Atacurile asupra navelor comerciale din Marea Neagră pot pune o presiune suplimentară pe prețul motorinei în România, prin creșterea costurilor cu asigurările, transportul și aprovizionarea, într-o piață în care cotațiile produselor petroliere sunt deja ridicate, arată o analiză realizată de Frames.
Potrivit sursei citate, orice transport pe mare presupune o poliță obișnuită pentru marfă, care în condiții normale costă între 0,2% și 0,5% din valoarea încărcăturii, precum și un supliment pentru riscul de război, aplicat de asigurători pentru zonele de conflict.
În Marea Neagră, costurile asociate riscului de război au crescut semnificativ, susțin analiștii.
''Situația se agravase deja înainte de atacurile din octombrie. În septembrie, piața londoneză de asigurări maritime a extins zona de risc ridicat la întreaga Mare Neagră, cu excepția apelor teritoriale ale statelor riverane. Iar pentru o singură cursă de șapte zile, primele pentru riscul de război pot adăuga sute de mii de dolari la costul unei nave. După ce dronele au lovit și lângă o platformă românească, este greu de crezut că asigurătorii vor reduce aceste prime'', spune Adrian Negrescu, managerul Frames.
Conform analizei, pentru mărfurile care încă circulă, precum oțelul sau produsele metalurgice, primele au ajuns la 10-15 dolari pe tonă, iar asigurarea reprezintă în prezent 1-2% din valoarea mărfii, de câteva ori peste nivelul normal.
În cazul motorinei, Frames estimează că numai creșterea costurilor cu asigurarea ar putea adăuga câțiva bani la prețul unui litru.
Datele economice consultate de companie arată că o tonă de motorină costă pe piața internațională peste 1.600 de dolari. Dacă asigurarea crește de la 0,2-0,5% din valoarea mărfii la 1-2%, costul suplimentar este estimat la aproximativ 13-29 de dolari pe tonă. Cum o tonă de motorină înseamnă aproape 1.200 de litri, impactul calculat de Frames este de 5-12 bani în plus pe litru numai din asigurare și de aproximativ 6-15 bani cu TVA.
Costurile cu asigurarea reprezintă însă doar o parte din presiunile asupra prețurilor, avertizează analiștii.
''Pare puțin, dar este doar prima verigă. La asigurare se adaugă navlurile mai mari cerute de armatorii care mai acceptă cursele, ocolurile pe rute mai lungi și mai sigure și întârzierile în aprovizionare. Toate împreună se adună în prețul de la pompă, într-o piață care era deja sub presiune'', afirmă experții.
Riscul maritim se suprapune peste creșterea prețurilor produselor petroliere, mai arată analiza. Potrivit Frames, petrolul Brent este cu 52% mai scump decât în urmă cu un an și a crescut cu 21% numai în ultima lună.
În cazul motorinei, cotațiile Platts indicate în analiză depășesc 1.600 de dolari pe tonă pentru motorina standard, aproape dublu față de nivelul din 2024. România este expusă acestor evoluții în condițiile în care producția rafinăriilor interne nu acoperă consumul, iar o parte din necesarul de motorină este asigurată din import.
''În esență, prețul motorinei s-a decuplat, măcar parțial, de prețul petrolului. Barilul de țiței nu mai este singurul factor care contează. Contează volumele disponibile, produsele rafinate și presiunea pe rafinare la nivel global, regional și național. Când marfa e puțină, fiecare risc în plus pe drumul ei se vede imediat în preț'', spune Adrian Negrescu.
Potrivit analizei, la începutul lunii octombrie motorina costa aproape 11 lei pe litru în marile orașe, în timp ce reducerea accizei, care contribuie la limitarea prețului, expiră pe 15 octombrie. Fără această măsură, litrul s-ar scumpi cu aproximativ 85 de bani, susțin analiștii Frames.
Aceștia atrag atenția și asupra efectelor pe care le-ar putea avea intervențiile asupra prețurilor într-o piață cu o ofertă redusă.
Potrivit Frames, plafonarea prețurilor sau alte intervenții într-o piață în care cantitatea de marfă disponibilă este redusă ar putea determina importatorii și distribuitorii să reducă livrările, dacă nu își mai pot acoperi costurile.
Adrian Negrescu consideră că autoritățile ar trebui să analizeze atât situația din Marea Neagră, cât și impactul taxelor asupra prețurilor carburanților.
