Cea de-a XXIX-a ediție a Galei Tânărului Actor - HOP începe joi, la Constanța, 25 de tineri actori urmând să se întreacă pentru trofeele galei.
Evenimentele se vor desfășura la Sala Studio - BCR a Teatrului de Stat Constanța, de la ora 18:00, iar gala de decernare a premiilor, programată pe 30 august, va avea loc în același spațiu de la ora 20:00.
Sub direcția artistică a regizorului Silviu Purcărete, ediția din acest an stă sub semnul metamorfozei: 'A și B. Fața luminată și fața ascunsă a personajului. Metamorfoze'.
Potrivit Uniunii Teatrale din România (UNITER), tema îi provoacă pe concurenți să caute dincolo de prima imagine a unui personaj, să schimbe perspectiva, să pună sub semnul întrebării ceea ce pare evident și să construiască ipoteze scenice diferite, chiar contradictorii.
Gala se desfășoară sub forma unui concurs deschis tuturor absolvenților facultăților de teatru din București și din țară.
În Proba liberă, concurenții prezintă momentele artistice cu care au trecut de preselecția din luna iulie - monologuri și scene construite pornind de la texte de Shakespeare, Cehov, Ionesco, Brecht, Ibsen, Moliere, Caragiale, Bulgakov, Vișniec, Pommerat, LaBute sau din texte proprii. Alături de secțiunea Individual, și trei grupuri intră în competiție cu spectacolele 'Hamlet-Ofelia', 'Medeea. Efectul Rashomon' și 'Sindromul York'.
A doua provocare este 'Semnătură. Best of', proba impusă a ediției; patru minute în care fiecare concurent are libertate deplină să arate ce îl definește ca artist, fără un personaj impus și fără o formulă prestabilită.
Joi, pe scena Teatrului de Stat Constanța vor urca pe scenă pentru proba liberă - Individual: Alexia Matei, Răzvan Ionescu, Nicola Zaharia, Tudor Ioan Aron, Georgiana Tițoiu, David Cristian și Deea Elena Gruber.
Pentru proba impusă 'Semnătură. Best Of' vor urca pe scenă concurenții de la Individual care au prezentat proba liberă și o concurentă de la secțiunea Grup - Smaranda Mihalache.
La proba liberă - Grup va fi prezentat spectacolul 'Hamlet-Ofelia', după 'Hamlet' de William Shakespeare cu Filip Popescu și Smaranda Mihalache.
Vineri și sâmbătă vor urca pe scenă ceilalți concurenți.
Juriul care va decide câștigătorii Galei HOP este alcătuit din cinci profesioniști ai teatrului românesc: Claudiu Bleonț (actor), Irisz Kovacs (regizoare), Sorin Leoveanu (actor), Sebastian-Vlad Popa (critic de teatru) și Ofelia Popii (actriță).
Premiile acordate de juriu sunt:
* Premiul 'Ștefan Iordache' - Marele Premiu;
* Premiul pentru cel mai bun actor (Secțiunea Individual);
* Premiul pentru cea mai bună actriță (Secțiunea Individual);
* Premiul 'Cornel Todea' - Cea mai bună trupă de actori (Secțiunea Grup);
*Premiul 'Sică Alexandrescu' - Premiul special al juriului.
În cadrul galei vor fi oferite și Premiul pentru prestanță și rostire scenică, acordat de actrița Dorina Lazăr, și Premiul '1/10 pentru FILM la TIFF'.
Premiul Publicului va fi acordat prin votul spectatorilor și al susținătorilor online.
Conform UNITER, în zilele petrecute la Constanța, concurenții continuă și componenta de formare a galei. Actorul Paul Chiribuță coordonează atelierul 'Adevăr și Verosimil pe scenă', iar regizoarea Ilinca Stihi susține atelierul de voce 'Șoaptă. Voce. Prezență', dedicat actoriei la microfon. Una dintre vocile descoperite la HOP va primi un rol într-un spectacol al viitoarei stagiuni a Teatrului Național Radiofonic.
Toate momentele celor trei zile de concurs, desfășurate în perioada 27 - 29 august, precum și Gala de premiere din 30 august vor fi transmise live pe site-ul Galei HOP și pe pagina de Facebook a evenimentului https://www.facebook.com/GalaHopGalaTanaruluiActor.
