include și două premiere absolute: 'Când ești fericit, lovește primul', după Tatiana Țîbuleac, și 'Galina Răduleanu. Călătoria în adâncuri. Suferința vindecătoare' de Ion-Costin Manoliu. Desfășurată sub genericul 'Suntem ceea ce iubim', ediția a XI-a a Reuniunii Teatrelor Naționale Românești propune un program amplu, care reunește spectacole de înaltă ținută artistică, producții ale teatrelor din România, Republica Moldova și Ucraina, precum și conferințe, dezbateri și întâlniri cu personalități ale scenei teatrale românești. Organizatorii anunță participarea a 20 de teatre și artiști din 15 orașe. Deschiderea festivalului va avea loc miercuri, 9 septembrie 2026, cu spectacolul 'Richard al III-lea' de William Shakespeare, în regia lui Petru Hadârcă, producție a Teatrului Național 'Mihai Eminescu' din Chișinău. Alegerea acestei capodopere shakespeariene pentru deschiderea ediției reafirmă vocația Reuniunii de a pune în dialog marile texte ale dramaturgiei universale cu sensibilitatea și expresivitatea teatrului românesc contemporan. Din România vor participa Teatrul Național 'I.L. Caragiale' din București, Teatrul Național Radiofonic din București, Teatrul de Stat din Constanța, Teatrul Dramatic 'Fani Tardini' din Galați, Teatrul Național 'Vasile Alecsandri' din Iași, Teatrul Național 'Mihai Eminescu' din Timișoara, Teatrul Național din Târgu Mureș, Teatrul Municipal 'Matei Vișniec' din Suceava, Teatrul Național 'Radu Stanca' din Sibiu, Teatrul Național 'Lucian Blaga' din Cluj-Napoca și Teatrul Național 'Marin Sorescu' din Craiova. Republica Moldova va fi reprezentată de Teatrul Național 'Mihai Eminescu', Teatrul Național 'Vasile Alecsandri' din Bălți, Teatrul 'Bogdan Petriceicu Hasdeu' din Cahul, Teatrul Republican 'Luceafărul' din Chișinău, Teatrul de Stat 'A.P. Cehov' din Chișinău, Teatrul Național 'Eugene Ionesco' din Chișinău, Teatrul 'Fără Nume' din Chișinău și Teatrul 'Alexei Mateevici'. Din Ucraina va participa Teatrul Național Academic Dramatic 'Ivan Franko' din Kiev. Prin diversitatea spectacolelor, a formelor teatrale și a perspectivelor artistice reunite, Festivalul European al Artelor Scenice 'Reuniunea Teatrelor Naționale Românești' își reconfirmă rolul de platformă culturală dedicată dialogului dintre artiști, instituții și public de pe ambele maluri ale Prutului și, totodată, deschiderii către spațiul cultural european. Pe lângă spectacole, programul ediției a XI-a va include conferințe, dezbateri și întâlniri cu personalități ale teatrului românesc, oferind publicului și profesioniștilor un spațiu de dialog și reflecție asupra teatrului contemporan, a societății și a valorilor care ne apropie. Programul complet și alte detalii: www.reuniune.md Biroul de Presă al ICR

Comunicat de presă - Poliția de Frontieră
Comunicate 08.09. 10:41

Comunicat de presă - Poliția de Frontieră

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore În data de 07.09.2026, polițiștii de frontieră de la frontiera externă a țării noastre (Serbia, R. Moldova și Ucraina, dar și cursele maritime și aeriene care sosesc din afara spațiului Schengen) au efectuat formalitățile pentru trecerea frontierei (atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire) pentru aproximativ 81.500 de persoane, cetățeni români și străini și peste 14.300 de mijloace de transport care au tranzitat frontiera. Dintre aceștia, pe sensul de intrare în România, au fost efectuate formalitățile de intrare în țară pentru 40.779 persoane și 7.542 mijloace de transport. În ceea ce privește cetățenii ucraineni, pentru aceștia lucrătorii noștri efectuează formalitățile de control la trecerea frontierei, în conformitate cu reglementările naționale și comunitare în domeniu, începând cu data de 10.02.2022, până la 07.09.2026, la nivel național, intrând în România 15.866.683 cetățeni ucraineni. De asemenea, venim în sprijinul cetățenilor care vor să călătorească în afara țării cu informații privind timpul de așteptare în punctele de trecere de la frontiera externă, deschise traficului internațional, informații care se regăsesc pe aplicația Trafic on-line ce poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/. Începând cu 1 ianuarie 2025, a controlului de frontieră la granițele interne ale României cu Ungaria și Bulgaria, deplasarea în Spațiul Schengen se realizează fără oprirea la cabinele Poliției de Frontieră, cu menținerea posibilității efectuării unor controale aleatorii și nesistematice de către polițiștii de frontieră și lucrători ai structurilor de ordine și siguranță publică, în zona de competență de până la 30 km de la frontieră, pentru verificări și prevenirea faptelor ilegale. Pentru realizarea acestor verificări, lucrătorii noștri dispun de terminale mobile conectate la bazele de date relevante ale autorităților române, dar și la cele din Spațiul Schengen, efectuând, în ultimele 24 de ore, peste 13.300 de verificări în aplicația eDAC. În situațiile în care au fost abateri de la normele legale, în ultimele 24 de ore, în zonele de competență - punctele de trecere, dar și la 'frontiera verde' - polițiștii de frontieră au constatat 79 de fapte ilegale (42 infracțiuni și 37 contravenții) prin care a fost încălcată legislația română. În urma constatării faptelor ilegale de către polițiștii de frontieră, au fost aplicate amenzi în valoare de 24.346 lei și au fost ridicate în vederea confiscării, bunuri în valoare de aproximativ 846.200 lei, care au fost oprite de la comercializare, cu scopul de a proteja consumatorii. De asemenea, nu s-a permis intrarea în țară a 33 cetățeni străini, care nu îndeplineau condițiile prevăzute de lege și de asemenea nu s-a permis ieșirea a 9 cetățeni români din diferite motive legale. Poliția de Frontieră Română întreprinde zilnic, împreună cu celelalte instituții abilitate, măsuri ferme în toate zonele de competență, în vederea depistării și sancționării persoanelor care nu respectă legea. Suntem permanent la datorie pentru a facilita tranzitarea frontierei pentru participanții la trafic și pentru a oferi sprijin cetățenilor în orice situație.

Comunicat de presă - Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF)
Comunicate 08.09. 10:30

Comunicat de presă - Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF)

AeRO și paradoxul creșterii 28,3% femei în conducere. Doar 13,2% acolo unde companiile devin mari La prima vedere, AeRO pare să stea mai bine decât Piața Reglementată în ceea ce privește prezența femeilor în conducerea companiilor. Din cele 702 poziții analizate, 199 sunt ocupate de femei, ceea ce înseamnă 28,3%. Numai că procentul agregat de 28,3% ascunde o diferență importantă. Atunci când companiile sunt privite în funcție de dimensiune, ponderea femeilor scade de la 36,5% în grupa celor mai mici emitenți la 20,8% în grupa celor mai mari și ajunge la numai 13,2% în primele zece companii după numărul de salariați. Este unul dintre cele mai clare rezultate ale noii etape a cercetării 'Legea care nu se aplică', realizată de dr. ec. Cristina Chiriac, președinta Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF). După cercetarea a 85 de societăți de pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București, cercetarea mută acum lupa asupra celor 245 de emitenți AeRO și permite compararea celor două piețe folosind aceeași dată de referință: 31 decembrie 2025. De ce 28,3% nu spune întreaga poveste Explicația începe chiar cu felul în care sunt formate organele de conducere. Componența acestora a putut fi reconstituită pentru 229 dintre cei 245 de emitenți AeRO analizați, iar 155 au organe de conducere formate din exact trei membri. Într-o asemenea structură, prezența unei singure femei produce automat o reprezentare de 33,3%. De aceea, ponderea agregată de 28,3% trebuie citită împreună cu dimensiunea companiilor și cu structura organelor lor de conducere Comparația cu Piața Reglementată întărește această concluzie. Pe piața principală, femeile ocupă 21,4% dintre pozițiile analizate. Dar atunci când sunt comparate populații echivalente din perspectiva dimensiunii, raportul se inversează: reprezentarea femeilor este de 16,4% în cazul emitenților AeRO aflați peste pragul IMM utilizat în cercetare, față de 20,3% în societățile de pe Piața Reglementată supuse legii. Cu alte cuvinte, procentul mai bun al AeRO la nivelul întregii piețe nu se păstrează atunci când comparația este făcută între companii de dimensiuni comparabile. O lege, două filtre Rezultatele deschid însă o discuție care depășește reprezentarea femeilor și ajunge la Legea nr. 11/2025. Legea, intrată în vigoare la 15 martie 2025, transpune Directiva (UE) 2022/2381 privind consolidarea echilibrului de gen în rândul administratorilor societăților cotate la bursă. Ea se aplică societăților tranzacționate pe o piață reglementată și exclude expres microîntreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii. AeRO este un segment al sistemului multilateral de tranzacționare administrat de Bursa de Valori București și nu este piață reglementată. Prin urmare, companiile listate aici se află în afara prevederilor respective, indiferent de dimensiunea lor. Dar piața pe care este listată compania reprezintă numai primul filtru. Al doilea este dimensiunea. Dacă domeniul Legii nr. 11/2025 ar fi extins la AeRO, menținându-se actuala exceptare pentru IMM-uri și aplicând criteriile de dimensiune utilizate în cercetare, 18 dintre cei 245 de emitenți analizați ar depăși pragul de exceptare Celelalte 227 de societăți ar rămâne în afara obligației prin efectul exceptării IMM. Așadar, simpla extindere a legii la AeRO nu ar schimba fundamental aria sa de acoperire. '28,3% arată bine la prima vedere. Dar când privim structura din spatele acestui procent, imaginea se schimbă. Pe AeRO, 155 dintre cele 229 de organe de conducere analizate au trei membri, iar într-o asemenea structură o singură femeie înseamnă o treime. Când privim însă companiile după dimensiune, imaginea se schimbă. Concluzia cercetării nu este că legea trebuie pur și simplu extinsă la AeRO. Datele ne obligă să privim mai atent mecanismul. Dacă vrem să știm ce companii ajunge legea să acopere în realitate, trebuie să analizăm împreună piața pe care sunt tranzacționate și criteriile prin care sunt exceptate IMM-urile. Metoda, bazele de calcul și sursele utilizate sunt documentate, astfel încât rezultatele cercetării să poată fi verificate și replicate pe baza acelorași criterii', declară dr. ec. Cristina Chiriac, președinta CONAF și autoarea studiului 'Marea Privatizare' (2016). Între timp, regulile pieței se schimbă Cercetarea apare într-un moment în care această discuție poate produce mai mult decât o constatare. Prin Decizia nr. 886 din 26 august 2026, Autoritatea de Supraveghere Financiară a aprobat noul Cod al Sistemului Multilateral de Tranzacționare al Bursei de Valori București. Noul cadru împarte sistemul în trei componente - Piața de Creștere pentru IMM, Piața de Bază - AeRO Market și SMT Internațional - și introduce un model de evaluare prin scoring pentru încadrarea emitenților pe Piața de Creștere. Guvernanța corporativă și transparența se află printre criteriile în jurul cărora este construit noul mecanism. Iar aici datele cercetării întâlnesc o decizie care încă poate fi modelată. 'Bursa de Valori București pregătește lansarea unei Piețe de Creștere pentru întreprinderile mici și mijlocii, categorie exceptată de la prevederile Legii nr. 11/2025 privind echilibrul de gen. Noul Cod al SMT prevede un model de scoring pentru încadrarea emitenților, care include criterii privind guvernanța corporativă, transparența și maturitatea organizațională. În acest context, există o întrebare legitimă: componența și transparența organelor de conducere sunt măsurate distinct în cadrul acestui model? Nu este o întrebare pentru peste câțiva ani. Este una care trebuie să primească un răspuns acum, cât timp regulile se scriu', afirmă Cristina Chiriac. Când informația nu este cerută, transparența devine întâmplătoare La 16 dintre cei 245 de emitenți AeRO analizați, cercetarea nu a putut reconstitui componența organului de conducere. Diferența față de Piața Reglementată este importantă. Pe Piața Reglementată, informația există, dar nu este întotdeauna disponibilă într-o formă uniformă și ușor de identificat. Pe AeRO, obligația specifică de raportare a componenței organelor de conducere defalcate pe gen și pe caracter executiv sau neexecutiv nu există. Cercetarea propune o soluție care nu presupune adoptarea unei noi legi: includerea componenței și transparenței organului de conducere în modelul de scoring al viitoarei Piețe de Creștere și publicarea informațiilor într-un format standardizat și prelucrabil - nume, funcție, caracter executiv sau neexecutiv și perioada mandatului - atât în limba română, cât și în limba engleză. Încă o cifră care cere o explicație: 60 versus 29 Cercetarea readuce în discuție și modul în care sunt stabilite companiile care depășesc criteriile de exceptare pentru IMM. Articolul 109 lit. h) din Legea nr. 24/2017 definește întreprinderea mică și mijlocie prin numărul de angajați, cifra de afaceri și totalul bilanțului, fără a preciza expres dacă, pentru aplicarea acestor criterii, sunt agregate și datele întreprinderilor partenere și legate potrivit regulilor Recomandării 2003/361/CE. Diferența nu este una teoretică. Prin aplicarea regulilor de agregare prevăzute de recomandarea europeană, cercetarea a identificat 60 dintre cele 85 de societăți analizate pe Piața Reglementată care ar depăși criteriile de exceptare pentru IMM. În primul ciclu de raportare, ASF a comunicat în august 2026 că, dintre 82 de societăți analizate în funcție de criteriile de eligibilitate, 29 au intrat efectiv sub incidența prevederilor privind echilibrul de gen. Cele două cifre nu provin din populații identice și nici dintr-o metodologie declarată ca fiind identică. Tocmai diferența dintre ele arată necesitatea unei clarificări explicite și uniforme privind modul în care sunt evaluate criteriile de dimensiune și tratamentul întreprinderilor partenere și legate. 245 de companii privite una câte una Cercetarea a analizat 245 de emitenți AeRO, iar componența organelor de conducere a putut fi reconstituită pentru 229 dintre aceștia. În total, au fost analizate 702 poziții în organele de conducere, dintre care 199 sunt ocupate de femei, reprezentând 28,3%. Dintre cele 229 de organe analizate, 155 au exact trei membri, iar 186 - respectiv 81,2% - au cel mult o femeie. Șapte dintre cele 245 de societăți au o femeie care deține pachetul de control. Companiile analizate însumează 16.532 de salariați și o cifră de afaceri cumulată de 7,78 miliarde de lei pentru exercițiul financiar 2025. Comparațiile dintre AeRO și Piața Reglementată au fost realizate numai între populații echivalente și pe baze de calcul declarate. Despre cercetare 'Legea care nu se aplică' este o cercetare privind reprezentarea femeilor în proprietatea și conducerea companiilor listate la Bursa de Valori București. Prima parte a cercetării a analizat cele 85 de societăți de pe Piața Reglementată și mecanismele de aplicare, raportare și monitorizare aflate în responsabilitatea emitenților, BVB și Autorității de Supraveghere Financiară. A doua parte a cercetării extinde analiza asupra celor 245 de societăți de pe Piața AeRO. Cercetarea continuă direcția începută de Dr. ec. Cristina Chiriac prin studiul 'Marea Privatizare' (2016), în care au fost analizate, una câte una, 7.726 de societăți privatizate. Datele de firmă au ca dată de referință 31 decembrie 2025, iar informațiile financiare sunt aferente exercițiului 2025. Cercetarea are caracter descriptiv și observațional și nu interpretează diferențele identificate drept efecte cauzale.

