culte
93 articole
Patriarhul Daniel: Sf. Ioan Botezătorul - ocrotitor al familiilor și ajutor pentru cei care doresc copii
Sfântul Ioan Botezătorul este un păzitor sau ocrotitor al familiilor și un ajutor pentru cei care nu au copii, a subliniat miercuri, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, la sărbătoarea nașterii acestui mare proroc. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, întâistătătorul BOR a participat la Sfânta Liturghie oficiată în Paraclisul istoric 'Sfântul Mare Mucenic Gheorghe' al Reședinței Patriarhale. Patriarhul a amintit că nașterea Sfântului Ioan a fost rodul rugăciunilor stăruitoare ale părinților săi și a arătat că venirea pe lume a Sfântului Ioan Botezătorul reprezintă un semn al lucrării lui Dumnezeu în viața familiei și al puterii rugăciunii făcute cu credință. 'Preotul Zaharia și soția sa Elizabeta, care erau înaintați în vârstă, sufereau mult pentru că nu aveau copii, dar s-au rugat mult ca Dumnezeu să le dăruiască un copil. (...) Sfântul Ioan Botezătorul este un om duhovnicesc, care s-a născut ca rod al rugăciunilor părinților săi, Zaharia și Elisabeta, înaintați în vârstă', a spus Patriarhul Daniel. Totodată, el a explicat că înaintemergătorul a fost vestit de prorocii Vechiului Testament și trimis să pregătească poporul pentru întâlnirea cu Mesia. întâistătătorul BOR a elogiat viața ascetică a Sfântului Ioan Botezătorul, care a devenit model pentru monahii și pustnicii de mai târziu, trăind în 'rugăciune, post și priveghere', și îndemnându-i pe oameni 'să-și schimbe viața - cei care erau prea lacomi, să devină milostivi'. 'Sfântul Ioan Botezătorul cheamă, așadar, la înnoire duhovnicească și la schimbarea comportamentului social', a subliniat Preafericirea Sa. în predica sa, Patriarhul Daniel l-a evocat și pe Sfântul Ierarh Niceta de Remesiana, unul dintre cei mai importanți misionari ai strămoșilor daco-romani, pomenit de Biserică în aceeași zi cu Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, care a desfășurat o amplă activitate misionară în rândul populațiilor de la nord și sud de Dunăre și a amintit contribuția Sfântului Niceta la dezvoltarea cântării bisericești. 'Până astăzi există în Valea Timocului, pe Valea Dunării, în Serbia, comunități românești care au o viață neîntreruptă, creștină, din timpul Sfântului Niceta de Remesiana, până astăzi. (...) Sfântul Niceta de Remesiana a fost, așadar, un ierarh foarte harnic, înțelept, vrednic și dinamic, timp de 48 de ani pentru strămoșii noștri daco-romani', a subliniat Preafericirea Sa. La final, Patriarhul BOR a transmis urări tuturor celor care poartă numele Sfinților Ioan Botezătorul și Niceta de Remesiana, îndemnându-i să urmeze exemplul acestor mari mărturisitori ai credinței. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
Hunedoara: Episcopia organizează Zilele Credinței și Culturii la Deva
Episcopia Devei și Hunedoarei organizează, în perioada 25-29 iunie, o nouă ediție a ciclului de manifestări 'Zilele credinței și culturii la Deva', evenimentele marcând, în paralel, și sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii spirituali ai orașului. Potrivit programului anunțat luni de organizatori, manifestările vor debuta joi, 25 iunie, începând cu ora 18:00, la Catedrala Adormirea Maicii Domnului din Deva, unde va avea loc concertul de muzică sacră 'Familia în cântarea sacră și cultă', susținut de corurile de copii 'Tocorezele zărăndene' și 'Mugurel', grupul psaltic 'Sfânta Casiana Imnografa', alături de sopranele Maria Copăcean și Sorana Moldoveanu. Evenimentele vor continua vineri, 26 iunie, de la ora 19:00, la sala mare a Centrului Cultural 'Drăgan Muntean' cu un concert folcloric intitulat 'Familia în cântul popular', în care vor evolua de mai multe familii de artiști, cu participarea interpretului de muzică populară, părintele Marius Ciprian Pop. Sâmbătă, 27 iunie, de la ora 18:00, la Teatrul de Artă Deva este programată conferința teologică și pastorală intitulată 'Ispita îndreptățirii de sine în însoțirea bărbatului cu femeia', susținută de părintele profesor universitar Constantin Coman, din București. Luni, 29 iunie, în ziua de prăznuire a Sfinților Apostoli Petru și Pavel, începând cu ora 9:00, la Catedrala Episcopală din Deva, se va săvârși Sfânta Liturghie Arhierească cu ocazia hramului acesteia. La toate aceste evenimente intrarea va fi liberă. AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Blada, editor: George Onea, editor online: Ada Vîlceanu) Sursa foto: Episcopia Devei și Hunedoarei/Facebook.com
Vaslui: Rolul familiei în viața persoanelor private de libertate, evidențiat la conferința 'Coeziune socială și comuniune de credință'
