Ziua mondială a hepatitei este marcată anual pe 28 iulie, cu scopul de a intensifica eforturile naționale și internaționale privind hepatita, o inflamație a ficatului care provoacă boli hepatice grave și chiar cancer hepatic, în condițiile în care hepatita virală continuă să fie o cauză majoră de îmbolnăvire și deces care pot fi prevenite, la nivel mondial, scrie site-ul who.int/.
A fost aleasă data de 28 iulie, fiind vorba despre ziua de naștere a omului de știință și laureat al Premiului Nobel, Dr. Baruch Blumberg, care a descoperit virusul hepatitei B (VHB) și a dezvoltat un test de diagnostic și un vaccin împotriva acestuia.
Tema din 2026 este 'Hepatitis: Let's Break It Down', un apel la eliminarea barierelor care stau între pacienți și serviciile ce le pot salva viața, în contextul în care instrumentele necesare pentru eliminarea hepatitei virale există deja. Vaccinurile eficiente, metodele precise de diagnostic, tratamentele curative pentru hepatita C și terapiile pe termen lung pentru hepatita B pot preveni infecțiile, pot salva vieți și pot reduce incidența cancerului hepatic și a cirozei. Cu toate acestea, milioane de oameni rămân nediagnosticați, netratați sau în imposibilitatea de a accesa îngrijirile medicale din cauza stigmatizării, a nivelului scăzut de informare, a lacunelor din sistemul de sănătate și a inegalităților persistente, atrage atenția OMS, în contextul zilei din 2026.
Campania pentru anul 2026 îndeamnă la transformarea dovezilor științifice în acțiune prin intermediul unui angajament politic consolidat, al unor investiții susținute și al eforturilor de extindere a accesului echitabil la prevenție, testare, tratament și îngrijire.
OMS atrage atenția asupra statisticilor care arată că 287 de milioane de oameni trăiau cu hepatite cronice de tip B sau C, că doar 45% dintre bebeluși au primit vaccinul împotriva hepatitei B în primele 24 de ore de la naștere și că 1,3 milioane de oameni au murit din cauza hepatitei cronice B și C în 2024.
Hepatita este inflamația ficatului, fiind cel mai adesea cauzată de infecții virale (de tip A, B, C, D, E). Poate fi provocată însă și de consumul excesiv de alcool, anumite medicamente sau afecțiuni autoimune.
Există 5 tipuri de virusuri hepatitice - A, B, C, D și E. Toate aceste virusuri pot provoca infecții acute și inflamația ficatului, însă infecția cu virusurile hepatice B, C și D poate duce, de asemenea, la hepatită cronică, aceasta putând evolua spre ciroză și cancer hepatic. Se estimează că circa 15 milioane de persoane trăiesc cu hepatită cronică B, iar 14 milioane cu hepatită C numai în zona europeană. Majoritatea acestor persoane nu știu că sunt infectate și continuă să fie purtătoare ale virusului. Prin urmare, ele prezintă un risc ridicat de a dezvolta boli hepatice cronice grave și pot transmite virusul altor persoane fără a ști acest lucru, se mai arată pe who.int/.
Eforturile de combatere a hepatitelor virale ar trebui să se concentreze pe creșterea gradului de conștientizare cu privire la această boală, pe îmbunătățirea prevenirii prin promovarea vaccinării, a practicilor sexuale sigure și a tehnicilor de injectare în condiții de siguranță, precum și pe asigurarea unui acces echitabil la testare și tratament pentru toți cei care au nevoie de acestea.
Inițiativa marcării Zilei mondiale a hepatitei a fost luată în 2008 de către Alianța Mondială pentru Hepatită (AMH), în 2010 urmând să fie adoptată prima rezoluție a AMH în privința hepatitei virale, potrivit worldhepatitisalliance.org/.
Prima zi mondială a hepatitei a fost marcată în mod oficial în 2011.
Un summit inaugural al hepatitei a avut loc în Glasgow, Scoția, în 2015. A urmat un altul în 2017, în Brazilia. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Andreea Preda)
28 iulie - Ziua mondială de luptă împotriva hepatitei

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Kimjang, procesul tradițional de preparare și împărțire a kimchi-ului în Republica Coreea
Kimchi este denumirea coreeană pentru legumele conservate, condimentate cu mirodenii și fructe de mare fermentate. Kimjang, procesul tradițional de preparare și împărțire a kimchi-ului, reafirmă identitatea coreeană și reprezintă o oportunitate excelentă de a consolida cooperarea în cadrul familiei, explică site-ul
8 octombrie - Ziua mondială a vederii
Ziua mondială a vederii ('World Sight Day' - WSD) este marcată anual, în cea de-a doua zi de joi a lunii octombrie, respectiv la 8 octombrie anul acesta, pentru a sublinia importanța sănătății ochilor și necesitatea ca toți să aibă acces egal la îngrijire oftalmologică, conform
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 8 octombrie
Președintele american Donald Trump a afirmat luni că Iranul se 'prăbușește complet', cu numai câteva ore înainte ca Washingtonul să anunțe detalii despre noile sancțiuni economice împotriva Teheranului, care vede în această măsuri o 'r Președintele chinez Xi Jinping a cerut o sol
7 octombrie - Ziua mondială a bumbacului
Ziua mondială a bumbacului este sărbătorită în 2026 în cadrul evenimentului cu tema 'Cotton for Good: Building Prosperity Through Trade, Transformation and Partnership', organizat în Tașkent, Uzbekistan, potrivit www.fao.org. Bumbacul reprezintă o cultură,
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 7 octombrie
Ştirile zilei - 6 octombrie 2026 Ştirile zilei - 5 octombrie 2026 Ştirile zilei - 2 octombrie 2026 Cele mai citite Legislatie Conducere Organigrama Declarații de avere și de interese Cariere Contact Transparență decizională Bilanțuri contabile Achiziții publice Solicitare informa
PERSONALITATEA ZILEI: Cântărețul Lewis Capaldi
Lewis Capaldi, născut la 7 octombrie 1996 la Glasgow, Scoția, este un cantautor celebru a cărui voce puternică și interpretare plină de pasiune i-au adus un public numeros la nivel mondial, precum și o serie de single-uri și albume de succes. A pătruns în curentul muzical pop dominant la sfârșitul anilor 2010, cu piese precum 'Br
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 7 octombrie
O navă a fost lovită de un 'proiectil necunoscut' care a provocat un incendiu la bord, a anunțat în cursul nopții de miercuri spre joi agenția maritimă britanică, UKMTO, relatează AFP. Nava 'a fost lovită de un proiectil necunoscut care La șase luni de la începutul războiului din