Comunicat de presă - Festivalul Ars SACRA
Comunicate 08.09. 10:28

Comunicat de presă - Festivalul Ars SACRA

A patra ediție Ars SACRA la Sibiu În perioada 12-20 septembrie 2026 Sibiul va găzdui pentru a treia oară Festivalul Ars SACRA, eveniment cultural dedicat artei sacre, organizat în paralel cu Zilele Patrimoniului Cultural. Lansat în 2007 la Budapesta, festivalul a devenit un eveniment de anvergură internațională, promovând valorile autentice - frumosul, binele și adevărul - prin artă și spiritualitate. Sub mottoul 'Vă dau un viitor și o nădejde' - Ieremia 29.11, ediția din acest an își propune să readucă în atenție rădăcinile iudeo-creștine ale culturii europene și dimensiunea sacră a artei, indiferent de formă sau gen. Festivalul reunește șase comunități religioase istorice, muzee naționale, autorități locale și instituții din România și Ungaria într-o colaborare unică, care oferă publicului un program cultural divers și în spații deosebite: concerte, expoziții, tururi ghidate în oraș, în muzee și în tipografii, vizite tematice în lăcașuri de cult, Zilele Bisericilor Deschise, toate cu acces gratuit. Programul cuprinde spectacole susținute de artiști renumiți din țară și din străinătate, printre care Corul VOX Medicalis din București, Traditional Jewish Music, pianistul Viniciu Moroianu, organistul PalÃșr Janos din Budapesta și alții. Printre evenimentele principale ale festivalului se numără Ziua Bisericilor Deschise, care va avea loc sâmbătă, 12 septembrie când toate lăcașurile de cult participante în program vor putea fi vizitate gratuit între orele 10:00-13:00 și 15:00-19:00. În aceeași zi vor avea loc tururi religioase ghidate într-un format special. La fiecare lăcaș de cult preoții sau istoricii respectivei comunități vor fi gazdele care vor prezenta biserica, comunitatea și specificul locului. Participarea la tururile religioase este gratuită, dar necesită înscriere prealabilă, care se poate face prin completarea formularului disponibil pe Formular Turul Religios în format SPECIAL. Cele două mari muzee din Sibiu sunt partenere Ars SACRA și î-și prezintă patrimoniul sacru prin două tururi ghidate de profesioniștii muzeelor: Joi, 17 septembrie 2026, la ora: 12,00, Dr. Mirela Crețu, director managementul colecțiilor vă așteaptă la intrarea principală în Muzeul în Aer Liber ASTRA din Dumbrava Sibiului pentru a vă prezenta Monumentele sacre revitalizate ale Muzeului Astra. Tot joi, 17 septembrie 2026, la ora 17:00, Dr. Raluca Teodorescu, managerul instituției va ghida turul organizat în Palatul Muzeului Național Brukenthal, intitulat Taina și Lumina: Artefacte Sacre din Colecția Muzeului Brukenthal. La ambele tururi participarea și intrarea în muzee este gratuită, în limita a maxim 30 persoane și este condiționată de o înregistrare simplă prin câte un Formular Google: Formular Muzeul ASTRA Formular Muzeul Brukenthal Festivalul Ars SACRA propune și o serie de expoziții, printre care 'Casete pictate' de Boros Erzsebet, care va fi vernisată sâmbătă, 12 septembrie 2026, în sala de expoziții CIT a Primăriei Municipiului Sibiu, la orele 14 marcând și deschiderea oficială a festivalului. O altă expoziție, din ce în ce mai atractivă și de succes reunește artiștii locali, care sub titlul 'Sacralitatea în arta modernă' prezintă publicului larg cele mai actuale lucrări în Galeria Bisericii Reformate, pentru al treilea an consecutiv. Vernisajul va avea loc marți, 15 septembrie 2026 de la orele 18. Alte expoziții tematice vor putea fi vizitate în bisericile confesiunilor partenere. Programul detaliat este disponibil pe site-ul oficial al festivalului și pe pagina de Facebook. La toate evenimentele festivalului Ars SACRA intrarea este gratuită. Festivalul este organizat în parteneriat de următoarele confesiuni istorice: ortodoxă, evanghelică, romano-catolică, reformată, comunitatea evreiască, greco-catolică și este implementat la Sibiu de Asociația HID. Festivalul Ars SACRA este recunoscut oficial cu eticheta EFFE Label. Proiectul este cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturală. Cu sprijinul Fundației Bethlen Gabor din Ungaria.

Comunicat de presă - InfoCons - Organizație Europeană pentru Protecția Consumatorilor
Comunicate 08.09. 10:17

Comunicat de presă - InfoCons - Organizație Europeană pentru Protecția Consumatorilor

20 de ani de siguranță a produselor la nivel European - Unica Soluție Globală InfoCons pentru Protecția Consumatorilor prin acces la Alertele privind produsele cu risc În perioada 7-10 septembrie 2026, Bruxelles găzduiește International Product Safety Week 2026, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate siguranței produselor și protecției consumatorilor. Ediția din acest an marchează 20 de ani de siguranță a produselor și de cooperare internațională în acest domeniu, reunind autorități de supraveghere a pieței, organizații pentru protecția consumatorilor, instituții internaționale, experți, reprezentanți ai mediului academic și ai mediului de afaceri. În acest context aniversar, InfoCons aduce în atenția celor peste 400 de milioane de consumatori din Uniunea Europeană, dar și a consumatorilor din afara spațiului comunitar, Unica Soluție InfoCons pentru accesarea, în 33 de limbi, a alertelor privind produsele cu risc. Prin intermediul acestei soluții, consumatorii pot verifica dacă produsele pe care intenționează să le achiziționeze sau pe care le dețin deja fac ori au făcut obiectul unor alerte privind siguranța. Informațiile pot fi consultate direct în cadrul Aplicației Europene de Protecția Consumatorilor InfoCons, într-un format accesibil, rapid și transparent. InfoCons reprezintă consumatorii la evenimentele din cadrul International Product Safety Week 2026 de la Bruxelles InfoCons reprezintă interesele consumatorilor în cadrul evenimentelor organizate la Bruxelles cu ocazia International Product Safety Week 2026, desfășurată în perioada 7-10 septembrie 2026, eveniment dedicat consolidării cooperării internaționale pentru creșterea siguranței produselor și protejarea consumatorilor, prin participarea domnului Sorin Mierlea, Președintele InfoCons. Participarea InfoCons contribuie la promovarea unei perspective centrate pe dreptul consumatorilor la siguranță, informare corectă și acces direct la instrumente prin care pot verifica produsele înainte de achiziție. Totodată, prezența InfoCons susține consolidarea dialogului dintre organizațiile pentru protecția consumatorilor, autoritățile de supraveghere a pieței, instituțiile internaționale și reprezentanții mediului de afaceri. O Soluție Internațională în 33 de limbi pentru verificarea produselor periculoase Prin intermediul Aplicației Europene de Protecția Consumatorilor InfoCons, consumatorii au acces, în 33 de limbi, la alertele referitoare la produsele alimentare și nealimentare identificate la nivelul Uniunii Europene și al Turciei. În secțiunea Alerte, utilizatorii pot consulta informații importante despre produsele care prezintă riscuri, printre care: - denumirea produsului; - țara în care a fost emisă sau raportată alerta; - nivelul de risc; - țara de origine a produsului; - data publicării sau intrării în vigoare a alertei; - imaginea produsului care face obiectul alertei. Informațiile referitoare la produsele nealimentare sunt actualizate zilnic, oferindu-le consumatorilor posibilitatea de a verifica un produs înainte de cumpărare, în timpul unei achiziții dintr-un magazin fizic, înaintea plasării unei comenzi online sau ulterior, pentru un produs pe care îl au deja în locuință. Funcția de căutare disponibilă în secțiunea dedicată alertelor permite identificarea rapidă a produselor și transformă telefonul mobil într-un instrument practic de informare și prevenție. Peste 400 de milioane de consumatori au acces la informații în propria limbă cu Soluția de Protecția Consumatorilor InfoCons Accesul la informație nu trebuie să fie limitat de limba vorbită de consumator. De aceea, InfoCons marchează cei 20 de ani de International Product Safety Week prin punerea la dispoziția consumatorilor a alertelor privind produsele periculoase în 33 de limbi. Această soluție poate fi utilizată atât de consumatorii din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, cât și de turiști, persoane aflate în tranzit sau consumatori din alte state care achiziționează produse comercializate pe piața europeană. Într-o piață fără frontiere, în care același produs poate fi vândut simultan în mai multe țări și prin numeroase platforme online, informarea trebuie să fie, la rândul său, accesibilă dincolo de frontiere și de barierele lingvistice. ATENȚIE! Verifică produsul înainte de achiziție! Produsele incluse în sistemele europene de alertă pot prezenta riscuri pentru sănătatea și siguranța consumatorilor. Acestea pot fi întâlnite atât în magazinele fizice, cât și pe platformele electronice de vânzare sau pe diferite site-uri de prezentare și comercializare. Riscurile identificate pot fi de natură chimică, electrică, mecanică, microbiologică sau pot include pericole precum incendiu, sufocare, strangulare, rănire ori afectarea mediului. Înainte de achiziționarea unui produs, consumatorii sunt încurajați să acceseze secțiunea Alerte din cadrul Aplicației Europene de Protecția Consumatorilor InfoCons și să verifice dacă produsul respectiv face sau a făcut obiectul unei alerte emise la nivel european. 20 de ani de cooperare internațională, un pas înainte pentru informarea fiecărui consumator Aniversarea a 20 de ani de International Product Safety Week reprezintă atât un moment de evaluare a progreselor realizate în domeniul siguranței produselor, cât și un punct de plecare pentru dezvoltarea unor instrumente adaptate noilor realități ale pieței. Prin accesul în 33 de limbi la alertele privind produsele periculoase, InfoCons aduce informația mai aproape de fiecare consumator și contribuie la transformarea acesteia într-un instrument concret de prevenție. La 20 de ani de cooperare internațională pentru siguranța produselor, InfoCons celebrează printr-o soluție destinată consumatorilor din Uniunea Europeană și nu numai: acces direct, rapid și transparent, în 33 de limbi, la informațiile despre produsele care pot prezenta riscuri. Un consumator informat este un consumator protejat! InfoCons - Organizație Europeană pentru Protecția Consumatorilor

