Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a stabilit blocarea apelurilor inițiate din afara teritoriului României, care afișează în mod fals numere naționale de telefonie fixă, însă această măsură nu poate fi aplicată în prezent pentru numerele de telefonie mobilă, deoarece ar putea afecta utilizarea legitimă a numerelor în străinătate în roaming.
Potrivit unui comunicat de presă al instituției, transmis miercuri AGERPRES, spoofing este o tehnică de falsificare a identității apelantului prin afișarea unui număr de telefon care nu aparține persoanei care efectuează efectiv apelul (Caller Line Identification - CLI).
'(...) În contextul creșterii semnificative a cazurilor de utilizare în mod fraudulos a resurselor de numerotație, ANCOM a identificat și a impus o serie de măsuri care să faciliteze reducerea semnificativă a incidenței cazurilor de CLI spoofing. Astfel, după consultări organizate împreună cu Direcția de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și principalii furnizori de comunicații electronice, ANCOM a stabilit blocarea apelurilor inițiate din afara teritoriului României, care afișează în mod fals numere naționale de telefonie fixă. Această măsură nu poate fi aplicată în prezent pentru numerele de telefonie mobilă întrucât ar putea afecta utilizarea legitimă a numerelor în străinătate în roaming', se menționează în comunicat.
ANCOM recomandă utilizatorilor care s-au confruntat cu o astfel de situație să își informeze furnizorul de telefonie și să se adreseze organelor de poliție și Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC).
De asemenea, pentru protecția lor, este util ca utilizatorii să nu se bazeze doar pe afișarea numărului, având în vedere că acesta poate fi falsificat, iar în cazuri suspecte, să realizeze verificări suplimentare cu privire la proveniența apelului (pot închide apelul și apela numărul oficial al companiei/instituției declarată în cadrul apelului de către interlocutor).
În același timp, este foarte important să nu fie oferite date personale prin telefon (date de identificare, date bancare, parole, PIN-uri etc.), să se actualizeze în mod constant software-ul telefonului și aplicațiile, să nu se dea curs apelurilor telefonice nesolicitate prin care se solicită informații sensibile sau transferuri de bani, să se verifice orice informație prin canale oficiale, contactând direct instituțiile implicate.
Totodată, ANCOM recomandă utilizatorilor să se documenteze constant despre noile tipuri de fraude, din surse precum sigurantaonline.ro, creată de DNSC, Poliția Română și Asociația Română a Băncilor (ARB). AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ady Ivaşcu)
ANCOM: Apelurile inițiate din afara României, ce afișează în mod fals numere naționale de telefonie fixă, vor fi blocate

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UNTRR: Solicităm suspendarea sancțiunilor până când sistemul TollRo este matur și funcțional sau până la 1 aprilie
Descoperă lumea prin imagini de impact
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți se va desfășura în 63 de locații; aproape 16.300 de locuri de muncă sunt disponibile
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), se va desfășura în 63 de locații din București și din țară, unde 962 de agenți economici vor oferi 16.296 de locuri de muncă. Dintre acestea, 827 de locuri sunt destinate absolvenților de învățământ superior, i
ANIS: 57 de proiecte universitare au intrat în evaluare pentru granturi; peste jumătate sunt axate pe inteligența artificială
Un număr de 57 de proiecte universitare din opt centre din țară au intrat în etapa de evaluare a Burselor ANIS 2026, iar 52% dintre aplicațiile înscrise sunt concentrate în categoriile Artificial Intelligence & Machine Learning și AI for All, informează miercuri Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS).
ANOFM: Peste 34.100 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel național
Peste 34.100 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel național și alte 84 sunt vacante în Spațiul Economic European, a anunțat, miercuri, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). în România, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru conducător auto transport rutier (4.077); manipulant mărfuri (1
ARIR a premiat 16 companii listate pentru excelență în relația cu investitorii
Asociația Română pentru Relația cu Investitorii (ARIR) a premiat, miercuri, 16 companii listate pentru performanța în relația cu investitorii, în cadrul celei de-a opta ediții a Galei by ARIR, eveniment care reunește reprezentanți ai pieței de capital, companii listate, investitori și profesioniști în Investor Relations (IR).
Atacurile din Marea Neagră pot pune presiune suplimentară pe prețul motorinei în România (analiză)
Atacurile asupra navelor comerciale din Marea Neagră pot pune o presiune suplimentară pe prețul motorinei în România, prin creșterea costurilor cu asigurările, transportul și aprovizionarea, într-o piață în care cotațiile produselor petroliere sunt deja ridicate, arată o analiză realizată de Frames. Potrivit sursei cita
Deloitte: Producătorii români care livrează produse ambalate în UE pot avea obligații în fiecare stat membru
Producătorii români care livrează produse ambalate către clienți din alte state membre ale Uniunii Europene pot deveni titularii obligațiilor privind ambalajele în fiecare stat în care produsele sunt introduse pe piață, în contextul aplicării noilor reguli europene în domeniu, potrivit unei analize Deloitte România.
AEI: Energia electrică pentru consumatorii casnici s-ar putea scumpi cu 22%
Prețul mediu al ofertelor de energie electrică pentru consumatorii casnici ar putea ajunge la aproximativ 1,67 lei/kWh, cu TVA, în cazul ofertelor noi pe 12 luni emise în toamna acestui an, în creștere cu 22% față de o ofertă comparabilă din toamna anului trecut, estimează Asociația Energia Inteligentă (AEI). Conform sursei c









