Declarația recentă a Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit căreia jalonul privind pensiile speciale ar fi fost îndeplinit încă din 2023, este gravă și falsă, consideră ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru.
'Declarația recentă a Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit căreia jalonul privind pensiile speciale ar fi fost îndeplinit încă din 2023, este gravă și falsă. Este inacceptabil ca o instituție a statului să inducă în eroare opinia publică și să contrazică, în mod direct, realitatea confirmată de Comisia Europeană. Din perspectiva Comisiei, jalonul privind reforma sistemului de pensii nu este îndeplinit, motiv pentru care fondurile europene aferente - 231 de milioane de euro - au fost suspendate până la clarificarea situației', a scris, luni, ministrul, pe pagina sa de Facebook.
Potrivit acestuia, coordonatoarea implementării PNRR la nivel european, Celine Gauer, l-a asigurat că, în momentul în care Guvernul României finalizează modificările asumate, jalonul va fi considerat îndeplinit.
'Am discutat personal cu doamna Celine Gauer, coordonatoarea implementării PNRR la nivel european, și am primit confirmarea că, în momentul în care Guvernul finalizează modificările asumate, jalonul va fi considerat îndeplinit. Prin urmare, afirmațiile CSM sunt nu doar nefondate, ci și periculoase - ele afectează credibilitatea României în relația cu Comisia Europeană și alimentează o percepție falsă că statul român nu respectă angajamentele asumate. Nu este vorba despre o 'vânătoare de magistrați'. Este vorba despre un sistem de pensii nesustenabil, care trebuie reformat pentru ca România să-și poată ține promisiunile față de propriii cetățeni și față de partenerii europeni', a notat Pîslaru.
El a subliniat că Executivul condus de premierul Ilie Bolojan 'lucrează într-un cadru de echilibru, responsabilitate și respect pentru principiul separației puterilor în stat, astfel încât, la termenul limită din 28 noiembrie, România să poată debloca cele 231 de milioane de euro suspendate în prezent'.
'Reforma nu înseamnă atac la o categorie profesională. Înseamnă corectitudine, echitate și sustenabilitate - valori pe care orice stat european modern trebuie să le apere', a adăugat șeful MIPE.
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a susținut, vineri, într-un comunicat, că legea adoptată recent de Guvern privind pensiile magistraților nu are 'nicio legătură' cu cerința formulată de Comisia Europeană, după ce premierul Ilie Bolojan a afirmat că actul normativ vizează un jalon din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
'Contrar celor afirmate în mod nereal de premierul României, în sensul că 'rezolvarea pensiilor magistraților' ar constitui un jalon de care depinde 'o sumă de peste 200 de milioane de euro' din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Consiliul Superior al Magistraturii face următoarele precizări: Prin Legea 282/2023 a fost modificat substanțial regimul pensionării magistraților (sub aspectul condițiilor de pensionare, al modului de calcul al pensiei, al etapizării etc.), toate aceste elemente, prevăzute de noua lege, fiind luate în considerare de Comisia Europeană pentru a evalua pozitiv obiectivul 215 ca fiind îndeplinit în evaluarea sa preliminară pozitivă din 15 octombrie 2024', a explicat instituția.
De asemenea, Consiliul a menționat că aceeași Lege 282/2023 a modificat regimul impozitării pensiilor, indiferent de categoria profesională a beneficiarilor, iar, ulterior, prin Decizia Curții Constituționale 724/2024, dispozițiile privind impozitarea progresivă a pensiilor au fost declarate neconstituționale.
'În consecință, Comisia Europeană a constatat că, în privința impozitării pensiilor, nu mai este îndeplinit jalonul 215, afirmând că, în urma Deciziei 724/2024 a Curții Constituționale a României, adoptată la 19 decembrie 2024, Comisia înțelege că prevederile relevante ale Legii 282/2023 care introduce impozitarea mai mare a pensiilor nu pot fi puse în aplicare de Guvern. Așadar, celelalte aspecte care privesc regimul de pensionare a magistraților (condiții de pensionare, mod de calcul al pensiei, etapizare etc.) nu au constituit obiectul vreunei critici din partea Comisiei, rămânând astfel consolidate', a indicat CSM.
Conform CSM, legea adoptată recent de Guvern 'nu are nicio legătură' cu cerința formulată de Comisia Europeană printr-o scrisoare din 25 martie. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Ady Ivaşcu)
Pîslaru: Jalonul privind reforma sistemului de pensii nu este îndeplinit, din perspectiva Comisiei Europene

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UNTRR: Solicităm suspendarea sancțiunilor până când sistemul TollRo este matur și funcțional sau până la 1 aprilie
Descoperă lumea prin imagini de impact
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți se va desfășura în 63 de locații; aproape 16.300 de locuri de muncă sunt disponibile
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), se va desfășura în 63 de locații din București și din țară, unde 962 de agenți economici vor oferi 16.296 de locuri de muncă. Dintre acestea, 827 de locuri sunt destinate absolvenților de învățământ superior, i
ANIS: 57 de proiecte universitare au intrat în evaluare pentru granturi; peste jumătate sunt axate pe inteligența artificială
Un număr de 57 de proiecte universitare din opt centre din țară au intrat în etapa de evaluare a Burselor ANIS 2026, iar 52% dintre aplicațiile înscrise sunt concentrate în categoriile Artificial Intelligence & Machine Learning și AI for All, informează miercuri Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS).
ANOFM: Peste 34.100 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel național
Peste 34.100 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel național și alte 84 sunt vacante în Spațiul Economic European, a anunțat, miercuri, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). în România, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru conducător auto transport rutier (4.077); manipulant mărfuri (1
ARIR a premiat 16 companii listate pentru excelență în relația cu investitorii
Asociația Română pentru Relația cu Investitorii (ARIR) a premiat, miercuri, 16 companii listate pentru performanța în relația cu investitorii, în cadrul celei de-a opta ediții a Galei by ARIR, eveniment care reunește reprezentanți ai pieței de capital, companii listate, investitori și profesioniști în Investor Relations (IR).
Atacurile din Marea Neagră pot pune presiune suplimentară pe prețul motorinei în România (analiză)
Atacurile asupra navelor comerciale din Marea Neagră pot pune o presiune suplimentară pe prețul motorinei în România, prin creșterea costurilor cu asigurările, transportul și aprovizionarea, într-o piață în care cotațiile produselor petroliere sunt deja ridicate, arată o analiză realizată de Frames. Potrivit sursei cita
Deloitte: Producătorii români care livrează produse ambalate în UE pot avea obligații în fiecare stat membru
Producătorii români care livrează produse ambalate către clienți din alte state membre ale Uniunii Europene pot deveni titularii obligațiilor privind ambalajele în fiecare stat în care produsele sunt introduse pe piață, în contextul aplicării noilor reguli europene în domeniu, potrivit unei analize Deloitte România.
AEI: Energia electrică pentru consumatorii casnici s-ar putea scumpi cu 22%
Prețul mediu al ofertelor de energie electrică pentru consumatorii casnici ar putea ajunge la aproximativ 1,67 lei/kWh, cu TVA, în cazul ofertelor noi pe 12 luni emise în toamna acestui an, în creștere cu 22% față de o ofertă comparabilă din toamna anului trecut, estimează Asociația Energia Inteligentă (AEI). Conform sursei c