Comunicat de presă - Asociația Help Autism
Comunicate 08.09. 10:00

Comunicat de presă - Asociația Help Autism

Help Autism și DGASPC Suceava lansează un proiect de 7,8 milioane de lei care va oferi servicii specializate pentru 132 de copii cu autism. Un nou Help Home se deschide la Fălticeni Proiectul 'Help Home Fălticeni și Help Autism Suceava - Centre de zi pentru copii și adolescenți cu autism' va contribui la creșterea accesului la servicii specializate și sustenabile pentru copiii cu TSA din județul Suceava. * Parteneriatul dintre Help Autism și DGASPC Suceava va oferi servicii de evaluare, intervenție și terapie psihologică, abilitare și reabilitare, dezvoltarea autonomiei și abilităților de viață independentă, socializare și sprijin pentru familii pentru 132 de copii cu TSA, dintre care 21 de etnie romă. * Proiectul va operaționaliza și menține două servicii specializate: Help Autism Suceava și Help Home Fălticeni, inclusiv după finalizarea perioadei de implementare. Asociația Help Autism, în calitate de lider de parteneriat, împreună cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava (DGASPC Suceava), anunță lansarea proiectului 'Help Home Fălticeni și Help Autism Suceava - Centre de zi pentru copii și adolescenți cu autism', cod SMIS 351177. O investiție de 7,8 milioane de lei în accesul la servicii specializate Proiectul are o valoare totală de 7.816.430,88 lei și este cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European Plus (FSE+), în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, Prioritatea P7 - Sprijin pentru persoanele cu dizabilități. Contribuția Uniunii Europene este de 6.643.966,25 lei, contribuția din bugetul național este de 1.143.217,90 lei, iar valoarea cofinanțării eligibile a beneficiarului este de 29.246,73 lei. 'Suntem de 10 ani alături de comunitatea din Suceava, iar acest proiect reprezintă pentru noi o continuare firească a muncii începute aici în 2016, odată cu deschiderea centrului Help Autism Suceava. Vedem în fiecare zi cât de mare este nevoia de servicii accesibile de evaluare, intervenție și terapie specializată pentru copiii cu autism și alte dizabilități, iar prin acest proiect avem ocazia să răspundem mai bine unei nevoi care continuă să crească. Ne bucură în mod deosebit faptul că, alături de dezvoltarea serviciilor pentru copii, putem deschide la Fălticeni și un Help Home, primul program de viață independentă pentru adolescenți și tineri cu autism din România, inițiat de Help Autism în 2021. Extinderea acestui model în regiunea Sucevei înseamnă pentru noi un pas important către construirea unor soluții care însoțesc persoana cu autism și familia sa pe termen lung, de la intervenție și terapie până la autonomie și participare în comunitate.', a declarat Daniela Bololoi, președinta Asociației Help Autism. Acces îmbunătățit la servicii specializate pentru 132 de copii cu TSA Implementat pe o perioadă de 41 de luni, între 1 august 2026 și 31 decembrie 2029, proiectul urmărește îmbunătățirea accesului egal și în timp util la servicii specializate, de calitate și sustenabile de îngrijire de zi și terapie psihologică pentru copiii și adolescenții cu tulburări din spectrul autist (TSA) din județul Suceava. Prin proiect vor fi furnizate servicii specializate pentru 132 de copii cu TSA, dintre care 21 de copii de etnie romă, reprezentând 15,9% dintre beneficiari, în vederea sprijinirii accesului echitabil la îngrijire și terapie de calitate. Un alt obiectiv important este îmbunătățirea situației pentru 70 de copii cu dizabilități, reprezentând 53% dintre participanți, astfel încât aceștia să prezinte o situație ameliorată la încetarea calității de participant. În cadrul proiectului vor fi operaționalizate și menținute două servicii specializate: serviciul specializat extins Help Autism Suceava și serviciul licențiat Help Home Fălticeni. Ambele servicii vor fi menținute pentru o perioadă de minimum 12 luni după finalizarea implementării proiectului. Servicii integrate, adaptate nevoilor copiilor și familiilor Asociația Help Autism și DGASPC Suceava vor furniza, în cadrul proiectului, un pachet de servicii specializate care include: * servicii de evaluare psihologică și evaluare a nevoilor copiilor cu TSA și dizabilități; * servicii de intervenție și terapie psihologică specializată; * servicii de abilitare și reabilitare pentru dezvoltarea și menținerea abilităților copiilor; * activități pentru dezvoltarea autonomiei personale și a abilităților de viață independentă; * activități de socializare și recreere; * servicii de consiliere și suport pentru părinți și familie; * servicii de sprijin și acompaniere pentru beneficiari; * monitorizarea progresului și adaptarea intervențiilor în funcție de nevoile individuale ale beneficiarilor; * servicii și activități destinate integrării și participării sociale a copiilor cu dizabilități; * activități de informare și orientare a beneficiarilor și familiilor către servicii specializate. Prin dezvoltarea celor două servicii, proiectul urmărește să creeze un cadru de intervenție accesibil și sustenabil pentru copiii și adolescenții cu autism din județul Suceava, precum și pentru familiile acestora. Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European Plus (FSE+) în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, Prioritatea P7 - Sprijin pentru persoanele cu dizabilități. Date de contact - Lider de proiect: Asociația Help Autism Sediul social: Municipiul București, sector 3, str. Diligenței nr.13, camera 1, sector 3, București, cod poștal 031555 Sediu administrativ: Calea Victoriei Nr.155, Bl. D1, Sc. Tronson 5, Etaj 5, Sector 1, București Tel: 0371.184.067 E-mail: contact@helpautism.ro Website: www.helpautism.ro Despre Asociația Help Autism Asociația Help Autism este astăzi cea mai mare organizație dedicată cauzei tulburării de spectru autist (TSA) din România. Misiunea sa a început în urmă cu 16 ani, în 2010, cu doar câțiva copii și a ajuns să susțină peste 3,600 de copii și adolescenți diagnosticați cu TSA în programe de terapie, în cadrul celor 8 centre specializate și la domiciliu. De la terapie specifică, la programe de integrare școlară și în câmpul muncii, de la sprijin pentru părinți, la campanii de conștientizare și advocacy, Help Autism caută să ofere constant un spectru de soluții pentru copiii cu autism și familiile lor. Help Autism sprijină instituțiile publice pentru a crește calitatea serviciilor oferite de acestea prin cele 7 parteneriate public-private: cu Direcțiile de Asistență Socială și Protecția Copilului din București, Ilfov, Suceava, Târgoviște, Ialomița și la domiciliu; desfășoară cursuri de formare în terapie ABA, cursuri gratuite pentru informarea cadrelor didactice, workshop-uri și ședințe de consiliere pentru părinți și este co-organizator al Conferinței Internaționale ABA - știința care stă la baza terapiilor de recuperare în autism. În octombrie 2024, Help Autism a lansat prima franciză socială din România din nevoia de a extinde accesul la terapie și sprijin specializat pentru toate persoanele care au nevoie. Programul de franciză socială Help Autism va duce la creșterea numărului de centre de terapie avizate în vederea decontării, ușurând astfel povara financiară a familiilor lor. În 2025, Help Autism a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare, accesând fonduri europene menite să susțină obiectivele strategice pe termen lung ale organizației și să extindă gama de servicii de terapie și complementare oferite beneficiarilor. Organizația este recunoscută pentru inițiativele sale inovatoare în domeniul social, precum și pentru contribuția semnificativă adusă sectorului non-profit, inclusiv prin proiecte digitale precum Formular230.ro.

Comunicat de presă - Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
Comunicate 08.09. 09:16

Comunicat de presă - Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

Țintele asumate de Ministerul Dezvoltării prin PNRR pentru sisteme inteligente de transport public și pistele de biciclete au fost îndeplinite Au fost atinse și depășite țintele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru proiectele derulate de Ministerul Dezvoltării, privind dezvoltarea infrastructurii de transport public verde, digitalizarea mobilității urbane și extinderea rețelelor pentru biciclete - a anunțat ministrul Cseke Attila. Ținta de 491 de sisteme inteligente a fost depășită, fiind raportate de beneficiari, în platforma pusă la dispoziție de minister, 535 de sisteme implementate, cu aproximativ 9% peste obiectivul stabilit. Investiția a fost declarată finalizată în cadrul cererii de plată nr. 5, a atras atenția Cseke Attila. Un rezultat important a fost obținut și pentru infrastructura destinată bicicletelor. După reintroducerea în finanțarea PNRR, în 2026, a contractelor cu un grad de execuție de peste 90%, au fost finalizați 1.147 km de piste de biciclete, față de ținta de 644 km. Astfel, obiectivul a fost depășit cu aproximativ 78%. La acestea, se adaugă 236 km de trasee cicloturistice din județul Bihor, pe Bazinul Hidrografic Crișuri, și în județul Harghita, pe Bazinul Hidrografic Olt. Prin aceste investiții, Ministerul Dezvoltării sprijină localități mai conectate, cu trafic mai bine gestionat și alternative de transport mai sigure și mai puțin poluante. 'Mobilitatea verde înseamnă o infrastructură modernă în orașe inteligente (smart cities). Cele 535 de sisteme digitale pentru mobilitate și cei peste 1.100 de kilometri de piste de biciclete și traseele cicloturistice realizate prin PNRR vor schimba modul în care ne deplasăm în localități și vor crește calitatea vieții în comunitățile noastre, prin mobilitatea alternativă, mai sănătoasă', a precizat ministrul dezvoltării.