După cele trei seri de concurs, duminică spectatorii își pot exprima opțiunile. Între orele 00:00 și 16:00, votul pentru Premiul Publicului va fi deschis pe site-ul Galei HOP.
Pe parcursul Galei HOP două producții vor fi oferite, cu titlu gratuit publicului. Astfel, vineri, de la ora 21:00, la Casa SEAS - Fratelli (Club Fratelli, Constanța), va putea fi urmărit un spectacol produs de Compania Contemporary Creative Dreamers - 'Nihil Sine Deo', în regia și coregrafia lui Daniel Alexandru Dragomir. Accesul se face pe bază de rezervare. Duminică, de la ora 19:00, Teatrul de Stat Constanța prezintă 'Comedy Shop. Interactive Impro Show', în regia lui Dragoș Muscalu, cu muzică live de Vlad Pasencu. AGERPRES/(AS - redactor: Petronius Craiu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Gala Tânărului Actor - HOP începe, joi, la Constanța

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Covasna: 'Un tramvai numit dorință', în regia lui Andrei Șerban, în premieră la Teatrul 'Andrei Mureșanu'
Piesa 'Un tramvai numit dorință' de Tennessee Williams, una dintre operele emblematice ale dramaturgiei americane, va fi prezentată în premieră, la sfârșitul acestei săptămâni, de trupa Teatrului 'Andrei Mureșanu' din Sfântu Gheorghe, într-un spectacol semnat de reputatul regizor Andrei Șerba
Mureș: Sighișoara celebrează 'El Día de la Cultura' alături de Ambasada Cubei
Municipiul Sighișoara, în parteneriat cu Ambasada Republicii Cuba în România, va găzdui vineri, 16 octombrie, evenimentul cultural 'El Día de la Cultura' (Ziua Culturii Cubaneze), menit să aducă muzica, arta și tradițiile din această țară direct în rândul comunității locale și al turiștilor.
Bucharest Photofest: Peste 200 de artiști și 50 de evenimente în 10 spații din Capitală, în perioada 9 - 18 octombrie
Cea de-a XI-a ediție a festivalului internațional Bucharest Photofest aduce în perioada 9 - 18 octombrie, sub tema 'Witness', peste 200 de artiști și 50 de evenimente în 10 spații din Capitală, informează organizatorii într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Tema ediției, 'Wit
Spectacolul 'Amadeus' în regia lui Vlad Cristache - premieră la Teatrul Nottara, pe 11 octombrie
Spectacolul 'Amadeus' după textul dramaturgului britanic Peter Shaffer, în regia lui Vlad Cristache, va avea premiera, duminică, de la ora 19:00, la Sala Horia Lovinescu a Teatrului Nottara, informează organizatorii într-un comunicat transmis, miercuri AGERPRES. Din distribuție fac parte Ionuț
Turneul 'Aripi', susținut de patru tineri pianiști japonezi, între 12 și 16 octombrie, în trei orașe din România
Tinerii pianiști japonezi Hazuki Katsuda, Mana Shimizu, Rei Taniguchi și Saaya Paku vor susține, în perioada 12 - 16 octombrie, în cadrul Turneului 'Aripi', recitaluri la București, Brașov și Casa Memorială 'Dinu Lipatti' de la Ciolcești, Argeș, informează Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din R
Organiștii Maria-Luisa Antal și Eduard Antal susțin un recital extraordinar la Ateneul Român pe 11 octombrie
Organiștii Maria-Luisa Antal și Eduard Antal vor susține, în cadrul Turneului Național 'Orgile României', ediția a VIII-a, un recital extraordinar la Ateneul Român pe 11 octombrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, miercuri, AGERPRES, recitalul de la matineu este ultimu
Concertul extraordinar '3 Tenori ieșeni & Friends' - miercuri, la Sala Palatului din Capitală
Concertul extraordinar '3 Tenori ieșeni & Friends' - cu Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă - va avea loc miercuri, de la ora 19:00, la Sala Palatului din București. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, cei trei tenori vor împărți scena cu câteva din
Buzău: S-a redeschis șantierul arheologic al 'Prințesei' cu craniul alungit; cercetări cu radiocarbon și analize antropologice
Buzău: S-a redeschis șantierul arheologic al 'Prințesei' cu craniul alungit; cercetări cu radiocarbon și analize antropologice









