Cinci persoane au fost reținute în cadrul unei anchete deschise după furtul, în luna septembrie, a două tablouri de la Muzeul Renoir din Cagnes-sur-mer, pe Riviera Franceză, potrivit unor surse apropiate anchetei, informează AFP.
În data de 8 septembrie, doi hoți au pătruns în muzeu, au tăiat cu ferăstrăul electric suporturile a patru tablouri și au reușit să fugă cu două dintre opere, abandonându-le pe celelalte două în grădină.
Parchetul din Marsilia, care se ocupă de anchetă, nu a dorit să facă declarații în acest moment.
Potrivit publicației regionale Nice Matin, care a scris despre arestări, acestea vizează în total de șase persoane, printre care și cei doi suspectați că au dat spargerea, și au fost realizate coordonat între departamentele Alpes-Maritimes, Var, Hérault și Doubs. Soarta celor două tablouri dispărute nu este cunoscută încă.
Furtul a avut loc în câteva minte, cu puțin înainte de ora 6:00, în muzeul municipal amenajat în orașul unde pictorul impresionist Pierre-Auguste Renoir (1841-1919) a trăit în ultimii ani ai vieții.
Potrivit primarului Cagnes-sur-mer, Bryan Masson, comandoul, ''bine echipat și bine informat'', a făcut o gaură în gardul muzeului pentru a intra în curtea plină de vegetație, după care a spart o fereastră pentru a intra în clădire, înainte de a tăia suporturile tablourilor cu un ferăstrău electric.
O patrulă a poliției municipale, alertată de sistemul de alarmă, a intervenit în câteva minute, obligându-i probabil pe hoți să se grăbească mai mult decât preconizau.
Hoții au reușit să fugă cu două tablouri de Renoir - ''Madame Colonna Romano'' și ''Jeune femme au puits'' -, însă au trebuit să abandoneze portretele ''Madame Pichon'' și ''Coco lisant'', o reprezentare foarte celebră a fiului pictorului, cu părul lung și blond.
După ce a menționat un prejudiciu de 9 milioane de euro pentru cele patru tablouri, primarul nu a precizat valoarea estimată a celor două tablouri dispărute efectiv.
Acest furt a avut loc la aproape un an după jaful de la Luvru, cel mai vizitat muzeu din lume, în inima Parisului, în timpul căruia cele opt bijuterii ale Coroanei Franței au fost furate din Galeria Apollon, printre care și diadema împărătesei Eugenie, regăsită mai târziu foarte deteriorată. Prejudiciul a fost estimat la 88 de milioane de euro. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Adrian Dădârlat)
Jaful de la Muzeul Renoir / Cinci persoane au fost reținute

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Actorul bollywoodian Nana Patekar a murit la 75 de ani
Actorul indian veteran Nana Patekar, cunoscut pentru interpretările sale pline de pasiune din filme de la Bollywood și din teatru, a încetat din viață joi, la vârsta de 75 de ani, transmite Reuters, care citează media locale. Nana Patekar a fost găsit inconștient la domiciliul său din statul Goa, joi dimineață, iar medicii sosiți l
VIDEO Papa Leon al XIV-lea îndeamnă Biserica să regândească sprijinul acordat familiilor
Papa Leon al XIV-lea a îndemnat miercuri Biserica Catolică să reflecte asupra modalităților de a veni în sprijinul familiilor, cu prilejul deschiderii unei Adunări mondiale cu durata de o săptămână consacrată aniversării a zece ani de la un document important emis de papa Francisc, informează AFP.
Trei ani de la atacurile Hamas asupra Israelului - Yaron Bob, artistul care transformă rachetele în trandafiri
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: 'Creez aceste lucruri care spun că vrem pace și armonie, nu vrem război', sunt cuvintele lui Yaron Bob, un israelian care transformă metalul provenit din rachetele lansate din Gaza către Israel în lucrări de artă. Artistul a fost prezent miercuri la vernisajul unei expoziții găzduite de
Premiile Emmy nu vor mai fi transmise de televiziunea tradițională, ci de platforma Amazon Prime Video din 2027
Premiile Emmy trec de la televiziunea tradițională la streaming pentru prima dată în istoria galei, Amazon Prime Video urmând să difuzeze ceremonia începând din 2027, a anunțat marți Academia americană de televiziune, potrivit DPA. Gala Emmy va putea fi vizionată fără abonament la nivel global și va continua să se desfășoare &ic
A murit scriitorul britanic Jeffrey Archer, la vârsta de 86 de ani
Scriitorul britanic Jeffrey Archer a decedat la vârsta de 86 de ani, a anunțat luni editura sa, HarperCollins, transmite marți AFP. Autorul de bestsellere Jeffrey Archer a decedat luni 'brusc și în pace, acasă, între două sesiuni de scris', a precizat HarperCollins. Editoarea sa, Kate Elton, l-a descris
Rowan Atkinson, protagonistul unui spectacolul de scheciuri pe West End anul viitor
Actorul britanic Rowan Atkinson va juca anul viitor din nou pe West End după 40 de ani într-un spectacol de scheciuri comice care marchează totodată revenirea actorului la teatru după mai bine de un deceniu, informează DPA și PA Media. Actorul, în vârstă de 71 de ani, va urca pe scena Gillian Lynne Theatre din Londra anul viitor &icir
Un jurnal inedit al papei Francisc, publicat la sfârșitul lunii noiembrie
Un volum care cuprinde însemnări personale făcute de papa Francisc timp de peste 30 de ani va fi publicat pe 24 noiembrie în 94 de țări, au anunțat luni editorii cărții, potrivit AFP. Prezentat de cardinalul argentinian Victor Manuel Fernandez, colaborator apropiat al papei Francisc, ''Jurnalul spiritual al papei Francisc'' reunește
Finlanda / Agenția națională de presă STT riscă să se închidă
Federația Europeană a Jurnaliștilor (EFJ) alături de Uniunea Jurnaliștilor din Finlanda (UJF), organizație afiliată, își exprimă profunda îngrijorare cu privire la anunțul făcut de STT, Agenția națională de presă din Finlanda, conform căruia instituția ar putea fi nevoită să-și reducă activitățile legate de serviciile de știri și de fotografie, scrie EFJ pe pagin