Comunicat de presă - Deputat Cristina Prună (Grup parlamentar al USR)
Comunicate 08.09. 00:00

Comunicat de presă - Deputat Cristina Prună (Grup parlamentar al USR)

Parlamentul României Camera Deputaților COMUNICAT DE PRESÃ Continuăm consolidarea cooperării de la nivel parlamentar între România și Chile în domenii strategice Deputata Cristina Prună, președinta Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Chile, s-a întâlnit la Parlamentul României cu E.S. domnul Alex Wetzig, Ambasadorul Republicii Chile în România, aflat la începutul mandatului său. Discuțiile au vizat consolidarea relațiilor bilaterale și dezvoltarea cooperării în domenii de interes comun, precum intensificarea relațiilor economice și comerciale, implementarea Acordului-cadru avansat UE-Chile, colaborarea în domenii diverse precum: ecosistemele de start-up-uri din cele două țări, energia regenerabilă, securitatea cibernetică, agricultura, intensificarea schimburilor academice și a proiectelor comune de cercetare. 'Continuăm dialogul parlamentar început acum un an și jumătate. Cooperarea de la nivel parlamentar a dat deja roade prin adoptarea unui proiect de inspirație chiliană în ceea ce privește securitatea cibernetică. Continuăm să facilităm legăturile dintre cele două țări pentru a transforma aceste oportunități în proiecte concrete,' a declarat deputata Cristina Prună. În cadrul întrevederii, doamna deputat Cristina Prună a evidențiat și buna colaborare cu fostul ambasador al Republicii Chile în România, E.S. domnul Julio Antonio Bravo Iubini, precum și cu echipa ambasadei de la București, subliniind importanța continuității proiectelor și parteneriatelor deja construite. Cele două părți au convenit să mențină un dialog constant și să faciliteze contactele dintre experți și forurile parlamentare omoloage, în vederea dezvoltării inițiativelor discutate.

Declarație de presă - Deputat Raisa Enachi (Grup UPR)
Comunicate 08.09. 00:00

Declarație de presă - Deputat Raisa Enachi (Grup UPR)

Dreptul de a-ți construi propria locuință nu trebuie transformat într-un privilegiu condiționat de locul în care trăiești Am depus astăzi, 8 septembrie 2026, la Camera Deputaților, propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 169/2026 privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, prin care propun extinderea posibilității ca persoana fizică să își poată realiza în regie proprie locuința individuală sau unifamilială al cărei utilizator final este, fără ca această libertate să rămână restrânsă, așa cum se întâmplă în prezent, la locuințele parter din mediul rural și la câteva categorii limitate de construcții. Actuala reglementare creează o diferență pe care o consider dificil de justificat, proprietarul unei locuințe din mediul rural poate recurge, în anumite limite, la executarea în regie proprie, în vreme ce aceeași posibilitate nu este recunoscută în mod comparabil celui care își construiește propria locuință în mediul urban ori unei construcții cu un alt regim de înălțime, deși obligațiile privind autorizarea, proiectarea, siguranța și calitatea construcției rămân aceleași pentru toți. Prin proiectul pe care l-am inițiat, această diferență este înlăturată, iar persoana fizică ce deține dreptul de execuție asupra imobilului și va fi utilizatorul final al locuinței poate opta pentru realizarea lucrărilor în regie proprie, indiferent dacă imobilul se află în mediul urban sau rural și indiferent de regimul său de înălțime, fără ca această opțiune să însemne diminuarea standardelor de siguranță, renunțarea la autorizare ori înlăturarea specialiștilor acolo unde legea impune calificare, autorizare, atestare sau drept de practică profesională. Libertatea proprietarului nu trebuie confundată cu absența răspunderii, iar proiectul a fost construit tocmai pe această distincție, omul trebuie să poată decide cum își organizează execuția propriei locuințe, însă acolo unde sunt necesare competențe profesionale, proiectare verificată, expertiză tehnică, dirigenție de șantier, responsabil tehnic cu execuția, recepție sau documente de calitate, toate aceste exigențe rămân obligatorii. Pentru ca această libertate să nu rămână pur declarativă, proiectul introduce și calitatea juridică de 'beneficiar-executant', adică persoana fizică ce își realizează nemijlocit propria locuință în regie proprie, fără a fi transformată artificial într-un antreprenor general, dar asumând răspunderea pentru lucrările pe care le execută personal și fiind obligată să apeleze la profesioniști pentru activitățile pentru care legea cere o calificare sau o autorizare specială. Am urmărit ca această modificare să nu însemne o slăbire a disciplinei în construcții, ci o reașezare mai echitabilă a raportului dintre libertatea proprietarului și obligația statului de a proteja siguranța construcției, motiv pentru care proiectul menține controlul tehnic, răspunderea pentru calitatea lucrărilor, documentele care intră în cartea tehnică, recepția, perioada de garanție și responsabilitatea pentru eventualele deficiențe. Casa unui om nu este doar un obiect patrimonial, ci forma materială a independenței sale, iar legea nu ar trebui să îi interzică să participe direct la edificarea ei doar pentru că locuiește într-un oraș sau pentru că locuința sa nu corespunde unei tipologii restrictive stabilite de stat. Libertatea de a construi nu înseamnă libertatea de a ignora siguranța, după cum siguranța nu trebuie transformată într-un argument pentru eliminarea oricărei autonomii a proprietarului. Propunerea legislativă nu creează instituții noi și nu instituie, prin ea însăși, cheltuieli suplimentare din bugetul general consolidat, iar autoritățile competente vor avea obligația de a adapta procedurile și formularele necesare aplicării noii reglementări. Deputat UPR de Vaslui Raisa Enachi

Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița
Comunicate 08.09. 00:00

Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița

CONFERINȚÃ DE PRESÃ Slobozia, 08.09.2026 Jandarmii ialomițeni au desfășurat aproape 680 de misiuni de ordine publică în luna august a.c. Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele obiective ale Jandarmeriei Ialomița în august 2026. Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii trecute, 676 de misiuni de ordine publică, dintre care, 40 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestări sportive, religioase, cultural artistice, activități de protest, manifestații comerciale sau vizite oficiale, 159 de misiuni de intervenție, iar 477 de misiuni de menținere a ordinii și siguranței publice, prioritatea fiind asigurarea unui climat de siguranță civică și intervenția promptă pentru soluționarea problemelor sesizate de cetățeni. Jandarmii ialomițeni au asigurat intervenția la 159 de evenimente semnalate prin sistemul unic de urgență 112 sau prin alte mijloace. De asemenea, au participat la 37 de acțiuni în cooperare cu alte instituții și au fost puse în aplicare un număr de 20 de mandate de aducere a unor persoane. În urma misiunilor executate, jandarmii ialomițeni au constatat 342 de fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică. În toate aceste cazuri, intervențiile au fost imediate și ferme pentru liniștirea cetățenilor care ar fi putut fi afectați. În acest sens, au fost aplicate amenzi în valoare de aproape 85.000 de lei. În perioada analizată au fost constatate 42 de infracțiuni: 11 în mod independent, iar 31 în cooperare cu poliția. În luna august au fost desfășurate 29 de activități preventiv-informative în cadrul programelor 'Turiști în siguranță', 'Adolescență fără delincvență', 'Spațiul public este al tuturor', 'Invitație la fair-play', la care au participat aproximativ 4.500 de persoane. Reamintim cetățenilor faptul că pot solicita, ori de câte ori este nevoie, sprijinul jandarmilor aflați în dispozitivele de ordine publică sau prin apelarea numărul unic de urgență 112. Compartimentul Informare, Relații Publice și cu Publicul

Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași
Comunicate 08.09. 00:00

Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași

BULETIN INFORMATIV 08.09.2026 A vrut să ajute un conațional și s-a ales cu dosar penal Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privința unui cetățean care transporta un scuter ce figura în bazele de date ca fiind furat din Franța. În data de 08 septembrie a.c., în jurul orei 00:45, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca-ITPF Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control un bărbat, cu dublă cetățenie română și moldovenească, în vârstă de 46 de ani, în calitate de conducător auto al unui ansamblu rutier format dintr-un autocar și o remorcă, în care se afla un scuter. La controlul de frontieră, persoana în cauză a prezentat, pentru vehiculul transportat, un certificat de înmatriculare cu însemnele autorităților franceze. Polițiștii de frontieră au efectuat verificări în bazele de date și au constatat că scuterul figurează ca fiind furat, existând o alertă emisă de autoritățile franceze. Conducătorul auto a declarat colegilor noștri că scuterul aparține unui conațional care l-a rugat să îl transporte din Franța până în R. Moldova, și că nu avea cunoștință despre faptul că acesta era furat. Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun. Scuterul, în valoare de 4.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor. * Cetățean român depistat la volanul unui autoturism, deși nu avea acest drept Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Racovăț efectuează cercetări cu privire la un cetățean român care a fost depistat la volanul unui autoturism, deși avea dreptul de a conduce suspendat. În data de 05 septembrie a.c., în jurul orei 07:35, în Punctul de Trecere a Frontierei Racovăț-ITPF Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a ieși din țară, un bărbat, cetățean român, în vârstă de 40 de ani, în calitate de conducător auto al unui autoturism înmatriculat în România. Cu ocazia efectuării controlului, bărbatul a prezentat, pe lângă documentele solicitate și un permis de conducere emis de autoritățile române, însă, în urma verificărilor efectuate în bazele de date specifice, colegii noștri au constatat că persoana în cauză avea dreptul de a conduce suspendat. Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun. Purtător de cuvânt STPF Botoșani Comisar șef de poliție RÃCNEA MINODORA Purtător de cuvânt al I.T.P.F. Iași Comisar șef de poliție LAZÃR DENIS MIHAELA

Comunicat de presă - Asociația Română a Apei (ARA)
Comunicate 08.09. 00:00

Comunicat de presă - Asociația Română a Apei (ARA)