Rolul familiei în reintegrarea socială a persoanelor private de libertate a fost evidențiat luni, la Vaslui, în cadrul activității social-filantropice regionale anuale 'Coeziune socială și comuniune de credință'. Proiectul desfășurat sub egida Administrației Naționale a Penitenciarelor și a Patriarhiei Române a reunit specialiști, reprezentanți ai instituțiilor publice, ai mediului academic și ai Bisericii, dar și persoane private de libertate, într-un dialog dedicat valorilor care susțin comunitatea: credința, solidaritatea, iertarea și reintegrarea socială, tema abordată fiind 'Familia creștină - spațiu al iubirii, iertării și reintegrării sociale'. 'Din cauza faptului că trăim într-o societate aflată într-o continuă transformare, în care provocările sociale, culturale și morale devin tot mai complexe, reintegrarea socială a persoanelor private de libertate nu reprezintă doar o responsabilitate instituțională, ci și o misiune profund umană, care presupune reconstruirea demnității persoanei, refacerea relațiilor familiale și redescoperirea valorilor care oferă sens și stabilitate existenței umane. Experiența ultimilor ani demonstrează că procesul reintegrării sociale nu poate fi realizat exclusiv prin măsuri administrative sau educative. Ele presupun implicarea întregii comunități, a familiei, a instituțiilor educaționale, a organizațiilor sociale și, nu în ultimul rând, a Bisericii, care oferă cadrul spiritual necesar redescoperirii valorilor morale și al asumării unei vieți responsabile', a afirmat preotul capelei din cadrul Penitenciarului Vaslui, Ioan Agarici. Prezent la dezbatere, părintele Emilian Iustinian Roman, cadru didactic la Facultatea de Teologie 'Sfântul Dumitru Stăniloae' din cadrul Universității 'Al. I. Cuza' Iași, a vorbit, la rândul său, despre rolul familiei în reintegrarea socială a persoanelor private de libertate, dar și despre importanța implicării Bisericii în ajutorarea acestor persoane și a familiilor lor, care sunt supuse în egală măsură stigmatizării în societate. 'Noi nu ne substituim psihologilor, asistenților sociali, consilierilor, educatorilor, ci venim cu dimensiunea duhovnicească, bazată pe pocăință, iertare, conștientizare, responsabilizate. Noi trebuie să căutăm refacerea rupturii morale, afective, sociale și duhovnicești. Familia creștină are un rol esențial în procesul reintegrării sociale, mai ales în cazul persoanelor care au avut experiența detenției. Reintegrarea socială nu înseamnă revenirea persoanei în comunitate după executarea pedepsei, ci presupune refacerea legăturilor morale, afective și sociale care îi permit mai apoi să aibă o viață normală, echilibrată și demnă. în acest proces, familia poate deveni primul și poate cel mai important spațiu de primire, de sprijin, de responsabilitate și de reconstrucție. Persoana privată de libertate trăiește detenția ca pe o profundă ruptură de familie, de comunitate, de viața socială. Această ruptură produce însingurare, rușine, sentimentul excluderii și nu în ultimul rând teama că la eliberare persoana nu va mai fi acceptată de cei apropiați și de comunitate', a transmis conf. univ. dr. Emilian Iustinian Roman. Directoarea Penitenciarului Vaslui, Cristina Chirvasă, a menționat că în societatea actuală familia se confruntă cu numeroase provocări, de la presiuni economice, consum de droguri, de alcool, până la conflicte între membrii ei și individualism, factori care îi pot afecta funcționalitatea, subliniind că în fața acestor dificultăți, familia creștină este chemată să fie un model de unitate și de speranță. Foto: (c) LOREDANA CIOBANU/AGERPRES 'Prin dialog, iubire, iertare și sprijin reciproc, familia poate depăși toate încercările și poate oferi stabilitate celor care fac parte din ea. Există situații în viață când oamenii greșesc, iau decizii greșite sau, pur și simplu, trec prin momente grele și prin perioade de suferință. în astfel de momente, iubirea adevărată nu abandonează, ci caută să înțeleagă, să sprijine și să ofere speranță. în acest context, iertarea vine nu ca negare a consecințelor pentru faptele noastre, ci ca alegerea de a nu lăsa greșelile să distrugă relațiile cu cei dragi. Familia joacă un rol foarte important și în procesul de reintegrare socială a persoanelor private de libertate și totodată este un factor de protecție împotriva recidivei. Numeroase studii arată că persoanele private de libertate care mențin în mod constant legătura cu familia pe perioada detenției au șanse mai mici să recidiveze', a precizat Cristina Chirvasă. în cadrul evenimentului găzduit de Centrul Cultural Județean Vaslui a avut loc proiecția scurtmetrajului '7 ani și 9 luni' și au fost prezentate o serie de lucrări realizate de persoane private de libertate. AGERPRES/(A, AS - redactor: Loredana Ciobanu, editor: George Onea, editor online: Ada Vîlceanu)