''Este esențial ca noul guvern, indiferent cine îl va forma - Luca Niculescu sau o altă persoană desemnată de președintele Dan - să facă o analiză temeinică a situației din Marea Neagră și a modului în care taxele influențează prețul carburanților din România. Este nevoie de o regândire a modului în care statul intervine în piață în așa fel încât să tempereze valul de inflație care se conturează la orizont'', afirmă Negrescu.
Analiștii susțin că majorarea costurilor asociate transportului maritim se poate transmite și către alte categorii de produse și servicii, prin intermediul prețurilor carburanților.
Riscul din Marea Neagră se transformă astfel în costuri mai mari cu asigurările și transportul, care se pot reflecta ulterior în prețurile carburanților, alimentelor, serviciilor și produselor transportate rutier, concluzionează analiza Frames. AGERPRES(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
Atacurile din Marea Neagră pot pune presiune suplimentară pe prețul motorinei în România (analiză)

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Silaghi (CCIR): Acordul dintre Portul Constanța și Portul Karachi creează un cadru durabil pentru facilitarea comerțului Asia-Europa
Acordul încheiat recent între Portul Constanța și Portul Karachi creează un cadru durabil pentru facilitarea comerțului dintre Asia și Europa, a declarat marți secretarul general al Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Ovidiu Silaghi. 'Relația economică româno-pakistaneză este una stabilă și în cr
Peste 9.000 de locuri de muncă, disponibile la Bursa pentru absolvenți din București
Peste 9.000 de locuri de muncă vor fi oferite de 129 de angajatori la Bursa generală a locurilor de muncă pentru absolvenți, care va fi organizată vineri, în Capitală, informează Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București (AMOFM). Potrivit unui comunicat al instituției, până în prezent și-au anunțat particip
Raport Greenpeace: București, pe ultimul loc în clasamentul european al tranziției sistemelor de încălzire urbană
Capitala României se află pe ultimul loc în clasamentul orașelor europene care au făcut tranziția de la încălzirea pe bază de combustibili fosili la sisteme de încălzire sustenabile, conform unui nou raport al Greenpeace Europa Centrală și de Est (ECE), dat publicității marți. București se află alături de Atena și Roma,
Angajatori de TOP aduce la București 5.000 de oportunități de carieră și 80 de companii, în perioada 30-31 octombrie
Operatorii economici din Capitală pun la dispoziție 5.000 de oportunități de carieră în cadrul unei noi ediții a evenimentului Angajatori de TOP București, ce va avea loc în perioada 30 - 31 octombrie. Potrivit organizatorilor celui mai mare eveniment de carieră din România, organizat la Sala Palatului, un număr de 80 de comp
Banca Mondială: România realizează cea mai ambițioasă ajustare fiscală din Europa și Asia Centrală
România realizează cea mai ambițioasă ajustare fiscală din regiune, conform unui raport actualizat privind perspectivele economice în Europa și Asia Centrală (ECA), publicat marți de Banca Mondială (BM). 'România implementează cea mai ambițioasă ajustare fiscală din regiune, deficitul urmând să scadă cu aproape două puncte procentua
MEDAT: Peste 1.240 de persoane s-au înscris în Start-Up Nation în primele două ore de la debutul programului
Un număr de 1.246 de persoane se înscriseseră în Programul Start-Up Nation, până la ora 12:00, prin platforma dedicată, informează Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), într-un comunicat de presă transmis, marți, AGERPRES. '(...) platforma minimis.imm.gov.ro este funcțională,
Bușoi: Ne așteptăm la prețuri record la electricitate în UE dacă situația din Orientul Mijlociu se prelungește
România va fi influențată de creșterea prețurilor la electricitate de pe piața europeană, unde sunt așteptate niveluri record dacă situația din Orientul Mijlociu se prelungește și Strâmtoarea Ormuz rămâne închisă, a declarat marți Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei. 'Așa cum a avertizat și
Mașinile avariate au o probabilitate de 1,5 ori mai mare să aibă kilometrajul modificat (studiu)
Mașinile avariate, care circulă în România, au o probabilitate de 1,5 ori mai mare să aibă kilometrajul modificat decât cele fără daune, arată rezultatele unui studiu publicat, marți, de către o platformă specializată în centralizarea istoricului autovehiculelor. Astfel, datele analizate de carVertical relevă faptul că,