ExpoApa 2026: ARA pune bazele unei strategii prin care apa să devină proiect de țară Cea de-a 26-a ediție ExpoApa a început astăzi, 8 septembrie, cu o miză majoră pentru industrie: construirea unei strategii naționale care să transforme sectorul apei într-un proiect de țară și într-un motor de dezvoltare economică. Organizat de Asociația Română a Apei (ARA), evenimentul aduce la București aproape 90 de expozanți din România și alte 12 țări, autorități, companii din industrie, universități și oameni din mediul academic. Peste 4.000 de participanți din întreaga regiune sunt așteptați la Romexpo până pe 10 septembrie. Conferința de deschidere a adus în prim-plan rolul strategic al apei în economie, nevoia de a administra mai eficient investițiile și potențialul României de a deveni un centru regional de expertiză și tehnologie în acest sector. 'Companiile de apă din România au o cifră de afaceri totală de aproape 1,5 miliarde de euro, iar sectorul gestionează investiții de 6,3 miliarde de euro. Până la finalul anului estimăm că vom ajunge la aproximativ 7 miliarde de euro. Vorbim despre investiții de aproape cinci ori mai mari decât cifra de afaceri a industriei, ceea ce reprezintă o performanță importantă. Prin această conferință vrem să mobilizăm actorii din sector și să punem bazele unei noi strategii, prin care apa să devină proiect de țară. La finalul celor trei zile, vrem să avem punctele esențiale ale unui plan pe care să îl prezentăm Guvernului. Apa poate genera valoare economică, iar România ar trebui să devină un hub regional în acest domeniu. Literatura de specialitate arată că fiecare euro investit în apă aduce economiei beneficii de 2,5 euro. Dacă luăm în calcul și efectele asupra sănătății, mediului și productivității, valoarea poate ajunge până la patru euro', a declarat Ilie Vlaicu, președintele ARA, în deschiderea ExpoApa 2026. În viziunea ARA, obiectivul pentru următorul deceniu nu trebuie să se limiteze la volumul investițiilor atrase. Sectorul are nevoie de o strategie prin care serviciile de alimentare cu apă să contribuie direct la dezvoltarea și susținerea economiei naționale. Necesitatea unei strategii naționale a fost susținută și de ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor. Diana Buzoianu a atras atenția asupra decalajelor care persistă în accesul la infrastructura de apă și canalizare, dar și asupra oportunităților economice pe care investițiile din acest domeniu le pot crea. 'Subiectul apei în România ar trebui să fie privit, într-adevăr, ca un plan național, ca o misiune națională, pentru că este o resursă fără de care nu putem să susținem niciun fel de altă activitate în țară și nu putem, de altfel, să susținem niciun fel de trai decent în limite absolut normale pentru români. Trebuie să plecăm cumva de la a ne accepta trecutul, a îmbunătăți și a munci în prezent ca să avem un viitor un pic mai bun. Datele INS arată că 61% din populația rezidentă este conectată la sistemele de canalizare. Asta înseamnă că mai avem mult de mers înainte. Aici este și o oportunitate de business, pentru că trebuie să veniți alături de noi când gândim politici publice, să le conectăm și la ideea de business', a spus Diana Buzoianu, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor din România. La ceremonia de deschidere au mai participat Dan Reșitnec, secretar general al Guvernului României, Andrei Chivu, director general PDDTJ în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Arthur Guischet, secretar general al European Water Association, Cristian Erbașu, președintele Confederației Antreprenorilor și Investitorilor din România, dr. ing. Ioan Silviu Doboși, președintele Asociației Inginerilor de Instalații din România, și Peter Kosner, reprezentant al Departamentului de Apă Uzată din Munchen. După ceremonia oficială, participanții au analizat condițiile necesare pentru ca industria apei să devină un proiect de țară și un motor de dezvoltare economică. O altă temă a vizat perspectiva anului 2035 și schimbările pe care tehnologia, digitalizarea și noile cerințe de eficiență le vor produce în sector. Dezbaterile au inclus soluțiile care pot îmbunătăți administrarea infrastructurii de apă, precum și competențele necesare pentru adoptarea noilor tehnologii. ExpoApa continuă până pe 10 septembrie ExpoApa rămâne deschisă la Romexpo până joi, 10 septembrie. Vizitatorii pot descoperi cele mai noi echipamente și soluții pentru detectarea pierderilor de apă, tratarea avansată a apelor uzate, monitorizarea în timp real a rețelelor și automatizarea proceselor. Zona exterioară găzduiește echipamente de mari dimensiuni și demonstrații operaționale. Seria conferințelor și dezbaterilor continuă în următoarele două zile. Agenda de miercuri include finanțarea proiectelor, experiența investițiilor deja implementate și perspectivele sectorului după 2027. Workshopul dedicat modelului danez de management al apei va prezenta exemple internaționale, cu participarea Ambasadei Regatului Danemarcei în România și a specialiștilor danezi. Ultima zi va fi dedicată resursei umane și competențelor de care industria are nevoie într-un context marcat de digitalizare, automatizare și tehnologii noi. Sponsori: Hidronic, Erbașu, Thetys, CV Water Group, Blejkan, Consultech, Grundfos, Strabag, Mosslein Romania, Romair. Parteneri media: Antena 3, Business Edge, Business Review, G4Food, Hotnews, Mediafax, Revista Biz, News Edge, RomAqua. Despre Asociația Română a Apei Asociația Română a Apei (ARA) este o structură profesională care reunește operatori de apă, experți tehnici, autorități și furnizori de soluții și are ca misiune promovarea unui management integrat, eficient și sustenabil al resurselor de apă. Activitatea organizației este orientată către cooperarea dintre actorii relevanți ai sectorului, schimbul de know-how și promovarea soluțiilor inovatoare capabile să răspundă provocărilor legate de infrastructură, schimbările climatice și protecția mediului. Informații suplimentare despre eveniment și înregistrarea participanților sunt disponibile pe site-ul ARA, în secțiunea EXPOAPA.

Comunicat de presă - Muzeul Național de Istorie a României
Comunicate 08.09. 00:00

Comunicat de presă - Muzeul Național de Istorie a României

Deschiderea expoziției 'Alexandru și Ion Lapedatu - două destine dedicate României', la Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României și Fundația Lapedatu organizează în perioada 14 septembrie - 18 octombrie 2026, expoziția 'Alexandru și Ion Lapedatu - două destine dedicate României', prilejuită de împlinirea a 150 de ani de la nașterea celor doi frați care au avut contribuții remarcabile la dezvoltarea României Mari. Vernisajul va avea loc luni, 14 septembrie 2026, începând cu ora 13.30, la sediul muzeului din Calea Victoriei 12. Expoziția își propune să rememoreze, prin obiecte personale, tablouri, icoane, piese etnografice, documente, fotografii, manuscrise, cărți și alte mărturii de epocă, activitatea fraților Alexandru Lapedatu (1876 - 1950) și Ion Lapedatu (1876 - 1951), două destine intelectuale și profesionale marcate de atașamentul față de țară, de preocuparea pentru dezvoltarea instituțiilor românești și de implicarea în viața culturală, academică, bancară și politică a României. Alexandru Lapedatu, istoric și profesor universitar, membru și Președinte al Academiei Române, dar și un relevant om politic, s-a remarcat prin cercetările sale consacrate istoriei românilor și prin implicarea în conservarea și valorificarea patrimoniului istoric și cultural. Activitatea sa publică și academică s-a împletit cu responsabilitatea față de instituțiile fundamentale ale Statului român. Ion Lapedatu, economist, Guvernator al Băncii Naționale a României, profesor și om politic, a avut un rol important în dezvoltarea sistemului financiar-bancar românesc, precum și în consolidarea instituțiilor economice ale României. Activitatea sa la conducerea unor importante instituții financiare și responsabilitățile asumate în viața politică și administrativă au reflectat preocuparea sa constantă pentru modernizarea și dezvoltarea țării. Expoziția este totodată o invitație la redescoperirea unei generații de intelectuali și oameni de stat, care au contribuit la edificarea României Mari și la consolidarea instituțiilor sale. Documentele și obiectele prezentate permit reconstituirea unei epoci în care formarea Statului național român, dezvoltarea culturală și modernizarea instituțională au fost susținute de aceste personalități pentru care interesul public reprezenta o adevărată vocație. Reprezintă, astfel, atât un omagiu adus celor doi intelectuali Alexandru și Ion Lapedatu la 150 de ani de la naștere, cât și o invitație adresată publicului de a redescoperi oameni, idei și valori, care au contribuit decisiv la construirea României Mari. Proiectul expozițional este organizat de către Muzeul Național de Istorie a României și Fundația Lapedatu, în parteneriat cu prestigioase instituții culturale, academice și de cercetare, care au pus la dispoziție mărturii semnificative menite să contribuie la reconstituirea biografiei și activității fraților Alexandru și Ion Lapedatu: Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Biblioteca Academiei Române, Patriarhia Română - Biblioteca Sfântului Sinod, Muzeul Țării Făgărașului 'Valer Literat', Muzeul Național Brukenthal, Banca Națională a României, Arhivele Naționale ale României, Ministerul Afacerilor Externe - Unitatea Arhive Diplomatice, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Prima Școală Românească din Brașov, Fundația Colegiul European - Cluj-Napoca. Coordonatorul expoziției este dr. Cornel-Constantin Ilie, manager al Muzeului Național de Istorie a României, curatori fiind Nicoleta Konig și dr. Florin Georgescu, iar echipa expoziției este formată din dr. Oana Ilie, Raluca Mălăncioiu, dr. Roxana Pătrașcu, Pompilia Dozsa, dr. Andreea Ștefan, dr. Ginel Lazăr, Ionuț Drăgoiescu. Expoziția este deschisă până pe 18 octombrie 2026 și poate fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 10.00 - 18.00. Parteneri media: Agenția Națională de Presă Agerpres, Digi24, Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România București FM, Radio România Internațional, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Cinemaraton, Prima History, History Chanel, Radio Trinitas, zona3d.ro. Despre MNIR: Muzeul Național de Istorie a României este una dintre instituțiile reprezentative ale culturii românești. Adăpostit într-o clădire monument istoric, denumită în trecut Palatul Poștelor, se află în cuprinsul vechiului centru istoric al Bucureștiului. Muzeul a fost deschis pentru public în anul 1972 și prezenta, în cele peste 50 de săli de expunere, cele mai valoroase mărturii ale trecutului nostru - din cele mai vechi timpuri, până în perioada contemporană. Dacă la deschidere avea în colecție aproximativ 50.000 de bunuri culturale, acum, Muzeul Național de Istorie a României deține un patrimoniu mult mai bogat (incluzând peste 700.000 piese, un număr care sporește anual). În prezent, Muzeul Național de Istorie a României prezintă publicului expozițiile permanente Tezaurul Istoric, Copia Columnei lui Traian și Lapidarium, precum și expoziții temporare cu tematică diversă, în Holul Central.

Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea
Comunicate 08.09. 00:00

Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea

Compartimentul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea este abilitat să aducă la cunoștința publicului următoarele: Urmare a comunicatului nostru de presă din data de 25.08.2026 cu privire la punerea în mișcare a acțiunii penale și propunerea luării măsurii arestării preventive față de o persoană pentru sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie în formă continuată (4 acte materiale), prev. de art. 199 alin. (1) C.pen., rap. la art. 194 alin. (1) lit. a) și e) C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. Pentru corecta informare a opiniei publice, vă aducem la cunoștință următoarele: La data de 04.09.2026 procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea a finalizat cercetările și a dispus trimiterea în judecată, sub măsura arestului preventiv, a inculpatului de sex masculin, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie în formă continuată, faptă prevăzută de art. 199 alin. 1 Cod penal raportat la art. 194 alin. 1, lit. a și e din Codul penal, cu aplicarea art. 35, alin.1 din Codul penal (4 acte materiale). Din probatoriul administrat au rezultat, în esență, următoarele: În perioada 30.05.2026-31.05.2026 (data și ora exactă a săvârșirii faptei neputând fi determinată), în timp ce se afla în curtea locuinței unde domiciliază, a exercitat violențe fizice asupra persoanei vătămate, concubina sa, prin aceea că a lovit-o pe aceasta cu pumnii în zona feței și cu picioarele în zona membrelor, provocându-i acesteia echimoze la nivelul feței și picioarelor, loviri care au produs persoanei vătămate suferințe fizice. În perioada 01.08.2026-04.08.2026 (data exactă a săvârșirii faptei neputând fi determinată), în jurul orei 07.00, în timp ce se afla în curtea locuinței unde domiciliază, a exercitat violențe fizice asupra persoanei vătămate, concubina sa, prin aceea că a lovit-o cu coada unei lopeți în zona abdomenului, provocându-i persoanei vătămate suferințe fizice. În perioada 07.08.2026-11.08.2026 (data exactă a săvârșirii faptei neputând fi determinată), în timp ce se afla în interiorul locuinței unde domiciliază și în curte, a exercitat violențe fizice asupra persoanei vătămate, concubina sa, prin aceea că a lovit-o cu pumnii în zona feței și cu o coadă de lopată în zona creștetului capului, provocând persoanei vătămate suferințe fizice. La data de 17.08.2026, în jurul orei 04.00, în timp ce se afla în interiorul locuinței unde domiciliază, a exercitat violențe fizice asupra persoanei vătămate, concubina sa, prin aceea că a lovit-o de mai multe ori cu picioarele în zona abdomenului, cauzând persoanei vătămate leziuni care, potrivit certificatului medico-legal emis de către SJML Bihor, necesită pentru vindecare 40 de zile de îngrijiri medicale, viața persoanei vătămate fiind pusă în primejdie și aceasta suferind o infirmitate, respectiv pierderea unui organ-splina. Menționăm că rechizitoriul, însoțit de dosarul cauzei, a fost trimis spre competentă soluționare Judecătoriei Oradea. Facem precizarea că măsurile dispuse reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, care nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție. COMPARTIMENTUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE AL PARCHETULUI DE PE LÂNGÃ JUDECÃTORIA ORADEA

