Isabel Schnabel, membru în Comitetul Executiv al BCE, a declarat marți că dobânzile trebuie majorate în continuare, deoarece conflictul din Orientul Mijlociu și economia surprinzător de puternică a zonei euro prezintă noi riscuri la adresa inflației, transmite Bloomberg.
Este posibil ca ritmul de creștere a prețurilor de consum să depășească 2% pentru o 'perioadă prelungită' din cauza costurilor ridicate ale energiei, a declarat oficialul german. Dacă ar acționa doar atunci când această creștere s-ar reflectă în salarii i-ar lăsa pe decidenții de la BCE 'în urmă', a avertizat Schnabel.
'La nivelul actual al dobânzii de politică monetară, este puțin probabil ca inflația să revină la nivelul țintă pe termen mediu și, prin urmare, va fi necesară o înăsprire suplimentară. Mai ales în contextul actual al unei cereri agregate rezistente, este esențial să fie prevenită din timp apariția efectelor de runda a doua, deoarece o acțiune târzie ar putea necesita și mai multe majorări de dobândă', a declarat Schnabel pentru Bloomberg.
BCE a fost prima mare bancă centrală care a majorat costurile cu împrumuturile din cauza războiului din Iran, iar oficialii instituției au vorbit despre reuniunea de politică monetară de luna viitoare ca despre un moment de răscruce pentru o decizie cu privire la o nouă înăsprire. Aproape toți investitorii se așteaptă la o decizie de majorare a dobânzilor de referință cu un sfert de punct, ceea ce ar duce dobânda la depozite la 2,5%.
Schnabel a apreciat că piețele financiare 'par să înțeleagă foarte bine funcția noastră de reacție', dar nu a spus cât de mult este probabil să crească în continuare costurile de împrumuturile.
În sprijinul punctului său de vedere privind rezistența economiei europene, datele statistice publicate marți au arătat că Produsul Intern Brut al Germaniei a înregistrat o creștere peste așteptări în trimestrul al doilea. În aceeași perioadă, PIB-ul zonei euro a crescut cu 0,4% , după ce a stagnat la începutul anului 2026.
'Economia continuă să fie mai puternică decât se preconiza, iar datele au fost unele surprinzătoare în sus', a spus Schnabel, arătând spre politica fiscală, o creștere a cheltuielilor pentru apărare și boom-ul global al inteligenței artificiale drept principalii factori ai acestor performanțe. 'Sondajele referitoare la încrederea în mediul de afaceri sugerează că creșterea economică câștigă teren. Așadar, comparativ cu proiecțiile personalului BCE din iunie, văd riscurile la adresa creșterii economice ca fiind orientate în sus', a apreciat Schnabel.
Cu privire la inflație, care a crescut la 2,9% în iulie, Schnabel a avertizat că presiunile venite din partea prețurilor la energie, dincolo de petrol, devin mai susținute. Evoluțiile în domeniul gazelor naturale sunt 'deosebit de îngrijorătoare' din cauza nivelurilor scăzute de stocare din Europa, a subliniat Schnabel. 'Acest lucru prezintă riscuri semnificative în sus pentru inflație. Cu cât conflictul durează mai mult, cu atât este mai mare riscul și intensitatea efectelor indirecte și de runda a doua, mai ales dacă cererea agregată rămâne rezistentă', a concluzionat oficialul BCE. AGERPRES/ (AS-redactor: Constantin Balaban, Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
Un oficial de la BCE spune că dobânzile trebuie majorate pe fondul intensificării presiunilor inflaționiste

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bruxelles-ul va analiza introducerea unei taxe pe profiturile excepționale ale companiilor energetice
Comisia Europeană va analiza posibilul impact al introducerii, la nivelul întregului bloc comunitar, a unei taxe pe profiturile excepționale ale companiilor energetice, în contextul în care guvernele caută cele mai bune soluții pentru a atenua șocul provocat de explozia prețurilor la energie în pragul iernii, transmite Bloomberg. Potriv
UE elimină Panama de pe lista neagră a paradisurilor fiscale
Miniștrii finanțelor și economiei din UE, reuniți vineri pentru Consiliul ECOFIN, au decis să elimine Panama și Vietnamul din anexa I, lista jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale, după ce ambele jurisdicții au luat măsuri semnificative pentru a aborda chestiunile nesoluționate, a anunțat Comisia Europeană. De asemenea, Consiliul ECOFIN a decis s
UNCTAD: Comerțul mondial își continuă creșterea după un an 2025 record
După un an record în 2025, valoarea fluxurilor comerciale globale este așteptată să continue să crească în 2026, a anunțat vineri Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD), transmite AFP. Conform celor mai recente prognoze ale UNCTAD, comerțul mondial cu bunuri și servicii este așteptată să înregistreze o creștere de ap
Ucraina își protejează benzinăriile împotriva atacurilor rusești
Barierele de protecție formate din structuri metalice umplute cu nisip și adăposturile din beton devin o prezență tot mai frecventă la benzinăriile din Ucraina, pe măsură ce distribuitorii de carburanți încearcă să-și protejeze rețelele împotriva atacurilor rusești asupra infrastructurii de combustibil din marile orașe, transmite Reuters.
Prezență record a constructorilor chinezi la Salonul Auto de la Paris
Un număr record de 20 de mărci auto chinezești vor fi prezente săptămâna viitoare la Salonul Auto de la Paris, o dovadă a modului în care producătorii auto din China au devenit o amenințare pentru constructorii europeni, în pofida barierelor comerciale tot mai mari, transmite Reuters. Delegația chineză de anul acesta va fi de
VIDEO Comisarul european pentru comerț dorește rezultate 'concrete' în urma discuțiilor sale din China
Comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic, așteaptă 'rezultate concrete' în cursul discuțiilor pe care le-a început joi la Beijing privind dezechilibrul schimburilor comerciale dintre China și Uniunea Europeană, a declarat acesta pe rețelele sociale, notează AFP. Sefcovic a reiterat joi seară pe X că lucrează 'ac
Regnier (Comisia Europeană): Este timpul ca Europa să se trezească și să înceapă să-și sprijine industria de apărare
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Anghelache, transmite: Thomas Regnier, purtător de cuvânt al Comisiei Europene - Direcția Generală Comunicare, a declarat, joi, că a venit timpul ca Europa să se trezească și să-și sprijine industria de apărare, care 'este practic inexistentă'. 'Este timpul ca Europa să se trezească și s
În pofida stocurilor extrem de scăzute, UE este capabilă să satisfacă cererea de gaze din timpul iernii
Uniunea Europeană este capabilă să satisfacă cererea de gaze din timpul iernii, dar stocurile actuale sunt la minime 'istorice' și vor trebui monitorizate îndeaproape, a subliniat joi rețeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport pentru gaze (ENTSOG), informează AFP. 'Instalațiile subterane de depozitare a gazelor din UE erau umplu