Comunicat de presă - Institutul Levant de Studii Avansate pentru Cultura Păcii
Comunicate 08.09. 00:00

Comunicat de presă - Institutul Levant de Studii Avansate pentru Cultura Păcii

Ce este nou în Orientul antic? Antichitatea nu este un capitol închis. Comparația dintre civilizații schimbă felul în care înțelegem lumea de astăzi 9-10 septembrie 2026 Facultatea de Istorie, Universitatea din București Bd. Regina Elisabeta nr. 4-12 Amfiteatrul Pârvan, etajul 3 Prof. dr. Mădălina Vârtejanu-Joubert - Institut national des langues et civilisations orientales (Inalco, Paris), cercetător asociat la Institutul Levant de Studii Avansate pentru Cultura Păcii, lansează două întrebări la Congresul Național al Istoricilor Români: Ce este nou în studiul Orientului Antic? Ce putem înțelege despre civilizațiile antice atunci când le punem față în față? Cele două întrebări stau în centrul a două paneluri organizate în cadrul Congresului Național al Istoricilor Români - Ce este nou în Orientul Antic? și Viețile paralele ale Antichității - care reunesc specialiști de la Universitatea din București, Muzeul Național de Istorie a României și Institut national des langues et civilisations orientales (Inalco), Paris), preocupați de una dintre cele mai fascinante perioade ale istoriei umanității. 'Ce este nou în Orientul Antic?' propune o privire asupra celor mai recente direcții de cercetare, descoperiri și interpretări privind marile civilizații ale Orientului Antic. Dincolo de imaginea consacrată în manuale, cercetarea de astăzi aduce noi surse, noi perspective și, uneori, răstoarnă certitudini pe care le credeam definitive. 'Viețile paralele ale Antichității' pornește de la o întrebare la fel de provocatoare: ce câștigăm atunci când comparăm civilizații, societăți și experiențe istorice diferite? Comparația poate scoate la lumină asemănări surprinzătoare, dar și diferențe care ne obligă să privim altfel lumea antică. Cele două evenimente aduc în discuție atât statutul studiilor despre Orientul antic în mediul academic românesc, cât și instrumentele prin care istoricul poate compara societăți, epoci și spații culturale diferite, invitând publicul să privească Antichitatea nu ca pe un capitol închis, ci ca pe un teritoriu viu al cercetării, în care fiecare nouă descoperire poate schimba povestea pe care credeam că o cunoaștem. Prin tematica lor, cele două paneluri aduc în prim-plan una dintre mizele majore ale istoriografiei contemporane: nu doar să aflăm mai multe despre trecut, ci să înțelegem cum se construiește cunoașterea despre trecut și ce ne spune ea despre lumea în care trăim astăzi. Orientul antic, privit din prezent: cum se schimbă felul în care înțelegem Antichitatea Miercuri, 9 septembrie, 16:20 - 18:00 Amfiteatrul Pârvan al Facultății de Istorie a Universității din București Moderată de prof. dr. Mădălina Vârtejanu-Joubert, întâlnirea pornește de la specificul unui domeniu încă relativ rar reprezentat în spațiul academic românesc. Este această situație rezultatul tradiției istoriografice a orientalisticii, al particularităților surselor sau al felului în care a fost construită însăși categoria de 'Orient'? Poate fi relativizată această noțiune și, într-un anumit sens, 'dezorientată', pentru a privi societățile antice dincolo de delimitări geografice și culturale devenite convenționale? Panelul va aborda lumea Orientului antic din perspective foarte diferite - de la profeție și agentivitatea religioasă a femeilor în regatul Mari și cercetarea antichității asiatice până la prezența mercenarilor greci în estul Mediteranei, rețelele de comunicare ale Părinților Cappadocieni și dificultățile pe care sursele iudaice tardo-antice le ridică istoricului. Comunicări Dr. Isabela Popa (Universitatea din București) - Când femeile vorbesc în numele zeilor. Profeția și agentivitatea religioasă a femeii în regatul Mari (mil. al II-lea î.e.n.) Lect. dr. Daniela Zaharia (Universitatea din București) - Problematica cercetării contemporane asupra antichității asiatice Cercet. dr. Liviu Iancu (Muzeul Național de Istorie a României) - Pe urmele mercenarilor greci în Orientul antic: reflecții despre studiul istoriei est-mediteraneene vechi în România Asist. dr. Andra Stoiculescu-Juganaru (Universitatea din București) - Mesagerii ca actori ai rețelelor sociale create prin corespondența Părinților Cappadocieni Prof. dr. Mădălina Vârtejanu-Joubert (Institut national des langues et civilisations orientales - Inalco, Paris) - Texte nedatate și nereferențiale: o specificitate a Orientului antic și un impas pentru istoric? Gânduri plecând de la sursele iudaice tardo-antice 'Viețile paralele ale Antichității. De ce și cum comparăm?' Joi, 10 septembrie, 9:00 - 10:40 Amfiteatrul Pârvan al Facultății de Istorie a Universității din București Conceptul întâlnirii este propus de conf. dr. Florica Mihuț (Universitatea din București) și prof. dr. Mădălina Vârtejanu-Joubert, iar discuția va fi moderată de dr. Diana Pavel, de la Universitatea din București și Centrul de Istorie Comparată a Societăților Antice (CICSA). La masa rotundă participă: Prof. dr. Carol Capița - Universitatea din București, Centrul de Istorie Comparată a Societăților Antice (CICSA) Conf. dr. Florica Mihuț - Universitatea din București, CICSA Dr. Diana Pavel - Universitatea din București, CICSA Prof. dr. Mădălina Vârtejanu-Joubert - Institut national des langues et civilisations orientales (Inalco), Paris Lect. dr. Daniela Zaharia - Universitatea din București, CICSA Masa rotundă pune în discuție una dintre metodele fundamentale ale cercetării istorice: comparația. Unde începe și unde se termină Antichitatea atunci când privim societăți aparținând unor spații și tradiții diferite? Ce putem compara și în ce condiții? Ce câștigăm prin analogie și unde apare riscul de a proiecta asupra trecutului propriile categorii și prejudecăți culturale? Discuția va urmări trei direcții principale: spațiul și timpul, sursele și raportul dintre istoria regională și perspectivele globale. Participanții vor aborda beneficiile și limitele metodei comparative, alegerea criteriilor de analiză, utilizarea analogiei și posibilitatea construirii unui discurs istoric capabil să pună în relație populații, culturi și spații geografice diferite fără a le șterge particularitățile. Ambele întâlniri sunt deschise dialogului și vor include întrebări și intervenții din partea publicului.

Comunicat de presă - ARTEXIM - Concursul Internațional George Enescu
Comunicate 08.09. 00:00

Comunicat de presă - ARTEXIM - Concursul Internațional George Enescu

Samuel Niederhauser din Elveția a câștigat Secțiunea Violoncel a Concursului Internațional George Enescu 2026 Violoncelistul elvețian Samuel Niederhauser a câștigat Premiul I al Secțiunii Violoncel a Concursului Internațional George Enescu 2026, în urma finalei desfășurate luni, 7 septembrie, la Ateneul Român. Premiul al II-lea i-a revenit lui Joshua Kovac din Statele Unite ale Americii, iar Premiul al III-lea lui Sanghyeok Park din Coreea de Sud. Samuel Niederhauser a câștigat și Premiul Publicului, precum și Premiul pentru cea mai bună interpretare a lucrării impuse Waves of Gravel de Malika Kishino. Cei trei finaliști au evoluat pe scena Ateneului Român alături de Orchestra Națională Radio, sub bagheta dirijorului Case Scaglione, într-o seară care a încheiat parcursul Secțiunii Violoncel din cadrul celei de-a XX-a ediții a Concursului Internațional George Enescu. În finală, Samuel Niederhauser a interpretat Concertul nr. 1 pentru violoncel și orchestră în Mi bemol major, op. 107 de Dmitri Șostakovici, în timp ce Joshua Kovac și Sanghyeok Park au interpretat Concertul pentru violoncel și orchestră în si minor, op. 104 de Antonin Dvorak. Rezultatele Secțiunii Violoncel au fost stabilite de juriul internațional prezidat de Arto Noras, din care au făcut parte Frans Helmerson, Elena Dubinets, Marin Cazacu, Enrico Dindo, Inbal Segev, Claudio Bohorquez, Dan Prelipcean, și Valentin Răduțiu. Finala a adus și o serie de premii speciale. Joshua Kovac a primit Premiul 'Serafim Antropov-Manu', în valoare de 3.000 de euro, pentru cea mai bună interpretare a Sonatei nr. 2 în Do major pentru violoncel și pian, op. 26 de George Enescu. Samuel Niederhauser a primit Premiul pentru cea mai bună interpretare a lucrării impuse - Waves of Gravel de Malika Kishino, în valoare de 2.000 de euro, precum și Premiul Publicului, în valoare de 1.000 de euro. Premiul Playing for Tomorrow, în valoare de 1.500 de euro, oferit de BRD - Groupe Societe Generale, i-a revenit lui Seojin Jung, din Coreea de Sud. Pentru fiecare dintre cele trei secțiuni instrumentale ale Concursului Internațional George Enescu - Violoncel, Vioară și Pian -, Premiul I este în valoare de 15.000 de euro, Premiul al II-lea de 10.000 de euro, iar Premiul al III-lea de 5.000 de euro. Dincolo de premiile financiare, Concursul Internațional George Enescu oferă laureaților oportunități menite să contribuie la dezvoltarea carierei lor internaționale. ARTEXIM acordă premii constând în concerte și recitaluri în cadrul edițiilor din 2027 și 2028 ale Festivalului și Concursului Internațional George Enescu, precum și în stagiunile unor instituții de spectacole și concerte din România, în perioada 2026-2028. Aceste oportunități sunt dezvoltate în parteneriat cu Filarmonica Lyra - George Cavadia Brăila, Filarmonica Arad, Filarmonica 'Mihail Jora' Bacău, Filarmonica 'Oltenia' Craiova, Filarmonica 'Moldova' Iași, Filarmonica de Stat Oradea, Filarmonica Pitești, Filarmonica 'Paul Constantinescu' Ploiești, Filarmonica 'Ion Dumitrescu' Râmnicu Vâlcea, Filarmonica de Stat 'Dinu Lipatti' Satu Mare, Filarmonica de Stat Sibiu și Orchestra Națională de Cameră din Chișinău. În calitate de câștigător al Secțiunii Violoncel, Samuel Niederhauser va susține, pe 14 februarie 2027, un concert în cadrul stagiunii camerale a Teatro Fraschini din Pavia, Italia. În cadrul ediției din 2026, Andreas Vierziger, curator și strateg muzical, va oferi câștigătorilor și laureaților secțiunilor instrumentale sesiuni de mentorat și consultanță personalizată, adaptate nevoilor și obiectivelor lor profesionale. Programul abordează aspecte esențiale ale dezvoltării unei cariere internaționale, precum poziționarea artistică, dezvoltarea strategică a carierei, relația cu industria muzicală și identificarea unor oportunități profesionale relevante. Trofeul Concursului Internațional George Enescu este realizat de artistul Mihai Băncilă. Samuel Niederhauser (Elveția), născut pe 2 februarie 1998, este laureat al unor importante competiții internaționale. În 2022, s-a numărat printre laureații Concursului Regina Elisabeta, iar în 2023 a obținut Premiul al III-lea la Concursul Internațional de Violoncel Paulo de la Helsinki. Are o activitate concertistică susținută atât ca solist, cât și ca muzician de cameră și cântă, grație unui împrumut, pe un violoncel Carlo Giuseppe Testore din 1690. Joshua Kovac (Statele Unite ale Americii), născut pe 14 iunie 2007, este un violoncelist ceho-american care, în 2025, a câștigat Premiul I la Concursul Internațional Johansen și Premiul I la Concursul Mahler. S-a numărat, de asemenea, printre principalii laureați ai Concursului Irving M. Klein din 2025 și ai Concursului Internațional de Instrumente cu Coarde Stulberg din 2024. A susținut apariții solistice la Carnegie Hall, Festivalul Ravinia, Schermerhorn Symphony Center și Isabella Stewart Gardner Museum din Boston. A evoluat de două ori ca solist alături de Nashville Symphony și a colaborat, de asemenea, cu Orchestra SEEN Chicago, Avanti Orchestra, West Michigan Symphony Orchestra și Kinnor Philharmonic. Cântă pe un violoncel Jean-Baptiste Vuillaume din 1848, pus la dispoziție printr-un împrumut dintr-o colecție privată. Sanghyeok Park (Coreea de Sud), născut pe 10 noiembrie 2004, este laureat al mai multor competiții internaționale. A obținut Premiul al III-lea la cea de-a XVII-a ediție a Concursului Internațional Ceaikovski, Premiul al II-lea la cea de-a IV-a ediție a Concursului Internațional de Violoncel Krzysztof Penderecki, Premiul al II-lea la Concursul Internațional pentru Juniori Antonio Janigro și Marele Premiu la Concursul Internațional de Violoncel David Popper. În 2025, a primit o Mențiune de Onoare a Juriului la Concursul Internațional de Muzică Primăvara de la Praga. După absolvirea Universității Naționale de Arte din Coreea, și-a continuat studiile la Școala de Muzică Reina Sofia din Madrid, sub îndrumarea profesorului Ivan Monighetti. Concursul Internațional George Enescu 2026 continuă până pe 19 septembrie, la București, cu etapele dedicate secțiunilor Vioară și Pian. Ediția din acest an se desfășoară sub tema 'În căutarea excelenței / In Pursuit of Excellence' și a înregistrat un număr record de 819 înscrieri din 58 de țări - 756 pentru competiție și 63 pentru masterclassurile organizate în cadrul Concursului. *** Concursul Internațional George Enescu 2026 se desfășoară între 23 august și 19 septembrie, la București, continuând o tradiție începută în 1958. Concursul Internațional George Enescu este un eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României Proiect cultural finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii Organizator: ARTEXIM Co-organizator: FUNDAȚIA ART PRODUCTION Official Broadcaster: Societatea Română de Televiziune prin TVR 1, TVR Info, TVR Cultural Co-producători: Societatea Română de Radiodifuziune prin Radio România Muzical, Primăria Municipiului București prin ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București Parteneri principali: Rompetrol - KMG International, BRD - Groupe Societe Generale, BRD Asset Management, LEXUS Parteneri: Purcari, One United Properties, L'Or, Mobexpert, Nazurro Aqua, Senia Music Cu sprijinul: Flavours, Althaus, Sanador, Eventim, Paradigma Film, Chrominance, Atelier Interesart, SAS Team, Conan PR, InterContinental AtheneE Palace Bucharest by IHG, Ibis Styles Parteneri instituționali: Universitatea Națională de Muzică București, Filarmonica George Enescu, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Comisia Națională a României pentru UNESCO, Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Cultural Român, Institutul Italian de Cultură din București, Institutul Cervantes, Institutul Goethe, Forumul Austriac, Muzeul Național George Enescu, Archetarium, Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti, Colegiul Național de Muzică George Enescu, Centrul Național de Artă Tinerimea Română, Compania Națională Poșta Română, Romfilatelia, Facultatea de Istorie - Universitatea București, Compania Națională Aeroporturi București, Asociația Culturală Play, Asociația Artiștilor Lutieri din România, Filarmonica Lyra - George Cavadia Brăila, Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski din Constanța, Colegiul Național de Arte Regina Maria din Constanța, Filarmonica Arad, Filarmonica Mihail Jora Bacău, Filarmonica de Stat Transilvania Cluj Napoca, Filarmonica Oltenia Craiova, Filarmonica Moldova Iași, Filarmonica de Stat Oradea, Filarmonica Pitești, Filarmonica Paul Constantinescu Ploiești, Filarmonica Ion Dumitrescu Râmnicu Vâlcea, Filarmonica de Stat Dinu Lipatti Satu Mare, Filarmonica de Stat Sibiu, Filarmonica Banatul Timișoara, Orchestra Națională de Cameră din Chișinău, Romanian Chamber Orchestra Parteneri pentru incluziune: Fundația Cartea Călătoare, Asociația Climb Again, Fundația Farmecul Tăcerii, Asociația Kinetobebe, Fundația Motivation România, Fundația Special Olympics România Partener juridic: Țuca Zbârcea & Asociații Parteneri media principali: Antena 3 CNN, Europa FM, HotNews.ro Parteneri media de tradiție: RFI România, Agerpres Partener TV internațional: Mezzo Partener streaming internațional: Medici.tv Parteneri media: Ringier, Libertatea, ELLE, BIZ, ICON, Republica.ro, Urban.ro, Observator cultural, LiterNet.ro, Scena9, Școala9, Cultura la dubă, Vorbitorincii, IQads.ro, Buletin de București, b365.ro, Happ.ro, Leviathan.ro, ClubEconomic, spotmedia, Nine O'Clock Ascultat de: Radio Guerrilla Partener de monitorizare: mediaTRUST

Comunicat de presă - Primăria Municipiului Constanța
Comunicate 08.09. 00:00

Comunicat de presă - Primăria Municipiului Constanța

INFORMARE PUBLICÃ Bilanțul acțiunilor Poliției Locale Constanța 31 august - 6 septembrie 2026 Săptămâna trecută, polițiștii locali au desfășurat acțiuni pentru menținerea ordinii publice, creșterea siguranței rutiere și protejarea mediului, precum și pentru verificarea respectării legislației în vigoare. În perioada 31 august - 6 septembrie 2026, au fost întocmite 2.003 procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, valoarea amenzilor aplicate depășind 2,1 milioane de lei. Polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice au desfășurat zilnic acțiuni preventive și de control în zonele cu trafic intens sau în care au fost identificate probleme privind circulația și staționarea autovehiculelor. Patrulele auto au fost prezente, între altele, pe bulevardele Tomis, Mamaia, 1 Mai și Alexandru Lăpușneanu, precum și pe străzile Mircea cel Bătrân și Traian, în zona Pieței Tomis 3, Delfinariu și pe Șoseaua Mangaliei. În urma verificărilor, au fost aplicate 903 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 490.940,65 lei. Totodată: * au fost ridicate 19 autovehicule; * au fost transmise 364 de comunicări în vederea sancționării, conform OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice; * au fost depistate 9 autovehicule fără stăpân sau abandonate, fiind dispuse măsurile prevăzute de Legea nr. 421/2002; * au fost acordate sprijin și măsuri pentru degajarea carosabilului în vederea desfășurării unor lucrări de toaletare și corecție a arborilor, precum și a unor intervenții la infrastructura municipiului; * au fost verificate mijloacele de semnalizare rutieră și integritatea dotărilor publice. Un accent important a fost pus pe siguranța copiilor în zona unităților de învățământ, prin măsuri de supraveghere și fluidizare a traficului în proximitatea școlilor, liceelor și grădinițelor repartizate Direcției Generale Poliția Locală. În total, au fost asigurate 3 ore de fluidizare a traficului rutier. De asemenea, polițiștii locali au desfășurat activități de educație rutieră în unitățile de învățământ, în scopul promovării unui comportament responsabil în trafic. Ordine publică Pentru creșterea gradului de siguranță în municipiu, polițiștii locali au desfășurat patrule pedestre și acțiuni preventive în zonele identificate cu potențial criminogen, printre acestea numărându-se strada Ștefan cel Mare, strada Semănătorului, Piața Tomis 3, cartierul Henri Coandă, City Park Mall, Țara Piticilor, Parcul Tăbăcărie, zona Delfinariu și Parcul Gării. Verificările au vizat, în principal, parcurile și locurile de joacă, dotările și mobilierul urban, zonele predispuse la vandalism sau graffiti, precum și amplasamentele pentru colectarea deșeurilor și zonele în care sunt abandonate frecvent deșeuri. De asemenea, au fost monitorizate piețele și alte spații publice în care se desfășoară comerț ambulant și au fost desfășurate acțiuni pentru identificarea și luarea măsurilor legale față de persoanele fără adăpost, cele care apelează la mila publicului sau copiii lipsiți de ocrotire părintească. În domeniul ordinii publice au fost aplicate 1.015 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.334.152 de lei. Polițiștii locali cu atribuții în domeniul protecției mediului au monitorizat zonele cu potențial ridicat de abandon al deșeurilor și au verificat integritatea celor 275 de ecoinsule amplasate pe raza municipiului Constanța. Au fost efectuate verificări privind starea de curățenie a terenurilor, fiind întocmite 14 somații, precum și controale asupra a 45 de contracte pentru deșeuri menajere și reciclabile. În același timp, au fost desfășurate acțiuni pentru verificarea: * modului de depozitare a deșeurilor provenite din gospodării; * depozitării deșeurilor pe categorii la platformele municipale; * terenurilor insalubre și a zonelor în care există risc de abandon al deșeurilor; * prezenței ambroziei; * activităților desfășurate de beach-barurile din stațiunea Mamaia.

Comunicat de presă - Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara
Comunicate 08.09. 00:00

Comunicat de presă - Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara

Patru ani de la redeschiderea primului cinematograf. Program aniversar la Cinema Victoria În weekendul 11-13 septembrie, Cinema Victoria, prima sală renovată și redeschisă de Municipiul Timișoara, sărbătorește patru ani de activitate, cu un program special construit în jurul proiecțiilor speciale: o dramă istorică somptuoasă - Regina Margot, un film și o discuție despre relații și intimitate în epoca AI - Her, la Film Therapy, cea mai nouă ecranizare a romanului Străinul, avanpremiera românească Atlasul Universului, relansarea animației Cars, după 20 de ani, o proiecție incluzivă, pentru întreaga comunitate, precum și reluarea celui mai vizionat film de la Victoria - Conclav. 'Cinema Victoria are un loc aparte între cele patru săli. Fiind prima redeschisă, de ea ne leagă emoțiile începutului și o mulțime de amintiri. Credem că Victoria e specială și pentru comunitate, fiind sala cu cel mai divers program de proximitate, care se adresează tuturor: cinefililor, copiilor, celor cu nevoi specifice sau cu pasiuni care îi aduc împreună. Am dezvoltat pe parcursul anilor serii speciale, pe care le regăsiți și în programul aniversar, care să răspundă acestor interese variate, iar prin proiecțiile incluzive ne asigurăm că și cei mai vulnerabili se simt bineveniți. Le mulțumim celor aproape 135.000 de spectatori mari și mici care au participat la proiecțiile de film și evenimentele de la Cinema Victoria în acești patru ani, și sperăm să rămână fideli sălii din Bălcescu și de acum încolo' spune Ioana Dragomirescu, coordonatoarea cinematografelor administrate de Centrul de Proiecte. Programul aniversar începe vineri, chiar de la prima oră a dimineții, cu o proiecție școlară, deja plină. După-amiaza, programul continuă cu o nouă proiecție incluzivă din seria Victoria pentru toți. Povestea peștelui posac va reuni în sală, în mod gratuit, copii și familii susținuți de Direcția de Asistență Socială, precum și alți spectatori, pe bază de bilet, evenimentul fiind deschis tuturor. Cei mici, care reprezintă o parte esențială a publicului de la Victoria, sunt așteptați și sâmbătă, la avanpremiera comediei românești Atlasul Universului de Paul Negoescu, precum și duminică la relansarea celebrei animații Cars, după 20 de ani. Vineri seara, cinefilii au ocazia să descopere o nouă propunere din recent lansata serie Staff Picks, în care membrii echipei cinematografelor recomandă filmele care i-au marcat. Alegerea îi aparține de această dată chiar Ioanei Dragomirescu, coordonatoarea cinematografelor, care invită publicul la Regina Margot (Patrice Chereau, 1994) - o incursiune în istoria tumultoasă a monarhiei franceze, ecranizare după nuvela lui Alexandre Dumas, cu Isabelle Adjani într-un rol de excepție. Sâmbătă după-amiaza, Film Therapy - cel mai apreciat program de la Victoria, realizat de cinematograf în parteneriat cu Superhumans Romania - propune un film și o discuție despre intimitate în epoca inteligenței artificiale, alături de psihoterapeuta Ancuța Coman-Boldișteanu, moderată de Teodora Achim, coordonatoarea seriei. Titlul ales, Her (Spike Jonze, 2013), premiat cu Oscar pentru scenariu, îl urmărește pe Joaquin Phoenix în rolul unui bărbat cu inima frântă, care se îndrăgostește de un sistem de operare. Seara de sâmbătă continuă cu Străinul, cea mai nouă adaptare după romanul omonim al lui Camus, semnată de celebrul regizor francez Francois Ozon, în tonuri alb-negru, și prezentată cu aproape o lună înainte de lansarea în cinematografe. Duminică este ziua favoriților publicului. Conclav, cel mai vizionat titlu de la Victoria în acești patru ani, cu 18 proiecții și 2.125 spectatori, îi readuce pe ecran pe Ralph Fiennes, Stanley Tucci și Isabella Rossellini. Programul se încheie cu o aventură la înălțime, alături de Dinu și Marlene Mititeanu, doi Hoinari prin munți, care pot fi revăzuți în cadrul seriei CineMunte, după o avanpremieră sold out, la final de iulie. Programul detaliat și biletele se găsesc deja pe site-ul cinematografelor, cinema-timisoara.ro, iar mai multe informații vor fi oferite și pe paginile de Facebook și de Instagram ale Cinema Victoria. Weekendul 11-13 septembrie dă tonul aniversărilor toamnei, la Cinema Victoria. Urmează: Cinema Timiș, care împlinește trei ani la mijloc de octombrie, Cinema Studio, cu aniversarea de doi ani în 4-6 decembrie și, cel mai recent dintre toate, Cinema Johnny, care marchează un an de la redeschidere în 20-22 noiembrie. Toamna cinefilă este însă și mai bogată de atât: peste 15 festivaluri și programe curatoriate de film naționale, precum și inițiative locale, propun un program generos, finanțat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara prin apelul Obiectiv Cinema, în toate cele patru săli.

Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Comunicate 08.09. 00:00

Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor

COMUNICAT DE PRESÃ Cristina Dumitrescu (senator AUR): 'Românii din Ucraina dispar. Vina este doar a Statului român, care permite acest lucru!' Senatorul AUR Cristina Dumitrescu, președinte al Comisiei pentru românii de pretutindeni, solicită autorităților române să intervină pentru apărarea dreptului copiilor etnicilor români din Ucraina de a studia în limba maternă, după desființarea, la doar patru zile de la începerea anului școlar, a unei clase cu predare în limba română din Cartal, regiunea Odesa. Potrivit informațiilor publicate de BucPress, părinții copiilor au fost supuși în mod repetat presiunilor pentru a-i transfera la clasa cu predare în limba ucraineană. Președintele Comisiei pentru românii de pretutindeni cere președintelui Nicușor Dan și ministrului Afacerilor Externe, Oana Țoiu, să prezinte public rezultatele concrete ale discuțiilor purtate cu autoritățile ucrainene în privința protejării drepturilor comunităților românești. 'Oana Țoiu, Nicușor Dan, transmiteți-ne clar interesele cui le prioritizați, ale românilor sau ale ucrainenilor? De ce? Pentru că o clasa I-a cu predare în limba română din satul Cartal regiunea Ismail, din zona Odessa, nu a rezistat decât 4 zile de la începutul anului școlar. Sub presiunile autorităților, copiii au trebuit să fie retrași de la clasa cu predare în limba română și trecuți în cea cu predare în limba ucraineană. Noi dăm Ucrainei, vreți să dați în continuare Ucrainei și militari mai nou. Însă românii ce primesc? Ne transmiteți că aveți discuții cu omologii voștri de acolo. Însă ce se concretizează în urma acestor discuții? În scris, ce puteți să ne transmitiți că au acceptat pentru etnicii români din Ucraina? Faptul că, Consulatul General al României de la Odessa nu funcționează din februarie 2022, faptul că nu luați în considerare că ar trebui deschis un birou consular la Ismail, au dus la aceste fapte. Românii se simt pierduți, se simt neapărați de statul român!', a declarat Cristina Dumitrescu, senator AUR. Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor

Comunicat de presă - Banca Regională pentru Alimente Cluj
Comunicate 08.09. 00:00

Comunicat de presă - Banca Regională pentru Alimente Cluj

Copiii au nevoie de hrană ca să poată învăța: peste 14.000 de copii din Cluj, Alba, Sibiu și Bistrița-Năsăud beneficiază de sprijin prin Banca Regională pentru Alimente Cluj Începutul anului școlar aduce pentru multe familii nu doar emoția revenirii la școală, ci și cheltuieli suplimentare pentru rechizite, haine, încălțăminte și transport. Pentru familiile aflate în dificultate, sprijinul alimentar poate reduce presiunea asupra bugetului și poate face loc, în resursele disponibile, și pentru celelalte nevoi ale copiilor. Prin rețeaua Băncii Regionale pentru Alimente Cluj, 14.281 de copii cu vârste între 0 și 18 ani beneficiază de alimente distribuite prin organizațiile partenere. Pentru un copil care merge la școală flămând, prima preocupare nu mai este ce învață la clasă, ci când va avea următoarea masă. Atunci când această nevoie de bază este acoperită constant, copiii au mai multă energie, se pot concentra mai bine și sunt mai disponibili să participe la școală și la activitățile educaționale. 'Începutul școlii este o perioadă importantă pentru orice familie, dar pentru cele care au dificultăți financiare înseamnă și o presiune suplimentară. Rechizitele, hainele, încălțămintea și transportul sunt cheltuieli care se adaugă celor de zi cu zi. Atunci când o parte din nevoia de hrană este acoperită, familia poate folosi resursele rămase pentru celelalte lucruri importante pentru copil', afirmă Andreea Bobiș, președinta Băncii Regionale pentru Alimente Cluj. Prin organizațiile din rețeaua Băncii Regionale pentru Alimente Cluj, alimentele ajung la copii și familii din comunități vulnerabile din județele Cluj, Alba, Sibiu și Bistrița-Năsăud. În prezent, sprijinul alimentar destinat copiilor este distribuit prin 13 centre de zi, 11 centre rezidențiale și 2 școli private, centre after-school sau centre educaționale. Alte organizații partenere - cantine sociale, servicii de voluntariat educațional și servicii de asistență comunitară - sprijină, de asemenea, categorii mixte de beneficiari, inclusiv copii. Hrană pentru copii, dar și un motiv pentru a merge la școală Pentru unele dintre organizațiile partenere ale Băncii Regionale pentru Alimente Cluj, masa caldă sau pachetul cu alimente reprezintă mai mult decât un ajutor de moment. Poate deveni și un punct de pornire pentru educație. 'Accesul constant la hrană înseamnă mai multă siguranță în fiecare zi și șansa de a se concentra pe ceea ce are de făcut și de învățat, fără ca lipsa unei nevoi de bază să devină o preocupare permanentă. Atunci când această nevoie este acoperită, familia poate folosi resursele limitate și pentru alte lucruri importante din viața copilului', completează Andreea Bobiș. Unele centre oferă hrană copiilor cu condiția participării la școală. Astfel, copiii vin inițial pentru mâncare, dar ajung să descopere și un spațiu în care pot învăța, pot primi sprijin, pot beneficia de căldură, curățenie și un mediu mai potrivit pentru studiu. Este cazul Asociației Ariana Miriam din județul Alba, care transportă copii din mai multe sate către un centru de tip after-school, unde primesc și hrană. Dacă la început participarea era redusă, numărul copiilor a crescut pe măsură ce aceștia au descoperit condițiile oferite, atmosfera primitoare, mâncarea caldă și deserturile. Un model similar funcționează la Asociația Feed and Change, în județul Sibiu, unde cantina socială se află chiar vizavi de școală. Copiii primesc un pachet cu mâncare caldă după cursuri, iar pentru a beneficia de hrană trebuie să fie prezenți la școală. Alimentele bune pentru copii sunt cele care ajung la timp În comunitățile vulnerabile există nevoie constantă de produse care pot fi folosite la gătit sau consumate direct și care contribuie la o alimentație diversificată: lactate și brânzeturi, ouă, carne, fructe și legume, dar și produse neperisabile necesare pentru pregătirea meselor. În sezonul rece, când necesarul de energie crește, sunt cu atât mai importante alimentele consistente și nutritive. În această vară, Banca Regională pentru Alimente Cluj a beneficiat de cantități importante de fructe și legume proaspete, inclusiv datorită donațiilor venite direct de la producători. Aceste produse au ajuns la organizațiile partenere și, mai departe, la beneficiarii lor, inclusiv la copii. Pentru companii, anunțarea din timp a surplusurilor alimentare crește șansele ca acestea să fie preluate și redistribuite în condiții bune. Banca Regională pentru Alimente Cluj încurajează transformarea donației de alimente într-o practică constantă și responsabilă de gestionare a stocurilor. România, printre țările UE cu cel mai ridicat risc de sărăcie în rândul copiilor Datele europene arată dimensiunea problemei. În 2024, 33,8% dintre copiii din România cu vârsta sub 18 ani erau expuși riscului de sărăcie sau excluziune socială, față de 24,2% la nivelul Uniunii Europene (UE). România s-a aflat astfel printre statele UE cu cele mai ridicate valori ale acestui indicator. Mai recent, datele pentru 2025 arată că 29,4% dintre persoanele din gospodăriile românești cu copii aflați în întreținere erau expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială, România având a doua cea mai ridicată pondere din UE. În acest context, accesul constant la alimente nu înseamnă doar acoperirea unei nevoi imediate, ci poate contribui la crearea condițiilor în care copiii să poată merge la școală, să se concentreze și să participe la activitățile educaționale. 29 septembrie: conștientizăm risipa și sărbătorim 10 ani de la apariția primei Bănci pentru Alimente din România Anul acesta, 29 septembrie are o dublă semnificație pentru rețeaua Băncilor pentru Alimente: este Ziua Internațională de Conștientizare a Risipei Alimentare, dar marchează și 10 ani de la apariția primei Bănci pentru Alimente din România. Într-un deceniu, alimente care ar fi putut deveni deșeuri au fost transformate, prin mecanisme de recuperare și redistribuire, într-o resursă pentru comunități. 'În acești 10 ani am văzut cât de important este ca surplusul alimentar să fie recuperat și redistribuit la timp. Pentru companii, donația nu ar trebui privită ca o pierdere, ci ca o modalitate prin care o resursă care nu mai poate fi valorificată comercial poate ajunge acolo unde este nevoie de ea', spune Andreea Bobiș, președinta Băncii Regionale pentru Alimente Cluj. Banca Regională pentru Alimente Cluj încurajează companiile să anunțe cât mai devreme surplusurile alimentare și să transforme donația într-o practică constantă de gestionare responsabilă a resurselor. Despre Banca Regională pentru Alimente Cluj Banca Regională pentru Alimente Cluj este parte din Federația Băncilor pentru Alimente din România și contribuie la recuperarea surplusului alimentar și redistribuirea acestuia către persoane aflate în nevoie, prin intermediul organizațiilor nonprofit partenere. Banca deservește județele Cluj, Alba, Bistrița-Năsăud și Sibiu. Pentru mai multe informații și pentru a afla cum poate începe o colaborare, companiile și organizațiile interesate pot accesa site-ul Băncii Regionale pentru Alimente Cluj: https://cluj.bancapentrualimente.ro/.

Cele mai noi știri

Cele mai citite

Flux Agerpres